După ce am consultat sute de documente care se referă la ziua de 22 august 1944, am ajuns la concluzia că trebuie să fiu, în continuare, consecvent – fără excepții – proiectului publicistico-istoric pe care mi l-am propus și să evit comentarii sau – eventual – interpretări. În această „cheie” se cuvine să se citească textele selectate, rămânând, ca și până acum, specialiștii să se pronunțe în cunoștință de cauză. Încep cu însemnările lui Ioan Hudiță:
„La 11:30 văd pe Sănătescu la locuința lui Lupu. El a venit însoțit ca de obicei de Borcea. La 10 el a văzut pe Antonescu, care se va duce la Rege, la ora unu. A vorbit cu el doar 10 minute, rămânând să continue discuția la Palat, în fața Regelui. Sănătescu are impresia că Antonescu «este încă optimist în aprecierea situației de pe front». «Pe ce se bazează el, continuă Sănătescu, nu știu; el ne va da lămuriri la ora unu; în orice caz, situația din Moldova e f. gravă, rușii apropiindu-se, în dimineața aceasta, de Vaslui, în timp ce trupele noastre dintre Iași și Pașcani se retrag în dezordine spre Siret»”.
În centrul atenției s-au aflat desfășurarea și finalitatea a două audiențe la cel mai înalt nivel. Hudiță relatează despre acestea:
„Mihalache a stat la Antonescu o jumătate de oră, între 10:30 și 11. Acesta i-a spus aceleași lucruri ca și lui Brătianu, explicându-i mai pe larg pentru ce el crede că turcii vor intra curând în război. «Ei vor intra în război în contra Germaniei, împinși de englezi; cari vor ca ei să ocupe Balcanii înainte de a ajunge rușii la Dunăre; acest lucru convine și nemților, care au posibilitatea, astfel, să se retragă onorabil din Grecia și Iugoslavia și să folosească trupele de acolo pe alte fronturi, mai importante pentru ei». Antonescu i-a explicat în continuare că noi trebuie să rezistăm alături de nemți «cu orice preț, cel puțin până ajung turcii la Dunăre și ne asigură spatele dinspre bulgari». Mihalache a avut curajul, de data aceasta, să-l contrazică, spunându-i că el personal nu crede posibilă intrarea turcilor în război, «acum la spartul târgului. Antonescu și-a apărat puternic teza lui, continuă Mihalache, spunând la un moment dat că el (Ion Antonescu – n.n.) are informații importante în această chestiune despre care nu poate vorbi încă». «Să dea Dumnezeu să aveți dreptate, i-a răspuns Mihalache, însă eu nu cred și sunt convins că jucați o carte f. primejdioasă pentru țara noastră». «Eu știu ce fac, d-le Mihalache, i-a răspuns Mareșalul, și sunt oricând gata să răspund în fața națiunii mele de politica pe care am dus-o și voi duce-o până la capăt»”.
Și acum câteva notițe ale lui Hudiță la persoana întâi:
„La ora 4 fără zece am intrat în Palat pe ușa din Știrbei Vodă, unde era pe vremuri biroul lui Urdăreanu. Regele mă aștepta în camera din fundul culoarului, din partea dreaptă. «Îmi pare f. rău că nu pot vedea pe dl Maniu, începe Regele, căci nu vreau să supăr pe dl Mareșal Antonescu, dar sper să-mi recapăt curând libertatea de a vedea oricând, pe cine vreau». Ultimele cuvinte le-a spus pe un ton apăsat și f. iritat. «Cum apreciază dl Maniu situația, mă întreabă Regele, căci dl Mareșal pretinde că ea nu este încă disperată și că mai putem rezista?». I-am explicat cum vedem noi situația, repetându-i sumar discuția noastră de acum două ore și ceva de la Mihai Popovici, insistând în special asupra aprecierilor făcute de Maniu despre Antonescu în răspunsul dat lui Mihalache (…) Am trecut apoi la chestiunea pentru care venisem la Palat ca să-i explic încă odată Regelui pentru ce șefii partidelor politice nu trebuie să facă parte din noul guvern, el (guvernul – n.n.) trebuind să fie constituit numai din militari; întrucât are o misiune limitată, aceea de a încheia armistițiul. Am rămas cu impresia că Regele n-a prea înțeles subtilitatea acestei probleme și de aceea a trebuit să-i explic mai pe larg (…)
Înainte de a pleca, Regele m-a rugat ca în afară de noi și de Dinu Brătianu, niciun membru din bloc să nu fie pus în curent cu planul său. «Mă întreb chiar, zice el, dacă nu e imprudent să fie ținut în curent și Dinu Brătianu, nu că m-aș îndoi de el, dar de teamă să nu scape vreo vorbă față de Gh. Brătianu, prietenul Mareșalului; cât despre socialiști și mai ales de comuniști trebuie să ne ferim ca de foc, să ne impună și nouă, ca și polonilor, un guvern prosovietic, gen Lublin. Îmi pare bine: că și d-stră sunteți de aceeași părere cu mine”, a spus Regele, strângându-mi mâna și rugându-mă să transmit sănătate și toate urările de bine dlui Maniu».
Audiența a durat exact o oră. La 5 și un sfert am ajuns la Maniu pe care l-am pus în curent pe scurt, rămânând să discutăm chestiunea mai pe larg, la Snagov, în seara aceasta.
La ora 6 m-am dus la ședința Blocului, care s-a ținut astăzi acasă la C. Zamfirescu (PNL), în spatele Academiei de Comerț. Au fost prezenți: Bebe Brătianu, C. Zamfirescu, eu, Ghiță Pop, Constantinescu-Iași, Lotar Rădăceanu și Romulus Georoceanu (PNȚ, însărcinat de conducerea partidului să se ocupe de organizarea militară ale membrilor pe sectoarele Capitalei – n.n.). După o scurtă dare de seamă a lui Georoceanu referitor la organizarea Comitetelor patriotice, s-a trecut la discutarea situației militare din Moldova și Basarabia.
Eu am arătat în câteva cuvinte pentru ce nu cred în intrarea turcilor în război, pronunțându-mă pentru nevoia de a constrânge pe Antonescu să înceteze ostilitățile. N-am insistat însă mai mult, evitând cu grijă să spun ceva în legătură cu rolul Regelui. «Blocul nostru cu socialiștii și comuniștii se reduce la o simplă formalitate scriptică, de ochii lumii, neavând aproape nimic comun între noi» (am subliniat această opinie pentru a o avea în vedere în evaluarea relațiilor adevărate între partidele componente ale BND – n.n.)”.
La rândul său, Corneliu Coposu a consemnat, într-o amplă cronică, principalul moment al zilei în viziunea sa de șef al Cabinetului lui Iuliu Maniu:
„Plecăm la Nistor Badea în str. Berna nr. 3, pentru a-l întâlni pe Mihalache. Mihalache ne spune că Mareșalul îl va primi (din nou – n.n.) a doua zi la orele 9, la Snagov (Hudiță a povestit că acest moment avusese loc în ziua de 22 august 1944 – n.n.). Maniu completează instructajul pentru audiență și îi sugerează lui Mihalache modul în care urmează să-i prezinte lui Antonescu invitația categorică și fermă de a face, fără tergiversare, armistițiul. Îl autorizează pe Mihalache să vorbească în numele Partidului Național-Țărănesc, în numele opoziției unite și chiar în numele majorității covârșitoare a neamului românesc.
La ora 21, plecăm (Maniu, Leucuția, Coposu) cu Rover-ul lui Leucuția la palatul Știrbey și intrăm în curtea palatului prin Calea Victoriei (potrivit lui Hudiță, la ora aceea Maniu se afla la… Snagov – n.n.) Agenții de siguranță intră după noi cu mașina. Întâlnim pe Grigore Niculescu-Buzești. Scurtă întreținere cu Buzești. Se discută șansele pentru soluția I sau a II-a, Maniu îl informează despre audiența de a doua zi, obținută de Mihalache.
Buzești precizează că George Brătianu a fost autorizat, așa cum se stabilise, să spună că este mandatarul B.N.D. Se pun pe cântar șansele de reușită ale celor doi emisari. Buzești întreabă dacă nu se poate nădăjdui ca Maniu să revină asupra refuzului de a prezida guvernul. Maniu îi răspunde categoric: nu! Se examinează pe scurt soluția a II-a (arestarea lui Ion Antonescu – n.n.)”.
În continuare, C. Coposu a povestit despre audiența lui Maniu la Rege, în prezența generalului Sănătescu, concluzia discuțiilor fiind prezentată astfel:
„Sănătescu (propus din nou pentru funcția de prim-ministru – n.n.) a spus că el este militar, că nu are habar de politică, și că, în afară de oștire, nu este cunoscut în țară; că numele lui într-o combinație de guvern ar produce nedumerire și rumoare în țară, iar în armată – invidii; că Regele s-a declarat de acord cu considerațiile făcute de Sănătescu, de asemenea, și Pătrășcanu și Titel Petrescu și au insistat cu toții pe lângă Maniu să accepte președinția, dar că Maniu s-a menținut pe poziție de refuz. Maniu a propus ca cei patru șefi de partide care formează B.N.D. să participe la guvernare ca miniștri de stat, cu specificarea formației politice pe care o reprezintă. Miniștrii de stat să funcționeze pe lângă Președinția Consiliului de Miniștri. Prezența lor va constitui garanția politică a guvernului de militari pentru opinia publică din țară și din străinătate.
La plecare, Maniu, salutându-l pe Buzești, îi spune:
«Poate avem norocul să ieșim din impas cu soluția I (adică, Antonescu să semneze armistițiul – n.n.). Iar Buzești replică: «Greu de crezut!» Se făcuse miezul nopții. Agenții Siguranței păzeau, cuminți în curtea din față a palatului Știrbey mașina lui Leucuția, în care ne urcăm și plecăm în Splaiul Unirii nr. 5, unde ne despărțim de Leucuția, care se duce acasă”.
De-a lungul întregii zile se puneau în aplicare prevederi ale „Ordinului de operațiuni” elaborat de CMC. Colonelul Dumitru Dămăceanu s-a referit, în memoriile sale, a subliniat că Ordinul fusese conceput, redactat și dactilografiat într-un secret desăvârșit. El a relatat, între altele:
„Se știe că practica muncii de stat-major este o activitate destul de grea și pretențioasă. Dacă acest lucru se manifestă indiferent de situație, cu atât mai mult el se reliefează într-o situație aparte ca cea în care ne aflam noi, aceea a unei insurecții armate. Iată de ce redactarea propriu-zisă a documentului, în toate detaliile lui, a fost o sarcină de răspundere. În situația dată, cu un caracter atât de specific, nu ne era îngăduit să omitem nimic din ceea ce era necesar să se prevadă. De asemenea, nu ne era permis să trecem în ordin ceva care nu ar fi fost de o claritate desăvârșită și de o riguroasă. Orice frază, orice cuvânt trebuiau cântărite bine inainte de a le trece pe hârtie.
Întocmirea Ordinului de operații s-a făcut pe capitole, pentru discutarea și redactarea cărora am avut câteva ședințe de lucru numai cu ajutoarele mele, după data de 15 august 1944. Unele s-au ținut în cabinetul meu de la CMC, iar altele (după câte rețin, două), la locuința lt.-col. Cristea, de pe strada Tirana nr. 3.
După redactarea principalelor capitole într-o primă formă, a urmat verificarea lor. Aceasta s-a făcut în prima întâlnire din strada Tirana. Apoi, mr. Rasoviceanu a fost însărcinat cu redactatea definitivă a proiectului întregului Ordin de operații.
Astfel redactat, ordinul a mai fost văzut încă o dată de mine, în cea de-a doua întâlnire din strada Tirana, aducându-i anumite modificări chiar pe manuscrisul prezentat de mr. Rasoviceanu. Textul întocmit de Rasoviceanu, cu puținele mele modificări și adnotări, a constituit forma definitivă, în ciornă, a Ordinul de operații”.
Ziua de 22 august 1944 a înregistrat un adevărat record în materie de informări ale serviciilor speciale. Încep cu prezentarea unei Note a SSI:
„Doctorul Angelescu știe că dl Maniu se duce la Rege cu o formulă de guvern tranzitoriu. E vorba de un guvern prezidat de mitropolitul Bălan și din care fac parte câțiva generali în rezervă, primul președinte al Curții de Conturi și câțiva tehnicieni care au făcut parte din guvernul Iorga. Dl Maniu se gândește la dl Vâlcovici, Ionescu-Sinești și alții.
Acest guvern ar avea misiunea limitată de a semna armistițiul, de a reintroduce Constituția și a abroga o serie de legi ale regimului Antonescu. Apoi, acest guvern se va retrage pentru a face loc unui nou regim.
În ce privește guvernul viitor, dl Maniu e de părere că partidele politice trebuie să fie reprezentate în proporția popularității de care se bucură în țară. Dl Maniu spune că comuniștii vor avea a fi reprezentați și ei în acest guvern, însă numai cu comuniști care se găsesc în acest moment în țară”.
De asemenea, SSI a lărgit aria de investigații:
„Comuniștii sunt nemulțumiți de modul cum se pregătește opoziția unită pentru a face față evenimentelor. Constantinescu-Iași critică pe dl Maniu care crede că totul se va petrece de la sine fără să fie nevoie de măsuri energice și de curaj din partea partidelor politice. Dacă dl Maniu crede astfel, atunci se înșeală. În ce privește pe comuniști ei sunt gata să iasă la momentul oportun în stradă. Constantinescu-Iași spune că acțiunea de pregătire a maselor muncitorești la București a fost dusă la bun sfârșit și că poate conta fără niciun fel de rezervă pe lucrătorii de la CFR, STB, Malaxa și alte întreprinderi mari”.
O completare a Notei anterioare:
„Pătrășcanu e de părere că nu ne găsim încă în fața ofensivei sovietice de mari proporții. Acțiunea militară care se desfășoară acum are obiective militare limitate. E vorba numai de ocuparea Basarabiei și a unei părți din Moldova. Aceasta pentru a înlesni unele soluții politice.
E vorba despre constituirea unui guvern democrat cu elemente de la Moscova și cu oameni politici care nu au plecat din Moldova și din Basarabia. De asemenea, nu e deloc exclusă intrarea în arenă a generalilor și ofițerilor superiori români care se găsesc prizonieri în Rusia!”.
Mai departe, fragmente din sinteza contrainformativă:
„Atât la Sinaia, cât și la București, ofensiva sovietică este privită ca fiind de natură să limpezească o serie de probleme interne ce se găseau de luni în directă sau indirectă dependență de înaintarea Armatei Roșii.
La național-țărăniști se spune că Maniu are soluțiile pregătite de acord cu ceilalți conducători ai opoziției democrate și că aceste soluții urmează să fie puse în practică peste puțin timp.
Cercurile menționate relatează că Maniu este de părere că pericolul primei reacții germane în țară nu mai poate fi pus acum în discuție și că în momentul când trupele sovietice se vor găsi în fața liniei Galați – Focșani germanii nu se vor mai putea gândi să acționeze energic în interiorul țării.
Acest moment – susțin maniștii – va putea fi folosit, fără risc, de către grupurile democrate pentru a trece Ia acțiune. În același mod văd lucrurile și liberalii.
Liberalii mai afirmă că se pregătește un demers al opoziției pe lângă dl mareșal Antonescu, pentru a găsi cu un ceas mai devreme soluția în ce privește viețile ostașilor de pe front care se risipesc fără șanse de succes.
Opoziția unită va propune ca în ceasul al doisprezecelea să se lase grupărilor politice sarcina de a salva ce mai este de salvat.
Comuniștii consideră situația în alt fel, susținând că nu ne găsim în fața unei mari ofensive, ci că este vorba de o situație de rectificare de front, cu scop limitat, care are, însă, și un caracter politic”.
O altă notă prezenta astfel opiniile exprimate în rândurile Opoziției:
„• unii fruntași politici susțin că, de îndată ce frontul se va apropia de Milcov, trebuie anunțată încheierea armistițiului cu rușii, prin numirea unui guvern la București, cu mandat din partea M.S. Regelui Mihai – aceasta în ipoteza că mareșalul Antonescu n-ar fi până atunci de acord să proclame el această situație;
În majoritatea lor, însă, fruntașii politici ai opoziției sunt de acord că evenimentele militare vor lua în câteva zile un ritm care nu va mai permite nicio întârziere, decât dacă se adoptă ultima șansă de salvare a țării, printr-un acord binevoitor cu rușii.
Sunt foarte puțini oameni politici și chiar militari care să mai creadă în rezistență.
Pentru azi, 22 august 1944, sunt anunțate diferite conciliabule între oamenii politici democrați, care vor lua probabil hotărâri definitive”.
În aceeași zi, la Snagov, Gheorghe Barbul, emisarul lui Mihai și Ion Antonescu, a mărturisit conspiratorilor din Direcția Cifru din Ministerul de Externe că Mareșalul este „convins de ceva vreme că Germania nu mai are cum să câștige războiul”. În consecință, se pregătește să fugă cu avionul în Orientul Apropiat, în Turcia sau în Cipru, lăsându-l pe Mihai Antonescu să semneze ulterior armistițiul.
Ceva mai târziu, la o oră foarte înaintată, Gheorghe Barbul apărea din nou, pe neașteptate, la Snagov, cu o telegramă a lui Mihai Antonescu, prin care Camil Demetrescu (unul dintre „cifratori”, participant la „complot”) era solicitat să transmită de urgență o telegramă adresată guvernului turc, pe care guvernul român îl anunța că a hotărât să încheie armistițiul și căruia îi cere sprijinul în acest sens. Fiindcă e deja foarte târziu, Demetrescu și colegii lui l-au invitat pe Gheorghe Barbul să rămână peste noapte la Snagov și i-au pus la dispoziție unul dintre dormitoarele vilei, cel în care dormea de obicei Demetrescu. La scurt timp, a sosit, fără să fie anunțat, Ioan Mocsony-Stârcea. Acesta, însă, se rătăcise prin Snagov în căutarea adresei exacte la care locuiau cei trei și, nervos, le-a reproșat că stau atât de ascunși. Victor Rădulescu-Pogoneanu, al „cifrator” le-a replicat prompt: „Ce vrei, Ionel, dragă, nici nu putem pune firmă la șosea, «La conspiratorii veseli»! Prin telegrama adusă de Mocsony-Stârcea pentru a fi transmisă la Cairo și Ankara, redactată de Niculescu-Buzești se informa despre acțiunea preconizată a avea loc pe 26 august. Aliații erau solicitați încă o dată să acorde sprijin militar”.
Ca dovadă a rolului întâmplării în istorie, notez că a doua zi (23 august 1944) Mocsony-Stârcea a plecat să înoate în lacul Snagov. Colonelul Radu Davidescu, directorul Cabinetului militar al lui Ion Antonescu ieșea la o plimbare cu barca pe lac. L-a întâlnit pe „interlocutor”, care l-a informat: „Mareșalul se pregătește să plece de urgență pe front în aceeași zi (23 august)”. Informați – și ei – despre acest „amănunt”, cei trei „conspiratori veseli” din vilă n-au înțeles pe moment semnificația știrii, dar s-au dumirit rapid și, astfel, au declanșat acțiunile care au dus la decizia de a se devansa data loviturii de stat.
Tumultuoasa zi de 22 august 1944 s-a încheiat prin difuzarea Comunicatului oficial al Marelui Stat Major al Armatei Române:
„Bătălia din Moldova a atins o fază de extremă violență. Inamicul, angajând noi rezerve blindate, a continuat presiunea spre sud. Trupele noastre execută retrageri metodice pe poziții dinainte stabilite, opunând o rezistență dârză pe fiecare aliniament. Lupte de o vigoare deosebită se dau în regiunea de sud de Iași. Toate încercările inamicului de a învălui flancurile unităților noastre au fost zăgăzuite de contraatacurile trupelor româno-germane.”
Lasă un răspuns