Apariția și dispariția coalițiilor politice. Cazul BND, iunie – septembrie 1944 (IV)

Deoarece calitatea și efectele documentelor care se află în arhive sunt copleșitoare, încerc – în continuare – să mă limitez la transcrierea unora dintre ele și să adaug strictul necesar pentru cunoașterea protagoniștilor și a contextului social-politic intern și extern în care s-au înregistrat momentele evocate. Reluarea acestor precizări se impune cu atât mai mult atunci când documentele vizează punctele de inflexiune ale istoriei, cum a fost – categoric – intrarea României în cel de-Al Doilea Război Mondial.

Potrivit temei centrale a serialului de față, reconstituirea drumului parcurs până la constituirea, în iunie 1944, a coaliției numită Blocul Național Democratic (PND) permite identificarea câtorva eforturi îndreptate spre coagularea coerentă a forțelor care se situau pe poziții antirăzboi și antihitleriste. Când spun poziții „antirăzboi” îi includ și pe cei (net majoritari) care considerau că realipirea Basarabiei și Bucovinei de Nord la Patria-Mamă a reprezentat un incontestabil act de dreptate istorică, dar mulți dintre aceștia se opuneau, în diferite forme, trecerii trupelor române la Est de Nistru.

În acest mozaic de poziții (deseori derutant), serviciile secrete rezervau un loc special activității PCdR. Bulversat de Pactul Molotov-Ribbentrop (23 august 1939), de participarea URSS la împărțirea Poloniei, de căderea rapidă și tragică a Franței (vara anului 1940), fărâmițat la vârf (încă din anii 1940-1941), PCdR a ieșit, totuși, în spațiul public (e drept numai cu mijloacele de care dispunea în adâncă ilegalitate), cu documente pe care niciun istoric autentic nu le poate ignora. Nu discut valabilitatea lor și nici nu mă refer la ecoul produs în societate. PCdR nu mai avea legături directe, permanente, cu Internaționala Comunistă. Așa că nu putea să dispună de instrucțiunile acesteia în condițiile declanșării războiului antisovietic. Aproape singura sursă de „inspirație” o constituia informația furnizată de emisiunile posturilor străine de radio, în special ale radioului moscovit.

Înainte de a trece în revistă câteva documente emise de PCdR și unele acțiuni în spiritul acestora, propun cititorului să mergem direct la „sursă”, respectiv la Jurnalul zilnic al lui Ghiorghi Dimitrov, secretarul general al Internaționalei Comuniste (Comintern).

Prima și cea mai importantă întrebare ar putea fi formulată astfel: când și în ce măsură conducerea Cominternului a primit vestea despre declanșarea invaziei asupra teritoriului URSS și cum a acționat în continuare? La ora 7, în ziua de 22 iunie 1941, secretarul general al Cominternului a fost covocat de urgență la Kremlin. Iată ce a notat în Jurnalul său:

„În biroul lui Stalin se află Molotov, Voroșilov, Kaganovici, Malenkov.

Stalin către mine: «Ne-au atacat fără să declare că au vreo nemulțumire, fără să ceară negocieri. Ne-au atacat cu brutalitate, ca gangsterii. După ce au bombardat Kievul, Sevastopolul, Jitomirul și alte zone Schulemburg (ambasadorul Germaniei la Moscova) a anunțat că Germania se consideră amenințată de o concetrare de trupe sovietice la granița ei de Est și a luat contramăsuri. Finandezii și românii sunt alături de germani. Bulgaria a fost de acord să reprezinte interesele Germaniei în URSS. Numai comuniștii mai pot înfrânge pe fasciști…». Calm izbitor, hotărâre, încrederea lui Stalin și a tuturor celorlalți. Este redactată declarația din partea guvernului pe care Molotov o va face cunoscută la Radio (…) Facem aranjamente referitoare la munca noastră. Deocamdată, Kominternul nu trebuie să inițieze nicio acțiune deschisă. Diferitele partide organizează o mișcare în apărarea URSS. Nu trebuie pusă problema Revoluției socialiste. Poporul sovietic duce un război patriotic împotriva Germaniei fasciste. Se pune problema învingerii fascismului, care a înrobit numeroase popoare și intenționează să înrobească și mai multe. (…)

La Komintern au fost convocați secretarii și cei din conducere. Explicarea pozițiilor și sarcinilor noastre în prezent. Instrucțiuni trimise partidelor comuniste din America, Anglia, Suedia, Belgia și Franța, Olanda, Bulgaria, Iugoslavia și China”.

Cum se observă, România nu a fost inclusă, atunci, în procesul de transmitere a instrucțiunilor. La 25 iunie 1941, Dimitrov a notat în același Jurnal:

„Le-am trimis o scrisoare lui Stalin și Molotov, informându-i despre instrucțiunile adresate partidelor comuniste frățești și, în special, despre comunicarea codificată către Partidul Comunist Englez în legătură cu declarația incorectă a acestuia (era vorba despre starea de inerție a respectivului partid care continua să-l atace pe Churchill, în spiritul Pactului Molotov-Ribbentrop – n.n.). Discuție despre viitoarea activitate a Departamentului de Presă, activitatea radio ș.a.m.d. (în context au fost menționate și emisiunile în limba română – n.n.). Am dat instrucțiuni în legătură cu păstrarea în siguranță a arhivelor și documentelor secrete ale IC. Ce poate face IC pentru a ajuta? Fiecare oră este prețioasă. Comuniștii de pretutindeni trebuie să facă pași decisivi pentru a ajuta poporul sovietic. Principalul lucru este să dezorganizeze ariergarda inamicului și să-i demoralizeze armata. Instrucțiunile în acest sens au fost trimise partidelor comuniste. Pregătim mai multe propuneri (concrete) pentru fiecare țară”.

În arhivele cercetate am găsit mai multe documente ale autorităților din România, documente care se refereau la zilele imediat următoare declanșării războiului din Est. Prezint câteva în ordine cronologică.

La 1 iulie 1941, Prefectura Județului Covurlui a trimis un raport Ministerului Afacerilor Interne, document în care se menționa:

„La ordinul telegrafic nr. 4539 cifrat, am onoarea a raporta următoarele:

1. a) s-au internat în Lagărul Târgu Jiu încă de la primirea primului ordin – dat de Siguranța Generală – înainte mult de începerea operațiunilor – un număr de 180 de persoane din care 53 comuniști;
2. b) pe lângă aceștia, s-au luat măsuri preventive pentru arestarea a circa o sută muncitori din port – lucrători din șantiere – din Arsenalul marinei și din fabrici: aceștia sunt bănuiți ca periculoși pentru siguranța și ordinea în aceste timpuri excepționale”.

În ziua de 5 iulie, o Notă informativă a organelor Siguranței a conținut date despre activitatea dr. Petru Groza la Deva, activitate considerată drept „a unui fruntaș comunist”. Cu toate că în Notă se găsesc numeroase exagerări și inadvertențe, ea prezintă interes și din perspectiva a ceea ce s-a întâmplat în urma Actului de la 23 August 1944 și a celui din 6 martie 1945. Citez:

„Sunt indicații că organizația comunistă din Deva va continua activitatea sub conducerea lui Petru Groza, fost ministru, conducător al organizației comuniste camuflate «Frontul Plugarilor», actualmente dizolvată. Numitul este unul din conducătorii organizației comuniste regionale din Ardeal și are însărcinarea de a controla și dirija activitatea comunistă în special din Valea Jiului.

Într-o discuție pe care Petru Groza a avut-o acum câteva zile cu câțiva cunoscuți, a afirmat că «deși burghezii doresc cu orice preț ca URSS să piardă actualul război, aceasta nu se va întâmpla, întrucât Stalin are de partea sa cele mai puternice state: Anglia, China și America”.

Peste alte câteva zile, la 8 iulie 1941, a fost emisă o Circulară a CC al PCdR, care viza sarcinile partidului în condițiile declanșării ostilităților din Est și sublinia necesitatea unirii forțelor antirăzboinice și antihitleriste. Rețin doar fragmentul care privea expres unirea tuturor celor care puteau constitui „un front unic antirăzboi”:

„Comuniștii trebuie să-și concentreze toate forțele pentru formarea Frontului Unic Național. Social-democrații, național-țărăniștii, țărăniștii-radicali, liberalii și masele largi de sub influența lor urăsc ocupația sângeroasă germană și clica trădătoare a slugilor din țară ale lui Hitler. Comuniștii trebuie să întrebuințeze toate mijloacele legale pentru organizarea comitetelor de front unic (delegațiile de fabrici, comitete de acțiune etc.)”.

În Circulară au fost incluse și referiri la situația din partid. Citez din nou:

„Partidul Comunist Român (a se observa că a dispărut, acum, sintagma „din România” – n.n.) a slăbit mult în ultimii doi ani în urma greșelilor politice ale conducerii sale, cuprinse în Rezoluția din august și sfaturile din decembrie 1940 (aluzie la evaluările eronate privind lovitura de stat din septembrie 1940 – n.n.), a plecării activiștilor în provinciile ocupate, despărțite de România (Basarabia și Bucovina de Nord – n.n.), arestările masive din ultimul timp. Fiecare comunist trebuie să muncească zi cu zi pentru întărirea organizatorică a partidului mai ales în întreprinderile mari de război”.

La 19 iulie, Siguranța Generală informa conducerea Statului în legătură cu alte instrucțiuni date de CC al PCdR, care puneau accentul pe modalitățile de acțiune în vederea creării Frontului Patriotic Național, modalități determinate de evoluțiile militare și de alți factori externi:

„Forțele naziste abia acum încep să cunoască imensa putere de rezistență a Armatei Roșii și pierderile enorme în oameni și materiale ale Germaniei fac ca planurile lui Hitler să fie împiedicate”.

În privința pozițiilor PCdR, Siguranța Generală s-a referit îndeosebi la aspectele legate de dinamica relațiilor URSS cu Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

„Cercurile conducătoare comuniste susțin că Uniunea Sovietică, aliată cu Anglia și Statele Unite, «duc lupta pentru eliberarea omenirii de amenințarea dictaturii naziste împotriva forțelor proletariatului».

Partidul Comunist pretinde că generalul Antonescu, «Gauleiter-ul României» a dus proletariatul într-o luptă din care acesta nu are ce câștiga și că este momentul ca acest proletariat să nu mai rămână inactiv.

În legătură cu aceasta, conducerea comunistă lasă întreaga sarcină cadrelor sale, care vor trebui să organizeze cât mai curând posibil grupuri speciale de luptă revoluționară, compuse din oameni de încredere ai Partidului care să fie gata oricând pentru a îndeplini orice misiune încredințată de partid”.

Tot la 19 iulie, în „Buletinul informativ” înaintat Președinției Consiliului de Miniștri se consemna:

„Curtea Marțială a Corpului 7 Armată a condamnat 13 membri ai organizației comuniste din Valea Jiului la pedepse de un an închisoare și 25 ani muncă silnică”.

Documentele confiscate de Poliție, Siguranță și SSI au constituit nu numai teme de analiză la nivelul factorilor decizionali naționali, ci și piste de urmărire a eventualelor acțiuni inițiate și/sau desfășurate potrivit orientărilor programatice prezentate în episoadele anterioare.

Din foarte numeroasele Note informative (aproape zilnice) ale SSI rețin – spre exemplificare – doar următoarele:

„Cercurile comuniste – comentând scrisoarea domnului Maniu adresată guvernului – afirmă că Național-Țărăniștii și Social-Democrații se găsesc pe aceeași linie cu comuniștii în vederea eliberării țării de sub jugul german (27 august 1941)”.

„Legionarii, foști comuniști de la Atelierele Grivița CFR, se reîntorc la Mișcarea Comunistă (28 august 1941)”.

Până la începutul toamnei anului 1941 s-au petrecut evenimente cruciale, în primul rând, eliberarea totală a Basarabiei și Bucovinei de Nord și anunțul oficial al lui Ion Antonescu privind continuarea acțiunilor Armatei Române dincolo de Nistru. Această decizie a atras aproape imediat protestul lui Iuliu Maniu. După întâlnirea Hitler-Antonescu de la Berdicev (Ucraina) și stabilirea viitoarelor acțiuni militare comune româno-germane, generalul Ion Antonescu a fost ridicat la gradul de mareșal.

Potrivit temei principale a serialului de față nu dezvolt retrospectivele referitoare la aceste evenimente, ci mă concentrez, în continuare, asupra demersurilor politice opoziționiste inițiate și desfășurate în noile condiții istorice.

Cronologic, consemnez publicarea și distribuirea – începând din ziua de 6 septembrie 1941 – a Platformei-program a CC al PCdR, un document amplu, de fapt o broșură. Forul conducător comunist a extins analizele conținute în Circulara din 8 iulie 1941 în mai multe capitole privind evoluțiile politicii interne și externe din ultimii ani, greșelile comise de PCdR, cursul războiului mondial și, evident, sarcinile partidului într-o viziune strategică și tactică, subordonată obiectivului central mereu repetat, și anume intensificarea demersurilor pentru unirea forțelor antirăzboinice și antihitleriste:

„În urma schimbării caracterului războiului și a regrupării forțelor se schimbă și linia noastră tactică:

1. a) Lupta pentru nimicirea fascismului german și a lacheilor săi, pentru victoria Uniunii Sovietice și a aliaților săi, trebuie să ia locul «luptei împotriva războiului imperialist» și «pentru pace» împotriva «ambelor tabere imperialiste».
2. b) Frontul unic al popoarelor pentru zdrobirea fascismului german – în locul «Frontului unic de jos al celor ce muncesc contra războiului imperialist și pentru pace».
3. c) Frontul Unic Național al întregului popor pentru alungarea și zdrobirea ocupanților fasciști germani și a lacheilor lor, pentru libertatea și independența țării – în locul «Frontului Unic Popular de Jos împotriva ambelor blocuri imperialiste» –, a înrobirii țării noastre de către Germania imperialistă, pentru pace și independență națională a poporului român (…).

Partidul Comunist din România opune lupta comună a tuturor partidelor, grupărilor, persoanelor politice și tuturor patrioților români pentru realizarea FRONTULUI UNIC NAȚIONAL al poporului român contra ocupanților hitleriști și a slugilor trădătoare din țară, pentru cucerirea cerințelor din PLATFORMĂ, care sunt cerințele cele mai arzătoare și comune ale poporului român.

Partidul Comunist din România e gata să colaboreze cu toate partidele, grupările, persoanele politice și cu toți patrioții români pentru realizarea oricărei revendicări din PLATFORMĂ, punând ca singurul criteriu al colaborării: atitudinea față de ocupanții hitleriști, de slugile lor trădătoare de țară și a războiului criminal contra Uniunii Sovietice (…)

Comuniștii în interesul Frontului Unic Național pentru zdrobirea fascismului cotropitor, pentru cucerirea drepturilor și libertăților democratice și cetățenești, a independenței poporului român, renunță la orice lozincă sau acțiune care ar putea să-i DESPARTĂ de celelalte partide și grupări politice care sunt pentru dezrobire națională a poporului român. Însă ei nu renunță la programul lor, la propagarea programului lor și a lozincilor finale. Cu distrugerea tiraniei hitleriste nu încetează nici exploatarea și asuprirea celor ce muncesc, nici crizele, nici războaiele. Sistemul capitalismului monopolist, imperialismul, care se bazează pe asuprirea și exploatarea maselor ce muncesc și a popoarelor subjugate, renaște crizele și războaiele”.