Amintiri despre iconarul Ion Lazăr

„Literatura este pentru mine o profesiune.
Citesc ca să scriu.
Rareori citesc numai din plăcerea de a citi.
Pictura este în schimb, un veșnic miracol.
O sărbătoare continuă.
Cred că Dumnezeu a creat lumea privind la un tablou”
– Eugen Simion, 20 decembrie 1984 (extras dintr-un caiet al lui Ion Lazăr*)

Trei icoane făcute de Ion Lazăr domină spațiul meu vital de lucru: Maica Domnului Îndurătoare, Maica Domnului cu pruncul și Botezul Domnului. Prima este o pictură pe sticlă, a doua tempera și șlag-metal pe geam anti-reflectorizant, iar a treia tempera pe lemn de copac având marginile neprelucrate, după cum explică autorul pe spatele fiecărei lucrări. Ele dau un aer intens de sfințenie, care mă urmărește chiar și când plec în agitatul oraș, ori în natura creației divine.

Iconarul Ion Lazăr (1960 – 2014) a fost un renumit pictor, fost cadru didactic la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, restaurator, promotor cultural activ, organizatorul taberei de pictură de la Arcuș, județul Covasna, eseist, expert în artă, desenator și …multe altele.

Ion Lazăr avea grijă nu numai de icoanele sale, dar și de cele vechi, făcând la universitate, dar și în tabere de vară cursuri de restaurare, la Arcuș, acolo unde a avut bunăvoința să ne invite. Îmi amintesc, cum îmi relata transfigurat de emoție miracolul readucerii la viață a vechilor icoane acoperite de praf și fum. Lucra alături de studenții săi, pregătind, cu minuțiozitate toate etapele tehnice de curățire și redare a icoanelor numeroșilor credincioși din zonă.

La sărbătoare Învierii venea regulat la Biserica Cerceluș, din București, din spatele casei sale, ori la Biserica Delea Veche, unde ne revedeam cu mare bucurie. Era un om de o sensibilitate deosebită, și de o puritate demnă de un copil. Nu l-am auzit, ani de zile, vorbind de rău despre cineva, având cuvinte de încurajare pentru fiecare din jur…

Am petrecut o perioadă de neuitat cu Ion Lazăr, în călătoria făcută la Huși, la casa bunicilor săi, acolo unde a copilărit. Cu această ocazie, l-am avut oaspete, într-o seară pe părintele Mina Dobzeu, de la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși – Catedrala episcopală. Miha Dobzeu, cel care l-a convertit la credința ortodoxă pe cărturarul Nicolae Steinhardt.

Au fost apoi zilele cu lungile convorbiri pasionante despre pictură și nu numai alături de profesorul Alexandru Chira. Ion Lazăr sublinia mereu marea importanță a picturii clasice, apreciind mai puțin experimentele din artele vizuale.

O viață dedicată picturii

Fiul mai mic al cunoscuților pictori Rodica și Iacob Lazăr, cel mare se numește Ștefan, Ion Lazăr se naște la București, în 22 iulie 1960.

Locuiește la Huși, de la 6 luni la 7 ani, la bunicii din partea mamei, Casandra și Ștefan Stafie. Absolvă Liceul de Artă „Nicolae Tonitza” în 1979 la secția de Artă Murală, sub îndrumarea pictorului Mihai Horea, frecventează cursurile libere din atelierele pictorilor Aurel Nedel și Traian Brădean (1979-1981), și termină Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, la clasa de Pictură a lui Vasile Grigore în 1985, participând și la lecțiile pictorului Marius Cilievici.
Expune pictură de șevalet la câteva Saloane Naționale ale Tineretului de la sala Dalles (1985-1988). Efectuează stagiul obligatoriu de angajare la Cooperativa de Artizanat „Arta Populară” de la Târgoviște din cadrul UCECOM), între 1985 și 1988, după care devine practicant liber-profesionist.
Colaborează cu grafică de carte la Editurile „Cartea Românească” și „Albatros” între 1984 și 1989.
Este solicitat ca asistent de către pictorul și profesorul Liviu Lăzărescu la cursul „Tehnicile picturii, cromatologie și restaurare-tablou” din cadrul catedrei de Pictură a Facultății de Arte Plastice, la Academia de Artă din București, în 1991, curs pe care îl coordonează , după retragerea profesorului din 2006.
Devine membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România la secția Pictură, în 1990.
Participă la Cursul „Metode moderne în Restaurarea tabloului”, ținut la Copenhaga în 1992, printr-o colaborare dintre Academia Regală de Restaurare și Institutul pentru Conservarea Operei de Artă „Paul Getty” din Los Angeles, S.U.A., și la Congresul UNESCO „Aplicații ale tehnologiilor LASER în restaurare”, (Gura Humorului, iulie 2005). A participat la un curs de specialitate de scurtă durată, la Veneția, în Italia.
A fost consilier artistic al Galeriei Sepia cu sediul la Teatrului Odeon, între 1992 și 1997.
Absolvă cursurile doctorale în domeniul Arte Vizuale în 2006, cu lucrarea „Picura pe sticlă, de la naiv la bizantin”, sub coordonarea pictorului și profesorului Zamfir Dumitrescu. A fost membru al „Asociației Evaluatorilor și Experților de Artă” din România.

Cărți publicate:
„Această enigmă, pictura”, eseuri, ed. Irecson 2005, „Curs de desen” de Traian Brădean, redactare, note și prefață, ed. Polirom 2010, „Trasee iconice”, catalog monografic, ed. Centrului de Cultură Bacău 2011, „Tabere de pictură la Arcuș”, album, ed. Centrului de Cultură Arcuș 2012, „Marius Cilievici, un pictor pentru mai târziu”, monografie, ed. KartaGraphic Ploiești 2012, ”Iconografia bizantină azi”, eseuri, ed. UNArte București 2013. Alte lucrări sunt „Cilievici – cretorul și audiența”, ed. Kondyli 2014 sau„Tehnici ale Picturii la Universitatea de Arte”, ed. UNArte 2014.

Ca ilustrator de carte, s-a remarcat prin desenele la volumul intitulat „Povești pentru Ileana” de Silvia Bunescu, Editura Karta – Graphic, Ploiești, 2015.

Dodecalogul pictorului

În cartea sa intitulată Această enigmă, pictura la pagina 189 putem citi un dodecalog al pictorului adaptat după cele zece porunci din tradiția ortodoxă:

1. „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău: să nu ai alți dumnezei afară de Mine.”
   Să nu ai altă călăuză afară de slujirea meșteșugului tău, pe care singur l-ai ales.
2. „Să nu-ți faci chip cioplit, nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești.”
   Rămâi consecvent meșteșugului care s-a născut din contemplarea naturii și a chipului omenesc, fără a încerca să te substitui creației divine.
3. „Să nu iei în deșert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui.”
   Să nu crezi că arta începe sau se sfârșește cu tine. Nu desconsidera pe nimeni, din breasla ta și nici pe admiratorii picturii; ei te consideră un om hăruit. Nu-i dezamăgi întorcându-le spatele; oferă-le cât mai mult din harul tău.
4. „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Lucrează șase zile și-ți fă în acelea toate treburile tale, iar ziua a șaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău.”
   Adu-ți aminte sau imaginează-ți că arta picturii este o Biserică pe care au construit-o alții pentru tine și că trebuie să intri în ea închinându-te lor.
5. „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, ca să-ți fie bine și să trăiești ani mulți pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ți-l va da ție.”
   Slăvește-ți antemergătorii care s-au acoperit de cinste, în fața semenilor lor, căci dacă până azi sunt dați de exemplu, înseamnă că pasiunea, respectul pentru pictură și supunerea înaintea ei merită urmate.
6. „Să nu ucizi.”
   Să nu ucizi iluzia celor care n-au fost înzestrați cu harul tău, căci aceasta este o meserie a lucrurilor frumoase care ne înconjoară ori sălășluiesc în noi.
7. „Să nu fii desfrânat.”
   Să te ferești să produci tulburare sau sminteală în mințile celorlalți prin lucrările tale.
8. „Să nu furi.”
   S-a spus, pe bună dreptate, că în pictură ,,furtul,, este permis cu o singură condiție: să fie însoțit de ,,asasinat,, în așa fel încât replica să poată rezista, supraviețui și chiar întrece originalul.
9. „Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.”
   Să nu-ți închipui că judecându-ți colegii vei avea de câștigat în valoare ori prestigiu.
10. „Să nu poftești casa aproapelui tău; să nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
    Să-ți cauți propriul drum, în concordanță cu cei de la care ai avut de învățat, îndemnându-i pe cei care vin după tine să facă la fel.
11. Să nu umbli pe stradă cu lucrările tale în văzul tuturor (neîmpachetate), din respect pentru sala de expoziții, pentru intimitatea și discreția sacră a actului artistic și pentru colegii tăi.
12. Să urmărești să te faci înțeles, prin lucrările ieșite din mâinile, mintea și sufletul tău (pe care ești dator a te strădui să le îmbunătățești în permanență), chiar și înainte copiilor sau a celor mai neinstruiți oameni.

Pentru final, folosim chiar cu cuvintele scrise de Ion Lazăr în articolul dedicat pictorului Constantin Piluță, care evident se potrivesc celui mai bun prieten al meu: „Îndură-te, Doamne, de sufletul lui de veșnic adolescent și întoarce-i raza de soare cu care ne-a îmbrățișat pe toți și ne-a încălzit”

ion_lazar_pictor_12

ion-lazar-maica-domnului-ajutatoare-tempera-pe-panza-40-x-30-2012-700-ron-iconografie-bizantina