Anti-Interviu Adrian Severin, fost ministru de Externe, analist și publicist (partea a II-a): ”Internetul a  exclus din jocul politic liderii de profunzime, impunând liderii de spectacol”

Reporter: Proștii în politică sunt ca autobuzele – întotdeauna mai vine unul din urmă. Adică, Occidentul nu mai are lideri politici și așteaptă soluțiile de la o fetiță cu căutătură de nazist, Greta Thunberg din Suedia?
Adrian Severin: Submediocritatea letală a liderilor lumii euro-atlantice este un simptom al crizei în care se află democrația. Poate să nu ne placă politica unor lideri euro-asiatici precum Vladimir Putin sau Xi Jinping, dar este aproape imposibil să le contești inteligența strategică și forța de caracter. Instinctiv asemenea oameni ne plac.

„Curând, vom ajunge să o regretăm pe Angela Merkel”

Ai noștri, generație după generație, sunt tot mai șterși, mai miopi, mai lași, mai incompetenți. Curând vom ajunge să o regretăm pe Angela Merkel. Cum se face că democrația occidentală nu mai poate produce lideri de calitate? Modelul democrației ateniene s-a prăbușit sub impactul a doi factori. Pe de o parte, numărul oamenilor liberi, adică persoane cu drept de vot, a crescut atât de mult încât nu au mai încăput în agora, unde înainte erau cu toții chemați să decidă pentru binele cetății. Pe de altă parte, au apărut studiile superioare. Cu alte cuvinte, unii erau mai instruiți decât alții. De aceea unii știau mai bine ce este de făcut decât alții. Cum cei mai puțin instruiți formează, inevitabil, majoritatea, s-a ajuns ca aceia care știu să fie obligați a aplica deciziile celor care nu știu. Iar asta întrucât într-o democrație un vot este egal cu un vot, deși un votant nu este egal cu un alt votant. Ultima lovitură a dat-o tehnologia comunicării. Televiziunea deja a complicat lucrurile.
Internetul a distrus însă orice dezbatere politică de substanță și, făcând din prostul satului purtător credibil al falselor adevăruri, așa cum spunea Umberto Ecco, a exclus din jocul politic liderii de profunzime, impunând liderii de spectacol. Asemenea lideri nu sunt preocupați să facă bine poporului, ci să îi facă plăcere. Nu se tem să greșească, ci se tem să indispună. Aceste probleme trebuie rezolvate. Până vor fi, vom auzi tot mai multe pledoarii în favoarea oligarhiei sau a dictaturii, alternativ cu încercările democraților în degringoladă de a apela la populisme jenante, de felul celui care propulsat o copilă cu grave probleme psihice, medical diagnosticate, pe post de oracol salvator. Asemenea personaje și asemenea trucuri sunt specifice perioadelor de decadență a ordinii sociale.

Reporter: Românul e descurcăreț: a trecut de pecenegi, turci, Habsburgi, comuniști. Scapă și după neo-marxiștii lui Klaus Iohannis?
Adrian Severin: Cineva spunea că românii au prea mult noroc pentru a avea și o politică bună. Norocul nu este politică. Și el nu este etern. Politica înseamnă folosirea puterii de care dispui, fie ea multă sau puțină, pentru a-ți fasona destinul. Noi ne-am obișnuit să ne lăsăm destinul la voia întâmplării. Nu știu cât va merge așa. Mai trebuie remarcat că, de-a lungul istoriei, cel puțin românii din Vechiul Regat, cu excepția unor scurte perioade de timp, au fost lăsați să se autoguverneze. Marile imperii vecine aveau treabă în altă parte, iar drumurile unuia către altul treceau fie pe la sudul Dunării fie pe la nordul Carpaților, adică prin vecinătatea spațiului locuit de români. De aceea, ei s-au obișnuit să se lupte mai mult între ei decât cu inamicul extern. Adesea acesta intervenea în voivodatele dunărene pentru a tranșa luptele dintre familiile boierești sau pentru a domoli exploatarea țăranilor de către acestea.
Cei care au cunoscut cu adevărat ocupația și opresiunea străină, autoguvernarea fiindu-le interzisă, au fost românii de nord și de vest, adică ardelenii. De aceea ei și-au creat o adevărată conștiință națională. Din păcate, odată cu ea, foștii iobagi români au acumulat și un mare respect pentru civilizația stăpânilor străini. Așa s-a ajuns ca astăzi să ne împărțim între așa-ziși globaliști, care vor „o țară ca afară”, fiind gata să accepte în acest scop dominația străină, și așa-ziși suveraniști, care se luptă între ei, ignorând amenințarea externă, și fac apel la străini pentru a-și asigura victoria în confruntările intestine. Iată de ce principala noastră prioritate nu este să scăpăm de ceea ce numiți „neo-marxiștii lui Klaus Iohannis”, ci să ne regăsim pe noi ca națiune și să ne luăm destinul în propriile mâini. Atunci Iohannis și neo-marxiștii lui vor dispărea ca ceara dinaintea focului. Căci ei nu au rădăcini în solul românesc, ci sunt buruieni aduse la noi de vânturi străine.

Reporter: V-am citit analiza de politică externă, pe DC News. Păi, Securitatea națională a ajuns o metaforă. Vi se pare, de exemplu, că asociațiile de procuratură haștagistă apărute în Justiție sunt făcute să ne simțim mai în siguranță?
Adrian Severin: Nu doar asociațiile magistraților „haștag rezist”, ci întregul sistem de justiție, astfel cum funcționează el în prezent, este o amenințare la adresa securității noastre naționale. Trinomul SRI-DNA-ÎCCJ este principal responsabil pentru lichidarea elitelor românești: politice, economice, culturale, medicale, academice, militare etc. Faptul este incontestabil. Mecanismele sunt cunoscute. Lupta împotriva corupției și-a abandonat scopul, eradicarea corupției, transformându-se în mijloc pentru distrugerea structurilor de rezistență ale națiunii. Or, fără aceste structuri, despre ce securitate națională să mai vorbim?! Și în acest timp corupția continuă să roadă tot mai adânc la temelia societății. Numai că, în loc să fie o cale de redistribuire internă a avuției naționale, ea este metoda prin care această avuție se scurge zi de zi, ceas de ceas și în proporție de masă în afara țării, lipsindu-ne până și de resursele noastre materiale. Să ne mai mirăm că, în aceste condiții, țara se depopulează?

„Nu exista vreo dovadă. De aceea, judecătorii români au conchis că am vorbit în limbaj cifrat”

Reporter: Vă înjură „activiștii”, că sunteți corupt, că n-aveți voie în ziare. Spuneți-ne cum a fost cu jurnaliștii de la Sunday Times. Au venit pur și simplu și v-au oferit bani contra amendamente la PE? 
Adrian Severin: A crede că vine cineva și îți oferă zece mii de euro ca să propui un amendament la o lege ce urmează a fi votată de câteva zeci de parlamentari în comisie și de 750 de parlamentari în plen, este o ipoteză absurdă. De aceea nimeni în PE nu a crezut cu adevărat în această acuzație. Ceea ce nu i-a împiedicat, însă, pe magistrații români să ajungă la convingerea, chipurile dincolo de orice dubiu rezonabil, că așa a fost. Evident că cei doi agenți provocatori nu mi-au spus niciodată că îmi oferă bani ca să depun amendamente sau ca să îi conving pe alții să o facă. Nicăieri nu există vreo dovadă în acest sens. Nici jurnaliștii cu pricina nu au recunoscut că ar fi purtat o asemenea discuție.
De aceea instanța română a conchis că am vorbit în limbaj cifrat. Cifrul cu care a fost descifrat mesajul nu a fost prezentat, însă, niciodată. Ceea ce au propus atunci cei doi, dându-se drept directori ai unei firme britanice, a fost să fac parte dintr-un colectiv de consilieri internaționali ai acelei firme. Adică să le ofer consultații. Ceea ce am și făcut, nu înainte de a negocia un contract, de a avea aprobarea conducerii PE și de a anunța serviciile de informații românești pentru a verifica ipoteza unei provocări. Toată lumea mi-a spus că totul este în regulă. Eu nu am depus nici un amendament din cele indicate de agenții provocatori, nefiind nici măcar membru al comisiei în care acestea trebuiau depuse. În schimb, am emis o factură. Câtă vreme nu depusesem amendamente, pentru ce putea fi factura? Evident, pentru consultațiile oferite, care trebuiau plătite așa cum toți plătim medicilor sau avocaților care ne consultă. Amendamentul în cauză a fost depus de altcineva, iar în înregistrarea efectuată cu camera ascunsă eu pot fi auzit spunând că acela nu a făcut-o la cererea mea, ci potrivit convingerilor lui.
Atunci despre ce vorbim? Unde este mita? Care este traficul? E ca și când mă angajați să dau meditații la matematică fiului dvs, după care mă rugați să îi pun o pilă la literatură. Eu spun că nu voi pune pile, dar că m-am interesat și copilul este bun la carte și va trece clasa fără probleme. Iar dvs veniți și spuneți că plata făcută pentru meditațiile de la matematică, erau de fapt prețul pentru trecerea clasei la literatură. Mai departe, știți cum a fost. A apărut un articol cu tot felul de speculații și minciuni care nu ar fi fost atât de devastatoare dacă nu ar fi fost însoțite de un filmuleț de colaj, adică un trucaj care a creat o stare de spirit negativă, fără să ofere dovada unei fraude. Experții au stabilit că este vorba despre o contrafacere. Jurnaliștii care au livrat filmul au recunoscut că este editat. Nu a contat pentru nimeni. Și îi mai auzi pe unii vorbind despre „infractori dovediți”. În ce fel dovediți? Pe ce temei? Iată de ce, în cazul meu, unul dintre judecători a conchis că procesul s-a desfășurat cu încălcarea principiului aflării adevărului și m-a achitat. Ce frumos! Numai că acel jucător era în minoritate.

„Eram acuzat de corupție, dar Parlamentul European mi-a dat medalia de onoare”

Reporter: Sunday Times e sora mai mică a lui The Times, revista care a premiat un copil, pe Greta Thunberg, fiindcă nu merge la școală. Deci, fac parte din agenda globalistă. Apoi, austriacul Strasser era Conservator, slovenul Zoran Thaler avea susținerea social-democraților, iar Adrian Severin era cu un partid social-democrat cvasi-conservator. Vă întreb: s-ar fi dus reporterii să verifice rezistența la corupere și a unui euro-parlamentar neoliberal- globalist?
Adrian Severin: Nu știu de ce nu l-ați verificat și pe Pablo Zalba Bidegain. El a fost cel de al patrulea nume pomenit de Sunday Times în același articol și, dacă luăm de bun transcriptul înregistrării cu camera ascunsă, este singurul care a acceptat, în calitate de raportor, să își amendeze propriul raport, iar apoi să fie plătit pentru asta ca și când ar fi pentru servicii de consultanță. Spre deosebire de mine, care nu am depus nici un amendament, el și-a amendat raportul așa cum i s-a cerut și cum se pare că promisese. Ei bine, tocmai acesta este cel care a ieșit neatins din afacere, zic unii, inclusiv la intervenția Vaticanului. Nu garantez că este așa, dar este cert că, la câteva zile după izbucnirea scandalului în Sunday Times, presa spaniolă a publicat o scrisoare a OLAF care atesta că omul este nevinovat.
Ciudățenia apare din aceea că scrisoarea i-a parvenit cu vreo săptămână înainte ca decizia să fi fost luată de forurile competente ale OLAF; împrejurare perfect documentată. Iar un alt mister este acela că OLAF a putut trage o asemenea concluzie deși în cazul lui Zalba, ca și în cazurile celorlalți, potrivit propriei declarații, nu a putut duce ancheta până la capăt întrucât PE a refuzat cercetarea cazului la nivelul instituțiilor UE. Vă surprinde?
Nici unul dintre cei patru, nu trei, nu a făcut obiectul unei cercetări de către instanțele UE, unde totuși se petrecuseră presupusele fapte, și de aceea nici unul dintre noi nu a fost acuzat de ceva de către UE. Peste ani, la cererea unui avocat străin, OLAF a și recunoscut, fără ca asta să fi indus nici cel mai mic dubiu instanțelor române, că nu deține nici o dovadă potrivit căreia eu să mă fi implicat ilegal în procesul legislativ. La expirarea mandatului meu, în 2014, am și primit medalia de onoare a PE. Asta spune multe despre natura întregii întâmplări și despre felul în care se fac lucrurile la vârful UE.
Ceilalți doi europarlamentari pe care i-ați pomenit a avut fiecare situația lui, faptele lui și soarta lui. Bietul Thaler este cumva victimă colaterală a războiului dus împotriva mea. Asupra lui s-au exercitat mari presiuni ca să demisioneze, cu toate că era complet nevinovat, contra promisiunii că va scăpa de condamnare, numai pentru a se crea un context care să mă determine și pe mine la demisie. Bietul om a căzut în capcană, deoarece demisia a fost interpretată ca recunoaștere și apoi a fost condamnat, dar nu la închisoare, ci la o amendă relativ mică și la ceva muncă în folosul comunității.
Cât despre Sunday Times, aceasta este o publicație de scandal, puternic eurosceptică, autoare a multor provocări, care aparține faimosului Rupert Murdoch. Tot trustul de presă a lui Murdoch a intrat sub ancheta autorităților britanice ca urmare a tragediilor personale generate de modul său de a face jurnalism, mod care a indignat opinia publică britanică. Chiar jurnaliștii implicați în cazul meu au fost condamnați pentru fix același mod de operare, de instanțele britanice care au conchis că ei au „deformat cu rea credință realitatea”. Nici măcar această condamnare nu i-a făcut pe judecătorii români să se îndoiască de ceva în ceea ce mă privește.

„Bine spus: «justiție cu gunoi sub preș»”

Reporter: Se dă fraza: România lui Iohannis e împresurată de state ostile. Marea Neagră se mai gândește. Comentați.
Adrian Severin: Așa este. În vecinătatea noastră a înflorit ostilitatea, în timp ce în depărtare a dispărut simpatia. Ca fost ministru de externe pot spune că aceasta este o tragedie pe care la vremea mea am încercat să o evit. Eu unul am conceput o doctrină a cercurilor concentrice în centrul cărora se găsea România. Primul cerc era cel al vecinilor. Cu aceștia trebuia să avem nu doar relații neconflictuale, ci să creăm parteneriate strategice locale în format bilateral și multilateral care să ne permită, pe de o parte, să beneficiem de securitate chiar și în afara marilor alianțe europene și euro-atlantice, iar pe de altă parte, să negociem cu actorii regionali și globali de pe poziții solide.
Acest sistem de relații din vecinătatea imediată și apropiată, în cadrul căruia România ar fi putut aspira la poziția de lider, era văzut ca temelie pentru relațiile cu statele de pe celelalte cercuri, respectiv cercul puterilor regionale și cel al puterilor globale. Ce vedem noi astăzi? Vedem că parteneriatele strategice, alianțele și uniunile în care am intrat cu actorii regionali și globali au devenit entități hegemonice care au transformat România într-un protectorat sau într-o colonie. Cu mândria de a fi sluga „marilor licurici” ai ordinii mondiale, am întors spatele vecinilor, creându-ne vulnerabilități locale și diminuându-ne influența la scară mondială. Câtă vreme membrii NATO au fost uniți și între SUA și UE a funcționat o antantă cordială, încă ne-a fost mai ușor.
Când, însă, Turcia s-a autoizolat în cadrul NATO, Marea Britanie s-a retras din UE, între SUA, pe de o parte, și protagoniștii europeni Germania și Franța, pe de altă parte, au apărut tensiuni din ce în ce mai grave, China se apropie de a fi prima putere economică a lumii, numărul statelor posesoare de arme de distrugere în masă a crescut, și un pact strategic între America și Rusia se profilează la orizont, starea securității României devine tot mai problematică cu fiecare zi ce trece. Pentru a schimba această tendință, primul lucru pe care ar trebui să îl facem este acela de a ne recupera suveranitatea. Ceea ce nu înseamnă să ne părăsim alianțele, ci să reevaluăm poziția noastră în raport cu ele, să ne redefinim interesele în interiorul lor și să le adăugăm aliați din alte orizonturi geostrategice. Cine să o facă? Aceasta este o mare problemă care ne întoarce la prima dvs întrebare; cea referitoare la calitatea liderilor.

Reporter: Cum e cu Înalta Curte de Casație și Justiție? Au rămas cu gunoiul sub preș odată ce „munca” directă cu SRI a unor magistrați de acolo nu a fost nici azi denunțată. Justiție cu gunoi sub preș.
Adrian Severin: Da. Bine spus: „justiție cu gunoi sub preș”. Asta nu se referă doar la faptul că cei care și-au bătut joc de actul de justiție, de jurământul depus și de robă au rămas bine mersi la locul lor, ci și la acela că victimele lor au rămas tot pe loc, respectiv în pușcărie, cu imaginea terfelită și uneori cu obligații bănești nejustificate față de stat. Abuzuri judiciare grave nu au fost cercetate, iar victimele nu au fost reabilitate, ca să nu mai vorbim de despăgubiri. Pe un asemenea teren nu se poate construi un sistem judiciar curat, competent și eficient. Aceasta inclusiv întrucât nu există justiție funcțională fără încredere populară. Or, încrederea populară în justiție se află sub nivelul mării.
Și cum ar putea cetățenii să creadă într-un sistem ai cărui magistrați refuză să respecte legile, așa cum a fost cazul cu alcătuirea completelor de la ÎCCJ, refuză să aplice deciziile CCR, așa cum au făcut-o tot judecătorii ÎCCJ, sau merg pe la curți străine, cum ar fi CJUE, pentru a primi de acolo dreptul de a nu observa Constituția țării?

„Cred că mi se potrivește descrierea făcută de Petre Țuțea poporului român: popor trist cu mult umor”

Reporter: Pe surse, cică e cea mai recentă temă de lucru dată de Iohannis consilierilor lui este „Un pui de dictatură ar strica țării?”
Adrian Severin: Mi-e teamă că deja suntem într-un regim cel puțin semi dictatorial. Democrația românească de azi este o impostură, un ansamblu incoerent de forme fără fond. Și acelea pe cale de dispariție. Nu văd ce se mai poate opune acestor tendințe. Mulți români s-au săturat de o democrație neputincioasă și își pun nădejdea într-o dictatură salvatoare. Anomia și anarhia caracterizează viața noastră de stat. De aici nu se mai poate merge decât spre dictatură.
Să fim deci pregătiți pentru traversarea unui nou deșert dictatorial. Să sperăm că o vom putea face cât mai repede și cu cât mai puține victime. Și, desigur, că îi vom supraviețui ca națiune. Așa cum se spune, speranța nu este însă o politică. Or, noi de o bună politică avem nevoie, căci, așa cum v-am spus și mai devreme, norocul nu poate fi etern. Pe de altă parte, mă gândesc tot mai mult că trecerea bruscă la democrație și la libertate a românilor, în 1989, i-a prins nepregătiți și de aceea i-a stresat enorm. Libertatea este dificil de suportat întrucât ea vine la pachet cu asumarea riscului și cu răspunderea. Totodată, democrația este un mod de a trăi și a gândi. Dacă ea se reduce la un număr de legi și instituții, sau la alegeri libere, ceea ce avem sunt doar forme fără fond, un ritual practicat dar ale cărui sensuri practicanții nu le înțeleg; iar asta generează nevroză socială.
În anii 1990 a existat o mare polemică pe tema alternativei reformă graduală – terapie de șoc. Eu eram adeptul terapiei de șoc, și asta întrucât mi-era teamă că la noi gradualismul nu se termină niciodată, precum și că, de nu vom depăși rapid punctul ireversibilității, există pericolul să recădem în dictatură. Iată că fără un popor educat pentru a trăi în libertate, deși părea că drumul nostru spre democrație este ireversibil, după treizeci de ani ne întoarcem la dictatură. Și asta chiar în aplauzele poporului, pare-se fericit să redevină sclav. Pentru mulți, din păcate cei mai tineri, care nu au cunoscut comunismul, asta înseamnă predictibilitate, certitudine și scutire de răspundere.
Dorindu-le și cerându-le, în forma cea mai populistă, care li se impune instinctiv, nu își dau seama că revin la utopia comunistă, deși se definesc ca anti-comuniști. Nu observă că teama și nevroza lor, transformate în suspiciune și ură, sunt manipulate și îi aduc în situația de a lucra nu doar împotriva libertății lor, dar și a națiunii lor. În anii 1990, în toată Europa centrală și de est, inclusiv în România, trecerea de la dictatură la democrație, de la economia de comandă la economia de piață și de la societatea închisă și controlată la cea deschisă și liberă s-a făcut prin șoc, dar fără terapie. Am operat pacientul dintr-o dată pe toate organele, dar am uitat să îl mai ducem la reanimare.
Lucrul cel mai grav este acela că statul s-a retras nu din economie, ci din educație. Când au început să dispară fizic cei care aveau măcar educația democrației populare, a disciplinei muncii colective și a național-comunismului, cu toate păcatele lor, în lipsa educației de masă, ne-am trezit cu un popor transformat în populație, lipsit de orice rigoare în muncă și gândire, de orice sentiment patriotic, și de orice identitate culturală, care mai este român doar prin aceea că locuiește un teritoriu purtând încă, în mod convențional, numele de România.
S-ar putea să nu avem altă ieșire din această situație decât printr-o altă dictatură. O societate sărită de pe șine nu poate fi readusă pe făgașul corect decât prin acțiune politică, prin forță. Mulți erau indignați când, în 1990, Ion Iliescu spunea că poate ar fi bine ca înaintea democrației să avem un despotism luminat. Se pare că acum, când democrația românească a eșuat, odată cu statul român, șansa renașterii noastre ca neam, cetățeni și stat ar fi chiar despotismul luminat. De unde să luăm însă lumina!?

Reporter: Plonjați puțin în dvs și spuneți-ne ceva despre Adrian Severin, pe care publicul nu l-a știut niciodată.
Adrian Severin: Nu știu dacă ideea unei plonjări în sine mă tentează în acest moment. Sunt prea adâncit în evenimentele zilei, mai toate triste și îngrijorătoare, încât să mai am timpul și liniștea introspecției. Când te lupți cu valurile nu îți contempli silueta sau stilul de înot. Aș spune însă altceva. Cei care și-au făcut o impresie despre mine, fie ea bună sau rea, de la televizor sau din presă sau urmărindu-mi discursul public, iar după aceea mă întâlnesc personal, îmi mărturisesc în 90% din cazuri că nu și-au putut imagina o diferență atât de mare între aparență și realitate. Realitatea fiind, conform acestor mărturisiri, superioară aparenței.
Cred că mi se potrivește foarte bine descrierea făcută de Petre Țuțea poporului român: un popor trist cu mult umor.
Prestația mea publică îi întristează pe mulți. Asta întrucât muncesc și argumentez fără pauză. Cum îmi spunea un diplomat american, „după discursurile tale nu dormeam nopțile scriind telegrame acasă”. Cei care vin în contact direct și personal cu mine află însă că muncesc râzând și îi fac și pe ceilalți să ia lucrurile cu partea lor amuzantă.
Președintelui Emil Constantinescu sau premierului Petre Roman, printre alții, le plăcea mult acest lucru și de aceea, când erau deprimați îmi căutau compania. Subalternii mei au fost munciți de mine, dar nu stresați. Egalii mei au avut prilejul să afle că râsul îi ține sănătoși pe cei buni și îi arde pe cei proști. De șefi nu știu ce să spun, căci nu am prea avut. Iar cei care au fost, sunt morți. Ideea este deci că aceia care vor să mă cunoască nu trebuie să conteze pe ceea ce văd de la distanță. Pe cei care au vrut să mă vadă de aproape i-am primit totdeauna fără rezerve și fără prejudecăți.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

3 comentarii pentru articolul „Anti-Interviu Adrian Severin, fost ministru de Externe, analist și publicist (partea a II-a): ”Internetul a  exclus din jocul politic liderii de profunzime, impunând liderii de spectacol””

  • Am aflat recent citind un articol ,că
    l-am înjurat degeaba pe Adrian Severin ca părtaș la semnarea tratatului cu dușmănoasă Ucraina.
    Păcat că nu a spus mai devreme
    Adevărul despre acel tratat.
    Consider răspunsurile date în acest
    interviu ,ca fiind excelente și pline de adevăr.

  • Adrian Severin=un corupt.
    Spalati morti mai nou?