Apariția și dispariția coalițiilor politice. Cazul BND, iunie – septembrie 1944 (XLV)

Cu siguranță, explozia presei din ziua de 25 august 1944 ar merita un studiu amplu profesionist, deoarece actul săvârșit cu două zile în urmă a pus majoritatea cotidianelor apărute înainte de lovitura de Palat (de Stat) în situația – deloc confortabilă – de a „schimba macazul”, iar cele noi aveau de depășit uriașe dificultăți de toate „categoriile” – de la alcătuirea redacțiilor și stabilirea orientării politice până la penuria de mijloace materiale și financiare. Nu voi trata, însă, această temă din motivele prezentate în mai multe episoade, ci voi remarca doar că, în rândurile populației, interesul major l-a constituit accesul la textele oficiale, emise de noua Putere, precum și la comunicatele, tot oficiale, referitoare la situația militară, cu toate componentele ei interne și externe.

 

Cum se știe, ședința Guvernului Sănătescu din 25 august 1944 s-a ținut în subsolul Băncii Naționale a României (BNR). Pornind de la pregătirea demersurilor programatice, Corneliu Coposu a consemnat:

 

„Dimineața pe la 10, sosesc la Banca Națională, pe rând, Titel Petrescu, generalul Racoviță, noul ministru de Război, Lucrețiu Pătrășcanu. Apoi au apărut Negel și colonelul Dămăceanu, care vine de la Comandamentul Militar al Capitalei, cu ultimele vești îmbucurătoare.

Grupul de telegrafiști englezi și americani dirijați de Țurcanu, cărora li se adaugă Jean Beza din echipa lui Rică Georgescu, bat de zor apeluri telegrafice într-o cameră vecină. Se aude un chiot de bucurie. Telegrafiștii au prins, prin apel cifrat, Foggia (principala bază a vieții anglo-americane din sudul Italiei – n.n.).

După consultarea generalului Mihail, șeful Marelui Stat Major, Buzești redactează o telegramă prin care cere aviației engleze să bombardeze, cu posibilă urgență, punctele de rezistență germană din jurul Capitalei. Se dau cote militare precise. Se cere bombardament în covor. Foggia confirmă. Se promite trimiterea bombardierelor cel târziu dimineața următoare. Dămăceanu pleacă la Comandamentul Militar al Capitalei. Ciocnirile cu nemții se mențin în toi.

Se reiau legăturile telegrafice prin cifru cu Cairo (Țurcanu). Guvernul recepționează invitația de a trimite la Moscova o delegație pentru semnarea armistițiului.

Discuții în Consiliul de Miniștri asupra posibilității de rezistență a puținelor unități românești împotriva asalturilor germane.

În cursul zilei, urmează să sosească unitățile pregătite pentru «lovitura» programată pe 26 august. Puținele noastre efective trebuie să reziste până la sosirea lor.

Banca Națională este transformată într-un cămin al guvernului. Demnitarii sunt invitați în locuințele înalților funcționari ai Băncii. Subsolul are un aspect de dispecerat. La intrările Băncii au fost postate gărzi întărite, iar împrejur staționează unități înzestrate cu armament semigreu.

Consiliul de Miniștri continuă. Continuă și ciocnirile și confruntările dintre armata română și nemți. Încercările nemților de a pătrunde în Capitală sunt obstaculate eroic de unitățile românești. Primejdia încă persistă”.

 

Ambele tabere aflate – în ziua de 26 august 1944 – în plină luptă, acționau după ordinele elaborate în funcție de anticipări, având ca bază informațiile oferite de serviciile speciale. De pildă, trupele germane atacau și, după caz, se apărau, în funcție de Raportul generalului Erick Hansen, cel care, practic, comanda toate trupele germane din zonele București și Valea Prahovei (sonde și rafinării):

 

„S-au întreprins pregătiri potrivit ordinului din 23.8. ora 23,45, în măsura în care a fost posibil. De comun acord cu ministrul plenipotențiar german raportez însă că nu este vorba de un puci al camarilei de la curte, ci de o lovitură de stat bine pregătită de popor și de trupe, informate prin radio. Măsura se bucură de cea mai largă încuviințare. Împotriva regelui și a noului guvern nu poate fi găsit niciun general care să vrea să constituie un contraguvern, deoarece toți, până la cel din urmă, sînt credincioși regelui. Au luat măsuri vaste de blocare a tuturor serviciilor și trupelor germane din București. Transmiterea ordinelor a devenit aproape imposibilă. Raportul de forțe nu oferă pentru moment perspectiva unui succes militar sau politic.

Comandantul de brigadă SS Hoffmeyer raportează de asemenea că forțele pe care le poate concentra în prezent sînt reduse. În schimb, situația grupului de armate ar deveni extrem de periclitată. Propun executarea (a ordinului amintit, n.n.), cînd frontul va fi stabilizat cu forțe suficiente (2 divizii). Rog de aceea să fie analizat acest nou punct de vedere și a hotărî apoi dacă acțiunea urmează a fi totuși întreprinsă cu perspectiva sigură a unui eșec”.

 

Trupele române angajate în lupte în aceleași zone, se aflau în ofensivă, potrivit Ordinului de operații nr. 30.871 de Comandantul Militar al Capitalei (CMC), Șeful Statului Major al acestui Comandament, colonelul Dumitru Dămăceanu (membru al Guvernului Sănătescu) a precizat în memoriile sale:

 

„Ordinul de operații nr. 30871 cuprindea zece capitole, cu numeroase subcapitole și anexe. În text sunt prevăzute toate măsurile necesare pentru declanșarea și desfășurarea acțiunii din Capitală, ca de exemplu: misiunea, trupele la dispoziție, dispozitivul (comandamente, sectoare, rezervă), obiectivele, execuția și modul de acțiune, mijloacele de transport, legăturile și transmisiunile, posturile de comandă etc.

Au fost organizate două comandamente:

– Comandamentul Sud (col. Dan Ionescu, având postul de comandă P.C. – la Tribunalul Ilfov), cu două sectoare: sectorul II Negru (P.C. Orfelinatul de copii „Dr. Zigura”, str. Traian 144) și sectorul III Albastru (P.C. Fabrica de bere Bragadiru);

– Comandamentul Nord (lt.-col. Mircea Tomescu, cu postul de comandă în Aleea Eliza Filipescu), de asemenea cu două sectoare: sectorul I Galben (P.C. Piața Mussolini, azi Piața Romană – la Academia Comercială) și sectorul IV Verde (P.C. Școala Politehnică – strada Polizu).

Fiecărui sector i s-au precizat trupele pe care le avea la dispoziție, obiectivele guvernamentale și cele germane pe care trebuia să le atace și să le ocupe, unitățile ce urmau să fie păstrate în rezervă, posturile fixe interioare și exterioare, zonele de efort etc. (…)

La capitolul II „Acțiunea militară” se mai menționează următoarele:

1. Publicarea prin toate mijloacele a Ordonanței Comandamentului Militar al Capitalei prevăzând legalizarea formațiunilor de luptă patriotice.

Acțiunea grupelor de patrioți va fi coordonată de către Comandamentul formațiunilor de luptă patriotice în strînsă cooperare cu Comandamentul militar al Capitalei.

La ora H, cele 250 de grupe de luptă din Capitală, alcătuite din muncitorii principalelor uzine și fabrici bucureștene, au misiunea să pună mâna pe arme și să iasă în stradă pe baricade. Devansarea loviturii de Palat (de Stat) și declanșarea luptelor a împiedicat Comandamentul Militar al Capitalei să tipărească Ordonanța referitoare la legalizarea activității Formațiunilor de luptă, ceea ce nu a împiedicat conducerea acestora să-și urmărească realizarea punctului înscris în plan. Emil Bodnăraș a instalat Cartierul general al Formațiunilor patriotice de luptă în localul Comandamentului Militar al Capitalei, iar apoi într-o clădire învecinată (Aleea Alexandru nr. 23, acum, în 2026, funcționează acolo Ambasada Poloniei)”.

 

În același timp, penuria de informații de pe frontul din Moldova a provocat o profundă neliniște în rândurile cercurilor politice și militare care dețineau Puterea în București. Mai ales știrile incomplete referitoare la dezarmarea unor unități militare române de către trupele sovietice făceau imperios necesară clarificarea instituțională a statutului României în noua postură de beligerantă. Absența contactelor, fie și numai pe front, între comandanții români și cei sovietici sporea starea de confuzie generalizată. Așa se explică și percepția Aliaților, respectiv modul lor de abordare a raporturilor cu noile autorități române. Faptul era confirmat de telegrama trimisă de ambasadorul american la Moscova, A. Harriman, președintelui SUA și Departamentului de Stat din 25 august 1944:

 

„În legătură eu evenimentele din România, guvernul sovietic consideră necesar să întărească declarația sa din aprilie 1944 că guvernul sovietic nu are intenția să-și însușească vreo parte a teritoriului românesc sau să schimbe structura socială existentă în România sau să încalce în vreun fel independența României. Din contră, guvernul sovietic consideră necesar să restabilească, împreună cu poporul român, independența României, eliberând România de jugul fascist.

Înaltul Comandament sovietic consideră că dacă armatele române încetează acțiunea militară împotriva Armatei Roșii și dacă ele se alătură umăr la umăr Armatei Roșii în ducerea războiului de eliberare împotriva ungurilor pentru eliberarea Transilvaniei, Armata Roșie nu le va dezarma, ci le va lăsa să-și păstreze tot armamentul și le va ajuta întrutotul în îndeplinirea acestei nobile sarcini.

Totuși, Armata Roșie va putea să înceteze ostilitățile pe teritoriul românesc numai după lichidarea armatelor germane din România. Acestea au dus la, înrobirea și oprimarea poporului român.

Ajutorul acordat de Armatele române Armatei Roșii în lichidarea armatelor germane este singurul mijloc pentru încetarea grabnică a ostilităților pe teritoriul românesc și pentru încheierea unui armistițiu între coaliția aliată și România”.

 

Tot în ziua de 25 august 1944, o radiogramă a generalului Alfred Gestenberg adresată conducerii Wehrmachtului trata ceva mai concret stadiul luptelor germano-române.

 

„Situația în București foarte gravă. Ne aflăm, doar cu forțe insuficiente, la marginea de nord a Bucureștiului, în linie cu aeroportul Băneasa (3 km. sud-est de Mogoșoaia) și până la marginea de nord a aeroportului Otopeni.

Conform unei informări demne de încredere, 26 tancuri, 20 blindate de diferite tipuri, 10 autoblindate de cercetare, mai multe autotunuri și 4 000 oameni bine înarmați din infanterie au sosit la București la 24 august 1944 seara, pe șoseaua dinspre Târgoviște, sub conducerea generalului de artilerie Ionescu. Un atac pentru recucerirea orașului și executarea ordinului Führer-ului nu este realizabil în momentul de față fără a se trimite la aeroportul Otopeni armament greu și trupe apte și cu experiență de luptă. Regiunea petroliferă <este>, de asemenea, încercuită. N-au fost deschise încă ostilități, însă s-a strangulat transportarea producției.

Orașului București, cu centrul de greutate asupra palatului regal și ministerelor, precum și obiective din fața propriilor poziții au fost atacate cu succes de 150 raiduri ziua și cca 40 raiduri noaptea, cu avioane de asalt și Stuka.

Succes politic nu este de scontat, din motivele amintite mai sus.

Întăririle generalului Fuetterer nu au sosit încă”.

 

Stările de spirit în rândurile românilor aflați în străinătate au fost expresiv descrise, în stilul care îi era propriu, de Constantin Argetoianu, în ziua de 25 august 1944:

 

„Faptul că Maniu și Dinu Brătianu au intrat în noul Guvern, Manifestul atât de lămurit al Regelui, precum și comentariile atât de favorabile ale Londrei, ca și manifestările filo-române de Ia Roma și Ankara, nu mai lăsau nicio îndoială că armistițiul s-a încheiat. Dar Moscova tace, trupele rusești anunță cu surle ocupări de orașe românești, iar puținele știri germane sunt în doi peri…

Am avut azi-dimineață prin Pella (șeful Legației române în Elveția – n.n.) dezlegarea enigmei, și situația s-a lămurit cu totul. Armistițiul e de fapt încheiat, condițiunile primite de o parte și de alta, dar actul de armistițiu nu va fi dat pe față decât după ce țara va fi curățată de nemți. Până atunci, declarații unilaterale. România și-a concretizat declarația sa prin Manifestul Regelui, atât de precis și de categoric (…)

La lumina acestor declarații, evenimentele se lămuresc. Pricepem de ce trupele rusești continuă să înainteze în Moldova și pentru ce anunță că «au eliberat» succesiv, după Vaslui, Bârladul, Hușii, Romanul și Bacăul…

Primim puține știri directe din România, și cele pe care le primim sunt încă încurcate… Dar pare cert că trupele noastre s-au ciocnit în mai multe locuri cu cele germane, că au fost incidente sângeroase la București, la aeroporturile din Băneasa și Pipera, la Ploiești – între nemți și români.

Încolo numai zvonărie… După știrile nemțești s-ar fi constituit un Guvern „de apărare împotriva bolșevizării țării” – dar nu se spune unde nici cu cine! După un zvon, l-ar fi constituit Mareșalul Antonescu – dar lucrul e imposibil. Poate Sima (Horia Sima, șeful Mișcării Legionare din străinătate – n.n.), și poate în Germania! După alte zvonuri, Antoneștii ar fi arestați, iar după altele, încă ar fi fugit în Germania! Nu se știe nimic precis…

Avem încă un mare hop de trecut: curățirea țării de nemți. Ajutați apoi de ruși, vom recuceri lesne Ardealul cotropit, cu atât mai ușor cu cât probabil ungurii se vor sfii să se bată împotriva rușilor…

Nu se știe încă precis dacă am intrat în Transilvania sau dacă așteptăm ajutorul rusesc. Să sperăm că armatele rusești care ne vor veni în ajutor, vor trece mai departe în Ungaria, și că nu vor mai rămâne în România decât ocupările aliate prevăzute de armistițiu…

Mi se spune că postul de Radio «Dunărea» (post nemțesc de la Viena) a înjurat azi-noapte cât a putut Regele Mihai și pe unii oameni politici, printre care mi-a făcut cinstea să-mi dea și mie un loc de onoare...

Valahii din Elveția nu se puteau lăsa de obiceiul lor și să piardă această ocazie de a pune numele lor înainte. Cel puțin unii din ei, Franasovici, Gafencu și… Prințul Nicolae au publicat «tattine» în Gazette de Lausanne de azi, luându-se la întrecere pe calea banalității și a încrederii în sine! La acest concurs n-a luat încă parte – și mă miră – Jean Th. Florescu! Gazetarii au venit să-mi ceară și mie «un papier». Am refuzat net.

Măsura luată la București de noul Guvern de a desființa lagărele de concentrare, pe lângă că constituie un pas serios pe calea eliberării conștiințelor, a mai rezolvat în mod elegant problema punerii comuniștilor în libertate, probabil cerută de ruși. Lagărele erau pline de comuniști și de legionari, comuniștii devin stăpânii noștri, iar legionarii nu mai reprezintă, fără protecția SS-urilor germane, niciun pericol…

«DNB» (agenția principală de știri a Germaniei – n.n.) comunică «că un Guvern român de rezistență națională» a fost constituit pentru a lupta împotriva Regelui trădător Mihai și «a unei infime clici» care vrea să dea țara pe mâna bolșevicilor. «DNB» publică chiar un manifest idiot al acestui Guvern-fantomă, dar nu dă niciun nume cu privire la compunerea lui, și nici nu arată locul unde s-a constituit. Se presupune că ar fi o adunătură de legionari scoși din lagărele germane, și că funcționează – dacă funcționează – undeva în Germania…

Aseară, Wickham Steed, cunoscutul filoromân, a vorbit frumos la radio despre noi. Eden (ministrul britanic de Externe – n.n.) și-a exprimat în Camera Comunelor mulțumirea sa despre cele întâmplate în România, trăgând concluzii pentru situația Germaniei. Și Cordell Hull și-a expus părerea cu simpatie pentru România, care a intrat pe calea pocăinței și-și va regăsi rostul alături de Aliați…

La Londra ca și la Washington, efectul hotărârilor noastre e considerabil. România e acum considerată ca principalul «atout» al Aliaților în sud-estul Europei...”.

 

Cronica zilei de 25 august a fost, din păcate, relativ săracă în documente, exceptând – desigur – presa. Un anumit fapt constatat în arhive atrage, însă, atenția. Serviciile speciale nu și-au încetat activitatea, nu numai în virtutea inerției, ci și din dorința de adaptare rapidă la noua situație politico-militară și economico-socială. Cu titlu ilustrativ redau Nota SSI adresată noii Președinții a Consiliului de Miniștri. Chiar dacă se informa și despre unele teme colaterale, în condițiile zilei de 25 august 1944, cred că merită să prezint textul aferent.

 

„1. Tătărescu a avut de curând o întrevedere cu Ralea, cu care prilej au stabilit următoarele:

Socotesc necesară existența unor grupări politice puternice de stânga, atât din punct de vedere intern, cât și din punct de vedere extern. Ambii doresc o colaborare sinceră cu social-democrații și comuniștii, cărora le vor da tot concursul material și moral.

Întrucât au apărut informații că național-țărăniștii și liberalii doresc să exploateze actuala conjunctură internațională, cele două grupări de stânga, urmând a le retrage colaborarea în momentul păcii, Ralea și Tătărescu le oferă de pe acum o bază de colaborare precisă și un număr de portofolii importante într-un cabinet comun.

Doresc să facă schimb de informații cu cele două grupări de stânga și să colaboreze la colectarea acestor informații, atât în țară cât și în străinătate.

Își iau angajamentul unui armistițiu politic pe timp de 5 ani după semnarea păcii, în care timp niciuna din grupări să nu se atace, acord ce va putea fi prelungit la infinit prin tacită reconducție.

În cercurile din preajma lui Tătărescu se afirmă că acesta ar fi luat o ofensivă generală internă, căutând să desprindă de liberali și național-țărăniști pe aliații socotiți temporari ai acestora.

2. a avut loc o conferință a câtorva fruntași ai dreptei, în cursul căreia s-a examinat situația internă în lumina ultimilor informații.

Conferința a avut loc în afara Capitalei, la proprietatea doctorului Ilie Rădulescu, de lângă Snagov, fără participarea elementelor legionare.

La această conferință s-a manifestat, între altele, și nemulțumirea pentru dificultățile ivite la crearea blocului intern unitar al dreptei.

3. Istrate Micescu (celebru avocat, fost demnitar – n.n.) a declarat că a primit mandatul să lucreze la redactarea unei Constituții, în locul celei din 1938 a fostului Rege Carol al II-lea.

Constituția comandată lui Micescu urmează să se inspire din cea dată țării în 1923 de către Brătianu.

De asemenea, Micescu a declarat că a primit mandatul să lucreze la elaborarea unui Decret de anulare a tuturor decretelor-legi date de la 1940 până acum.

Micescu a refuzat să precizeze de la cine a primit acest mandat”.

 

Așa cum rezultă din numeroase arhive, SSI reușise să-și infiltreze oamenii în aproape toate structurile elitelor politice, științifice, economice etc. Potrivit mărturiei colonelului Traian Borcescu, adjunct al lui Eugen Cristescu imediat după 23 August 1944 acesta s-a pus în slujba generalului Sănătescu. Unele dezvăluiri ale lui Borcescu au fost consemnate de cărturarul poliglot ilegalist, Alexandru Șiperco. În arhiva extrem de bogată a acestuia oferă și mărturiile lui Traian Borcescu. Cu toate că acesta a fost incoerent (cu sau fără intenție), ceva interesant se desprind din ceea ce a consemnat telegrafic Al. Șiperco (Borcescu avea legături mai vechi și cu unii lideri comuniști).

 

„Bodnăraș a fost pus sub supravegherea mea cu aprobarea lui Cristescu și a Mareșalului. Eu am motivat că vreau aici un nucleu românesc, cu sentimente românești. Știam că Luca, Ana, Petrescu vor veni cu linia sovietică aici. Asta a fost ideea mea, și așa a rămas, să încurajăm elementul nostru românesc (în rândurile comuniștilor – n.n.).

I se aducea acuzația lui Nicolae Cambrea că la Iași a pus artileria lui «Tudor Vladimirescu» să spargă frontul (colonelul Nicolae Cambrea fusese comandantul diviziei de voluntari români „Tudor Vladimirescu” formată din prizonierii aflați în lagărele din URSS – n.n.). Ăsta e adevărul. Soldații T. V. însă n-au luptat contra românilor.

La Târgu-Jiu, noi îi protejam din umbră (pe comuniștii internați în lagăr – n.n.). Eu nu puteam avea contact direct cu ei. Nu cunoșteam intențiile Moscovei. Nimeni din Moscova nu s-a prezentat la mine, ca englezii.

O singură femeie ne-a invitat, pe mine și pe maiorul Căpățână de la Telefoane, la o cafea. Era o femeie care a început să spună că vrea să știe dacă P.C. ar putea să ajute. Eu: «Cine ești, spune ceva mai concret. Dacă ai avut curajul să ceri întâlnire cu noi, spune ceva concret, ce vrei». Nimic. Ea a fost salariată la Telefoane (Orița Șandru).

Avocatul Orenstein era omul meu, stătea «deasupra» lui Pătrășcanu.

Odată, Pătrășcanu a plecat pe jos și la Piața Unirii îl pierdem. I-am făcut observație agentului (avocat) Bărbulescu.

Pătrășcanu – l-am cunoscut încă din 1936, eram șeful Biroului II la Divizia Ploiești. El mergea la Bușteni, pe Valea Prahovei. Am vorbit cu el. Știa că eram în Biroul II. Ionescu Constantin (Octavian) era la «Astra Română» și Ion Postolache era la Triaj, ambii comuniști – cumnații mei. Vorbeam între noi.

Când am venit Ia Secția a II-a M.St.M., nu exista o unitate anticomunistă, doar spioni. De comuniști se ocupau Prefectura și Moruzov (fostul șef al Serviciului special din Marele Stat Major în vremea lui Carol al II-lea – n.n). La S.S.I., în 1943 aprilie, când vin acolo, găsesc dosar Pătrășcanu. Cristescu: «Să-i urmărim pe comuniști». (…)”