Apariția și dispariția coalițiilor politice. Cazul BND, iunie – septembrie 1944 (XLVII)

Primele zile de după lovitura de Palat (de Stat) din 23 august 1944 au fost caracterizate, la cel mai înalt nivel, prin confuzii, indecizie, îngrijorări și speranțe nejustificate. Bunăoară, documentele care se referă la principalele momente din 28 august 1944 au reflectat, pe de o parte, o ruptură semnificativă cu trecutul militar și politico-social, iar, pe de altă parte, persistența „vechilor și bunelor obiceiuri” dâmbovițene. Aceste considerații de ordin general au rezultat dintr-un cumul de date și fapte concrete. Încep prin a reda câteva fragmente din însemnările lui Corneliu Coposu privind activitatea guvernamentală:

 

„După două mutări succesive la Bolintinul din Deal și la cel din Vale, unde efectiv nu s-a realizat întrunirea membrilor guvernului, s-a desemnat cu sediu provizoriu Banca Națională, subsolul tezaurului. La orele 19, sunt întruniți câțiva generali, șefi de departamente: Sănătescu, Maniu, Titel Petrescu, Pătrășcanu, Niculescu-Buzești și Negel. Dinu Brătianu lipsește. La ordinea de zi – numirea delegaților care urmează să plece la Moscova pentru a se ralia la cei doi împuterniciți de la Cairo. Conform telegramei trimise de reprezentanța plenipotențiară aliată de la Cairo, convenția de armistițiu nu se semnează acolo, ci la Moscova.

Niculescu-Buzești propune ca șeful delegației să fie Lucrețiu Pătrășcanu. Se acceptă în unanimitate (cum se va vedea, peste câteva zile, partea sovietică a considerat  inadecvată numirea lui Pătrășcanu în fruntea delegației române. Liderul comunist a căzut, astfel, într-o capcană din care n-a mai reușit să scape – n.n.). Calitatea lui de fruntaș comunist și ministru de stat reprezentând Partidul Comunist îl recomandă, pe de o parte ca un gest de condescendență față de guvernul sovietic, pe de altă parte ca cel mai oportun negociator, care are șansa de a obține ameliorări la condițiile de armistițiu negociate la Cairo (era încă o iluzie a noilor decidenți de la București – n.n.). Pătrășcanu, trădând oarecare emoție, mulțumește afectat lui Buzești pentru propunere și primește urările de succes de la Sănătescu, Maniu și Titel Petrescu, cu călduroasă gratitudine. Ca reprezentant al armatei este desemnat colonelul Dumitru Dămăceanu. Generalul Sănătescu, într-un dialog discret cu Maniu, întreabă dacă nu cumva oficialitățile sovietice se vor formaliza că oștirea trimite ca delegat doar un colonel. Maniu face propunerea ca Dămăceanu să fie promovat pe loc, la excepțional, general, având merite deosebite pentru această avansare. Generalul Racoviță, titularul departamentului de război, vădit încurcat, observă că, în armată, avansările trebuie să se încadreze în forme riguros stabilite și că înaintarea în grad «la alegere» trebuie motivată prin merite deosebite pe câmpul de luptă. Maniu socotește că motivarea este o problemă de formă și că Dămăceanu, care a luptat și pe frontul de răsărit și în capitală, nu este lipsit de aceste merite. În consecință, este avansat general. Delegația este completată cu Ghiță Popp, secretarul general al Partidului Național-Țărănesc și Ion Cristu, ministru plenipotențiar, la care se vor ralia prințul Barbu Știrbey și Constantin Vișoianu, de la Cairo, de transportul cărora se va ocupa Novikov (ambasadorul sovietic în Egipt – n.n.). Sunt rugat de Sănătescu să merg imediat acasă la Costică Anghelescu, guvernatorul Băncii Naționale și să-l aduc la consiliu, pentru a soluționa pe loc problema valutară, delegații urmând să fie aprovizionați cu sumele necesare deplasării. Plec cu mașina la locuința lui Anghelescu, cu care mă întorc în scurtă vreme. Guvernatorul, îndatoritor, se grăbește să satisfacă dispoziția lui Sănătescu”.

 

Cum era normal, o preocupare de prim ordin a constituit-o situația militară. Marele Stat Major Român nu dispunea, însă, de suficiente informații privind pozițiile acoperite de armatele 3 și 4 din Moldova, dispozitivele germanilor și înaintarea trupelor sovietice. Abia pe la amiaza zilei de 28 august, Comandamentul Militar al Capitalei (CMC) a conceput un așa-zis comunicat oficial:

 

„După 5 zile de lupte îndîrjite, trupele române din Capitală, sub comanda generalului de corp de armată Iosif Teodorescu, au reușit nu numai să împiedice trupele germane să intre în Capitala țării, ci să le și nimicească sau să le captureze.

Mii de prizonieri, între care 4 generali și sute de ofițeri, precum și o pradă de război au fost capturate.

Azi Capitala este complet deblocată și viața normală restabilită.

Luptele au fost extrem violente, căci inamicul, în furia și deznădejdea sa, a utilizat toate mijloacele, chiar și acelea nepermise, pentru a pune mîna pe București și a înăbuși mișcarea de redeșteptare a țării.

Remarcăm în mod special bombardamentele violente ale inamicului asupra Capitalei noastre făcute asupra obiectivelor fără nici o legătură cu armata”.

 

În tot cursul zilei de 28 august au apărut în presa din străinătate tot felul de informații din surse neoficiale despre stadiul luptelor de pe teritoriul României, cu precădere despre situația trupelor germane. Ilustrativ în acest sens a fost un articol din presa elvețiană („Journal de Genève”, 28 august 1944):

 

„Nu s-ar părea că armata română, compusă din douăzeci până la douăzeci și cinci de divizii – dintre care o pătrime se află în spatele frontului – vrea lase să-i scape resturile trupelor Werhmachtului, dacă acestea ar da semne că vor să lupte împotriva soldaților regelui Mihai în Munții Transilvaniei.

Oricare ar fi atitudinea pe care o va adopta Werhmachtul în România, înaintarea sovietică în Cîmpia Dunării va provoca rapida prăbușire a tuturor pozițiilor germane din Balcani. Bulgaria a dezarmat și internat deja unitățile Werhmachtului care ocupau porturile de la Marea Neagră și întăreau dispozitivul bulgar de la frontiera turcă. Ne putem aștepta să vedem guvernul de la Sofia semnând în curând un armistițiu cu anglo-saxonii, aproximativ în condițiile anunțate ieri în presă. Dar, oricât de mare ar fi dorința rușilor de a ajunge la Marea Egee, probabil că își vor împinge spre Vest principalele forțe, spre a realiza joncțiunea cu armata mareșalului Tito. Deși 800 de km separă Zagrebul de Galați (evident, distanța este mai mare – n.n.), sudura fronturilor rus, iugoslav și italian s-ar putea să se realizeze cu atît mai repede cu cât forțele Reichului deja extrem de dispersate în țările balcanice vor fi paralizate de acțiunile partizanilor”.

 

Deficitul de informații veridice se făcea simțit și la Moscova. Astfel, agenția oficială de presă TASS a difuzat un comunicat plin de erori:

 

„Bucureștiul este ferm condus de noul guvern Tătărăscu (s-a făcut confuzia cu Sănătescu. Tătărăscu era mult mai bine cunoscut la Moscova prin antecedentele sale – n.n.). Generalul Hansen, șeful misiunii militare germane la București, este arestat. Generalul Antonescu se află prizonier în palatul regal.

O demonstrație a avut loc în Capitală pentru a saluta venirea la putere a noului guvern român.

Declarația sovietică a fost primită la București cu un entuziasm de necrezut.

Germanii, care nu dispun de alt armament decât de artilerie, bombardează Bucureștiul cu ajutorul D.C.A. și al aviației.

În Transilvania, germanii și ungurii încearcă febril să construiască fortificații.

Românii au devenit stăpîni ai trecătorilor Carpați și duc lupte împotriva trupelor germane în retragere de pe frontul român. La 25 august, generalul Grazianu (era vorba despre civilul diplomat Cretzianu – n.n.) s-a prezentat la ambasada U.R.S.S. din Ankara, din partea regelui Mihai și a noului guvern Tătărăscu . El a declarat că mareșalul Antonescu a fost demis din funcțiile sale. Noul guvern de unitate națională se compune din patru partide avînd în frunte respectiv pe domnii Maniu, Lucrețiu Pătrășcanu și Petrescu. Guvernul domnului Tătărăscu a cerut imediat un armistițiu. El s-a obligat să expulseze din România pe toți cetățenii germani”.

 

În privința lui Gh. Tătărăscu este de precizat că la 28 august 1944 a adresat o lungă scrisoare președinților de organizații județene ale PNL, cu pretinsa lui calitate de  președinte al acestui partid. Redau un fragment din scrisoare:

 

„Pentru viitor. Noi îndatoriri revin azi Partidului Național-Liberal. În primul rând, avem îndatorirea să sprijinim toate sforțările Majestății Sale Regelui și, în consecință, să sprijinim guvernul Său în lupta ce duce pentru apărarea țării. Acest sprijin îl vom da întreg și fără de nici o reticență, neluând în considerare atacurile săvârșite de elementele iresponsabile ale unora din forțele politice, care colaborează în guvernul actual și care găsesc o dezaprobare unanimă. Chestiunile personale nu trebuie să ne abată de la împlinirea marilor comandamente care ne cer azi unire și solidaritate.

Avem, apoi, îndatorirea de a veghea neîncetat la desfășurarea evenimentelor interne. Războaiele, și mai ales războaiele lungi și nefericite, au fost întotdeauna răscolite de pasiuni și de apetituri și creatoare de climaturi prielnice dezordinei și tulburării.

Vegheați ca sănătatea morală a poporului nostru să rămână neatinsă și faceți zid împotriva acelora care ar năzui să adauge, la suferințele de azi, desmățul campaniilor de ură și ruinele luptelor fratricide. Reluați, în acest scop, contactul direct cu masele, cu masele țărănești, cu masele muncitorești și orășenești și duceți în mijlocul lor lozincile de lămurire și lozincile de îmbărbătare. Masele acestea ne cunosc.

Mai tot ce s-a făcut trainic și rodnic în această țară, in trecutul îndepărtat și în ultimii douăzeci de ani, s-a făcut prin noi, prin munca și prin jertfele Partidului Național-Liberal. Am dat între anii 1934-1937 cea mai rodnică guvernare de la unire și până azi și amintirea acestei guvernări stăruie cu putere în memoria poporului nostru. Iar în scurta și chinuita mea guvernare din 1939-1940, am ferit cu înțelepciune țara de grozăviile unui război, care ar fi primejduit însăși ființa statului român – împotriva atâtor factori politici, care mă îndemnau să mobilizez contra Sovietelor ultimul om valid al țării.

Reînfățișați-vă maselor, spunându-le, mândri, că vom fi mâine ceea ce am fost ieri. În tovărășie sau singuri vom reconstrui țara aceasta, dându-i o așezare mai dreaptă și mai bună. Ca și în 1918, vom da celor ce a sângerat și s-au jertfit reformele cerute de năzuințele vremurilor. Dar toate aceste reforme vor trebui înfăptuite în liniște și într-o atmosferă de netulburată reculegere. Vegheați la crearea și menținerea acestei atmosfere.

În sfârșit, avem datoria să ne ocupăm grabnic de refacerea forțelor prin care se vor realiza reformele de mâine, de refacerea și reorganizarea propriului nostru partid. Începeți fără întârziere această acțiune de reorganizare, pe baza instrucțiilor orale ce vi s-au dat. În scurt timp, veți primi și instrucțiile noastre scrise privind programul, structura și metodele Partidului Național-Liberal în configurația politică de mâine a țării. Pentru moment, veți purcede la revizuirea cadrelor comitetelor județene, comunale și sătești, cu reapariția organului de presă locală. Această acțiune trebuie executată imediat. În campania dv. de reorganizare veți avea grije de a preveni prietenii noștri că numai dv. reprezentați statutar Partidului Național-Liberal în calitate de șef ales.

Cu aceste prime lămuriri, vă invit la muncă însuflețită, la muncă spornică”.

 

Tot în ziua de 28 august 1944, CC al PCR a dat publicității un Apel menit să reconfirme și să aprofundeze principalele direcții de acțiune prevăzute în Declarația apărută la 24 august 1944, în primul număr legal al „României libere”:

 

„Muncitori!

Organizați-vă în comitete de fabrică, în sindicatele voastre de breaslă, înrolați-vă în gărzile patriotice.

Alungați din fabrici pe legionari și sprijinitorii lor pentru împiedicarea oricărui act de sabotaj.

Împiedicați-i să se adune să comploteze, să prelungească lupta poporului român pentru pace și dobândirea libertăților democratice.

Frați țărani!

Comitetul Central al Partidului Comunist din România vă cheamă să treceți imediat la acțiune împotriva elementelor legionare. Organizați-vă în comitete ale Blocului Național Democratic și organizați formațiuni de luptă patriotice, pentru a nimici, fără cruțare, pe cei care v-au asasinat copiii și frații și vor să prelungească războiul lui Hitler și suferințele poporului român.

Cetățeni patrioți!

Comitetul Central al Partidului Comunist din România vă cheamă să vă uniți toate forțele în Blocul Național Democratic pentru asigurarea păcii cu Marile Națiuni Unite în frunte cu Uniunea Sovietică.

Sprijiniți Armata Română care luptă eroic alături de Armata Roșie eliberatoare, împotriva cotropitorilor germani, pentru apărarea libertății naționale.

ÎNTĂRIȚI FORMAȚIUNILE DE LUPTĂ PATRIOTICĂ!

Semnalați, dezarmați și predați elementele legionare autorităților militare, civile și formațiunilor patriotice.

Împiedicați jafurile și crimele puse la cale de dușmanii poporului român, Garda de Fier.

Români,

Comitetul Central al Partidului Comunist din România vă cere să loviți fără cruțare dușmanul intern – legionarii – oriunde îl întâlniți, oriunde provoacă și atacă.

Alăturați-vă în mod activ luptei glorioasei Armate Roșii, luptei ofițerilor și soldaților români, care umăr la umăr cu soldații sovietici dau bătălia pentru nimicirea hitlerismului și eliberarea completă a țării și a fraților noștri din Ardeal”.

 

În legătură cu atmosfera de la vârful PCR, prezintă interes amintirile Floricăi Bodnăraș (soția lui Emil Bodnăraș), aflată în mijlocul evenimentelor. Mărturiile ei care se găsesc în arhiva lui Alexandru Șiperco sunt dezlânate, însă „miezul” lor nu poate să scape unui observator atent:

 

„Aleea Alexandru. Era un sediu liber alături de Comandament (Comandamentul Militar al Capitalei – n.n.). Existau niște telefoane interne speciale și aveau toate posibilitățile de comunicare. Sistem de telefoane speciale.

A venit Gheorghiu (Gheorghe Gheorghiu-Dej – n.n.) și a vrut să întâlnească pe toți tovarășii care lucrau în Aleea Alexandru. Și Pârvulescu l-a adus și pe Foriș. Când Gheorghiu l-a văzut pe Foriș, l-au apucat pandaliile. A ieșit din toată întâlnirea o aiureală.

Emil răspunde Floricăi. Koffler (adjunctul lui Foriș – n.n.) un mare escroc. Cel mai drăguț din toată activitatea mea comunistă. El era un om cu legături. (…) Unul dintre defectele lui Emil, care a coincis cu [acela al lui] Gheorghiu: această fudulie de a fi mare, puternic și a menține puterea. Emil este bolnav de putere. N-am întâlnit unul care să nu aibă o asemenea veleitate.

Emil nu putea să fie … [indescifrabil]. Miron (Miron Constantinescu – n.n.) venea bărbierit și îl aștepta pe Gheorghiu până se scula, se îmbrăca, de la ora 7, să-l ia de acasă.

A avut multe discuții cu Gheorghiu (era vorba despre Emil Bodnăraș – n.n.). Venea supărat foc. Nu putea să facă anticameră. Gheorghiu venea la noi după masă, să-l împace pe Emil. Emil nu s-a pretat la asemenea situații. Miron îl aștepta dis-de-dimineață, să-l influențeze.

Miron a făcut asta și cu Ana (Ana Pauker – n.n.). Emil era mai legat de Dej. Era tangență între ei.

Influența lui Dej era mai mare. Emil l-a ajutat pe Teohari și pe sora lui. În 1943, Emil s-a dus ca primă legătură la Lenuța Păsculescu (sora lui Teohari Georgescu – n.n.).

Emil nu mi-a vorbit de rău un cuvânt despre Teohari.

Emil: «Drăghici – e nevoie de executant». «Nu te lăsa influențat de situația din alte părți. Să trăim în lumea noastră». (…)

Gheorghiu avea încredere în Emil. Emil nu era prosovietic împotriva intereselor României. El era român și se considera membru al P.C. român. El nu permitea să se amestece în treburile sale și avea o poziție de independență față de sovietici”.

 

Închei consemnarea unor documente privind ziua de 28 august 1944 cu aspecte legate de relațiile noilor autorități de la București cu Aliații: ministrul Gr. Niculescu-Buzești a telegrafiat lui Al. Cretzianu la Ankara:

 

„Armata română a eliberat prin singurele sale mijloace aproape întreg teritoriul țării, rămânând numai rare puncte de rezistență, care sunt în lichidare. Cea mai mare parte a trupelor germane sunt dezarmate și internate. Pe de altă parte, emisarii de la Cairo au plecat azi cu avionul la Moscova pentru semnarea armistițiului.

Fiind date cele de mai sus, se cerea un demers stăruitor pe lângă ambasadorul sovietic la Ankara, să intervină la Moscova pentru ca „trupele române să nu fie dezarmate», iar «trupele sovietice să nu mai înainteze în teritoriul român peste linia pe care se găsesc pe actualele aliniamente» (solicitarea repeta o formulă care fusese valabilă în primăvara anului 1944 și, deci, nu ținea seama de condițiile de la finalul lunii august 1944 – n.n.)”.

 

În cursul aceleiași zile, Gr. Niculescu-Buzești a revenit cu o altă telegramă pentru Al. Cretzianu, la Ankara. Cerea să fie contactat ambasadorul sovietic de acolo spre a-i comunica:

 

„1) Intenția BND a cărui expresie este noul Guvern român, era de a trimite la Moscova în vederea semnării armistițiului, pe generalul Aldea. Această intenție a fost de altfel comunicată din timp Guvernului sovietic, prin d-na Kollontai. 2) Din pricina hotărârii mareșalului Antonescu de a trimite pe front toate trupele române disponibile încă în interiorul țării, M.S. Regele Mihai și BND s-au văzut siliți a realiza imediat schimbarea proiectată numai peste câteva zile. În felul acesta ne-am văzut nevoiți a folosi fără întârziere rezultatele obținute prin contactele existente deja la Cairo și am dat instrucțiuni d-lor Știrbei și Vișoianu de a semna imediat armistițiul. 3) Începând din ziua de 24 august, ora 4 dimineața, România se află în stare de război cu Germania. 4) Guvernul român a luat act cu satisfacție de declarația Molotov făcută la 25 august. (…) 7) Guvernul român dorește să i se recunoască de către Națiunile Unite situația de cobeligeranță și calitatea de aliat. 8) România dorește schimb de reprezentanți diplomatici cu U.R.S.S. 9) Guvernul român este gata a începe imediat la Moscova discuții asupra condițiilor de aplicare a armistițiului”.