Anton Pavlovici Cehov despre românii de azi

Publicată în 1885, schița „Domnii cetățeni”, scrisă de Cehov cu subtitlul o „Piesă în două acte”, surprinde în chip savuros una dintre realitățile Rusiei de la finele secolului al XIX-lea:
Obsesia mai mult sau mai puțin publicitară a Occidentului. Ca și în România lui Caragiale, în Rusia lui Cehov, stările social-politice și morale sunt raportate automat și disprețuitor la stările corespunzătoare din Occident.
Ca toți marii ruși, Cehov e însă sceptic atît față de sinceritatea declamațiilor pro-Occidentale, cît și de față de succesul în spațiul Maicii Rusii al implementării unor realități din Occident.

Schița „Domnii cetățeni” istorisește o ședință de Consiliu la Primăria unui orășel, consacrată cererilor bănești înaintate și susținute de Comandantul pompierilor.
Argumentul hotărîtor și de eficiență al Comandantului îl reprezintă realitățile din Occident, din Paris, îndeosebi, pentru că în proza lui Cehov, Franța și nu Germania e farul călăuzitor al Rusiei spre țărmul civilizator:

„Dacă lumea din străinătate ne-ar vedea rînduielile, cred că am fi batjocoriți în toate ziarele străine. În Europa apuseană, bunăoară, la Paris, fiecare stradă își are foișorul ei, iar comandanților de pompieri li se dă anual, o gratificație egală cu leafa lor pe tot anul. Acolo da, îți convine să faci serviciu.”

Comandantului i se satisfac toate pretențiile.
Inclusiv cea care privește salariul său.

Actul doi al schiței îi surprinde pe Pompierii orășelului în plină acțiune.
Străjerul din Foișor semnalizează foc la fabrica de cherestea.
Comandantul de pompieri, apărut la fereastra casei sale (stă în fața Foișorului), „în cămașă și cu ochii cîrpiți de somn”, poruncește plecarea la locul incendiului.
Străjerul de jos îl lămurește însă că n-are cine să se ducă.
Unde-s ticăloșii? întrebă comandantul.
I se răspunde:

„Makar a pus niște pingele și acum s-a dus pînă în satul vecin să ducă cizmele diaconului. Pe Mihail chiar înălțimea voatră a binevoit să-l trimită să vîndă ovăz … Egor a plecat cu caii pompieriei, s-o ducă dincolo de rîu pe cumnatul inspectorului de poliție. Nikita e beat.

Comandantul de pompieri. – Și Alexei?
Străjerul de jos – Alexei s-a dus să prindă raci, după cum ați binevoit să-i porunciți, ieri, spuneați că mîine o să aveți musafiri la masă”.

Reacția Comandantului?

„Poftim de-ți fă serviciul cu astfel de oameni! Ignoranță, lipsă de cultură … beție … Dacă ne-ar vedea străinătatea, ne-ar face de rîs toate ziarele străine! Să luăm, bunăoară, Parisul: acolo echipa de pompieri fuge întruna pe străzi în goana cailor, fără să-i pese de mulțime; acolo ori că e foc, ori că nu e, pompierii aleargă mereu! Iar aci arde o fabrică de cherestea, e pericol mare, și nici unul dintre ei nu-i acasă, parcă … i-ar fi dat dracu`! Da, mai avem mult pînă săi ajungem din urmă Europa!”

Nu-i așa că declamația vi se pare cunoscută?
N-are cum să nu vi se pară cunoscută!
O citiți în toate ziarele, cînd politicienii, unii dintre ei demnitari, se plîng de realitățile românești, de a căror administrare răspund chiar ei.
O auziți la toate talk-show-urile, spusă și răspusă de ziariști, de vedete, de cetățeni.
O auziți rostită de funcționarul de la ghișeu în timp ce te face să-l aștepți, deoarece el are de terminat cîrnatul din care mușcă de zor, deși nu e pauză de masă.
Din cîte se vede, pentru noi, românii, nu numai Caragiale e actual, ci și Cehov!