Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Antidot la frică

Reacția spontană la frică sau sperietură înseamnă trecerea pe pilotul automat, care ne face să o rupem la fugă, să atacăm sau să rămânem împietriți locului și să ne prefacem morți. Dezvoltăm forțe și puteri nebănuite, de care nu ne credeam vreodată capabili. Fricile înnăscute sunt, se înțelege, binevenite, fiindcă de ele ne depinde viața. Cele mai multe frici, însă, sunt însușite prin învățare și de multe ori ajung să ne condiționeze conduita. Și mai sunt și molipsitoare. Indiferent care dintre chimicalele produse în corp ne dirijează comportamentul (auto)salvator, niciuna dintre reacții nu poate funcționa pe termen lung, cel puțin nu fără urmări dăunătoare sănătății. Cândva acei hormoni se epuizează, se produc alții și încep să-și facă apariția efectele nedorite, care pot căpăta dimensiuni patologice.

Paleta dereglărilor este una extrem de vastă, de la fobii, psihoze anxioase și atacuri de panică, la tulburări de stres post-traumatic, tulburări obsesiv-compulsive și depresie endogenă. Astfel de tulburări sunt privite de specialiști ca „erori de programare” neuronală, care fac ca o multitudine de stimuli externi, dar și propriul comportament (un eventual contact cu semenii) să ajungă să fie percepute ca amenințătoare și, prin urmare, evitate (aversiunea condiționată) sau suprimate (inhibiție condiționată). Alteori semnale obișnuite din partea propriului organism sunt interpretate greșit și acționează ca stimuli condiționali (interni), care pot declanșa atacuri de panică. Toate aceste asociații învățate/condiționate nu trebuie să fie neapărat conștientizate. Sigmund Freud și colegii săi erau de părere că „istericii suferă în primul rând de amintiri” sau de „amintiri traumatice împinse din conștient în subconștient”. Altfel spus, atunci când corpului îi este imposibil să se apere prin fugă sau atac, o face psihicul, prin reprimare/tentativa de a uita.

Există vreo șansă pentru a nu se ajunge la astfel de tulburări și respectiv de a le diminua efectele? Se pare că natura a mai prevăzut o modalitate de a scăpa de stresul cronic și de inundarea permanentă a organismului cu cortizol. Un mecanism de care se folosește nu numai ființa superioară – omul –, ci și multe alte viețuitoare, și despre care merită să vorbim, fiindcă de el depinde ușurarea, acea stare de bine pe care ne-o conferă eliberarea. Scăparea de sub copleșitoarea povară a anxietății, slobozirea din lanțurile pe care ni le pune frica de oricine și de orice, ca și prejudecățile de tot felul.

Nu, nu am să recomand nimănui nici medicamente care să ne ia cu mâna teama, depresia și atacurile de panică, nici consiliere psihologică, fiindcă nu dispun de calificarea necesară. Cred totuși că există un remediu la îndemâna tuturor și că acel remediu poate avea efecte pe termen îndelungat, deoarece umblă exact la cauza multora dintre emoțiile negative nocive. Firește că nu mă refer la combaterea fricii utile, oportune, fără de care ne-am pune viața în pericol, ci la domolirea temerilor cronicizate și care ne complică existența, de multe ori inutil. La întreruperea asociațiilor dăunătoare pe care percepțiile noastre le fac – de multe ori fără temei – și la întreruperea acelui cerc vicios. Nu numai noi dispunem de un astfel de remediu, ci și multe alte viețuitoare.

E vorba de curiozitate, de dorința de cunoaștere, de apropiere și de încercarea de a explora „noutatea” sau „amenințarea” care, cine știe, poate că se va dovedi a nu fi tocmai amenințare, ci o șansă în plus pentru a evolua. Putem s-o luăm la fugă atunci când dăm față cu necunoscutul sau, în funcție de disponibilitatea și experiența fiecăruia, ne putem întoarce curioși înspre el. Dacă stăm să ne gândim bine, o astfel de frică suprimă bucuria explorării, a jocului și creativității. Cei „curajoși”, care au experimentat „fiorii” din sporturile extreme sunt de-a dreptul extaziați de ceea ce le aduce puseul de adrenalină. Un astfel de puseu atrage după sine și unul de dopamină (hormonul dezinhibiției și al plăcerii excesive), dar și de endorfine (opiacee endogene, proprii corpului), ceea ce explică efectul euforic dar și analgezic și lipsa perceperii durerii în primele momente, atunci când suntem grav răniți, de pildă. Adrenalina intervine astfel indirect și altundeva, de pildă în sistemul de recompensă și motivare, de activare a atenției sau de consolidare a memoriei, iar dopamina se face vinovată de apariția dependenței de astfel de stări.

De temut, ne-am temut destul, nu doar pe vremea când eram alergați de animalele de pradă sau de Inchiziție în Evul Mediu. De mult prea multe ori ni s-a insuflat frica, în stare să ne țină în frâu posibila răzvrătire, dar și în întuneric. Chiar dacă astăzi nu mai credem în zeități, vrăjitoare, plăgi biblice sau alte pedepse divine, frica trebuie întreținută, fiindcă cu ea se fac cele mai bune afaceri. Frica trebuie modificată în permanență și adaptată împrejurărilor. S-au testat pe rând tot felul de pericole reale și mai ales contrafăcute, tocmai pentru a ne distrage atenția de la adevăratele amenințări care ne pășteau din umbră. Unele dintre ele s-au dovedit a fi extrem de eficace, motiv pentru care au fost perfecționate continuu. Și culmea, s-a dovedit că nu atât teama de programul prelungit de muncă, fie și până dincolo de epuizare, este aceea care ne provoacă neliniște; nici teama de abolirea drepturilor, pentru care înaintașii noștri au luptat zeci, poate chiar sute de ani. Nu-i nici frica de posibila scădere a calității asistenței medicale, ori frica de pensiile tot mai nesigure. Nu, este ceva mult mai eficient, ceva care a funcționat întotdeauna, mai ales de când oamenilor le merge mult mai bine, cam de pe la mijlocul secolului trecut, de la miracolul economic încoace. Ei bine, este vorba despre emigranți. Despre amenințarea străinilor, veniți peste noi cu scopul de a ne „fura” drepturile. Sigur, se mai poate testa și frica de un virus sau de o bacterie, numai că ce nu se vede cu ochiul liber nu convinge atât de repede cum o fac veneticii. (Deși în ultimul an s-ar spune că lucrurile s-au inversat.) În plus, virusurile ne-ar amenința pe toți, pe când emigranții amenință doar pe cine trebuie.

Iar lașitatea a mușcat momeala. Curajul ar însemna acceptarea realității, așa cum este ea, nu cum ne-o prezintă alții în funcție de interese. Am putea învăța atât de multe unii de la alții! Dacă am vrea. De exemplu, am putea afla ce este munca în timp ce îi biciuim pe alții; ce este foamea, suferința, frica de moarte, lipsa de adăpost și omenia, în timp ce declamăm „Vom reuși!” sau „Nu vă lăsați îngenuncheați […]”; „Trebuie să punem capăt politicii de invitație”; sau „Aveți încredere în mine! Voi construi un zid mare, și nimeni nu construiește ziduri mai bine decât mine, credeți-mă!”; sau „Gata cu petrecerea, s-a terminat”; sau „Și o grămadă de compost e pestriță”; sau „Această politică de imigrare este un dezastru. Trăim sfârșitul lumii […]”. Și, ca să mergem la sigur, închidem bine ușile și ne baricadăm, deschizând din când în când portmoneul – de obicei de sărbători –, pentru a ne ușura conștiința.

Pe vremea când predam microbiologia și igiena, vedeam cum groaza din privirile studenților creștea pe măsură ce încercam să le vorbesc despre acea lume, invizibilă cu ochiul liber, care ne înconjoară făcând parte din noi și să evoc consecințele unor eventuale întâlniri de gradul trei cu unii dintre exponenții potențial periculoși și uneori letali. Aproape întotdeauna, la finalul orelor introductive, venea de undeva și invariabilul: „Și dumneavoastră, dacă știți atâtea lucruri despre periculozitatea lor și despre amenințarea aproape permanentă… cum de mai aveți curajul să deschideți ușa laboratorului în fiecare zi? Cum de nu dați bir cu fugiții, când știți foarte bine că pericolul se află la tot pasul și când aveți de-a face cu atât de mulți astfel de agenți primejdioși în materialele pe care le analizați?”

Răspunsul meu era mereu același: „Atunci când îți cunoști îndeaproape potențialul dușman, când știi totul despre ce poate și ce nu, când știi cum să eviți răul și să te ferești, nu-ți vine s-o iei la fugă, ci de-abia aștepți să dai ochii cu el, pentru a afla și mai multe despre el și despre cum se pot pune bazele unei pașnice conviețuiri. Astfel încât cele două lumi, a lor și a ta, să poată coexista, fără pagube prea mari de ambele părți.” Dacă și personalul medical de toate specialitățile și mai ales aceia care au avut de îngrijit pacienți cu Covid-19 și-ar fi dat mai multă osteneală și ar fi devenit conștienți despre ce poate și ce nu poate virusul Corona, și mai ales despre cum să se protejeze și să-i protejeze și pe alții, oare ar mai fi existat pacienți sedați, legați de paturi și ferecați în saloanele de spital, în loc să li se administreze hrană și medicamente, toate din teama exacerbată de a nu se contamina? I-ar mai fi intubat întruna, când de fapt se cunoștea de mult că rata deceselor în rândul celor ventilați invaziv este cel puțin dublă față de cea a celor ventilați prin metode non-invazive? Am lucrat trei decenii exclusiv cu astfel de agenți, unul mai periculos decât altul, fără să am parte de cel mai mic incident. Și fără costumație de cosmonaut sau alte măsuri excepționale de securitate. Au fost suficiente doar cunoașterea „adversarilor” și respectarea unor reguli adecvate de igienă.

Curiozitatea și cunoașterea mai au un efect secundar, unul pozitiv. Să nu uităm biochimia fericirii, a acelei stări de mulțumire și de deplină satisfacție pe care o aduce descoperirea unor lucruri noi, de care nu mai trebuie să ne temem. Pasiunea punerii întrebărilor și aflării răspunsurilor care să înlăture angoasa este una generatoare de serotonină – hormonul fericirii – și de dopamină, care ne fac dependenți, de data asta însă de ceva bun, benefic sănătății, diminuând în plus și frica. După cum se vede, dopamina, același hormon care mediază frica, este capabil s-o și diminueze, atunci când creierul ajunge la concluzia că frica nu-și are rostul! Așadar, să nu lăsăm frica să ne înăbușe bucuria descoperirilor și să i-o luăm înainte, înăbușind-o cu setea de cunoaștere. Serotonina modifică pozitiv o mulțime de procese fiziologice: ritmul somn-veghe (crescându-ne calitatea somnului), sensibilitatea la durere (pe care o reduce), influențează în bine comportamentul sexual și crește performanța memoriei. Scade tendințele agresive, teama și senzația de foame. Fiind o substanță atât de prețioasă corpului, provocându-ne o stare de bine și o bună dispoziție inegalabilă, este chiar reciclată de și în sistemul nervos central.

Deci dacă stăm să reflectăm, temerile noastre au avut și au un numitor comun: Necunoscutul. De el ne-am temut și ne temem în continuare, el ne declanșează acea frică interioară, generatoare de neliniște și disconfort. Mai există oare un necunoscut de care să ne temem și astăzi, în epoca marelui și atotcuprinzătorului internet, în care fiecare le știe pe toate, infinit mai bine decât vecinul sau colegul sau cel cu care i se încrucișează întâmplător drumul? Din păcate da, necunoscutul și necunoașterea persistă. Și ne dau și mai mult de furcă tuturor: celor care fac afaceri cu frica și care se văd nevoiți să vină cu produse noi în ritm alert, ca și acelora care încearcă să le dea în vileag vicleșugurile.

Și totuși, cine e curios și caută răspunsuri, cine caută să priceapă lumea pe care se află, din perspectiva proprie dar și din perspectiva necunoscuților de care se teme, acela va dobândi ceva în plus, un bonus special: un antidot la frică. Desensibilizarea la frică nu vine însă din estomparea simțurilor, ci dimpotrivă, face posibilă percepția unei realități cât mai aproape de autenticitate. Poate, cu timpul, să ajungem și imuni la fricile induse, așa cum procedau unii prin Evul Mediu, administrându-și zilnic doze infime de otrăvuri, cu scopul de a face față la o adică acelor instrumente ucigașe preferate de majoritatea inamicilor. Iar frica, mai ales cea artificială și fără temei, e otravă curată pentru trup și suflet deopotrivă.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

2 comentarii pentru articolul „Antidot la frică”

  • Textul este foarte bun, sfaturile sunt pretioase. Câti însa dintre noi au luciditatea necesara ca sa le urmeze?
    Politicienii si mass-media sunt principalii vinovati. Ei provoaca emotiile din cauza carora oamenii nu actioneaza rational pentru a se proteja, pentru a evalua corect riscurile si actiunile pe care trebuie sa le întreprinda. Vor fi în stare masele vreodata sa înteleaga si sa respinga politica fricii practicata de politicieni si sustinuta de mass-media care îi serveste? Greu de crezut asa ceva.

  • @Steliana,

    Ne nastem si traim intr-o lume pe care n-o putem schimba. Suntem prizonierii povestilor despre bau-bau pe care ni le spun „aia marii”, care le „stiu” pe toate. Pana mai ieri bau-bau erau teroristii, acum aia au disparut bruc si-a aparut in schimb virsu’ iar in culise ni se pregatesc alte teme care sa ne tina cu frica-n san. Fricile trebuie sa ne „convinga” sa stam cuminti in banca, cu manutele la spate. Si-uite-asa lumea „civilizata” a ajuns o imensa inchisoare. Evul Mediu inca nu s-a incheiat, doar s-a metamorfozat in E-Mediu…!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *