Premierul Marcel Ciolacu a anunţat luni că propunerea României pentru funcţia de comisar european este Roxana Mînzatu

Am fost cândva procuror, gata de tipar!

Sunt la ultima filă din manuscrisul cărții  Am fost cândva procuror. O corectez cu grijă, dar și cu un soi de tristețe. Îmi este tare greu să mă despart de ea, după un an și jumătate în care, zi de zi,  nu ne-am despărțit deloc.  Fără să mă gândesc prea mult, mi s-a năzărit să-mi așez pe hârtie amintirile dintr-o altă viață, cum mi se pare astăzi. Simțeam nevoia, înainte de orice, să mă eliberez de întâmplările acelea terifiante, năclăite de sânge și îmbibate cu miros de cadavre. Prea le căram cu mine oriunde de trei decenii și nu-mi dădeau neam pace! Erau aidoma duhurilor rele care mă luaseră în stăpânire și îmi cariau memoria afectivă. Am ales să mă exorcizez prin descântecul confesiunii în cerneală și acum sunt, în sfârșit, liber!

Întorc pagina de final. E goală ! Gata! Mâine, maldărul acesta de celuloză, purtându-mi trăirile de anchetator, va poposi la editură. Urmează  așteptarea, lungă, chinuitoare… Am omis oare ceva, conștient că „uitarea este un fenomen mai complicat decât aducerea aminte”[1]? Am mers prea  departe cu dezvăluirile din și de pe lângă dosare? Sunt atâtea întrebări  ce mă încolțesc… La naiba, le gonesc și îmi arunc ochii pe cerul aprins de lăsarea serii! Nu mă satur privindu-l, un miracol  mereu și mereu altcumva. De-ar fi  și apusul omului la fel… Tocmai de aceea, zorit  de asfințitul iminent și inevitabil, m-am întors înapoi și am scris pe nerăsuflate povestea unui procuror de demult…

 

P.S.: Deocamdată, la Editura RAO se află, la corectură, Lumea de azi (partea a treia a culegerii de interviuri), după care e rândul altui volum – Spovedania unui avocat.

 

 

 

 

 

[1] Ismail Kadare, Firida Rușinii


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *