Aokigahara, pădurea spânzuraților din Japonia

Aokigahara („Pajiștea Copacului Albastru”), cunoscută și sub numele de „Marea de Copaci”, este o pădure situată pe flancul nord-vestic al Muntelui Fuji, pe insula Honshu din Japonia, care se dezvoltă pe 30 de kilometri pătrați de lavă întărită depusă de ultima erupție majoră a Muntelui Fuji, în anul 864 d.Hr. Marginea vestică a Aokigahara, unde există mai multe peșteri care se umplu de gheață iarna, este o destinație populară pentru turiștii străini, dar și pentru turiști autohtoni și excursii școlare. Unele părți din Aokigahara sunt foarte dense, iar roca poroasă de lavă absoarbe sunetul, contribuind la un sentiment de singurătate, pe care unii vizitatori îl atribuie pădurii.

Pădurea are o reputație istorică de cămin al yūrei: fantomele morților din mitologia japoneză. Cel puțin începând cu anii 1960, Aokigahara a fost asociată cu sinuciderea, devenind în cele din urmă cunoscută în limba engleză sub porecla de „Suicide Forest” (Pădurea sinucigașilor) și căpătând reputația de a fi unul dintre cele mai frecventate locuri de sinucidere din lume. Din această cauză, panourile de la capătul unor trasee îi îndeamnă pe vizitatorii sinucigași să se gândească la familiile lor și să contacteze o asociație de prevenire a sinuciderilor. Podeaua pădurii este formată în cea mai mare parte din rocă vulcanică. Traseele desemnate duc la mai multe atracții turistice, cum ar fi: Peștera de gheață Narusawa, Peștera Vântului Fugaku și Peștera Liliacului de la Lacul Sai, care sunt trei peșteri de lavă mai mari din apropierea Muntelui Fuji, peștera de gheață fiind înghețată pe tot parcursul anului.

Aokigahara a fost descrisă în mod fals drept un loc în care busolele de navigație o iau razna. Acele busolelor magnetice se vor mișca dacă sunt așezate direct pe lavă, aliniindu-se cu magnetismul natural al rocii, al cărui conținut de fier și putere variază în funcție de loc. Cu toate acestea, o busolă se comportă conform așteptărilor atunci când este ținută la o înălțime normală. Forța de autoapărare terestră a Japoniei își desfășoară cursurile de ranger, inclusiv antrenamentele de navigație, în pădure încă din anul 1956. Din păcate, în anul 2003, 105 de cadavre au fost găsite în pădure, depășind recordul anterior de 78 de cadavre din 2002. În 2010, poliția a înregistrat peste 200 de persoane care au încercat să se sinucidă în pădure, dintre care 54 au dus la bun sfârșit gestul tragic. Se spune că numărul sinuciderilor crește în luna martie, sfârșitul anului fiscal în Japonia. Începând cu anul 2011, cele mai frecvente mijloace de sinucidere în pădure au fost spânzurarea sau supradoza de droguri. În ultimii ani, oficialii locali au încetat să mai facă publice cifrele, în încercarea de a diminua asocierea Aokigahara cu sinuciderea. Din anul 1970 încoace, poliția, voluntarii și jurnaliștii efectuează anual căutări de persoane în pădure.

Referitor la Ubasute (abandonarea unei femei bătrâne), numit și obasute și uneori oyasute (abandonarea unui părinte), aceasta este o practică de senicid (Senicidul sau Geronticidul este uciderea persoanelor în vârstă sau abandonarea lor la moarte sigură) în Japonia, prin care o rudă bolnavă sau în vârstă era dusă pe un munte sau într-un alt loc îndepărtat și pustiu și lăsată acolo să moară.

Într-o alegorie budistă, un fiu își poartă mama în spinare, pe un munte. În timpul călătoriei, ea își întinde brațele, prinzând crenguțele și împrăștiindu-le în urma lor, astfel încât fiul ei să poată găsi drumul înapoi spre casă.

„În adâncurile munților,

Cine a fost cel care,

pentru mama bătrână a rupt

O creangă după alta?

Fără să țină cont de ea însăși

Ea a făcut așa

De dragul fiului ei”

Prin urmare, unii budiști consideră faptul că, deși mama știa că în curând o va aștepta o moarte lentă și că aceasta se va petrece în singurătate, dragostea pentru fiul ei încă exista în inima sa. Având în vedere această dragoste enormă, mama rupe cu timiditate crengile și le împrăștie pe pământ, astfel încât fiul ei iubit să poată găsi drumul înapoi spre casă în întunericul care se lasă. Adică asistăm la o crimă, cu un autor nepăsător și cu o victimă „martir”. În fine, eu nu sunt în măsură (și nici nu doresc) să lansez polemici religioase cu fanatici. Dar, deoarece susțin eforturile depuse de către (din multe puncte de vedere geniala) Alexandra David-Néel, nu pot să contest valoarea operelor sale, datorită mărturiilor șocante, ea fiind cea care a scris adevărate opere referitoare la budism. Din start, declar că nu sunt un fan (mai ales după ce am citit faptul că unii budiști mănâncă din ceaunul uriaș în care a putrezit persoana lor dragă. Cum adică? Un budist moare și este ținut până când ajunge în stare de putrefacție într-un ceaun uriaș. După aceea, este scos și înmormântat. Budiștii pregătesc mai apoi mâncarea în același ceaun, fără să îl curețe. Iar mai apoi, toată lumea se adună la masă. Dubios, nu?), dar nu ai cum să nu apreciezi efortul depus de către această domnișoară/doamnă, mai ales călătoriile ei prin locuri interzise, apărându-se de dobitoace patrupede și bipede. Eu recomand opera ei: „Mistici și magicieni în Tibet”.

Referitor la senicid, societatea greco-romană era dominată de credințe religioase care nu condamnau în mod categoric sinuciderea și eutanasia, iar istoria evreilor este plină de sinucideri eroice. Vezi cazul Masada, deși este extrem de fragil, din punct de vedere al adevărului. Totodată, iudaismul ortodox condamnă practica. Interesant este și faptul că, deși mass-media „populară” nu o arată, evreii ortodocși, atenție, ei nu sunt creștini, chiar în ultimele săptămâni au fost din nou călcați în picioare de către forțele de ordine sioniste, inclusiv călare. În schimb, pe măsură ce viziunea creștină asupra lumii s-a impus, practicile sinuciderii și senicidului au devenit detestabile, deoarece creștinii predică faptul că doar Dumnezeu trebuie să aibă controlul asupra vieții și morții unei persoane (vezi și chestiunea interesantă a blestemului unui spirit de a se afla într-un corp).

Despre Yūrei: acestea sunt figuri din folclorul japonez similare modelului occidental al fantomelor. Printre denumirile alternative se numără și Bōrei, care înseamnă spirit ruinat. Precum omologii lor chinezi, coreeni și occidentali, se crede că sunt spirite cărora li se interzice o viață de apoi „pașnică”.

Referitor la chestiunea delicată a prea-cinstitei prese libere: Anti-Zionist Jews brutalized by Israeli police in the Mea Shearim neighborhood of Jerusalem, December 2022 –

Unde este mass-media care făcea morală forțelor de ordine fanatice?