Am dat mîna cu Ramon Castro, fratele lui Fidel Castro!

3. Sînt sigur că Ramon Castro nu mi-a reţinut numele!

Vineri, 8 aprilie 2001, la finele Conferinţei şi înainte de a merge la Varadero, ambasadorul României în Cuba ne-a invitat la reşedinţa sa dintr-un cartier de lux al Havanei, la un sindrofie specială, situată undeva între picnic şi recepţie.
O să vă fac o supriză! ne-a zis el joi seara, cînd ne-a lansat invitaţia.
Te pomeneşti că-l aduce pe Fidel Castro la picnic! am gîndit eu, amintindu-mi că ambasadorul îmi vorbise despre un curcan pe care i-l trimisese El Comandante en Jefe cu ocazia Anului Nou. Deşi scrisorile de acreditare îi fuseseră primite de un vicepreşedinte şi nu de Castro în persoană, semn al răcelii faţă de România, ambasadorul vedea în curcan semnul unei prietenii.

Alţi ambasadori la Havana nu primesc nimic de Anul Nou.
Reşedinţa ambasadorului e aşezată în Vedado, un cartier mai pricopsit al Havanei. Un bulevard larg, liniştit, pe marginile căruia garduri înalte, de piatră, străjuiesc vile discrete, pierdute în imensitatea grădinilor. Sînt toate ale burgheziei cubaneze fugite la Miami după ce Castro le-a confiscat averile pentru a le da Poporului. N-am nici o îndoială că de peste strîmtoarea Florida proprietarul vilei în care stă ambasadorul nostru a şi calculat deja cît va lua pe ea după retrocedare, dacă o va vinde unui investitor străin adus de guvernul Cubei democratice sub semnul aşa-zisei atrageri a investitorilor străini.

Sîntem în Cuba, în aprilie, e o vreme dezmierdată de Dumnezeu. Ambasadorul şi soţia au întins mesele afară, în uriaşa curte a reşedinţei, după ce, îmbarcaţi în două maşini ale ambasadei, am fost aduşi de la hotel.
La un moment dat, în timp ce dintr-un casetofon nu era servită muzică populară românească, s-a stîrnit printre noi niţică agitaţie.

Venise cineva foarte important. Nu, nu era Raul Castro! Fratele cel mai mic al lui Fidel e scund, pe cînd oaspetele cu care ambasadorul se îmbrăţişa era înalt, masiv, cu bărbuţă. Semăna leit cu Fidel Castro; aşa se şi explică de ce am crezut o clipă că venise El Lider Maximo în persoană, supriza de care-mi vorbise ambasadorul. Era Ramon Castro, fratele cel mare al lui Fidel, legendar şi iubit în Cuba, pentru că, deşi avea carisma lui Fidel, nu intrase în politică, se mulţumise cu rolul modest de consilier al Ministrului Agriculturii. Preferase să rămînă un om liber, să facă tot ce-l taie capul, cum ar fi, de exemplu, să vină la petrecerea dată de ambasadorul României, ţară care, la primul semn, abandonase tradiţionala prietenie cu Cuba pentru la fel de tradiţionala slugărnicie faţă de noul stăpîn, America.

Ambasadorul mă ia pe sus şi mă duce să dau mîna cu Ramon Castro, fratele cel mare al lui Fidel.
Nu e Fidel Castro, desigur, dar nu e nici Raul Castro, cel considerat în Cuba umbra fratelui mai mare, dar, oricum, decît de loc, bună şi strîngerea asta de mînă.
Ca în multe asemenea împrejurări, sînt prezentat oaspetelui sub o înfăţişare mai mult decît măgulitoare. Şi ca şi în multe asemenea împrejurări, oaspetele dă din cap a aprobare, surîde cu toată figura, pare impresionat, deşi, lucid fiind, îmi dau seama că nici măcar nu-mi reţine numele.
Şi-l înţeleg.
Dacă la o recepţie unde jobul principal e să strîngi inutil cît mai mult mîini, să fii prezentat altora şi alţii să-ţi fie prezentaţi, ţi s-ar face cunoştinţă cu cel mai mare jurnalist din Burkino Fasso, i-ai reţine numele?

Astfel că nici eu nu mă ostenesc cu amabilităţile. Rămîn la strîngerea de mîini protocolară, la rîndu-mi influenţat de faptul că Ramon Castro, deşi fratele cel mare al lui Fidel Castro, n-are nici o putere în Cuba. Or, dacă n-are putere, ce rost mai are să pierzi timpul cu el, mai ales că una e să spui, la întoarcerea în ţară, am dat mîna cu Fidel Castro sau cu Raul Castro, şi alta e să spui, am dat mîna cu Ramon Castro.

Sînt în viaţă, dar mai ales în romane, cazuri cînd nepoata unui bunic excentric descoperă că are în sertar o comoară:
Ceasul de buzunar pe care i l-a dat bunicul – cadou în urmă cu decenii, e o marcă de lux acum, la mare căutare.
Ceva asemănător s-a petrecut şi cu strîngerea de mînă a lui Ramon Castro.

Şase ani mai tîrziu, în februarie 2007, cînd circulau zvonuri care mai de care mai prăpăstioase despre boala lui Fidel Castro, strîngerea de mînă a lui Raman, pe care n-am dat un ban în aprilie 2001, a căpătat brusc o valoare uriaşă.
Aflat la Tîrgul Internaţional Agricol de la Havana, în timp ce admira cîteva exemplare splendide de vaci aduse din SUA de amicul său, John Parke Wrigt, Ramon Castro a fost întrebat despre sănătate fratelui său, Fidel.

Ramon Castro i-a asigurat pe jurnaliştii care l-au asaltat cu întrebări că fratele său se simte bine.
Ştirea, difuzată de toate posturile TV planetare, împreună cu secvenţa respectivă, a apărut şi în presa noastră.
Pentru o clipă, Ramon Castro a devenit în România un personaj important.
Fericit prilej pentru subsemnatul de a-mi aminti că am dat mîna cu el şi, fireşte, de a mă grozăvi niţel.