Astăzi, de la ora 17.00, ÎN DIRECT la cristoiuTv și pe cristoiublog, un nou dialog cu H. D. Hartmann despre alegerile prezidențiale din S.U.A.

Tot astăzi, după conferința de la ora 18.00, a președintelui Iohannis, Ion Cristoiu va comenta ÎN DIRECT la cristoiuTv și pe cristoiublog, declarațiile acestuia

Anul I după Coronavirus | Interviu cu doctorul Emilian-Ioan Imbri, directorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”

„Noi, cei din Linia Întâi, ieri șpăgari, azi eroi!”

Cultura populară, în marea și surprinzătoarea ei genialitate a găsit explicația unor situații, momente și caractere individuale și colective, pe care le-a numit proverbe sau zicători. Un astfel de proverb spune că frica păzește pepenii, iar vremurile pe care le trăim dau măsura și aplicabilitatea acestui proverb. România, timp de aproape două luni, a înregistrat un număr redus de decese și îmbolnăviri, comparativ cu cel al altor țări europene, chiar și în momentul în care a fost expusă masiv valurilor de întoarceri în țară din zonele de foc. Cum se explică? Simplu. Frica de moarte… prematură și de amenzi.

Eu cred că nu frica de coronavirus i-a ținut pe români în casă, ci spaima, teribila spaimă că vor ajunge într-un spital românesc, într-un spital de stat al unui sistem medical redus ca performanță în fața celor din afară. Pentru doctori și tot personalul medical, jos pălăria! A, și nu în ultimul rând, măsurile coercitive, respectiv amenzile, multe fantasmagorice, aberante, ce-i drept. Dar, iată, plastic vorbind, românul nu știe decât de frică și de bătaie.

Toată viața luptăm pentru interese, idealuri, vise, locuri de muncă bănoase, confort și bunăstare. Iată-ne că am ajuns, acum, în momentul în care prețul luptei este viața însăși, a noastră și a celor de lângă noi. Zi de zi, ceas de ceas, în aceste vremuri, auzim cum țipă sirenele ambulanțelor pe sub balcoanele apartamentelor. A fost o păcăleală toată această nebunie pandemică aproape internațională sau nu? Și că, inevitabil, trebuie să ne obișnuim cu ideea și cu virusul, ca spânzuratul cu funia? Asta-i întrebarea.

Cine sunt acești oameni minunați care ne salvează viața și ce ne sfătuiesc să facem în vreme de conoravirus și după? Sintagma “Noi, cei din Linia Întâi”, (de fapt, titlul unui film regizat de Sergiu Nicolaescu) rostogolită pe toate părțile în aceste zile, se aplică medicilor din spitale și personalului de pe ambulanțe. Dar ei sunt oamenii care au fost dintotdeauna, cei pe care ieri unii îi numeau șpăgari, iar astăzi, îi numim eroi. Aflăm chiar de la ei ce ne așteaptă în continuare, într-un dialog cu domnul doctor Emilian-Ioan IMBRI, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale “Dr. Victor Babeș”.


Domnule doctor Emilian Imbri, în contextul epidemiei de coronavirus, autoritățile au anunțat deja că după 15 mai se va trece la starea de alertă, iar măsurile se vor mai relaxa. Totuși, afirmați dumneavoastră într-un interviu că „va trebui să învățăm să conviețuim toată viața cu acest virus, așa cum conviețuim cu celelalte tulpini de corona, cu care trăim de ani de zile”. În acest context, la ce trebuie să ne așteptăm?

Așa este. Această tulpină de coronavirus și-a câștigat bătălia și locul. El, virusul, este aici cu noi, va trăi cu noi și nu va mai pleca de aici. Va trebui să ne obișnuim, să trăim și alături de această tulpină, alături de celelalte coronavirusuri cu care, de altfel, suntem obișnuiți de ani și ani de zile. Nu cred că o să avem clipe de relaxare totală și nu cred că o să fim liniștiți cum eram când ne luptam doar cu gripa sezonieră. Acest virus, atât timp cât nu avem un tratament și un vaccin, el va fi pentru noi un pericol permanent. Depinde de noi când o facem și cum o facem, în modul cum ne protejăm și de modul în care alegem să ne îmbolnăvim. A lăsa garda jos, asta înseamnă fie că am obosit să nu ne mai ferim, fie ne-am plictisit. În România, numărul de îmbolnăviri, raportându-ne la celelalte țări europene, a fost cu mult mai mic, la fel și cel al celor internați, pozitivi. Toate spitalele în care au fost internați cei bolnavi de Covid 19 au raportat, prin purtătorii de cuvânt, că simptomatologia – în 90% din cazuri- a fost una ușoară sau relativ ușoară, existând de foarte multe ori situația că bolnavul era asimptomatic, dar virusul era prezent. Ca atare, lumea a ajuns să aibă mici îndoieli vizavi de periculozitatea acestei eventuale îmbolnăviri. Cadrele medicale la fel, gândiți-vă puțin. După două luni de echipat, dezechipat, măsuri de protecție, de distanțare, de stat prin hoteluri pentru a nu risca să-și imbolnăvească familiile etc. Au obosit, psihic au început să cedeze. Decese, din păcate, au fost, dar nu au fost de amploarea celor înregistrate în alte țări, de 900 de decese pe zi. Noi avem vreo 900 de decese în două luni de zile, dar și aici statistica arată că, în mare parte decesele s-au înregistrat la persoane trecute de 60 de ani cu comorbidități, adică cu afecțiuni care sunt prezente simultan la aceeași persoană. Ei bine, în contextul acesta ești tentat să te relaxezi, chiar dacă nu te lasă autoritățile. Aici este pericolul.

„Prin noi se mișcă acest virus, iar dacă plecăm în concedii pentru că suntem prea obosiți de stat în casă… nu e de bine!”

În condițiile lipsei unui vaccin și a unei medicații corespunzătoare vom repeta în sezonul rece situația trăită până acum?
Ne așteptăm, în continuare, ca această relaxare să provoace noi îmbolnăviri. Noi nu am măturat virusul, nu l-am băgat în cutii, nu l-am închis undeva. Eu folosesc următoarea expresie – I-am rupt picioarele! Adică ne-am izolat, ne ferim să ne mișcăm, pentru că prin noi se mișcă acest virus, trece de la unul la altul și se propagă. România, așa cum a fost ea, cu un sistem de sănătate mult mai puțin performant decât în țările vecine, a reușit să controleze mult mai bine transmiterea acestui virus. În momentul în care a fost valul acela de revenire în țară a multor mii de românii din Italia, Spania, etc, noi deja ne duseserăm bătrânii în munți, ascunseserăm oamenii în păduri. Băgasem frica în populație și oamenii au început să stea acasă, școlile închise, bătrânii nu mai ieșeau, iar valul de persoane care aducea cu el virusul a întâlnit în față posibilitatea mai mică de transmitere. În plus, cu greu, cu chin, cu ajutorul poliției, al armatei foarte mulți dintre cei care au venit au fost trecuți în carantină. Astfel , situația a fost controlată și controlabilă. Din acest motiv, cred eu, în România nu a fost un asemenea prăpăd. Dacă noi renunțăm în momentul acesta și ne relaxăm prostește și nu mai ținem cont de nimic și ne întrebăm ce s-a întâmplat, de fapt, nu e de bine. Vedeți-vă de treabă, a fost o păcăleală, o simplă și banală răceală, cum ziceau unii specialiști la începutul pandemiei! Dacă facem treaba asta și plecăm în concedii că suntem prea obosiți de stat în casă și de prea multă izolare, luăm copii cu noi și ne mai ducem și pe la rude, bătrâni, eu sunt convins că lucrurile vor reveni, poate tot de amploarea a ceea ce s-a întâmplat acum. Vom continua să ne autoimunizăm, în sensul că o altă parte din populație se va îmbolnăvi, își va crea imunitate, anticorpi, cu niște sacrificii și chiar cu decese. Până să apară vaccinul, cine știe când va apărea, e cale lungă. Să fim serioși, nu poți să dai comandă și să-ți vină cineva cu vaccinul în brațe. Până se face, până se testează pe oameni, până fac dozele suficiente de vaccin, până se înscriu categoriile de persoane care trebuie să-l facă, pentru că este populația activă care trebuie să rămână în picioare. Vaccinul va ajunge destul de târziu și probabil atunci o bună parte a populației României va fi imunizată natural. Mai mult decât atât nu există în momentul de față, cu toate eforturile internaționale, niciun medicament sau o schemă de tratament despre care să se spună… gata, din momentul acesta putem vindeca sau trata această infecție. Atunci ce avem de făcut? Tragem de timp că poate, poate, apare vaccinul sau medicația. Abia în acel moment poți să ieși pe stradă liniștit, pentru că știi că ai făcut un vaccin și că ai anticorpi, iar dacă Doamne ferește, totuși, te îmbolnăvești, știi că ai la dispoziție o medicație.

„Fără restricții… ne îmbolnăveam pe capete! Nici prin cap nu ne-a trecut vreodată că, probabil, ne vom ascunde toată viața de acest virus care nu este ceva, așa, pe care poți să-l omori cu spray-uri.”

La noi, autoritățile, prin măsurile pe care le-au luat, au temporizat transmiterea acestui virus, dintr-o dată, brutal, la o masă mare de persoane. Altfel, fără aceste măsuri n-am fi făcut față, ne îmbolnăveam pe capete, inclusiv personalul medical și nu mai aveam pe cine să mobilizăm ca să dăm încredere celor bolnavi. Se tot spune că foarte mulți medici, asistenți și personal medical, peste tot în lume se îmbolnăvesc, în procent foarte mare. Da, așa este. Cu toate că au mijloace de protecție, lăsând la o parte prima spaimă și primele acuzații care au fost aduse sistemului medical că n-am avut măști, n-am avut mănuși. Eu îi întreb foarte sincer pe toți colegii mei. Până la această pandemie ați purtat vreodată mască și mănuși, chestii uzuale, zilnice când sunteți în spital? Nu mă refer la operații, nașteri sau alte intervenții. Ați fost și dumneavoastră, bănuiesc, prin spitale și ați văzut cu siguranță doctori fară mănuși și fără mască și cu țigara în colțul gurii pe holuri. Haideți, domnule Crivăț, să fim corecți unii cu alții și să spunem adevărul! Când v-ați protejat? Că doar până la această pandemie am avut și avem și hepatită, TBC, HIV în România. A pus cineva problema măștilor, a mănușilor? Mă întrebați ce vom face în continuare? Vom face ce vom alege noi să facem, pentru că instituțiile merg până la un punct, de acolo nu mai rezistă financiar. Fiecare țară a depus un efort îngrozitor financiar și și-a luat un risc imens ca să nu ajungă în buza unei crize îngrozitoare. De ce? Ca să nu îmbolnăvească toată populația odată. Nici prin cap nu ne-a trecut vreodată că, probabil, ne vom ascunde toată viața de acest virus care, repet, nu este ceva așa pe care poți să-l omori cu spray-uri. Ce vom face după data de 15 mai? Dacă ai curajul să te duci la terasă,la restaurant, du-te la terasă, că doar nu te obligă Ministerul Sănătății să mânânci cu masca pe față. Sunt niște lucruri care, la un moment dat, devin hilare pentru că nu este normal ca după două luni de instruire, având aceste premise, să mai întrebi ce trebuie să faci dacă vrei să temporizezi și să fii mai sigur, poate, pe viitor. Dacă nu vrei, atunci nu purta mască, nu te spăla pe mâini, aruncă-te și tăvălește-te pe malul mării printre sute de turiști și nu ai decât să vezi ce se va întâmpla.

În aceste vremuri încă auzim cum vuiesc sirenele ambulanțelor pe sub balcoanele apartamentelor. Sintagma „Noi cei din Linia Întâi” se aplică cel mai bine medicilor, ambulanțelor și personalului din spital. Cine sunt acești oameni minunați care ne salvează viața? Cum a fost și este viața lor în aceste zile de foc?

Iertați-mi duritatea cuvintelor pe care le spun, dar acești oameni minunați, așa cum îi numiți dumneavoastră, sunt și suntem aceeași. Suntem șpăgarii! Da, șpăgarii ăia de ieri, pe care îi huleau toți și pe care îi cântau toate ziarele și televiziunile, cei care eram filmați cu camera ascunsă, pândiți și cărora ni se făceau scenarii și înscenări. Suntem aceeași, tot ăia suntem, numai că acum suntem numiți… eroi. Noi ne facem doar meseria, ăștia suntem noi, cei pe care îi vedeți astăzi și îi veți vedea zi de zi, în continuare. Pentru noi nu o să existe relaxare de aici înainte, atâta vreme cât există amenințări și posibilitatea sau iminența unui nou val în iarnă. Noi vom purta măști și mănuși, nu pentru că ne este frică ci pentru că am constatat că nu are cine să ne înlocuiască. Cam asta va fi viața noastră, cam asta este meseria noastră. Cam ăștia suntem noi, cei din linia întâi. Și nu numai noi, ci toți oameni aceștia care trebăluiesc prin spitale, tot personalul medico-sanitar și de suport. Dintre noi foarte puțini au dezertat, așa cum se vorbește. De fapt, a fost o opțiune. Se știau bolnavi, aveau o vârstă, știau că au niște afecțiuni și s-au gândit să se protejeze. Decât să se pitească prin spitale și să se prefacă că lucrează, ca să-și bată joc de colegii lor, au preferat să se retragă.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Anul I după Coronavirus | Interviu cu doctorul Emilian-Ioan Imbri, directorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș””