Am văzut aci-ntr-o noapte/Niște fapte/Care m-au scandalizat!

Bărbații, lăsați la mâna lor, își dau în cap. Eu cred că Dumnezeu a creat femeia pentru că bărbatul începuse deja să creadă că face parte din aceeași gașcă cu Dumnezeu. Dacă îmi aduc bine aminte, Edgar Allan Poe a fost cel care a ilustrat cel mai bine diferența dintre bărbat și gașca de bandiți. Lăsați între ei, bărbații își umflă mușchii, iar mândria și frica de a nu părea mai prejos decât restul trupei le cam ia mințile, ajungându-se și la violuri în grup. Printre criminali au nimerit, câteodată, și unii declarați de familie ca fiind băieți buni, uralele prietenilor/frățiilor năruindu-le, însă, viitorul. Au fost însă și războaie provocate de femei, duse, pe teren, tot de bărbați, nu prea multe, dar la fel de umilitoare pentru condiția umană. Există însă ceva diferențe între felul în care se războiesc femeile și bărbații, diferențe ce țin și de putere, și de condiția fizică, dar care avantajează femeile prin exersarea cu preponderență a unui stoicism mental. M-am delectat cu astfel de interferențe elective, recitind un fragment din romanul lui Ethel Carnie Miss Nobody:

“Între naștere și moarte, nimic altceva nu părea să se întâmple în Greenmeads, cel puțin așa i se părea lui Carrie, acum că prima impresie se cam răcise un pic. Cea mai apropiată săliță de cinema era cam la cinci mile distanță, și de puținele ori în care a trecut pe acolo, întorcându-se la fermă cu tot felul de încrengături de idei de-a dreptul tragi-comice, Sarah a găsit de cuviință să mai trântească niște tigăi prin bucătărie, în semn de dezaprobare, în timp ce Carrie se mulțumea să se așeze în fotoliu, cu una din broșurelele acelea ieftine, de senzație, în brațe, ca să-i arate cât de puțin îi păsa.

Bătălia lor se dădea pe muțește, contând mai mult ce nu-și spuneau decât ceea ce-și reproșau, dar Robert, ca orice bărbat, nu vedea niciun semn de iminentă furtună, mintea lui refuzând să creadă în ceva ce i se vântura deja pe sub nas. Așa sunt și războaiele dintre națiuni – silențioase, emoții greu de perceput la început, până când încep să se audă cum bat tobele și în urechile celui mai încăpățânat dintre cei care nu ar fi crezut.” (Carnie, 2013)

Să analizăm un pic migrația aparent haotică. Cineva, nu spui cine, le-a vândut acelor oameni un vis. Pe bani grei. Mulți se împrumută din bănci pentru a plăti echivalentul pe un an al salariului din țara de destinație. Traficanții de persoane s-au îmbogățit, trăiesc în palate. Firmele care s-au ocupat de emigranți, inițial societăți de binefacere, au făcut profituri de milioane. La prima vedere s-ar părea că e vorba de un fel de dreptate făcută celor din fostele colonii. Jean-Paul Sartre subliniase într-unul din eseurile justițiare că, într-o zi, înrobiții vor realiza că numărul lor e cu mult mai mare decât cel al coloniștilor. Așa că cei altădată ocupați fac acum, în statele foste imperii, ceea ce coloniștii le-au făcut lor: furt, crime, violuri, cruzime, eforturi de preluare a puterii prin posturi în instituții ale statului și parlament. Mulți vin prin biserici, care, cu aparentă milostenie, îi ajută să facă rost de o viață mai bună. Ce au observat însă englezii, și cred că nici francezii nu sunt departe, este faptul că mare parte din emigranții ilegali sunt bărbați tineri, numai buni de armată. Au fost cazați în hoteluri de patru-cinci stele, cu spa și club, au beneficiat de patru mese pe zi și bani de buzunar. Armatele din vest au fost decimate de consumul de droguri și de filmulețele heirupist-psihologice care ar fi trebuit să le mențină tonusul și lipsa de empatie și care au sfârșit în violuri și tortură în grup, în țările în care au acționat, și PTSD. Ca să arate cât de civilizați sunt, vesticii au făcut și filme în care nu s-au sfiit să descrie adevărul. Europenii, cetățenii de rând, nu vor, însă, să intre în război cu estul. Nici măcar nu sunt pregătiți de așa ceva. În America, soldele grase și naționalismul gonflabil, insuflat încă de la naștere, ar mai putea ademeni câțiva. Lipsa de locuri de muncă și învățământul de proastă calitate au făcut parte din scenariu. Puțini emigranți au dezvoltat sentimente pentru țările de adopție. Mulți au ajuns deja în forțele de poliție. Chiar dacă politicienii sunt niște amatori, de numerar în special, în spatele lor a stat, comfortabil, o mână de oameni care au crezut că lumea li se cuvine. Și sorții păreau să fie în favoarea lor. Doar că, după cum se vede cu ochiul liber, omenirea a început să involueze și, fără ajutor providențial, se îndreaptă spre distrugere. Anumite similitudini în evenimente ar fi trebuit să le dea celor de la putere de gândit. Au ales însă să facă pe-a surzii și pe-a fericiții. Faptul că Israelul, disperat să-și facă rost de un Mesia, a ucis fără milă femei și copii, iar statele din jur au așteptat să vadă ce le spun Statele Unite și Marea Britanie să facă, mi se pare de neiertat. Netanyahu a distrus credibilitatea Israelului, rămas simplă bază militară; s-a încurcat în propriile minciuni și foste sponsorizări de organizații teroriste, i-a râs în față lui Dumnezeu, pentru că evreii au primit o promisiune de țară, dar au ales să se instaleze în visul american, nesfiindu-se să mențină starea de război în Orientul Mijlociu.

Între timp președintelui Trump i s-a cășunat pe Soros, despre care eu bănuiam că a tras deja viscol pe nas sau că e ținut în viață doar de aparate, așa după cum în scandalul #metoo tot un singur evreu a fost găsit vinovat. De Epstein nici nu mai vorbesc. De la Biblie încoace evreii nevinovați au fost bătuți și torturați cu bestialitate, în timp ce membrii găștilor privilegiate, țapii ispășitori, au fost tratați destul de elegant.

Și pentru că sunt într-o dispoziție cu totul și cu totul literară, și mai ales putinistă, vă las și un fragment din povestirea Bătrânul, a lui Vasili Grossman:

„-De ce rusul nu lucrează? Rusul doarme mult.

Și Semion Miheici tăia lemne pe întuneric sub ferestrele neamțului. Bătrânul stătea posac, tăcut, uneori nu rostea nici un cuvânt câteva zile. Încetase să să mai sufle din greu. Stătea mut ca o stană de piatră. Bătrâna se uita cu spaimă la el: oare s-o fi scrântit?

Într-o noapte el i-a spus:

-Știi, Filippovna, animalul rade tot, sfâșie vaca, dărâmă stupii – fie și așa! Dar ăștia (n. fasciștii) au scuipat în sufletul meu. Animalele nu se ating de suflet. M-am gândit: ăștia nu-s oameni. Iar acum văd: și nici animale. Sunt mai răi ca fiarele sălbatice.” (Grossman, 2012)

Rușii și-au luat înapoi teritoriile din Ucraina în care fasciștii i-au torturat, bătut, umilit și ucis. Actorașul de la Kiev s-a zbârlit că nu sunt respectate însemnele fasciste ucrainene.

Nichita s-ar fi întrebat: cine sunt mai frumoși: oamenii? armele?

Mai înțeleaptă e ploaia.

Bonus:

„Marți, 24 octombrie 1933, între orele 8 și 8:10pm, doamna Violet Kray, soția lui Charles Kray, comerciant, a dat naștere unei perechi de gemeni, în căsuța lor, cu etaj și două dormitoare, de pe Stean Street, Hoxton. Acei băieți aveau să construiască un imperiu bazat pe spaimă, extorcare, taxe de protecție, tortură, și, în final, crimă.” Acest fragment face parte din articolul care a apărut în Daily Mirror în martie 1969, și se referă la gemenii Kray, Ronald și Reginald (n. ca Remus și Romulus, ce surpriză!), cei mai notorii criminali britanici din anii ’60. Sărbătoriți de celebrități, vânați de autorități, gemenii Kray au fost un amestec de pericol și șarm, care a captivat presa acelor ani. (Staveley-Wadham, 2021)

Bibliografie:

Carnie, Ethel, [2013], Miss Nobody/Domnișoara neica nimeni, Kennedy & Boyd, Kilkerran, Scoția, p.71

Grossman, Vasili, [2012], “Bătrânul”, Drumul, Polirom, București, p.71

Staveley-Wadham, Rose, [27.09.2021], ‘Persons of the Worst Possible Character’ – The Story of the Kray Twins as Told By Our Newspapers, British Newspaper Archive, accesat pe 28.08.2025

https://blog.britishnewspaperarchive.co.uk/2021/09/27/the-story-of-the-kray-twins/

Topârceanu, George, “Vara la țară”, georgetoparceanu.ro, accesat pe 28.08.2025

https://www.georgetoparceanu.ro/opere/poezii/vara_la_tara.html#google_vignette