Apariția și dispariția coalițiilor politice. Cazul BND, iunie – septembrie 1944 (XLIII)

Iată, am ajuns cu demersul meu publicistico-istoric la ziua de 23 august 1944. Despre această zi s-a scris și s-a publicat enorm. Pe bază de documente afirm fără nicio rezervă că, pe această temă, s-au epuizat aproape toate informațiile și interpretările posibile și imposibile. Dar, în esență, ce pot afla concetățenii interesați să cunoască adevărul din cele mai multe „narațiuni” referitoare la un eveniment de o incontestabilă importanță din secolul trecut? Voi da un singur exemplu: prezentarea din 23 august 2024 difuzată de postul de radio „Europa liberă România”, sub titlul „Personajele principale”:

 

„De o parte, Regele Mihai I, Mareșalul Palatului, gen. Constantin Sănătescu, viitor premier, Regina Mamă Elena, cu mare influență asupra Regelui; președintele PNȚ, Iuliu Maniu, președintele PNL, Dinu Brătianu, președintele Partidului Social Democrat, Titel Petrescu; aghiotanți regali, înalți ofițeri, diplomați.

De cealaltă parte, Mareșalul Ion Antonescu, Conducătorul Statului, în dictatura militară care guverna din 6 septembrie 1940; ministrul său de Externe, Mihai Antonescu; membri ai Guvernului, un număr restrâns de militari și diplomați.

De partea Moscovei, reprezentantul Partidului Comunist Ia negocierile secrete cu Aliații, avocatul Lucrețiu Pătrășcanu; Pantiușa Bodnarenco, cunoscut drept Emil Bodnăraș, șef comunist, agent sovietic, viitor ministru al Apărării în guvernul pro-sovietic Groza; Gheorghe Gheorghiu Dej, șeful Partidului Comunist Român; de asemenea, subordonat lui Stalin, el vine la București în zilele următoare lui 23 august, după ce «evadează» din lagărul de la Tg. Jiu, ajutat de preotul Ioan Marina (comuniștii îl vor face patriarh, va fi subordonat de facto Patriarhului Moscovei, Alexei). Din 1952, Gheorghe Gheorghiu Dej va deveni primul dictator comunist al României. Al doilea și ultimul până în 1989, a fost Nicolae Ceaușescu.”

 

Nu intenționez să mă refer la fiecare aberație din textul citat (și sunt numeroase și frază cu frază), ci să punctez doar trei falsuri. Pătrășcanu nu a avut legături cu Moscova (de altfel, nici PCdR) de la declanșarea războiului din Est și nu a negociat cu ceilalți Aliați, până la începutul lunii septembrie 1944, cu prilejul semnării Convenției de Armistițiu; Pantiușa Bodnarenco era cu totul altă persoană și nu Emil Bodnăraș (după 23 august 1944, Pantiușa și-a schimbat numele în Gheorghe Pintilie și a fost primul șef al Securității); Patriarhul Marina nu a fost de facto subordonat Patriarhului rus, ci – dimpotrivă – a apărat autocefalia (din greacă: „să fii propriul tău cap”, independent) BOR.

Aceste precizări nu au un caracter polemic; nu merită să te „lupți” cu impostorii și/sau cu ignoranții. Pur și simplu, am dorit să atrag atenția, în termeni poate, neacademici, că nu trebuie să „înghițim nemestecat” tot felul de baliverne.

Dacă trecem, din nou, la abordări de fond, constatăm că în foarte multe scrieri consacrate zilei de 23 august 1944 nu s-au respectat nici măcar orele la care s-au înregistrat anumite evenimente, chiar și acelea despre care verificările încrucișate au ajuns la adevărul istoric. Un exemplu: variantele care privesc ora de difuzare a Proclamației regale și a celorlalte documente referitoare la lovitura de Palat (de Stat).

Pentru strict necesarele rememorări redau, în primul rând, textul inetgral al Proclamației Regelui Mihai (text revendicat de mulți protagoniști ai evenimentului). Am subliniat frazele care au avut legătură directă și indirectă cu Blocul Național Democratic (BND):

 

„Români,

În ceasul cel mai greu al istoriei noastre, am socotit, în deplină înțelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale pentru salvarea țării de la o catastrofă totală: ieșirea noastră din alianța cu Puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite.

Români,

Un nou Guvern de uniune națională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voința hotărâtă a țării, de a încheia pacea cu Națiunile Unite. România a acceptat armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii.

Din acest moment încetează lupta și orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum și starea de război cu Marea Britanie și Statele Unite. Primiți pe soldații acestor armate cu încredere. Națiunile Unite ne-au garantat independența țării și neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea Dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.

Români,

Poporul nostru înțelege să fie singur stăpân pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre liber luate și care nu atinge drepturile nimănui este un dușman al neamului nostru. Ordon armatei și chem poporul să lupte prin orice mijloace și cu orice sacrificii împotriva lui. Toți cetățenii să se strângă în jurul Tronului și al Guvernului pentru salvarea Patriei. Cel care nu va da ascultare Guvernului se opune voinței poporului și este un trădător de țară.

Români.

Dictatura a luat sfârșit și cu ea încetează toate asupririle. Noul Guvern înseamnă începutul unei ere noi, în care drepturile și libertățile cetățenilor țării sunt garantate și vor fi respectate.

Alături de armatele aliate și cu ajutorul lor, mobilizând toate forțele națiunii, vom trece hotarele impuse prin actul nedrept de la Viena, pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupație străină.

Români,

De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independența împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul țării noastre.

Cu deplină încredere în viitorul neamului românesc, să pășim hotărâți pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice și fericite”.

 

În continuare, câteva fragmente din Declarația Guvernului, tot pe tema BND:

 

„Guvernul care se înfățișează astăzi Țării, format din reprezentanții a patru partide politice: Partidul Național Liberal, Partidul Național-Țărănesc, Partidul Comunist și Partidul Social-Democrat, unite în Blocul Național Democratic, a fost însărcinat de către Majestatea Sa Regele Mihai I să preia conducerea Statului, în cele mai grele și hotărâtoare împrejurări pentru soarta poporului român. (…)

Astăzi, dictatura a fost înlăturată. Poporul reintră în drepturile lui. Regimul politic pe care îl vom înfăptui va fi un regim democratic, în care libertățile publice și drepturile cetățenești vor fi garantate și respectate.

În domeniul politicii externe, prima măsură luată de Guvern a fost acceptarea armistițiului cu Națiunile Unite (…)

Guvernul, adresându-se vouă, tuturor cetățenilor țării, vă cere să faceți zid în jurul Maiestății Sale Regelui Mihai I și în spiritul unei desăvârșite uniri și disciplini naționale să-i dați tot sprijinul pentru înfăptuirea comandamentelor supreme ceasului de față: asigurarea păcii și instaurarea unui regim democratic, de largi drepturi și libertăți publice pentru toți cetățenii țării”.

 

S-a dat citire și listei Guvernului condus de generalul Constantin Sănătescu. Miniștrii de stat au fost numiți reprezentanții partidelor componente ale BND: Iuliu Maniu, Constantin (Dinu) Brătianu, Constantin Titel Petrescu, Lucrețiu Pătrășcanu (numit ad-interim și ministru al Justiției).

 

În cele ce urmează, transcriu câteva însemnări din Jurnalul lui Corneliu Coposu:

 

„Începem discuția și comentariile legate de textele difuzate la radio (se afla în locuința lui Nerva Elekeș de pe Splaiul Unirii împreună cu mai mulți lideri ai PNȚ – n.n.).

Maniu își exprimă nemulțumirea mai întâi pentru includerea «civililor» în guvern (în afară de militari, se anunțase numele lui Gh. Niculescu-Buzești la Ministerul Afacerilor Externe, D. Negel la Agricultură și Lucrețiu Pătrășcanu la Justiție ad-interim). «Trebuiau să se conformeze și să respecte întru totul formula convenită, adică guvern compus exclusiv din militari, fără participare de civili, girat de B.N.D.», continuă Maniu. «Buzești, care este un om excepțional, nu avea ce să caute într-un guvern militar provizoriu. Prezența lui Negel poate fi socotită provocatoare, el fiind cu un picior în grupul criminalilor de război. La Justiție trebuia să fie tot un general».

La întrebarea mea privind membrii guvernului, dintre care unele nume erau necunoscute, Maniu răspunde: «Nu are nici cea mai mică importanță. Eu i-am sugerat lui Sănătescu și i-am spus și lui Buzești să transmită Regelui că alegerea membrilor guvernului să se facă dintre generalii disponibili, de încredere»”.

 

Cum se „împacă” aceste precizări de martor ocular cu notațiile lui Ioan Hudiță, tot din ziua de 23 august 1944? Iată textul aferent (cronicarul a afirmat că în după-amiaza acelei zile se afla împreună cu Iuliu Maniu nu în locuința lui Nerva Elekeș, ci în cea a lui dr. Lupu din str. Episcopiei nr. 19 – lângă Ateneul Român):

 

„Niculescu Buzești ne-a comunicat la telefon (în jurul orei 17 – n.n.): «Totul s-a sfârșit conform planului; în prezent Antoneștii sunt la răcoare, iar în curtea Palatului; se procedează la arestarea agenților lor; puteți veni imediat». «Uf», a exclamat Maniu. Până am încuiat eu ușa, Maniu era deja în stradă. Cred că de când era copil n-a mers mai repede ca azi! N-am fugit pentru că eram cunoscuți și ne era teamă să nu alertăm trecătorii până la Palat. Am intrat prin poarta din Știrbei Vodă, unde ne aștepta Buzești. (…)

N-am mai putut continua discuția căci timpul trecea, era deja ora 6 și mai erau atâtea de făcut. Regele s-a reîntors în sală rugând pe Maniu să-și dea avizul asupra listei noului guvern, așa cum era pregătită de Rege și de Buzești. (…)

Regele ținea cu încăpățânare ca toți șefii de partide să ocupe portofolii în noul guvern, susținând că «el nu se poate prezenta în fața țării numai cu un guvern de militari, lucru care ar face impresie proastă chiar asupra anglo-americanilor». Pentru a pune capăt acestei neînțelegeri, Maniu a cedat, acceptând să participe în noul guvern, împreună cu ceilalți șefi de partide, dar fără portofolii. După tranșarea acestei dificultăți, Regele a citat câteva nume de generali care ar trebui să facă parte din guvernul după recomandarea acestuia și a lui Aldea. Maniu s-a declarat de acord cu toate aceste nume din moment ce Majestatea Sa are încredere în toate aceste persoane”.

 

A urmat o lungă descriere a ceea ce s-a mai petrecut la Palatul Regal până în jurul orei 24. Mai departe, Ioan Hudiță a scris:

 

„La propunerea lui Maniu, ședința Consiliului de Miniștri nu s-a mai ținut la Palat, unde situația nu mai era sigură, datorită faptului că peste drum, la Hotelul Parc și Splendid se aflau f. mulți ofițeri și militari germani care ar fi putut încerca un atac pentru eliberarea lui Antonescu și capturarea Regelui și guvernului Sănătescu. Nemții n-aveau de unde ști că, la acea oră, Regele era plecat din București, iar Antoneștii și ceilalți arestați nu se mai aflau în Palat încă înainte de miezul nopții. Ședința Consiliului de Miniștri s-a ținut în subsolul Băncii Naționale, unde se află un solid adăpost. (…)

Ședința a ținut de la ora 1 la trei noaptea. La ședință s-a analizat situația. Șeful Statului Major, Mihail, a făcut o dare de seamă asupra măsurilor militare luate pentru a face față unui atac al nemților și pentru ocuparea centrelor ocupate de ei în Capitală. Generalul Aldea, ministrul de Interne, a prezentat un scurt raport asupra participării Comitetelor celor patru partide din Bloc (cu unități formate din civili înarmați – n.n.), alături de armată, la ocuparea punctelor principale din oraș. Guvernul a hotărât apoi, la propunerea lui Maniu și a lui Buzești, să se considere starea de război între noi și puterile Axei și aderarea țării la Blocul Națiunilor Unite. Sănătescu, considerând situația nesigură pentru guvern în Capitală, a propus, și Consiliul a aprobat, ca sediul lui să fie stabilit pentru un moment în Bolintinul din Vale.

După terminarea ședinței, toți miniștri prezenți s-au dus la departamentele lor, Sănătescu a plecat la Statul Major împreună cu Mihail, iar Maniu a venit (a venit, nu a revenit – n.n.) la locuința lui Elecheș, unde se află în acest moment (adică în zorii zilei de 24 august 1944 – n.n.)”.

 

În prima oră a zilei de 24 august 1944 (ora 1 noaptea) avea să se „rezolve” una dintre cele mai importante teme de dezbateri și decizie, temă cu o mare încărcătură politico-militară și, în același timp, juridico-umanitară; modul în care cei doi Antonești și colaboratorii lor apropiați urmau să fie deținuți în continuare. Se impunea cu maximă urgență scoaterea lor din Camera blindată destinată colecției regale de filaterie. Conform multor însemnări zilnice ale lui C. Coposu și I. Hudiță, dar mai amplu potrivit unor lucrări memorialistice, inițial, își asumase această misiune conducerea PNȚ, apoi, s-a optat pentru formarea, în acest scop, a unei echipe mixte a partidelor componente ale BND, dar au lipsit (nu s-au găsit), la acea oră, membri ai PNȚ, PNL și PSD. În schimb, la Palatul Regal aștepta ordinul de preluare a arestaților o echipă a PCR, condusă de Emil Bodnăraș. Cu aprobarea Regelui, toți cei „deținuți” au fost încredințați echipei PCR. Nu intru în detalii, ci reamintesc doar că au fost transportați într-o dubă și „încarcerați” într-o casă conspirativă a PCR din Cartierul Vatra Luminoasă.

Pe aceeași temă prezintă interes mărturia lui C. Coposu, care a descris cu lux de amănunte sosirea lui Iuliu Maniu la Palatul Regal, în jurul orei 5 din ziua de 24 august 1944:

 

„Ne îndreptăm spre cabinetul lui Sănătescu, care îl aștepta pe Maniu după ce fusese prevenit de Styrcea despre sosirea lui. Sănătescu consulta planuri, îngândurat.

La intrarea noastră, se îndreaptă spre Maniu și îl salută respectuos, reținându-i mâna. Apoi, îmi întinde și mie mâna. (Cu Buzești fusese împreună, tot timpul).

Maniu îi adresează felicitări pentru reușita primei faze a loviturii și brusc întreabă:

– Este adevărat că i-ați predat pe cei arestați unor particulari?

– Da, i-am predat Apărării Patriotice, lui Bodnăraș. Aici nu erau în siguranță. Nemții știau de prezența lor la Palat și puteau interveni. Deci, n-am voit să risc. Acum sunt păziți în loc sigur și nimeni nu știe unde sunt, nici eu.

Maniu întreabă în continuare:

– M.S. Regele știe?

– Știe.

– Și și-a dat acordul?

– I-am spus! De altfel, știa că în safe se pot sufoca, iar eu nu știam dacă nu au și ei oamenii lor, care să-i elibereze, nemaivorbind de un eventual atac nemțesc. Ce era să facă Regele?

Contrariat, Maniu punctează: «Antonescu și oamenii lui au deținut roluri de conducere de stat. Ei au fost arestați cu asentimentul nostru, în interesul țării, pentru a ne da posibilitatea să realizăm lovitura de stat. Arestarea s-a făcut în numele Regelui. Deci ei sunt în honesta custodiae a Maiestății Sale.

Nu era admisibil ca să fie scoși de sub această custodie și încredințați unor particulari. Este o transgresiune împotriva eticii și a uzanțelor, cu care nu pot fi de acord»

Sănătescu rămâne mut.

Buzești intervine: «Domnul Președinte (Maniu – n.n.) are perfectă dreptate. Nici eu n-am știut decât după ce totul se făcuse»”.

 

Mai ales paginile memorialistice ale unor persoane (personaje, personalități) implicate în pregătirea și săvârșirea actului de la 23 August 1944, redau, din diferite unghiuri și din diferite poziții, atmosfera de teamă la cote maxime care domina în cercurile lor de intimi, de cunoscuți, provocată de un cumul de factori.

Desigur, pe prim-plan se afla frica de germani care au și reacționat violent, inclusiv prin atacuri armate. Apoi, mari neliniști, obsedante incertitudini aveau ca sursă posibilele contramăsuri la care aveau să recurgă cei loiali Mareșalului sau care nu doreau să-și asume riscuri în cazul unui eșec al loviturii de Palat (de Stat). O categorie aparte era constituită din lucrători și informatori ai serviciilor speciale.

Am văzut din toate cele rememorate în episoadele anterioare cât de ramificată și cât de profesionistă devenise această rețea, îndeosebi prin participarea la „jocul” cu cel puțin „două capete”. În plus, șefii acestor servicii dețineau secrete de primă importanță, care, dezvăluite, puteau afecta grav și situația noilor deținători ai Puterii, inclusiv cei aflați în zona Blocului Național Democrat (BND). Nu mai redau documente pe această ultimă temă. Mă rezum la câteva rapoarte, note, întocmite imediat după 23 august 1944, exclusiv la cele care l-au vizat pe directorul general al Serviciului Special de Informații (SSI), Eugen Cristescu, evident, unul dintre cei mai de seamă deținători ai secretelor de excepție. Încep „filmul polițist” cu următoarea declarație:

 

„Subsemnatul jandarm sergent Tătaru Gheorghe de la centrala telefonică a Inspectoratului General al Jandarmeriei declar următoarele:

În seara zilei de 23 august 1944, pe la orele 19,30, pe timpul când mă aflam în centrala telefonică, am fost sunat din oraș de către domnul Eugen Cristescu, care mi-a cerut ca să dau legătura cu domnul general Constantin Tobescu, directorul Siguranței și Ordinii Publice din Inspectoratul General al Jandarmeriei. Am dat legătura și, pe când vorbeau, domnul Eugen Cristescu i-a spus domnului general Tobescu că se află Ia Legația germană și că îl așteaptă să vină acolo. Domnul Eugen Cristescu i-a explicat domnului general Tobescu ca să lase mașina în față și domnia-sa să intre pe partea din dos. În acel moment, a chemat la telefon garajul și a dat ordin ca să iasă mașina în față, când a și plecat.

Atât declar, susțin și semnez propriu.

Jandarm sergent.

Tătaru Gheorghe, Dată azi, 27 august 1944”.

 

În continuare, prezint fragmente dintr-un raport al Secretarului General al Ministerului de Război, generalul V. Davidescu referitor tot la seara zilei de 23 august:

 

„La Inspectoratul General al Jandarmeriei Serviciului de Informații Cristescu și, de comun acord (cu șeful Jandarmeriei C. Tobescu – n.n.), hotărăsc să nu execute ordinele Comandamentului Militar al Capitalei (centrul militar al loviturii de stat – n.n.) să anunțe Legația germană. Generalul Tobescu pleacă și lasă înlocuitor pe generalul Iliescu. Generalul Anton revine cu numirea sa ca Inspector General al Jandarmeriei, restabilește legăturile și totul reintră în ordine. (…)

Din declarațiile celor ce au asistat, rezultă că generalul Iliescu cunoștea situația și hotărârea generalului Tobescu de a nu executa cererea Comandamentului Militar al Capitalei (declarația locotenent-colonelului I. Teodorescu). Generalul Iliescu a fost lăsat pe timpul absenței lui Tobescu să-l înlocuiască. În acest timp, fiind întrebat de locotenentul Doroftei dacă poate da legătura telefonică cu unitățile de jandarmi, a răspuns ca să nu se dea (…)

Diferitele declarații anexate coroborează toate și duc la concluzia că generalul Iliescu a cunoscut situația, că a fost de acord cu hotărârea criminală a generalului Tobescu și că, pe timpul cât a ținut locul generalului Tobescu, prin atitudinea și ordinele date, a întârziat aducerea de jandarmi în dispozitiv. Această întârziere a influențat operațiunile ulterioare, dând posibilitate inamică să ia măsuri și să producă mai multe pierderi trupelor noastre”.

 

Și acum pasaje dintr-un alt referat, de această dată al Prefecturii Poliției Capitalei:

 

„În dimineața zilei de 23 august a.c., dl Eugen Cristescu a plecat de la Joița (comună de lângă București, unde se mutase conducerea SSI – n.n.) la Snagov, unde a luat parte la un Consiliu. Revenind in Capitală, a luat masa la restaurantul «Cina», cu soția sa și primarul comunei Joița. După masă a fost în str. Lirei nr. 5, iar la orele 18 a mers la Serviciul Special de Informații, unde întrunise pe funcționarii superiori, conferință din care a plecat grăbit, fiind chemat de cineva, spunând că se înapoiază. De la serviciu a plecat pe la ora 19, cu mașina 4676-B, condusă de șoferul Teodorescu Gheorghe, și a mers la Inspectoratul General al Jandarmeriei, iar de aici, după aproximativ 1,30 ore, a mers la Legația Germaniei, însoțit de generalul Tobescu.

După difuzarea proclamației M.S. Regelui către Țară și a decretelor legi pentru instaurarea noului regim, dnii Eugen Cristescu, general Tobescu și dna Teodora Cristescu au plecat de la Legația germană în str. Pia Brătianu 13, iar după o jumătate oră au mers în str. Grant Zoe nr. 14, la inginer Melinte Grigore, pe care nu l-au găsit, casa acestuia fiind în reparație. De la locuința acestuia, dl E. Cristescu a telefonat directorului Nicolae Tohani de la Serviciul Special de Informații, căruia i-a dat întâlnire în Calea Moșilor, blocul «Prahova», de unde l-au luat și au mers în Piața Amzei, lângă pompa de benzină. Aici toți patru au coborît din cele două mașini ce aveau și au plecat pe jos, spunând șoferului și agenților de escortă să aștepte (au urmat multe alte curse pentru transportarea  de diferite bagaje. Referatul a continuat astfel). În ziua de 26 august, dl Eugen Cristescu și dl Tobescu au plecat cu o mașină condusă de maistrul Cojocaru de la Joița cu destinația Turnu Severin, unde dna Cristescu are o vie. Au trecut prin Pitești – Râmnicu Vâlcea – Horezu, unde, aflând că sunt lupte cu germanii la Târgu-Jiu și nu se poate trece, s-au înapoiat prin Ocnele Mari la Câmpulung-Muscel, iar de aici au mers în comuna Suslănești, la inginerul Bugheanu, unde au stat până în dimineața zilei de 28 august, când au plecat împreună cu acesta la Topoloveni, la dl Ion Mihalache, unde au stat până la orele 18. De aici au plecat la București și au mers la locuința dlui general Tobescu, str. Andrei Mureșan nr. 1. Aici, maistrul Cojocan a primit ordin să ducă mașina la serviciu și să aducă mașina personală a dlui Eugen Cristescu. Cu această mașină, marca Buick nr. 5561-B, dnii Eugen Cristescu, general Tobescu și inginerul Bugheanu au plecat în ziua de 29 august, ora 12, cu directia Câmpulung-Muscel. Mașina era condusă de dl general Tobescu!”.

 

În completare, declarația lui Nicolae Tohani, Directorul Oficiului de Studii și Documente de pe lângă Cabinetul 6.

 

„În seara zilei de 23 august 1944, am primit dispoziția verbală a dlui Eugen Cristescu, în acea vreme director general al Serviciului Special de Informații, ca «să pun la adăpost actele ce se aflau în lada de lemn» din cabinetul de lucru al d-sale, motivând că, «din cauza evenimentelor, nu se știe ce se poate întâmpla și nu este bine ca germanii să pună, eventual, mâna pe aceste documente». Am luat atunci diferitele mape ce se găseau în acea ladă și le-am transportat într-un loc știut numai de mine și anume într-o casă sinistrată din București, str. Cometa nr. 60, et. I.

În ziua de 25 august 1944, aflând că dl Eugen Cristescu este plecat din București, fără să știu unde, am încunoștiințat pe dl director Florin Georgescu, care a preluat pentru foarte scurt timp conducerea Serviciului Special de Informații, că am pus la adăpost, din ordin, o serie de mape ale dlui Eugen Cristescu pe care le țin la dispoziția serviciului (…)

În ziua de 23 august 1944, orele 18, fusese convocată la sediul Serviciului Special de Informații o conferință pentru studierea diferitelor măsuri ce urmau a fi luate în legătură cu evacuarea la Geoagiu Băi. În timpul conferinței, care era prezidată de dl Eugen Cristescu, a venit ușierul, spunând că cineva îl caută pe dl director general la telefon. Dl Eugen Cristescu, plecând, ne-a spus să continuăm discuțiile. După câtva timp, nu știu cine a venit și a chemat, tot la telefon, pe locotenent-colonelul Proca, care a plecat și el. Dl Eugen Cristescu întârziind să revină, participanții la conferință au început să se împrăștie prin birouri. (…)

După un interval de timp mai lung, dl Eugen Cristescu a revenit la telefon (eu eram tot la birou) și mi-a spus să vin să mă întâlnesc cu el la intersecția străzii Moșilor cu bulevardul Carol. M-am dus acolo și într-o mașină am văzut pe dl Eugen Cristescu, pe soția sa și pe dl general Tobescu.

Din conversație, am înțeles că fuseseră între timp la Legația germană. Dl Eugen Cristescu mi-a spus că «îi este frică de nemți ca să nu pregătească ceva și că nu vrea să doarmă în seara aceea acasă». La cererea lui, i-am oferit să doarmă, peste noapte, în casa socrilor mei din București, Calea Victoriei nr. 128, care era nelocuită, întrucât socrii mei lipseau de mai mult timp. A acceptat și i-am condus acolo. Sosind în Calea Victoriei, dl Eugen Cristescu mi-a spus chestiunea în legătură cu mapele sale de lucrări, pe care am tratat-o sub punctul nr. 1. Neavând așternut, am trimis pe șofer să aducă așternuturi de acasă, iar eu am adus mâncare de la birou.

A doua zi dimineața, la 24 august 1944, plecând de la birou, am venit către orele 9 în Calea Victoriei, pentru a vedea ce face dl Eugen Cristescu. La scurt timp după sosirea mea, a început bombardamentul german, iar primele bombe căzând în imobilul Știrbey (care este cam peste drum de acel al socrilor mei), locuința a avut și ea de suferit de pe urma suflului. Impresionați de bombardament, într-un moment de pauză, s-au hotărât să plece, întrucât se vedea că în acel loc Calea Victoriei constituia un obiectiv principal de bombardat pentru germani. S-au hotărât și pe jos au plecat în str. Gogu Cantacuzino nr. 1, unde ziceau că este un bun adăpost și unde locuiește un cunoscut al lor, inginerul Teodoru. I-am însoțit până în str. Gogu Cantacuzino nr. 1, iar eu m-am dus la birou. Cum bombardamentul a continuat și joi după masă, și vineri toată ziua, nu m-am mai interesat de dânșii”.

 

„Filmul polițist” a avut un final pe măsura secvențelor prezentate până acum. Un Proces verbal constituie sursa documentară:

 

„Noi, locotenent-colonel Teodorescu Sachelarie din Inspectoratul General al Jandarmeriei, împreună cu maiorul Tătăranu Nicolae, delegat al Biroului Statistic Militar București, în conformitate cu ordinul de urmărire și arestare al Marelui Stat Major nr. 576 000 din 25 august 1944, semnat de domnul general șef al Marelui Stat Major, general de corp de armată Gheorghe Mihail, către locotenent-colonelul Almăjanu Ioan, șeful Biroului Statistic Militar București, și ordinul nr. 43 889 din 4 septembrie 1944 al Inspectoratului General al Jandarmeriei, relativ la urmărirea și arestarea domnului general Constantin Tobescu și a domnului Eugen Cristescu, fostul director al Serviciului Special de Informații, pe baza informațiilor și cercetărilor întreprinse în comun, ne-am deplasat în dimineața zilei de 24 septembrie 1944 în comuna Voinești, județul Muscel, unde ne-am prezentat la ora 8 la locuința domnului inginer Mircea Popescu, unde urmăriții erau ascunși.

Luând contact cu ambii urmăriți și arătându-le situația în care se găsesc și ordinele de urmărire și arestare ce aveam, domnul general Tobescu și dl Eugen Cristescu, fără nici o opunere, ni s-au pus imediat la dispoziție.

Am procedat la percheziție, negăsind asupra d-lor arme, documente sau sume de bani importante. Au fost ridicate și bagajele personale, care au fost aduse cu ambii arestați, predați la București dlui colonel magistrat Pohoață de la Curtea Marțială a Comandamentului Militar al Capitalei, în ziua de 24 septembrie 1944, orele 17, conform dispozițiilor verbale transmise de dl general Iosif Teodorescu, comandantul militar al Capitalei, prin dl general Constantin Anton, inspectorul general al Jandarmeriei.

Drept pentru care am dresat prezentul proces-verbal, spre cele legale”.