Pe 9 decembrie 2014, la capătul a opt luni de negocieri cu Casa Albă, au fost date publicității 525 de pagini care rezumau cele 6 000 ale Documentului „The Communittee study of the Central Intelligence Agency`s detention and interrogation program”.
Raportul dă curs unei investigații deschise în 5 martie 2009 de Senatte Select Committee on Inteligence, și încheiate în 13 decembrie 2012, pornind de la dezvăluirile presei despre ilegalitățile și abuzurile comise de CIA în interogarea celor suspectați de terorism, unii deținuți la Guantanamo, alții, în închisorile CIA, inclusiv în cele găzduite slugarnic de România.
Raportul, devastator pentru CIA, a fost văzut, peste tot în lume, inclusiv la noi, drept o strălucită dovadă de putere reală pe care o deține Congresul american asupra CIA ca Agenție guvernamentală, în cadrul Sistemului american Check and Balances.
Senate Select Committee on Intelligence s-a înființat pe 19 mai 1976, prin votul dat de Senatul American, cu 72 la 22, Rezoluției 400, după introducerea ei în Senat pe 10 mai 1976. Asemănător, în Camera Reprezentanților funcționează United States House Permament Select Committee on Intelligence, precedată de Select Committee on Intelligence, prin votarea House Resolution nr. 658 la 17 iulie 1977, cu 227 – 171 voturi.
Despre puterea (reală) a celor două Comitete, bipartizane, dar mai ales, a celui din Senat, de a controla CIA, s-a mai scris la noi. Nu s-a scris însă cum s-a ajuns la înființarea acestor Comisii.
CIA a luat naștere prin National Security Act, votat de Congres și semnat de președintele Truman pe 26 iulie 1947, la bordul lui Air Force One, care-l ducea la înmormântarea mamei sale.
Care au fost raporturile dintre CIA și Congres până în 1976, astfel spus, timp de aproape trei decenii?
Activitatea CIA era supravegheată la început de două Comitete ale Congresului – Armed Services Committee și Apropriations Committee – care nu aveau Agenția drept principal obiect de control. Primul se ocupă cu Forțele Armate, al doilea, cu Alocările.
În sesiunea 1956-1957, ca urmare a tentativei senatorului Mike Mansfield de a constitui o Comisie comună a Senatului și Camerei Reprezentanților de Control al CIA, tentativă eșuată, în cadrul fiecăruia dintre cele două Comisii se constituie o Subcomisie pentru Intelligence.
Cele patru subcomisii n-au puteri prea mari față de CIA, fie și dacă ne gândim că ele sunt doar subcomisii, fără prerogative speciale. Puterea reală de a controla CIA e infinit diminuată și de atitudinea celor din Congres față de CIA.
Kathryn S. Olmsted, autoarea lucrării de referință „Challenging the Secret Government: The Post Watergate Investigations on the CIA and FBI”, apărută în 1996, caracterizează astfel relația dintre Congres și CIA până în 1976:
„Supravegherea exercitată de Congres asupra CIA a fost întotdeauna «sporadică, nesistematică, incompletă», potrivit istoricului Harry Howe Ransom. Comisiile pentru Servicii Armate și pentru Alocări bugetare din ambele Camere au subcomsii de control, dar ele s-au întâlnit sporadic, nu au avut staff și nu au emis rapoarte despre constatările lor până la afacerea Watergate. Când Frank Church a fost ales în Senat în 1956, și-a amintit el mai târziu, «unii dintre senatorii vechi care făceau parte din așa numita comisie-câine-de-pază spuneau de fapt: Noi nu păzim câinele. Noi nu știm ce se întâmplă și mai mult de atât, nici nu vrem să știm» (…) Ransom a concluzionat în 1973 că aceste comisii «par să fi fost cooptate de sistemul de informații și nu par să funcționeze ca niște critici independenți».”
Dat fiind că Agenția avea imaginea unei deținătoare de secrete vizând siguranța națională, mai ales în anii de vârf al Războiului rece, congresmenii americani se temeau pur și simplu să fie informați în profunzime de către șefii CIA. La prima sa audierea în fața unei subcomisii în 1973, directorul CIA, James Schlesinger, a fost întrerupt de președintele Armed Services Committe, John Stennis, senator de Mississippi:
„Nu, nu, my boy, nu-mi spune nimic! Mergi înainte cu ceea ce ai de făcut dar eu nu vreau să știu nimic despre asta”.
Situația se va schimba radical în 1973, Year of Intelligence, după formula magistrală a istoricului Lock Johnson, an în care trei comisii (una prezidențială și două ale Congresului), au verificat CIA la sânge. În urma investigațiilor privind abuzurile CIA s-a concluzionat că Agenția nu fusese controlată de Congres. Așa au apărut cele două Comisii și, îndeosebi, controlul real al CIA de către Congres.
Așadar, Americii i-au trebuit 29 de ani pentru a impune CIA un control politic real, SRI s-a înființat în România în 26 martie 1990. Din 23 iunie 1993, SRI e sub supravegherea Comisiei Comune Permanentă a Camerei Deputaților și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activității SRI. Caracterul formal al controlului SRI de către Parlament e deja un adevăr cu valoare de axiomă.
Domnule Cristoiuv va rugam,incercati sa terminati cuvintele pe cale pronuntati.Deschideti gura mai larg. Foarte greu va urmarim ce spuneti si e pacat. Incercati sa nu mai faceti ,, brigada artistica,,. Va hliziti tot timpul , si avind si probleme de dictie, este dificel sa va urmarim. Observ ca in ultimul timp s-au accentuat aceste probleme.Multumesc.
…congresul american ”se împrospătează” la fiecare doi ani prin alegeri în luna Noiembrie, odată împreună cu prezidemțialele și odată fără prezidențiale. Cine sunt „aleșii” care formează acele ”comisii” care controlează serviciile secrete precum CIA, are rost să ne mai întrebăm? Oricum, trebuie să ne amintim cine era prețedinte în 2014 cine era secretar de stat și cine conducea și controla congresul în acei ani…. Obama, Clintons, Pelosi, etc. vă spune ceva? Dar ajungerea în ultimii zeci de ani, ca membrii cu drepturi depline în respectivul congres a unor somalezi, și alte ”somități” de prin Africa sau America Latină, nu vă spune chiar nimic?
Asta e gluma zilei, n-asa?