Aluzia care duce la ghilotină

În acel moment, un tînăr de 29 de ani, cu o sabie în mînă se urcă pe o masă de cafenea şi ţine un scurt discurs încheiat cu un strigăt care va deveni legendar:
„Cetăţeni! Nu mai e timp de pierdut! Vin de la Versailles. Necker fost demis. Această demitere e tocsinul unui unui Sfînt Bartolomeu al patrioţilor! În seara asta batalioanele elveţiene şi germane vor ieşi din Champ- de- Mars pentru a ne sugruma!
Nu mai rămîne decît o soluţie, de a alerga la arme”.

E Camil Desmoulius, avocat din Paris fără clienţi şi, prin asta, condamnat la sărăcie.
Bîlbîiit din naştere, acum, datorită fervorii, a fost limpede, convingător.
În aplauzele mulţimii, el smulge dintr-un arbore o frunză pe care o pune la pălărie în chip de cocardă, pentru ca toţi cei care pornesc la luptă să se recunoască.

De la una din cafenelele de la Palais Royal insurecţia se răspîndeşte în tot Parisul.
Două zile mai tîrziu, pe 14 iulie 1789, Bastilia e luată cu asalt.

Pentru Camille Desmoulins începe o spectaculoasă carieră de publicist şi om politic. În noiembrie 1789 publică primul număr din revista săptămînală Histoire des Révolutions de France et de Brabant. În 1791 intr în Clubul Iacobinilor. După atacul asupra Palatul Tuilliers din 10 august 1792, devine, la 11 august 1792, secretarul cu sigiliul în ministerul Justiţiei, condus de Danton, devenit şi şef al Consiliului Executiv ales de Adunarea Naţională în locul Regelui detronat.

Pe 8 septembrie 1792, a ajuns în Convenţie ca deputat de Paris.

Membru al Clubului Cordelierilor, Camille Desmoulins scoate, în 5 decembrie 1793, primul număr al publicaţiei Le Vieux Cordelier, la îndemnul lui Robespierre, care voia astfel să contracareze un alt ziar, Le Père Duchesne; scos de Jacques Hébert în numele facţiunii radicale din Convenţie. Camille Desmoulins face parte însă din facţiunea e, poreclită şi – cea a Indulgenţilor, care se opunea continuării Marii Terori concepute de Robespierre.

După două numere, în care-l atacă pe Hébert, Camille Desmoulins publică în numărul 3 (au apărut doar 7 numere în total), 17 decembrie 1793, textul aluziv la Dictatorul Robespierre.
Numărul n-a fost supervizat de către Robespierre. Totuşi, Incoruptibilul citeşte ştirea şi îşi dă seama că Desmoulins îl ataca.

Urmarea?
În noaptea de 30 spre 31 martie 1794 autorul e arestat.
Apare, împreună cu Danton în faţa Tribunalului Revoluţionar (avînd ca acuzat pe celebrul Fouquier-Tinville, vărul său, angajat aici pe cînd Desmoulins lucra la Ministrul Justiţiei) în zilele de 2, 3, 4 şi 5 aprilie.
Pe 5 aprilie e ghilotinat, la vîrsta de 33 de ani.

Opt zile mai tîrziu, la 13 aprilie după-amiaza, e ghilotinată şi soţia, Lucile Desmoulins, arestată pe 5 aprilie 1794, la vîrsta de 24 de ani.
Camille Desmoulins uitase să treacă printre cetăţenii deveniţi suspecţi şi pe autorii unor elogii satirice la adresa Dictatorului.
Greşeală fatală!

Pagini: 1 2