Anchetarea judecătorilor cu privire la legalitatea hotărârilor judecătorești pe care le-au pronunțat este un atac grav la independența justiției

Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) si Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) solicita public Consiliului Superior al Magistraturii sa clarifice, odata pentru totdeauna, care sunt garantiile efective ale secretului deliberarii si ale verificarii legalitatii hotararilor judecatoresti numai prin caile de atac prevazute de lege – temelii ale independentei judecatorilor si justitiei intr-un stat de drept.

Dezbaterile fervente din aceste zile, in spatiul public, legate de modul in care functioneaza justitia, au scos la iveala probleme de capatai pentru independenta justitiei, ridicate de mai multe ori de asociatiile noastre, dar netransate de CSM, cu privire la secretul deliberarii si la „verificarea” legalitatii unei hotarari judecatoresti in afara cailor de atac prevazute de lege:

Care sunt garantiile pentru secretul deliberarii?
Pastrarea secretului deliberarii este un drept al cetateanului, pe care judecatorul are obligatia sa-l respecte, sau un drept al judecatorului la care acesta poate renunta?
Secretul deliberarii tine de independenta justitiei sau este un element facultativ intr-un sistem judiciar democratic?
Audirea ca martor a unui judecator in legatura cu legalitatea hotararii pe care a pronuntat-o respecta exigentele statutului judecatorilor si al procurorilor, prin raportare la standardele europene ale independentei justitiei?

Inainte de toate, AMR si AJADO reamintesc opiniei publice cazul procurorilor de la DNA Oradea care complotau in vederea anchetarii unor judecatori ce solutionau cauze penale la Curtea de Apel Oradea, pentru a baga frica in ceilalti, asa cum rezulta dintr-o inregistrare confirmata de acestia ca fiind autentica. Astfel cum am aratat in comunicatul de presa pe aceasta tema, din continutul discutiilor transparea faptul ca procurorii DNA Oradea, folosindu-se de autoritatea publica cu care au fost investiti, actionand intr-un mod planificat si concertat, au deschis dosare penale judecatorilor din zona cu scopul timorarii acestora, pentru a obtine solutii care sa le fie favorabile. De asemenea, am subliniat ca scopul declarat al acestor procurori DNA, de a “linisti” judecatorii si de a ii face sa le fie frica, este o incalcare samavolnica si concreta a independentei acestora, de o gravitate fara precedent, cu efectul vadit al incalcarii drepturilor omului si dispretuirii dreptului persoanelor la un proces echitabil si la o judecata dreapta.

Anchetele penale au fost, asadar, denaturate uneori complet, devenind mijloace de presiune asupra judecatorilor.
Cum au inceput derapajele si presiunile asupra judecatorilor

In primul rand, subliniem ca o hotarare judecatoreasca ce este urmarea unei infractiuni savarsite de judecator in legatura cu pricina poate fi revizuita in conditiile legii. Tocmai de aceea, legiuitorul a prevazut expres cai extraordinare de atac, o asemenea hotarare putand fi desfiintata chiar si atunci cand constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, examinarea faptelor facandu-se de catre instanta civila, in calea de atac a revizuirii. Aceste rigori procedurale au fost impuse pentru ca o hotarare data ca urmare a unor fapte penale savarsite de judecatori – chiar in ipoteza in care nu mai poate fi antrenata raspunderea penala a acestora – sa poata fi lipsita de efecte juridice si, in acelasi timp, pentru ca anchetele penale sa nu poata deveni pretext pentru actiuni fara temei, cu scopul lipsirii de efecte juridice a unei hotarari judecatoresti definitive.

Pe de alta parte, anchetarea si audierea judecatorilor, de catre procurori, strict cu privire la legalitatea si temeinicia hotararilor judecatoresti pe care le-au pronuntat, prin discutarea in cadrul procedurilor penale a aspectelor vizand tocmai legalitatea si temeinicia acestora, este un atac grav la stabilitatea actului de judecata si la independenta justitiei.

Acest tip de proceduri straine unei justitii democratice a inceput in urma cu cativa ani, sub pretextul luptei anticoruptie si in aplauzele unei parti a mass-media, societatii civile, ambasadelor si organismelor europene, cu ignorarea elementelor fundamentale ale unei justitii independente pe care tocmai acestea le promovau si sustineau.

Cand un procuror devine o suprainstanta care aprecieaza ca o hotarare judecatoreasca definitiva este nelegala si construieste un dosar penal pornind de la aceasta premisa, iar Consiliul Superior al Magistraturii, garantul constitutional al independentei justitiei, tace, inseamna ca suntem la limita ce marcheaza sfarsitul statului de drept si al democratiei.

Daca judecatorul nu este liber, niciun cetatean nu este liber, iar incalcarea independentei judecatorilor trebuie blamata pentru ca pune in pericol grav drepturile si libertatile cetatenesti.
Rumoarea si indignarea care a cuprins in ultimele zile opinia publica este o ocazie de a le reaminti romanilor cat de important este ca judecatorul care le solutioneaza cauzele, procurorul care ii ancheteaza si avocatul care ii apara sa se supuna doar legii si sa fie feriti de orice presiuni. Fiecare dintre cei trei actori este esential in actul de justitie, iar fara oricare dintre acestia nu putem vorbi despre justitie democratica.

In acelasi timp, acum este prilejul de a reaminti cand, de unde si de la cine a inceput totul, mai exact cum lupta anticoruptie, care este necesara, in mod indiscutabil, in orice societate, s-a transformat dintr-un proces penal, ce trebuie sa se supuna neconditionat doar rigorilor legii, intr-un spectacol mediatic, in tacerea fostului Consiliu Superior al Magistraturii care s-a derobat de obligatiile constitutionale ce ii apartineau.

Asadar, reamititm opiniei publice doua momente, cu efecte grave, in care justitia a inceput sa derapeze sub aspectele aratate, iar vechiul CSM, in loc sa-si indeplineasca obligatiile, a ascuns si, apoi, a justificat aceste derapaje, devenind sustinator si, prin urmare, partas al acestora.

1. In Raportul de activitate al DNA pe anul 2014 a fost inclusa o anexa in care erau analizate hotararile judecatoresti definitive de achitare din anul respectiv, aducadu-se critici cu privire la legalitatea si temeinicia acestora. Niciunul dintre procurorii ce au dispus trimiterea in judecata nu a fost criticat pentru solutiile de achitare, ci, in toate cazurile, au fost acuzati judecatorii ca au pronuntat hotarari de achitare, care, in opinia DNA, erau “nelegale si netemeinice”.

La data respectiva, asociatiile profesionale AMR si UNJR au reactionat, acuzand argumentat ca se incalca independenta justitiei si solicitand CSM sa ia pozitie.
Singura masura dispusa de fostul CSM impotriva unui derapaj atat de grav al DNA de la regulile si principiile unui stat de drept a fost ca s-a dispus eliminarea anexei respective de pe site-ul DNA, fara nicio alta cercetare si fara a se lua alte masuri.

Pe scurt, la un atac atat de grav al DNA la independenta judecatorilor si a justitiei, CSM, a raspuns prin ascunderea problemei, pe ideea ca daca nu vorbim despre ceva, acel ceva nu exista. Deci, CSM si-a ignorat rolul constitutional de garant al independentei justitiei.

2. In anul 2014, peste 50 de judecatori de la Curtea de Apel Oradea si Tribunalul Bihor au adresat CSM intrebari clare si simple: pot procurorii sa ii ancheteze pe judecatori cu privire la deliberare, la hotararea pronuntata? cum sunt aparate secretul deliberarii si independenta judecatorilor, daca procurorii ii pot ancheta cu privire la pronuntarea solutiilor, adica a hotararilor?

Ca urmare a acestor intrebari, CSM a adoptat Hotararea Plenului nr. 846bis/2014, ce constituie proba evidenta a complicitatii fostului CSM la incalcarea independentei judecatorilor si a justitiei. In loc sa raspunda clar, concis si complet la intrebarile indreptatite puse de judecatori, CSM a adoptat o hotarare alambicata, plina de truisme puerile si de contorsionari logice emise cu pretiozitate. Adica, o hotarare ce a permis cercetarea in continuare a judecatorilor si procurorilor pentru solutiile pe care le pronunta, calificarea unor hotarari judecatoresti definitive ca fiind rezultatul unui abuz in serviciu in care parti vatamate sunt instantele si parchetele la care acestia functioneaza!

Ambele momente mai inainte evocate aveau un potential enorm de a lamuri, odata pentru totdeauna, limitele exercitarii profesiilor de judecator, respectiv procuror, de a delimita clar si neechivoc competentele diferite ale celor doua profesii, in acord cu dispozitiile legale, si de a stavili abuzurile DNA comise impotriva judecatorilor si procurorilor, dar, mai ales, impotriva statului de drept, impotriva drepturilor si libertatilor cetatenilor.

Ambele momente au fost ratate de catre fostul CSM, care a abdicat de la rolul sau constitutional intrucat nu numai ca a acceptat cercetarea magistratilor pentru solutile pe care le pronunta, dar chiar a promovat-o prin hotararea plenului, anterior mentionata.

Simpla existenta a posibilitatii, chiar teoretice, pentru un magistrat de a fi audiat, anchetat si trimis in judecata pentru solutiile date este de natura a pune presiuni enorme asupra fiecarui judecator si procuror si, ca urmare, hotararea pronuntata nu va fi doar in baza legii si a constiintei sale, ci si sub spectrul posibilitatii de a-si periclita cariera, viata privata, libertatea. Or, o astfel de hotarare nu poate indeplini exigentele de calitate cerute magistratilor de lege si societate.

In consecinta, astfel cum am facut si pana acum, solicitam Consiliului Superior al Magistraturii sa rediscute aceste chestiuni, in scopul apararii independentei judecatorilor si a procurorilor care isi exercita functiile cu buna-credinta, cu respectarea legii.

Vom continua sa expunem public orice derapaje care pun in pericol independenta justitiei, drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor si vom lupta pentru eliminarea oricaror presiuni, directe sau indirecte, din exterior si interior, asupra judecatorilor si procurorilor in exercitarea functiilor ce le revin.

Demersurile noastre sunt indreptatite si necesare nu numai prin prisma legislatiei nationale, ci si prin raportare concreta la documentele internationale. Cu titlu de exemplu, readucem in atentie Avizul nr. 3 (2002) al Consiliului Consultativ al Judecatorilor Europeni, potrivit caruia puterile încredinţate judecătorilor nu sunt supuse doar legilor interne, ca expresie a voinţei naţiunii, ci şi principiilor dreptului şi justiţiei internaţionale aşa cum sunt recunoscute în societăţile democratice moderne; fiecare judecător trebuie să facă totul pentru a susţine independenţa juridică, atât la nivel instituţional, cât şi individual; judecătorul nu trebuie să lucreze sub ameninţarea unei pedepse pecuniare, cu atât mai puţin a uneia cu închisoarea, a cărei prezenţă poate, chiar subconştient, să îi afecteze judecata; corectarea erorilor judiciare (fie că ţin de jurisdicţie, fond sau procedură) trebuie să se realizeze printr-un sistem corespunzător de cai de atac.

AMR, prin jud. dr. Andreea Ciucă
AJADO, prin jud. Florica Roman