Antepronunțare la Curtea de Apel Bucuresti? Față de abuzurile halucinante ale DNA, continuate și după achitarea pe fond, Eugen Șerbănescu reclamă: „Opriți mascarada!”

În Apelul depus la  Curtea de Apel București, Direcția Națională Anticorupție a cerut desființarea sentinței de ACHITARE PE FAPTA NU EXISTĂ a publicistului și dramaturgului Eugen Șerbănescu (fost director al Centrului Național al Cinematografiei-CNC, în perioada 2006-2013), pronunțată pe fond de Tribunalul București față de acuzația de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și un prejudiciu inexistent în evidențele contabile de aprox. 25 de milioane de lei.

Sesizarea inițială, din 2014, a Corpului de Control trimis de Ponta la CNC (ai cărui inspectori fie n-au înțeles materia și au tratat industria de film ca pe industria de pachete de unt perisabile, fie au avut sarcină) a împroșcat de-a valma, cu abuz în serviciu (fără să ia note de relații de la nimeni), toată conducerea instituției (Consiliul de Administrație, directorul general, directorul economic, șefii de secție), inclusiv pe producătorul Tudor Giurgiu, în calitate de fost director la TVR. Dar a inclus – valid – și scopul pentru care a fost, de fapt, trimis: un contract oneros de asistență juridică în valoare de 300.000 de euro,  plus comision de succes pentru RECUPERAREA CREDITELOR ÎN JUSTIȚIE (ceea ce, în istoria, CNC nu  s-a întâmplat niciodată), între Pricop, ginerele președintelui în funcție, Băsescu, și succesorul lui Șerbănescu la directoratul  CNC, pe nume Kogălniceanu.  Între el și Pricop exista deja o RELAȚIE PATRIMONIALĂ de împrumut de bani. Odată instalat director la CNC,  Kogălniceanu l-a angajat pe banii statului pe Pricop, care în privat, pe hârtie,  îi datora 90.000 de lei.

Cercetarea DNA a fost pornită „in rem” de procurorul Uncheșelu Jean tot în 2014. Tandemul Pricop-Kogălniceanu a fost băgat „sub preș” și făcut uitat. Brusc,  în 2017, Șerbănescu, care era consul general la Bologna din 2013, a fost declarat „suspect” – el singur dintre toți cei nominalizați de Corpul de Control – de procurorul Călărașu Valina, pe tema „filmelor întârziate”, și rechemat în țară. Astfel a apărut gogorița RECUPERĂRII CREDITELOR ÎN JUSTIȚIE. Adică DNA a escamotat tandemul Pricop-Kogălniceanu și speța de contract cu statul pe fond de bani împrumutați, dar i-a preluat narativul, inventat pentru un onorariu de 300.000 de euro anual și un comision de 5 la sută plătiți din bugetul CNC.   

Ulterior, după plecarea lui Kogălniceanu și rezilierea contractului cu Pricop, CNC a trimis adresă la DNA că nu are niciun fel de prejudiciu și nu trebuie să recupereze niciun fel de credit. Consiliul de Administrație însuși a stins cele câteva procese-fantomă începute de tandemul Pricop-Kogălniceanu, dar Șerbănescu a continuat să fie urmărit penal. Nu se înțelege de ce Consiliul de Administrație care – pe bună dreptate – a închis procesele-fantomă a primit NUP,  iar Șerbănescu care – tot pe bună dreptate – nu le-a pornit a fost transformat în inculpat și trimis în judecată, în 2020, de procurorul Stroie Ștefăniță, cu aprobarea pentru „temeinicie și legalitate” a procurorului Nistor Călin.

În dosarul de 15 volume cu care a venit pe fond, la Tribunalul București, DNA prezenta un construct penal halucinant (urzit, cum spuneam, în mandatul Kovesi, pus în execuție în mandatul Bologa și perpetuat acum, în Apel, în mandatul Voineag), în care depășiri de termene calendaristice (unele adevărate, altele măsluite în Rechizitoriu) în procesul de finalizare a depunerii la CNC a copiei standard a unor filme și ale începerii exploatării lor, precum și neraportarea birocratică de către producători a veniturilor zero erau echivalate – fără ca legea să prevadă așa-ceva – cu prejudicii financiare egale chiar cu întreaga finanțare a filmului, ca și când banii s-ar fi evaporat sau ar fi fost furați/delapidați de producători, iar nu cheltuiți corect, cu bonuri și facturi, pentru producția filmelor în cauză.

Realitatea factuală, din teren, este una singură și nu poate fi mistificată de nicio elucubrație penală: toți banii s-au transformat în film, toate cele 40 de filme întârziate au fost realizate (ultimul în 2014), 35 dintre ele au luat premii și mențiuni internaționale, 10 filme intrând deja în patrimoniul CNC, restul aflându-se în continuare sub contract de exploatare și returnare de credit între CNC și producătorii respectivi.   

Poți să fii în prejudiciu când menții contractul cu cel care ți-a produs „prejudiciul”? Actuala directoarea CNC, Anca Mitran, a declarat, în proces, că  nu a avut prejudiciu în actele contabile și că DNA a obligat-o să-și introducă prejudiciu în instituție.  Deja avem aici aspect de ticluire de probă. Repetatele controale ale Curții de Conturi sau ale auditului intern nu au semnalat niciun fel de prejudicii. Dar pentru DNA orice e posibil, inclusiv imposibilul.  Astfel că  realitatea concretă, palpabilă, a fost negată/refuzată/aruncată la coș și, în locul ei, DNA a construit pe hârtie o „realitate” paralelă, gen Kafka, de un absurd rar întâlnit în cazuistica postdecembristă.

Astfel, DNA pretinde în Rechizitoriu și în Apel că, din prima zi de întârziere calendaristică a depunerii filmului până în ultima zi de activitate a lui Eugen Șerbănescu la CNC (13 iunie 2013), acesta s-ar fi aflat în abuz de serviciu continuat pentru a nu fi încercat să recupereze în Justiție (când, în prima zi de întârziere, la 7 dimineața, la ușa tribunalului??) creditul acordat producției filmului – credit care, din această cauză, ar fi devenit „folos necuvenit” obținut de Șerbănescu pentru producători, deși banii au fost alocați de Consiliul de Administrație și de Juriul de concurs (12 semnături în unanimitate). Banii, livrați în tranșe, nu mai erau demult în posesia producătorilor, îi cheltuiseră pe producția filmului, iar filmul realizat fusese depus și intrase în exploatare. Banii se aflau în onorariile regizorului, scenaristului, interpreților, echipei de filmare, în costurile aparatelor, consumului de electricitate, deplasărilor și închirierea locurilor de filmare, hotelurilor unde au fost cazați etc. Toate cu bonuri și facturi. Pentru a nu mai vorbi de argumentul juridic capital:  obligativitatea stipulată de lege ca recuperarea creditului să se facă EXCLUSIV din exploatarea filmului, ceea ce din start distruge narativul DNA, care cere recuperarea creditului in Justiție. Cu alte cuvinte, ce vrea DNA este inadmisibil OPE LEGIS.

Dar halucinând în continuare, DNA i-a imputat banii lui Eugen Șerbănescu, asupra bunurilor căruia  a instituit sechestru asigurator. 

Neînțelegând nici industria cinematografică, nici legea care o reglementează și nici legătura dintre ele, DNA nu a înțeles nici rolul CNC – de a face filme până la capăt, nu de a le opri în etapa de finalizare. De-abia în acel moment, al opririi finalizării filmului, s-ar fi creat prejudiciu, pentru că banii cheltuiți cu producția (90 sau chiar 100 la sută din credit fusese cheltuit la momentul întârzierii) ar fi fost aruncați la coș, MATERIALUL FILMAT NEPUTÂND FI EXPLOATAT, FILMUL NEEXISTÂND DECÂT ODATĂ CU ÎNCHEIEREA ȘI MONTAREA ULTIMELOR CADRE, DE ACEEAȘI ECHIPĂ DE CREATORI/INTERPREȚI CARE L-A ÎNCEPUT.  Din acest punct de vedere, se poate spune că DNA este în abuz de serviciu pentru a cere ceva ce – dacă s-ar fi petrecut – ar fi produs clar prejudiciu.    

Toate cele de mai-sus plus martorii, aduși de DNA, care – toți, în număr de 25 – au spus adevărul, dizolvând direct sau indirect narativele DNA (în plus și un consilier de la Curtea de Conturi care a declarat că, în condițiile date, prejudiciul este inadmisibil), au fost introduse  de judecătorul Vlad Andriescu, de la Tribunalul București,  în motivația/analiza/raționamentul care l-au condus la achitarea pe fapta nu există. 

Făcând abstracție de toate acestea și făcând abstracție de propriul apel scris, procurorul DNA, la prima înfățișare de la Curtea de Apel, a cerut cu totul altceva: retrimiterea dosarului înapoi la judecată în tribunal, pretinzând, nici mai mult nici mai puțin, că sentința TB ar fi motivată „insuficient”, deși din cele 120 de pagini ale documentului sentinței, 40 de pagini conțin exclusiv motivație.

Față de această nouă cerere de apel (de altfel, ieșită din termen) – care se opunea și solicita altceva decât apelul scris –, președinta completului, judecătoarea Corina Ciobanu (secondată de judecătorul Victor Horia Constantinescu) a cerut reprezentantului Parchetului ca, până la proxima înfățișare, să depună ÎN SCRIS, așa cum dispune Codul de procedură penală, extensia cererii de Apel. Dar la următoarea înfățișare, Parchetul a refuzat să depună în scris noua cerere de Apel.  Spre surpriza avocaților prezenți în sală, președinta a trecut peste propria decizie, statuată în încheierea ședinței anterioare, și a acceptat atitudinea Parchetului, trecând la judecată.

Avocatul lui Eugen Șerbănescu, Adrian Cătălin Halas, a cerut  decăderea solicitării orale a Parchetului, dar cererea i-a fost respinsă. În continuare, președinta completului a refuzat să ia în discuție TOATE cererile din apel (adică inclusiv/în primul rând pe cele scrise), așa cum prevede expressis verbis Codul de procedură penală, alegând discreționar să judece doar cererea orală a Parchetului de retrimitere a Dosarului spre rejudecare pe motiv de „motivație insuficientă” a sentinței.

Dar această cerere, pe de o parte, nu este fondată (nu există niciun articol în Codul de procedură penală care să includă „motivația insuficientă” ca temei pentru retrimiterea din Apel înapoi la tribunal) și, pe de alta, speța penală la adresa lui Eugen Șerbănescu fiind (încă din urmă cu 3 ani) în prescriere  – ceea ce însuși Parchetul a cerut, negru pe alb, în Apelul scris –, procesul penal încetează de drept și, deci, retrimiterea în alt proces penal este inadmisibilă.   

În ultimul cuvânt, Eugen Șerbănescu a spus:  „Aceste filme au primit premii și mențiuni la festivaluri internaționale. Filmul „Eu când vreau să fluier, fluier” a fost premiat cu Ursul de Argint la Berlin, dar este considerat de Parchet prejudiciu de un milion de lei. Care mi se impută mie.  Despre ce vorbim aici? Este inadmisibil acest abuz care se petrece de 9 ani de zile. În care, nu există probatoriu,  nu există încălcarea legii, nu există prejudiciu și totuși continuă această mascaradă!  În probatoriu nu există nicio probă, una singură, care să mă incrimineze pe mine și să dea dreptate Procuraturii. Nu există înscrisuri, nu există înregistrări, nu există denunțuri, nu există nimic. A fost Curtea de Conturi de mai multe ori în control la CNC și nu a găsit niciun prejudiciu. Rapoartele sunt la Dosar. Auditorul intern nu a găsit niciun prejudiciu.  Dacă exista prejudiciu și nu mi l-a semnalat, ar trebui să fie justițiabil în acest proces. Si nu e. Dacă directorul economic a acceptat prejudiciu în instituție, ar trebui să fie justițiabil în acest proces.  Si nu e. Poate exista prejudiciu fără director economic? Deci avem de a face cu un construct penal fabulatoriu de la a A la Z.  Avem de-a face și cu un Apel, de asemenea, fabulatoriu. Să cităm, să cităm din acest Apel.”  Aici, a fost întrerupt de judecătoare, care i-a spus că nu se discută pe fond Apelul, ci cererea Parchetului care vizează un alt aspect, al așa-zisei „motivări insuficiente” a sentinței de la tribunalul București și retrimiterea în judecată. „Păi, ce să mai rejudecăm, nu s-a judecat o dată?”, a replicat Șerbănescu. „Poate fi luat în discuție Apelul când încearcă să vă mistifice?”. Președinta îi spune că înțelege  că inculpatul se consideră nevinovat, dar nu asta se discută.  „Dar sunt nevinovat –  nu „mă consider” nevinovat – sunt nevinovat prin sentința de achitare a Tribunalului București.”, a reiterat Eugen Șerbănescu.  Considerați normal ca eu să o iau de la capăt încă 2 ani jumătate?”

Cauza a rămas în pronunțare. Nu este clar dacă  – în afară de încălcările de procedură semnalate mai sus –,  hotărârea judecătoarei Corina Ciobanu de a eluda apelul scris și de a de a da curs doar apelului oral nu reprezintă, de fapt, o antepronunțare  – ceea ce ar fi grav.

Articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (transpusă în Legea nr. 30/1994 din România) garantează „dreptul la judecarea cauzei în mod echitabil, în mod public şi în termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială”.  Potrivit Institutului Român pentru Drepturile Omului, echitabil înseamnă respectarea egalității armelor între părți; public înseamnă asigurarea transparenței actului de justiție;  în termen rezonabil înseamnă EVITAREA ÎNTÂRZIERILOR NEJUSTIFICATE care pot afecta drepturile părților; de către o instanță independentă și imparțială înseamnă o instanță FĂRĂ INFLUENȚE EXTERNE. 

Văzând imperativele de mai sus și observând ce se întâmplă la Completul Ciobanu-Constantinescu de la Curtea de Apel București, se ridică mai multe întrebări: Ce fel de „termen rezonabil” este durata de 9 ani de când Șerbănescu este hărțuit de această fantasmagorie și cât de „rezonabil” ar deveni el dacă s-ar prelungi cu încă 2 ani, după care ar urma alt Apel și poate altă retrimitere la tribunal?  Ce fel de proces echitabil este acela în care completul își neagă propria hotărâre anterioară?  

Dar întrebarea cea mai stringentă este:

S-a antepronunțat completul de judecată nedând curs dezbaterii TUTUROR cererilor din Apel, inclusiv cererii scrise a DNA de a se constata PRESCRIEREA CAUZEI PENALE? A fost instanța imparțială când a acceptat încălcările procedurale ale DNA? Este completul liber de „influențe externe”, așa cum cere Convenția europeană și legea română?     

Nu este un secret pentru nimeni că judecătoarea Corina Ciobanu se numără printre semnatarii scrisorii de susținere a judecătoarei Moroșanu, care a criticat fățiș conducerea CAB, dând prevalență narativelor Recorder, considerate de mulți actanți în Justiție ca o formă mascată de pledoarie de reinstaurare a prezumției de vinovăție căreia – după cum s-a dovedit prin atâtea achitări definitive – DNA i s-a subsumat de multe ori. Fără îndoială că, dacă abuzurile pe acest caz continuă, aceste întrebări sunt de natură a fi analizate atât pe plan intern (CSM, Justiție), cât și pe plan european, la CEDO.

(Alin Stamate)