Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Analiza medicilor demagogi: Partea I – Laura Ghibu și derapajele grave

În articolul precedent[1] spuneam că am ajuns indiferent la ceea ce se întâmplă și se spune în spațiul public și mass-media. Ei bine, nu-i chiar așa. Ori de câte ori am dat peste o știre nouă, am rămas cu o furie interioară și un dezgust. Îmi dau seama că nu mai este vorba de o dictatură medicală, ci una de control atent al populației, pentru a o face să execute orice ordine, indiferent de legalitatea lor sau de etică, indiferent de corectitudinea informațiilor ș.a.m.d.. Privind către acei occidentali la care unii dintre noi se uită cu admirație, ca la niște civilizații avansate, observăm că aceștia au ajuns să nu mai gândească critic, ci doar să se supună necondiționat, cu excepția celor care au ieșit la proteste și despre care voi vorbi cu alte ocazie. Ne uităm la țări, precum Italia, care au introdus super certificatul verde[2], la țări cu doza a treia sau a patra cum este în cazul Austriei[3] și Israelului[4]. Au ajuns niște roboței care execută ordine și ascultă niște reguli, fără să mai gândească.

În primul rând, vreau să spun că scriu acest articol pentru că m-a provocat indirect domnul Ion Cristoiu și m-a scos din minunata mea stare de procrastinare, după ce am văzut interviul dânsului cu Dana Budeanu (pentru că nici măcar să mă mai uit la videoclipurile de pe CristoiuTv n-am mai apucat)[5]. Am vrut să scriu despre același eveniment chiar în ziua în care l-am văzut, însă din motive personale nu am mai apucat să scriu nimic și mă apuc abia acum, la două săptămâni distanță. Vreau să vorbesc despre cazul doamnei Budeanu și al dentistei Laura Ghibu, pentru că l-am urmărit și eu în direct la televizor și m-a afectat.

Înainte de a începe să comentez incidentul, aș dori să precizez că nu sunt fan Dana Budeanu, cum sunt mulți. De foarte multe ori nu sunt de acord cu dânsa, și nici modul său de exprimare nu îmi place, însă când vine vorba de argumentele sale legate de restricții și alte nebunii legate de pandemie, sunt întru totul de acord. Nu o urmăresc constant, să pot spune cu certitudine că nu a scăpat niciodată vreo informație greșită, însă ce am văzut până acum a fost adevărat, verificat și greu de contestat.

Bun. Acum două săptămâni (22 decembrie 2021) am deschis ca un imbecil televizorul, conștient fiind că risc să mă enervez din nou văzând fel și fel de reporteri sau prezentatori plătiți să pupe sigla Pfizer, sau pur și simplu 50+ de canale TV fără nimic interesant (în afară de crime, accidente rutiere, emisiuni de divertisment pentru cei cu intelect nedezvoltat etc.).

Însă, întâmplător am dat peste emisiunea Sinteza Zilei, unde erau invitați medicul Adrian Marinescu, Dana Budeanu, preotul și europarlamentarul Cristan Terheș, medicul specialist ATI și pneumolog Theo Trandafirescu, medic specialist stomatolog Laura Ghibu și prof. univ. dr. oftalmolog Monica Pop. Atât abordarea cât și invitații m-au făcut să rămân și să o urmăresc până la capăt, iar acum am cumpărat abonament pe AntenaPlay special pentru a o urmări din nou pentru a putea scrie acest articol. Este chiar o emisiune foarte reușită, domnul Mihai Gâdea, pe care deși nu-l simpatizez, a reușit totuși să fie cât se poate de profesionist și să păstreze un echilibru al discuțiilor aprinse, a pus întrebări pertinente iar formatul emisiunii, de argumentare pro și contra certificat verde, în care fiecare tabără își explică poziția, este excelent (și unul pe care-l tot ceream de ceva timp, pentru că m-am săturat de oameni care își dau dreptate unii altora sau se felicită singuri). Puteți găsi câteva secvențe din emisiune în notele de subsol [6] [7] [8] [9] [10] [11].

Emisiunea începe cu argumentele medicului infecționist Adrian Marinescu și ale doamnei Dana Budeanu. Ambii au adus niște argumente bune, ambii au fost civilizați, s-au respectat și și-au respectat reciproc timpul de răspuns.

Discuția celor doi nu o pot reda aici integral, însă ce pot spune printr-un rezumat, este că s-a pus întrebarea „dacă certificatul verde este menit să protejeze sistemul sanitar de un colaps datorat numărului mare de infectați în stare gravă, iar varianta Omicron s-a tot discutat că se manifestă mai blând decât precedenta varianta Delta, atunci de ce mai este nevoie de certificat?” Cred că este o întrebare foarte bună, de aceea am redat-o aici ca fiind primul punct de discuție în cele 15 minute ale emisiunii. Însuși medicul Adrian Marinescu aprobă faptul că varianta Omicron este mai blândă și este o variantă cu care putem să conviețuim, însă nefiind 100% siguri trebuie să mergem pe testare, așa cum a spus și Dana Budeanu.

Ceea ce spune Dana, la un moment dat, este exact ceea ce vorbeam cu cineva cu puțin timp înainte să văd emisiunea, și anume că atât timp cât varianta Omicron este o variantă mai puțin severă, este un lucru bun, fiindcă infectându-ne cu o variantă ușoară vom putea să ne imunizăm natural, așa cum au făcut-o atât de mulți oameni, iar împreună cu cei vaccinați s-ar ajunge la o imunizare a populației atât prin vaccin cât și prin trecerea prin boală, evitând cazurile grave sau chiar decesele.

În discuția de 49:30 de minute dintre medicul Adrian Marinescu și Dana Budeanu au fost argumente excelente din ambele părți, dar cel mai important, s-au putut înțelege omenește, ba chiar să se aprobe unul pe celălalt. Dacă un medic serios, cu experiență, precum medicul infecționist Marinescu este capabil de a purta o discuție civilizată și echilibrată cu Dana Budeanu, nu înțeleg de ce următoarea invitată nu a reușit, ba chiar și-a permis anumite replici.

Începând cu minutul 51:46, discuția între ceilalți începe, fiecare având la dispoziție timp să își exprime ideile și convingerile. Din nou, nu voi sta să redau integral ce s-a discutat, însă voi prezenta afirmațiile doamnei medic stomatolog Laura Ghibu, căci ea este și motivul pentru care m-am enervat peste măsură urmărind emisiunea și motivul pentru care scriu acest articol. O parte din această dezbatere cu doamna Ghibu poate fi urmărită pe Youtube, la adresa oferită mai jos în notele de subsol[12]. Eu voi oferi însă și informații din discuția care nu apare în video-ul de pe Youtube.

Așadar, începând cu minutul 01:02:43, doamna dentist specialist (nici măcar primar) își începe discursul spunând că „doar în seara aceasta am văzut mai multe informații false care au fost dezbătute în emisiunea dumneavoastră, informații care au fost ascunse sub numele de adevăruri științifice, demonstrații științifice pe care doamna Budeanu le-a menționat, dar fără să ne dea un link, fără să ne dea acea informație științifică…”. Bun, începem în primul rând să ne întrebăm: Cine-i fătuca asta? Ce calitate are pentru a vorbi despre viruși și pandemie? Ce treabă are cu ce se întâmplă în România, dacă ea este în Suedia? Cum vrea ca doamna Budeanu să ofere linkuri fără să fie în fața unui computer (nu are nicio logică)?

În fine, ca prim exemplu de informație falsă “ascunsă sub nume de adevăr științific” pe care o prezintă doamna Ghibu este declarația Danei Budeanu referitoare la faptul că certificatul verde nu a ameliorat situația în nicio țară din Europa. Ne dă exemplu niște studii din Germania (fără să ne dea link, cum îi cere Danei Budeanu) în care se arată că anumite zone din Germania unde s-a purtat masca, s-a păstrat distanțarea și s-a folosit certificatul verde a făcut ca infecțiile în acele zone să fie mai mici decât în alte părți ale Germaniei. Ei bine, plecând de la această declarație, nu prea îmi dau seama cum se demonstrează că certificatul verde (despre care este vorba în emisiune și despre care o contrazice pe Dana) a fost cel care a făcut ca infecțiile să fie mai mici, și nu celelalte măsuri de prevenție sau alte motive. Cu alte cuvinte, declarația doamnei Ghibu este pe lângă subiect și este incompletă.

Mai departe începe să ne spună că în România se apelează la niște surse care sunt foarte dubioase (de parcă în Germania sau în alte părți ale lumii nu se face același lucru), și care sunt comunicate de influenceri ca Dana Budeanu, concluzionând că “noi trebuie să ascultăm specialiștii”. Acesta ar fi primul atac la adresa Danei Budeanu, iar concluzia dânsei referitoare la specialiști este trasă de parcă ea însăși ar fi specialista care trebuie ascultată, doar prin faptul că este medic, indiferent că se ocupă cu cariile și nu cu virușii. Continuă cu afirmația că “drepturile cetățenești sunt foarte importante, dar suntem în mijlocul unei pandemii”, cu alte cuvinte, degeaba sunt foarte importante aceste drepturi cetățenești dacă suntem într-o pandemie, trebuie să renunțăm la ele pentru că ne spune… un dentist.

Dana Budeanu îi dă replica (la care face referire și în interviul cu domnul Ion Cristoiu) spunând că întotdeauna s-a referit la studii științifice, și în acest caz a rugat-o pe doamna stomatolog să ne enumere niște nume ale oamenilor de știință după care noi trebuie să ne luăm datele. Doamna stomatolog Ghibu, încercând să fenteze răspunsul, ne spune că avem nevoie de pregătire pentru a înțelege ceea ce spun studiile, însă Dana insistă și în sfârșit ne dă numele cuiva (nu se înțelege numele) de la Institutul de Sănătate Publică din Suedia și o atacă din nou pe Dana spunând că va citi degeaba studiile fiindcă nu va înțelege nimic, și apoi un alt atac spunând despre Dana că spune minciuni celor care o urmăresc, și că Dana ar trebui să vorbească despre ceea ce cunoaște, despre materiale, despre cum se coase.

Atitudinea ostilă a doamnei stomatolog este evidentă, ba chiar incoerentă. Spune despre Dana că ar trebui să vorbească despre materiale și cum se coase, fiindcă este creatoare de modă, însă la fel am putea spune și despre doamna Ghibu, că ar trebui să ne vorbească cum să ne spălăm pe dinți și cum să folosim ața dentară în loc să vorbească despre pandemie, dar Dana îi dă răspunsul inteligent spunând că, în calitate de cetățean de care nu depind viețile oamenilor, poate spune orice, și îi cere doamnei Ghibu un exemplu de minciună pe care Dana ar fi spus-o. Ghibu, care deși susține că o urmărește pe Dana (oare de ce ar urmări-o pe dacă o discreditează atât de mult?), spune că aceasta ar fi spus că vaccinul nu ne apără de boală. Eu până acum nu am auzit-o pe Dana să spună așa ceva, iar dacă ar fi spus ar fi fost un scandal național. Cu alte cuvinte, doamna Ghibu o învinuiește pe Dana că ar fi spus o minciună, în timp ce ea însăși spune o minciună. În fine, Dana o întreabă pe Ghibu când ar fi spus așa ceva, iar doamna stomatolog fentează iar și spune că Dana a spus că „certificatul verde este vax”, ceea ce este cu totul altceva, după cum atrage și Dana atenția. Mai departe Ghibu continuă, acuzând-o pe Dana că a spus că în Europa antiviralele se găsesc în farmacii, iar asta nu ar fi adevărat. Nu știu, dar dacă e așa cum spune doamna Ghibu, atunci s-o ardem pe Dana pe rug, să o alungăm din țară, să o încarcerăm, să o amendăm. Foarte grav ce spune! (sunt sarcastic).

În fine, după un schimb de replici, Dana o întreabă la un moment dat pe Ghibu, care pretinde că este specialistă, care este originea virusului. Doamna Ghibu începe însă să vorbească despre cum este folosit certificatul verde în Suedia (are o problemă de receptivitate sau se preface că nu a auzit întrebarea?). Este ca și cum m-ați întreba ce părere am despre fotbal și vă răspund că îmi place pizza la nebunie. Dar, continuându-și pledoaria despre certificat (care, repet, nu are legătură cu întrebarea care i-a fost adresată), ne spune că în Suedia acest certificat este acceptat doar dacă ești vaccinat, și nu dacă ești testat sau trecut prin boală, fiindcă există demonstrații științifice care arată că dacă ești vaccinat transmiți mai puțin, demonstrații către care îi poate da linkul Danei, ca „să vedem dacă poate să înțeleagă”. Al câtelea atac aiurea este ăsta?

În fine, Dana insistă cu întrebarea „care este originea virusului”, o întrebare extrem de pertinentă, mai ales după atât timp de la apariția primului caz de infectare. Ghibu IAR fentează răspunsul și IAR o atacă pe Dana, spunând că această întrebare denotă faptul că nu înțelege despre ce se vorbește. Dana, cu atitudine, continuă cu aceeași întrebare, la care în sfârșit Ghibu dă răspunsul: Originea nu este cunoscută. Dar, din gurița doamnei stomatolog mai auzim și că „nu contează care este originea virusului.” Ce?! Cum?! Poftim?! Păi, pentru a înțelege un agent patogen nu este de preferat să îi cunoști originea și felul în care acesta s-a dezvoltat și s-a transmis? Întreb și eu, ca și Dana și ca și alți proști care nu ne pricepem la scos măsele.

Aroganta însă atacă din nou, întrebând-o pe Dana „cu ce vă ajută pe dumneavoastră, domnișoară?”. Laura (48 ani) i se adresează Danei (41 ani) cu domnișoară printr-un alt aer de superioritate, întrebând cu ce o ajută?! Păi pe cei de la OMS cu ce-i ajută să știe? De ce s-au deplasat în Wuhan? Toți imbecilii ăia de cercetători de ce caută originea? Nu contează, dă-o dracu de origine! Contează să ne vaccinăm și cam atât, restul sunt detalii. Dacă ai carii, nu contează dacă le faci din cauza unei igiene precare sau din cauza moștenirii genetice, important este că avem dentiști care ne pot lua oricând banii pentru o plombă. Logică!

Acum, țineți-vă bine…. După ce până și Gâdea s-a plictisit de schimbul acesta de replici, o întreabă și el pe Ghibu de ce nu este importantă originea virusului, iar tanti Ghibu (dacă Dana este domnișoară, Laura e tanti, ok?) spune….. „este foarte importantă originea virusului”. În astfel de situații începi să îți pui niște întrebări legate de doamna Ghibu: 1. Face mișto de noi? 2. Are probleme cognitive? 3. Este politician? Numai ăia fentează așa și își schimbă declarațiile.

Ca să n-o mai lălăi prea mult încercând să redau aici toate aberațiile și atacurile doamnei stomatolog, vreau să spun că atât Cristan Terheș cât și prof. univ. dr Monica Pop (ceva mai târziu) s-au săturat de atitudinea ostilă a Laurei și au intervenit. Dialogul dintre domnul Terheș și doamna Ghibu este de asemenea foarte, foarte interesant, cum de altfel este toată emisiunea.

Începând cu minutul 1:38:00 se trece la întrebări și răspunsuri între invitați. În tabăra celor care se opun certificatului verde sunt Dana Budeanu, Cristan Terheș și prof. univ. dr Monica Pop, iar în tabăra celor care nu se opun sunt medicul stomatolog Laura Ghibu, medicul Adrian Marinescu și prof. univ. dr. Carmen Dorobăț.

Prima care are onoarea de a adresa o întrebare este Dana Budeanu, care îi adresează medicului Adrian Marinescu întrebarea, formulată pe scurt în acest articol, dacă vom avea tot ce este nevoie pentru a face față valului 5. Răspunsul, pe scurt, este nu. Simplu, civilizat, la obiect.

Ce-a de-a doua persoană care primește dreptul de a pune o întrebare este Laura Ghibu, care, obsedată fiind de Dana, o întreabă pe aceasta dacă își asumă decesele celor care ar fi ascultat-o să nu se vaccineze. Ceea ce a spus doamna Ghibu este, pe lângă o întrebare tendențioasă așa cum a atenționat și Dana, un atac grav și o minciună gravă la persoana Danei Budeanu, care pentru așa ceva ar putea să o aducă în instanță pentru calomnie și defăimare, conform Codului Penal. Acum, doamna Ghibu nu ar fi prima persoană care face afirmații false despre Dana. Vă reaminesc că și Raed Arafat a făcut afirmații false la adresa Danei Budeanu, în cazul internării domnului Sorin Oprescu, în cazul cifrelor celor internați la spitalul Floreasca pe secția ATI, mai exact numărul celor vaccinați care au fost internați, și în cazul așa-ziselor afirmații ale Danei care ar fi spus oamenilor să nu se vaccineze[13].

În fine, revenind, la minutul 1:44:46 intervine și doamna prof.univ.dr. Monica Pop, care începe prin a spune că trece cu greu peste lipsa de bunăcuviință a doamnei doctor Ghibu, și ca este inadmisibil să se comporte așa față de un alt invitat, și ca este inadmisibil să ataci pe cineva care nu este medic și să înjosești un om pentru asta. Apoi, o întreabă pe doamna Ghibu despre afirmațiile doctorului Fauci, care spune că încărcătura virală a unui vaccinat este egală cu încărcătura virală a unui nevaccinat, și că transmiterea este la fel.
În același stil arogant, zâmbind sardonic, îi cere doamnei dr. Monica Pop un link (iar cu linkul, de parcă sunt conectați pe internet, nu în direct la televizor) în care dr. Fauci a spus așa ceva (deși se găsește la prima căutare pe Google, nu trebuie să-ți servească nimeni informații pe tavă, mai ales dacă pretinzi că cercetezi intens, dar voi lăsa eu mai jos declarația dr. Fauci[14]), și completează spunând că ea se bazează pe date științifice și nu pe afirmații (deși, culmea, afirmația celebră a dr. Fauci este bazată fix pe date științifice), iar conform datelor pe care le cunoaște, adevărul este altul decât ce a spus dr. Fauci. Cu alte cuvinte, un medic stomatolog cunoaște mai bine adevărul despre vaccinuri și pandemie decât un imunolog de renume mondial care este și director la National Institute of Allergy and Infectious Diseases, și care este unul dintre cei suspectați de a fi implicați în izbucnirea acestei pandemii.

Spuneam, la un moment dat într-un articol, nu mai țin minte care, că o să ajungem să mergem la dentist pentru probleme cu inima și la infecționist pentru probleme cu piciorul, dar se pare că lucrurile astea nu mai sunt doar glume și sarcasm, ci este realitatea, ceea ce mă îngrijorează, nu mă mai amuză. În fine, un alt exemplu de lipsă de respect este și faptul că doamna medic stomatolog Ghibu i se adresează doamnei prof.univ.dr. Monica Pop cu doamna Monica Pop”, ceea ce nu se face în lumea medicală și arată o lipsă de respect. Dar acum medicii specialiști sunt mai tari în gură decât profesorii universitari. Probabil unii nu știu care este ierarhia în medicină, însă pornind de la cel mai mic la cel mai mare în funcție de experiență și cunoștințe medicale, ordinea este așa: Medic rezident, medic specialist, medic primar, apoi pot fi doctor în științe medicale, profesor universitar, șef de secție ș.a.m.d.. Dacă te duci la un profesor doctor pentru un consult, este bine să i te adresezi cu „domnule profesor”, nu cu „domnul X” sau „domnul medic”, altfel riști să fii atenționat chiar de el/ea.

În fine, doamna dr. Monica Pop îi atrage atenția despre acest fapt, spunând că „dacă eu m-am adresat dumneavoastră cu doamna doctor, vă rog să fiți măcar cu mine politicoasă, că față de Dana Budeanu ați spus ceva ce nu mi-am putut imagina, că se poate comporta un medic.” Chiar și după această cerere a doamnei dr. Monica Pop, individa aceasta continuă să arate lipsă de respect spunându-i IAR „doamna Monica Pop”, în timp ce rânjește în continuare sfidător. Adică, este de o nesimțire dusă la paroxism!

Mai departe, după ce domnul Terheș îi adresează întrebarea doamnei doctor Ghibu „de ce nu vor medicii să fie cei răspunzători pentru eventualele decese provocate de vaccin”, doamna Ghibu revine din nou la obsesia sa, anume Dana Budeanu, spunând că oamenii preferă să asculte persoane precum Dana în loc să asculte medicii, și din această cauză o cunoștință de-a dânsei a murit, „spunând exact ce spunea și doamna Budeanu, că politicienii, că de fapt totul este o farsă, că de fapt virusul nu există, că este o plandemie, iar acest lucru a făcut ca această persoană să își piardă viața.” O altă declarație foarte, foarte periculoasă, dar și total falsă, pentru care, după părerea mea, ar trebui să fie trasă la răspundere. Este ca și cum aș face eu un video pe YouTube în care spun cât de bun este laptele cu cereale, iar cineva care se cunoaște cu intoleranță la lactoză îl consumă după ce a văzut video-ul meu, începe să aibă deranj, și dă vina pe mine. Este aberant!

Ajunși la minutul 2:10:17, Mihai Gâdea o întreabă pe doamna dr. Ghibu despre această dezbatere în UE și care a fost răspunsul celor din UE față de cei care sunt împotriva certificatului și vaccinării obligatorii. Răspunsul doamnei Ghibu este la fel de fascinant precum golul prin foarfecă al lui Ibrahimovic din 2012 împotriva Angliei: Atât de fascinant încât rămâi ca prostul cu gura căscată fără să-ți dai seama ce ai văzut. Doamna Ghibu dă de fapt două răspunsuri pe care doresc să le comentez. Unul dintre răspunsuri este că cei din Suedia au fost avertizați că vin foarte multe informații false din China și Rusia iar suedezii le-au ignorat, pe când românii le-au „halit” (Cum? Prin Dana Budeanu? E prietenă cu Putin sau cu Xi Jinping?), iar celălalt răspuns a fost că cei din țările vestice au avut încredere în medici și autorități și s-au vaccinat de bună voie și, citez, „fiindcă statul i-a îndemnat în mod constructiv.”

Legat de partea cu rușii și chinezii, la fel cum și domnul Terheș a atras atenția, chiar ea (Ghibu) a spus că UE și toată lumea a recunoscut că vaccinul poate să aibă efecte secundare. Apoi, dacă este dovedit că Rusia răspândește astfel de zvonuri, cum de noi, românii, membri în UE, nu am fost atenționați de către oficiali cum au fost atenționați suedezii ăia perfecți în tot? Dacă spune că este științific dovedit, asta ar însemna un război informatic oficial declarat, și toată lumea ar ști și ar vorbi foarte mult despre asta. În fine, asta-i mai puțin interesant.

Ce mi se pare mai interesant este declarația dânsei despre cetățenii țărilor vestice care au avut încredere în medici și autorități, și că autoritățile au îndemnat în mod constructiv cetățenii. Vreau să amintesc faptul că în majoritatea țărilor europene au existat numeroase restricții pentru cei nevaccinați, restricții care au dus la proteste numeroase și violente[15], chiar și cele recente din Olanda[16], deci nu văd modul constructiv în care autoritățile au îndemnat cetățenii, ci tot un mod de impunere forțată. Dacă vreți să vedeți realitatea, și nu declarațiile fanteziste ale doamnei stomatolog, vă îndemn să urmăriți mai jos linkurile din notele de subsol. Mai mult, acum Italia introduce vaccinarea obligatorie a populației de peste 50 de ani[17], iar președintele Franței, Emmanuel Macron „a declarat război” nevaccinaților într-un mod despotic[18].

În sfârșit, ajuns la finalul emisiunii și astfel la finalul articolului în care analizez acest comportament și aceste derapaje ale medicului stomatolog Laura Ghicu, doresc să atrag atenția, încă o dată, că anumiți medici își depășesc cu mult limitele profesionale, iar în cazul doamnei doctor Ghibu, limitele profesionale și, de ce nu, chiar legale. Astfel de personaje NU AU ce căuta în dezbaterile din alte specialități, și NU AU niciun drept să ne impună acte medicale împotriva voinței noastre. Ceea ce se întâmplă în momentul de față este un moment istoric, care s-a mai întâmplat doar într-un trecut pe care nu vreau să-l menționez pentru a nu deranja anumite categorii de oameni, însă nu poate fi acceptat și tolerat, ba mai mult, trebuie taxat! Trăim într-o lume nebună în care niște medici mici cu gura mare ne dictează ce să facem cu propriul corp, în care niște maimuțoi îmbrăcați la costum și cu funcții importante în guvernarea acestei țări (și a celorlalte) ne limitează drepturi fundamentale de o importanță majoră și distrug economia, sănătatea psihică și stabilitatea societății. M-am săturat de acești demagogi și păreologi care se învârt în jurul unor presupuse variante de rezolvare a unei pandemii. Vreau rezultate și dovezi, nu bâlbe, nu contraziceri, nu pedepse, nu cenzură. Și cred că vorbesc în numele tuturor celor care citesc acest articol când spun aceste lucruri. GATA CU MEDICII DIN ALTE SPECIALITĂȚI! GATA CU DICTATURA!


[1] https://www.cristoiublog.ro/unde-i-pandemia/

[2] https://www.bzi.ro/in-italia-se-introduce-super-certificatul-verde-4317985

[3] https://alephnews.ro/guvern/prima-tara-europeana-care-introduce-a-patra-doza/

[4] https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-25274454-patra-doza-vaccin-anti-covid-aprobata-israel-pentru-cei-peste-60-ani-pentru-personalul-medical.htm

[5] https://www.youtube.com/watch?v=07dnIxfz4nk

[6] https://www.youtube.com/watch?v=QdFA4mgcK74

[7] https://www.youtube.com/watch?v=zmRd6oh5xVE

[8] https://www.youtube.com/watch?v=Wi5QwTaylrM&t=3s

[9] https://www.youtube.com/watch?v=6Tfgyl0ZkeA

[10] https://www.youtube.com/watch?v=BQ6SbPSown4

[11] https://www.youtube.com/watch?v=2HwdtegnGAg

[12] https://www.youtube.com/watch?v=BQ6SbPSown4

[13] https://www.youtube.com/watch?v=uSXyLwg-Mzw

[14] https://www.youtube.com/watch?v=mP9iHyj1uiU

[15] https://www.cristoiublog.ro/pandemia-a-scapat-de-sub-control-la-fel-si-autoritatile/

[16] https://www.stiripesurse.ro/video-marcel-ciolacu-despre-imaginile-din-olanda-doamne-fereste-sa-se-intample-asa-ceva-daca-ace_2174010.html

[17] https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-25281218-italia-introduce-vaccinarea-obligatorie-anti-covid-populatiei-peste-50-ani.htm

[18] https://www.hotnews.ro/stiri-coronavirus-25279610-emmanuel-macron-atac-fara-precedent-impotriva-nevaccinatilor-nu-sunt-cetateni-vreau-irit-pana-panzele-albe-nu-vor-putea-merge-nicaieri-aceasta-strategia-guvernului.htm


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

33 comentarii pentru articolul „Analiza medicilor demagogi: Partea I – Laura Ghibu și derapajele grave”

  • @Gigel – Vă rog frumos, păstrați un limbaj adecvat și fără injurii.

    @Paul – Nu cred că este o mostră de manipulare. Da, într-adevăr, trebuia să se aducă punctul de vedere al unui “antivaccinist” suedez (cei din platoul emisiunii nu sunt antivacciniști! doar împotriva vaccinării forțate și a certificatului verde) pentru a echilibra, sau să nu o invite pe Laura ci pe cineva de la noi. Însă taberele au fost egale, și ambele tabere au primit libertatea de a spune ce gândește, fiecare a primit timpul necesar. Este o dezbatere echilibrată după părerea mea, sau care ar fi putut fi echilibrată dacă doamna Ghibu n-ar fi fost atât de ofensivă și dacă ar fi vorbit despre subiectul emisiunii (certificatul verde) în loc de vorbească obsesiv despre Dana. După cum a spus și domnul Cristian Terheș în emisiune, dacă cineva avea dubii dacă se se vaccineze sau nu, după ce a văzut-o pe tanti Ghibu sigur nu se va mai vaccina. Cu alte cuvinte, Laura Ghibu a reușit într-un fel să provoace dezgust în loc de admirație.

    @Lili – Niciun invitat de pe acest blog nu este plătit să scrie, și nici nu i se spună ce să scrie sau să nu scrie. Doamna Feraru vă poate confirma.

    @Dora – Nu este nicio supărare, nu este un concurs între mine și doamna Feraru. Dumneavoastră decideți până la urmă cu cine sunteți de acord, însă în acest articol nu am vorbit despre declarațiile Danei DIN Franța. Spun DIN Franța fiindcă și Dana Budeanu se afla în Franța în momentul în care a făcut acele declarații. Ah, ok, că doamna Feraru locuiește acolo și cunoaște mai bine situația, da, este posibil. Nu voi face acum o anchetă. Nu este responsabilitatea mea. Deși, aș putea să vorbesc și eu cu cunoștințe din Franța să văd care este situația, însă nu mă interesează momentan ce este în Franța sau în Suedia, ma interesează ce vor să facă ăștia aici, dacă vor bagă certificatul verde obligatoriu, dacă vor băga țara în faliment total, dacă vor da foc la păduri, dacă vor legaliza consumul de heroină și cine știe ce dracu le mai trece prin cap acestor imbecili.
    Ai spus „Doamna Feraru stia ca o sa-l supere pe domnul Cristoiu si pe jurnalistii, colegi de blog, dar nu a tacut. Si nu a tacut pentru ca dânsei i s-a parut grav ceea ce s-a întâmplat, si eu îi dau dreptate.” Păi, nu cred că este ok să-l bage în această problemă pe domnul Cristoiu, dânsul nu a făcut acele declarații despre situația din Franța. Colegii de blog… nu știu despre ceilalți, dar pe mine nu mă afectează cu nimic. Ce spune X și Y este strict treaba lui, eu îmi fac treaba mea, pe care am ales să o fac din proprie inițiativă, neplătit, neforțat. Și să știi că sunt de acord să spunem adevărul, chiar și atunci când nu suntem de acord cu el. Adevărul este adevăr, că ne place sau nu. Acum… cine mai știe clar ce este adevărat sau nu? În ziua de azi nu mai ești sigur dacă primești cremvuști în hot dog sau plastic cu gelatină în el.

    Toate cele bune! 🙂

    • Rectific, pentru că i-am cerut domnului Gigel să nu o insulte pe Dora, dar eu i-am insultat pe domnii noștri conducători. Nu sunt imbecili, sunt doar handicapați. Aici folosesc un termen medical, nu o insultă 😆

    • @Filip,

      No big deal…!
      Te inteleg. Pleci de la premisa „intentiilor” bune. Iar faptul ca o „invitata” a facut circ a fost doar un „accident…
      Oare?… 🙂
      PS. Cand scrii un articol, iti alegi cuvintele cu grija ca sa nu iasa altceva… Tot asa fac si realizatorii emisiunilor!

  • Buna
    Citesc cu plăcere articolele tale,chiar dacă sant și datorită meseriei mele o vaccinată convinsă .
    Sant asistenta medicală pe o secție covid19 de aproape 2 ani.
    Mi-as dori sa fim toți așa cum spui tu ,mai buni Și sa știi ca eu chiar nu ma consider roboțel ,a fost decizia mea sa ma vaccinez având frica sa nu transmit ,după o posibila infectare și altora boala.
    Rămâneți sanatosi

    • Buna, Mihaela!
      Nu ma refer la cei care se vaccineaza ca sunt robotei, ci la cei care cred absolut tot ce le spun medicii oficiali sau guvernele, fara sa isi puna vreo intrebare. Este foarte bine ca te-ai vaccinat, insa te temeai sa nu transmiti… Dar iata ca si vaccinata poti sa transmiti. Asta e, pana la urma nu cred ca vrea nimeni sa infecteze in mod intentionat pe cineva (desi exista psihopati de genul asta in lume).
      In plus, ca si asistenta medicala pe sectie Covid faci orice sa te protejezi, pentru ca esti inconjurata de oameni infectati. Ar fi o nebunie sa nu iei masuri de protectie.

      Multa sanatate!

  • Sînt de acord cu afirmația “Gata cu dictatura” , dar cum să-i facem să renunțe la ea?

    • Asta este marea dilema! Nu am nicio idee. S-a incercat in mod legal si nu s-a rezolvat nimic. S-a incercat prin argumente si nu s-a rezolvat nimic. S-a incercat prin proteste si nu s-a rezolvat nimic.

  • Laura Ghibu – oricine ar fi personajul – este una din cele mai recente „specialiste” proiectate de statul roman (guvern, presedinte, structuri oculte, politice) in prim planul dezbaterilor privind promovarea vaccinurilor in randul celor ce nu se vaccineaza. Urmariti-i traseul politic. . .
    Ca mai toti vorbitorii ce fac politica vremurilor, acestia se cuibaresc in bula lor ( multumesc maestre Cristoiu) de unde trimit atacuri la persoana si raspund la ce vor ei.
    Daca i-ati urmarit pe Jonnahis, Orban, Citu, Ciolos, Barna, F. Roman, N. Dan, C. Armand, L. Bode, Ghinea, Grindeanu, Dincu, B. Ardelean, R. Sighiartau, I. Bulai, etc; cel mai probabil sunteti satui de fentele si minciunile prin omisiune lansate in spatiul public precum elevul maestrului Marius Chicos Rostogan vorbind despre si numai despre „crastravete”.
    Tot ei se mira,prin gura dentistei, ca poporul nu asculta indemnurile guvernantilor sa se vaccineze dandu-i crezare Danei Budeanu, un personaj priceput la croitorie, dupa geniala incercare de umilire a tintei pentru care a fost prezenta pe sticla.
    Pai la asa comunicatori acesta este rezultatul increderii indusa in mintea si inima concetatenilor.
    Legatura de cauzalitate intre actiune si efect. Se invata in primul an la sociologie, in padure.
    Si pentru ca trebuia sa fie gasit un vinovat, acesta este M. Gadea. Executa si el niste ordine de dragul ratingului dar media care promoveaza „tzatze” cu staif isi pierde incet, incet publicul inteligent, coborand nivelul discutiilor, sic !

  • Salut, Filip! Sunt de aceeasi parere când este vorba despre „oficiali” si despre medicii care sunt slab pregatiti si intra în emisiuni ca sa se faca de rusine, dar nu sunt de acord cu aprecierile pe care le faci la adresa Danei Budeanu. Aceasta doamna nu este un simplu cetatean, ci este o persoana cu o notorietate importanta, un formator de opinie în toata regula. Iar atunci când un formator de opinie greseste dezinformând si nu-si repara apoi greseala, recunoscând-o si dând stirea adevarata, este grav.
    Cu toata simpatia, Filip Pruncu, dar astazi sunt fan Marcela Feraru. Doamna Feraru stia ca o sa-l supere pe domnul Cristoiu si pe jurnalistii, colegi de blog, dar nu a tacut. Si nu a tacut pentru ca dânsei i s-a parut grav ceea ce s-a întâmplat si eu îi dau dreptate.
    Toata povestea asta mi-a lasat un gust amar mai ales dintr-un motiv pe care nu-l zic, dar sper sa îl banuiesti singur.
    Toate cele bune.

  • @Filip,

    Emisiunea la care faci referire in articol este o mostra de manipulare media. S-a adus in emisiune o persoana care sa vorbeasca despre situatia din Suedia, dar nu s-a oferit si punctul de vedere al unui antivaccinist suedez. Atunci s-ar fi vazut cate minciuni a spus doamna dentista. Dar fiindca interesul emisiunii n-a fost echilibrul si obiectivismul discutiei, s-a organizat o „dezbatere” in care unii sa poata bate campii de pe pozitia de „doar eu stiu, voi nu stiti” si tot ce s-a „realizat” a fost inca un scandal pe sticla. Asta-i Circul Pandemia…!

  • Imi pare rau, dar ati gresit. Doamna doctor nu merita un articol si atentia dvs. Puteti cauta pe youtube un video care se numeste „Vaccinul este CURAT! Cel mai sigur! / Laura Ghibu, medic român stabilit în Suedia” si urmariti de la minutul 9:30.
    PS: Pentru cei care vor urmari acest video: nu uitati ca dispay-ul laptopului sau tableta nu au nici o vina. 🙂

  • Toate aceste personaje dau bine la audienta posturilor tv, sunt o fauna pro sau contra covid. Daca certificatul verde ar fi fost o simpla bucata de hartie cu evidenta vaccinarilor, epidemia ar fi acum stinsa. Documentul electronic pentru tot norodul este tinta. Incet, incet ne obisnuim, unul Pavlov odata facea experiente. Deja dl. Cristoiu a declarat ca a inteles si se supune, se va vaccina de cate ori oranduirea il cheama pentru ca fara supunere nu va putea pleca la Sinaia sau Gagesti. Oricum, acum prin vaccinare nu stie daca nu se poate imbolnavi dar a devenit mai periculos decat un nevaccinat. Termenul de om sanatos a disparut. Toti vom fi martieni, verzi prin certificate. In legatura cu dna Ghibu, nimic de comentat, este supradesteapta avand in vedere ca fata ei de 13 ani a studiat vaccinul ARN m, si a explicat atat de bine prostilor cat de buna este vaccinarea. Daca fiica este experta in virusologie de ce va mai legati de maics-sa?

    • Și eu m-am vaccinat pentru a putea să-mi continui activitățile, deși am făcut-o cu întârziere. Când s-a cerut certificatul verde, am fost total împotriva lui și încă sunt, fiindcă nu este doar un document ci, după părerea mea (părere doar, fără dovezi), un instrument de monitorizare. Dar, uite că mi-am făcut în sfârșit și certificatul acum o săptămână, maxim două, nu mai țin minte. Doar că aparent mi l-am făcut degeaba, nu ți-l mai cere nimeni, decât dacă te duci în mall sau alte locații care bat la ochi.
      Când se va face obligatoriu (și cred că asta se va întâmpla), nu știu ce va fi. Orice încercare de a combate această nebunie pare să fie în zadar, indiferent că ești Curtea Constituțională, că ești Djokovic, că demonstrezi ceva… nu mai contează. Este literalmente o dictatură politică, nici măcar sanitară/medicală nu-i mai putem spune.

  • Nu am urmarit emisiunea, nu vreau s-o urmaresc, cred în descrierea pe care ai facut-o, dar doresc sa-ti atrag atentia ca Dana Budeanu este totusi o mincinoasa. Ti-o dovedeste doamna Marcela Feraru, pe pagina FB care-i apartine. Te rog sa-ti faci timp sa citesti doua dintre postarile distinsei tale colege despre Dana Budeanu si discutiile de la aceste postari din 5 ianuarie. 😳
    Fara suparare. 🙂

    • Nicio supărare, doamnă. Eu mă dau în vânt după cei care spun, siguri pe ei: „Să-ți spun eu care este adevărul!”. Și după cei care pun etichete.

      • Cu tot respectul, doamna Cora Muntean, dar doamna Feraru traieste în Franta si cunoaste exact ceea ce se întâmpla acolo, domnia sa a intervenit tocmai pentru ca Dana Budeanu spunea într-o emisiune de larga audienta minciuni. Se pare ca nu ati citit postarile doamnei Marcela Feraru înainte sa-mi raspundeti.

        • Bună, Dora! M-am uitat acum pe Facebook-ul doamnei Marcela Feraru. Inițial nu am înțeles la ce se referea doamna Feraru, abia mai jos în comentarii am văzut că era vorba despre faptul că Dana ar fi spus că în Franța „nu se mai izoleaza nimeni si nimeni nu si-a facut doza a treia si testele sunt gratuite si toa ta lumea se plimba liber fara pasaportul sanitar”, iar doamna Feraru care trăiește în Franța cunoaște mai bine situația și o contrazice. Ok! Nu sunt în măsură să spun cum este de fapt în Franța, n-am fost niciodată. Ce-i drept, tot ce am citit este că în Franța e nebunie cu restricțiile.
          Situația, așa cum o văd eu, este următoarea: Dana Budeanu NU ESTE într-o poziție oficială, iar cetățenii acestei țări nu sunt obligați să facă sau să creadă Dana Budeanu. În schimb, când ești un oficial care se ocupă de gestiunea pandemiei, atunci e grav. Dana poate spune și că pământul este plat, așa cum argumenta și Mircea Badea în interviul din 22 decembrie. Fiecare este liber să creadă ce dorește, fiecare este răspunzător pentru ceea ce face cu corpul lui.
          Probabil că a comis o greșeală. Nu este imposibil. Și cei mai mari cercetători au spus lucruri neadevărate, pe posturi naționale la ore de maximă audiență. Că a fost cu intenție sau a fost o greșeală, asta contează. Probabil că Dana a fost prost informată și nu a apucat să verifice înainte de a da mai departe acele informații.

          Părerea mea. 🙂

          • Salut, Filip! Sunt de aceeasi parere când este vorba despre „oficiali” si despre medicii care sunt slab pregatiti si intra în emisiuni ca sa se faca de rusine, dar nu sunt de acord cu aprecierile pe care le faci la adresa Danei Budeanu. Aceasta doamna nu este un simplu cetatean, ci este o persoana cu o notorietate importanta, un formator de opinie în toata regula. Iar atunci când un formator de opinie greseste dezinformând si nu-si repara apoi greseala, recunoscând-o si dând stirea adevarata, este grav.
            Cu toata simpatia, Filip Pruncu, dar astazi sunt fan Marcela Feraru. Doamna Feraru stia ca o sa-l supere pe domnul Cristoiu si pe jurnalistii, colegi de blog, dar nu a tacut. Si nu a tacut pentru ca dânsei i s-a parut grav ceea ce s-a întâmplat, si eu îi dau dreptate.
            Toata povestea asta mi-a lasat un gust amar mai ales dintr-un motiv pe care nu-l zic, dar sper sa îl banuiesti singur.
            Toate cele bune. 🙂

        • Să nu uităm că și Marcela Feraru este jurnalist și, ca toți jurnaliștii, a fost plătită să aibă poziții pro-vaccinare/restricții…

          • Gresiti. Marcela Feraru nu este pro-vaccinare obligatorie si nici pro-restrictii inutile, exagerate, gresite, iar din articolele si postarile domniei sale nu reiese ca scrie pentru ca ar fi platita.

        • Doamna dora, nu mai insista, devii o proasta mai mare decat esti! Scurt pe doi! 😛

        • Doamnă, Dana Budeanu este un simplu cetățean. În rest, nu este nimic de comentat. Cu Marcela pot vorbi direct și, fără să ne aruncăm lături în cap, putem fi de acord că nu suntem de acord în anumite privințe. De asemenea, invitații noștri, pot să-și expună propria părere, fără a le fi cenzurată. Asta înseamnă, automat, că o parte a publicului va fi încântată, o alta va fi dezamăgită, iar cei care știu să citească vor trage propria lor concluzie.

          • Asa este doamna Muntean. Dana Budeanu este un cetatean simplu, nu este un formator de opinie.
            (Dana Budeanu: „Eu am un reach pe Youtube și multe vizualizări, multe…30-40 de milioane de views…”)
            Iar povestea cu lăturile nici nu ar avea cum sa apara pentru ca atât dumneavoastra cât si doamna Feraru sunteti niste doamne fine si inteligente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *