Apariția și dispariția coalițiilor politice. Cazul BND, iunie – septembrie 1944 (XLVIII)

Ritmul foarte rapid, uneori amețitor, în care se derulau evenimentele a provocat în rândurile liderilor PNȚ și PNL nu numai prelungirea incertitudinilor, ci și accentuarea stării de spirit dominată de indecizii și de confuzii. Una dintre cele mai interesante explicații privind comportamentul celor menționați a fost dată de regretatul istoric de elită Stelian Neagoe, explicație care este valabilă și pentru ceea ce s-a întâmplat în ziua de 29 august 1944, ca, de altfel, de-a lungul întregii lor activități politice:

 

„Liderii partidelor «istorice» erau, de acum, niște oameni politici aflați pe ultimul versant al vieții. La 71 și, respectiv, 78 de ani, Iuliu Maniu și Constantin I.C. Brătianu se arătau a fi prea încremeniți într-un conservatorism depășit de evenimente. Primul se formase ca luptător politic într-o lungă și aprigă dispută de opozant cu Budapesta și Viena; afară de neuitatul 1 Decembrie 1918, mai mereu în actele cardinale ale istoriei noastre contemporane, Iuliu Maniu a strălucit prin pertractări și intransigență. Cel de-al doilea, C.I.C. Brătianu, trăind zeci de ani în umbra omnipotenților săi frați Ionel și Vintilă, a ajuns prea târziu la comandă și n-a mai avut vlagă, poate nici har, să-și depășească, într-un fel, condiția.

Gheorghe I. Brătianu și, într-o anumită măsură, Ion Mihalache, își purtau fiecare crucea «aghiotantului de lux», fiind predestinați să nu ajungă niciodată prim-miniștri în țara lor”.

 

Acest punct de vedere impune, desigur, discuții aprofundate, înainte de toate, cu participarea istoricilor autentici. Acum revin asupra a ceea ce s-a întâmplat în țară și peste hotare după cinci zile de la lovitura de Palat (de Stat) de la 23 august 1944.

 

Pe măsura trecerii timpului devenea tot mai clar că Blocul Național Democratic (BND) reprezenta o construcție fragilă, deoarece fusese și continua să fie o soluție „contra naturii”, date fiind interesele puternic divergente ale formațiunilor componente. Se mai păstrau unele aparențe, însă, pe fond, numeroase evenimente anticipau o inevitabilă ruptură.

Cu puțin timp înainte de plecarea delegației române la Moscova, s-a declanșat un conflict între Ghiță Pop (secretarul general al PNȚ) și Lucrețiu Pătrășcanu pe tema instrucțiunilor primite pentru desfășurarea negocierilor în vederea încheierii armistițiului cu URSS, SUA și Marea Britanie. Mai ales criticile voalate la adresa sovieticilor l-au deranjat pe Pătrășcanu. În schimb, Ghiță Pop susținea punctul de vedere al lui Niculescu-Buzești, cel care întocmise „Instrucțiunile”. Dar mai bine să transcriu câteva fragmente din acest document:

 

„1. Chestiunea cea mai urgentă care ar trebui rezolvată este oprirea înaintării trupelor sovietice în România pe o linie de demarcație ce urmează a se stabili.

Prin condițiile de armistițiu, Guvernul sovietic a admis deja principiul ca Guvernului român să i se rezerve o zonă liberă prin care nu vor trece trupele sovietice. Este de la sine înțeles că interesul României va fi ca această zonă să fie cât mai întinsă. Potrivit declarațiilor d-lui Molotov, Armata Roșie poate înceta operațiunile militare pe teritoriul românesc după ce trupele germane din România vor fi lichidate.

În privința trupelor germane din România se pot distinge două situații deosebite: prima o constituie grosul forțelor germane ce se găsesc în Basarabia și care formează obiectivul principal al Armatelor Roșii. Pentru lichidarea acestor forțe germane, Armata Roșie s-ar putea mărgini la limita până la care a ajuns în momentul de față. Nu pare necesar ca această limită să fie depășită pentru ca să se poată lichida trupele germane prinse în Basarabia.

De la această limită în restul țării trupele române sunt în măsură de a lichida prin propriile lor mijloace elementele militare germane ce se mai află în România. (…)

2. O altă problemă tot atât de urgentă este de a se ajunge la un acord cu privire la încetarea dezarmării trupelor române de către Armata Roșie și la reînarmarea atât a trupelor noastre care au fost dezarmate după încetarea ostilităților, cât și a prizonierilor români aflați în mâinile Armatei Roșii încă de la începutul războiului.

Potrivit declarațiilor din 25 august ale d-lui Molotov, trupele române își pot păstra armele dacă continuă alături cu Armata Roșie lupta împotriva germanilor.

Condiția anunțată de dl. Molotov pentru ca armata românească să-și păstreze armele se găsește deja îndeplinită încă din ziua de 24 august. ora 4 dimineața, când Marele Stat Major Român a emis ordinul general de începere a ostilităților împotriva armatei germane din România.

Starea de război dintre România și Germania a fost de altfel proclamată oficial și public de către Guvernul român la 25 august.

3. România crede că are dreptul la statutul de țară aliată. În orice caz, ea nu ar putea înțelege să nu i se recunoască cel puțin calitatea de țară cobeligerantă, așa precum s-a făcut în cazul Italiei.

Diferența între condițiile în care schimbarea s-a petrecut în Italia și România este de prisos a fi subliniată. Riscul pe care România și l-a asumat prin această schimbare este cu mult mai mare decât cel al Italiei, iar sarcina țării noastre cu mult mai grea.

România a dovedit că și-a dus la îndeplinire cu succes mai mare decât Italia această misiune. Este deci drept ca această sforțare să fie răsplătită printr-un tratament corespunzător.

4. Un alt punct pe care Comisia are însărcinarea de a încerca să-l rezolve este de a obține ca după lichidarea pungii germane din Basarabia, trupele sovietice să se retragă pe frontierele din 1940”.

 

Au urmat alte patru puncte referitoare, mai ales, la aspecte economice și la mijloacele financiare legate de prezența trupelor sovietice în România. De altfel, în după-amiaza zilei de 29 august 1944, în drum spre Giurgiu, o subunitate sovietică a străbătut Bucureștiul. La intrarea dinspre Colentina a fost întâmpinată de reprezentanți ai Guvernului și ai armatei: P.C.R. a „adunat mii de muncitori, încolonați pe fabrici”, iar liderul Gheorghe Apostol a transmis „recunoștința noastră glorioasei și eroicei Armate Roșii eliberatoare”. Din delegația PCR a făcut parte și Nicolae Ceaușescu.

Unii comandanți ai trupelor sovietice s-au comportat ca și cum aveau de-a face cu o țară inamică, învinsă, supusă unui regim de ocupație militară pe întregul ei teritoriu.

În privința acțiunilor armatei române recurg, din nou, la memoriile generalului Dumitru Dămăceanu.

 

„În ziarele apărute în Capitală în ziua de 29 august am citit numeroase articole, cu titluri mari, vizibile, unde se elogiau succesele repurtate de forțele insurecționale române (…) Într-un cotidian publicat tot în dimineața lui 29 august am citit un articol care ne-a produs tuturor o satisfacție deosebită. Se vorbea despre primirea entuziastă făcută unităților române care, comandate direct de CMC, participaseră la zdrobirea grupării hitleriste din partea de nord a orașului. «Ieri după-amiază, la ora 17.30», se arată în text, «armata română care a zdrobit forțele germane de la Otopeni a revenit în Capitală. Pe întregul parcurs al Căii Victoriei, oastea română eliberatoare a fost viu ovaționată de populație».

Citind aceste fraze, personal am simțit o mândrie explicabilă, deoarece, până cu câteva zile în urmă, mă aflasem la comandamentul celor care erau acum aclamați pentru faptele de arme pe care le săvârșiseră cu totală dăruire de sine”.

 

Generalul Dămăceanu a prezentat și un bilanț preliminar al confruntărilor armate cu trupele Reichului. Inițial, efectivul total al trupelor care au luptat în Capitală și în împrejurimi a fost de 8.000 de militari. Apoi, efectivele s-au ridicat la aproximativ 39.000, în afara civililor înarmați care au participat la lupte sau la alte acțiuni în sprijinul nemijlocit al operațiunilor de curățire a teritoriului. A mai precizat că, pe timpul luptelor au fost luați prizonieri 6.998 de militari germani, dintre care șapte generali, 536 de ofițeri și 1.282 de subofițeri. A completat cu date referitoare la o deosebit de importantă pradă de război. Cei șapte generali, la care se adăuga amiralul Werner Tillessen, erau Erik Hansen, Alfred Gerstenberg, Reiner Stahel, Karl Alexander Spalcke, Hans-Georg von Lilienthal, intendent-șef al Misiunii militare germane, August Raess, medicul-șef al Misiunii militare germane, și Hans Busch, responsabil cu mobilizarea economică. În continuare, generalul Dămăceanu a scris:

 

„Nu s-au mai întors niciodată în Bucureștiul pe care l-au eliberat de urgia hitleristă aproximativ 1.400 de militari români – ofițeri, subofițeri și soldați –, căzuți eroic pe cheiul Dâmboviței, pe colinele Cotrocenilor, la bariera Rahova, Băneasa, Otopeni sau în atâtea alte locuri din lăuntrul ori din afara Bucureștiului.

În memoria acestor viteji, cetățenii Capitalei au ridicat în diferite puncte din oraș și din împrejurimi plăci comemorative, între care la fosta prefectură de Ilfov, la Academia Militară, la podul de cale ferată de la Băneasa, la pădurea Băneasa, la Otopeni, în satul Odăile. În fața Academiei Militare, se află un maiestuos monument închinat tuturor eroilor războiului antihitlerist.”

 

În dimineața zilei de 29 august 1944, Iuliu Maniu a publicat în ziarul „Dreptatea”, oficiosul PNȚ, o scrisoare adresată lui Horațiu Comaniciu, prin care aproba Apelul acestuia apărut cu câteva zile în urmă, apel care îi viza pe membrii Mișcării Legionare:

 

„Proclamația dvs., atât de frumoasă, dezvăluiește sentimentele dvs. patriotice și înțelegerea deplină pentru ideile democratice biruitoare și pentru concepția de dreptate socială, care este religia pământească a vremurilor în care trăim. Declarația dvs., spre marea mea bucurie, dovedește că sunteți hotărâți a lua parte la munca constructivă la care este chemată națiunea, de M.S. Regele și de Guvernul său… Cred că multe energii valoroase care sunt grupate în jurul mișcării dvs. fac bine dacă își caută așezarea în alte grupări politice, așa cum conștiința și convingerile lor le dictează aceasta.

Am toate motivele să cred că porțile partidelor angajate în Blocul Național Democratic sunt deschise pentru toți aceia care nu sunt vinovați de crime sau de acte dezonorante”.

 

În urma publicării acestei scrisori, Horațiu Comaniciu a redactat un nou Apel către camarazi prin care anunța că „Garda de Fier, organizația noastră politică, se desființează”. Foștii membrii erau îndemnați să se înscrie „în oricare din partidele B.N.D., sub îndemnul conștiinței”.

 

În condițiile noi din zilele imediat următoare actului de la 23 august 1944 s-a intensificat și activitatea diplomatică în rândurile celor „Trei Mari Puteri”, accentul punându-se pe definitivarea urgentă a proiectului Convenției de armistițiu cu țara noastră. Pentru a rememora „modul de lucru” al reprezentanților desemnați de guvernele american, britanic și sovietiv, redau fragmente din amplul document care a conținut instrucțiunile transmise, la 29 august 1944, de șeful diplomației americane Cordell Hull, ambasadorului SUA la Moscova, Averell Harriman:

 

„Se propun următoarele patru adăugiri la condițiile din aprilie (era vorba despre proiectul avansat de Guvernul Sovietic la 2 aprilie 1944 – n.n.):

(a) Aliații vor avea dreptul să staționeze trupe și reprezentanțe pe teritoriul românesc; României i se va cere să suporte cheltuielile de ocupație și, de asemenea, să pună la dispoziție acea valută românească ce îi poate fi cerută de Aliați din cînd în cînd. (Dar, întrucît guvernul sovietic judecând după discuțiile din 25 august din Comisia Consultativă Europeană, după cît se pare, nu dorește să ceară mai mult decît dreptul trupelor aliate la o totală libertate de mișcare prin teritoriul românesc, așa cum o cere situația militară, guvernul britanic nu dorește să insiste asupra acestei prevederi.)

(b) România va fi de acord cu instrucțiunile date de Aliați privind controlul asupra sistemelor de transport pe fluviul Dunărea.

(c) Armistițiul urma să prevadă numirea unei Comisii Aliate de Control.

(d) România va îndeplini necondiționat acele cereri suplimentare pe care Aliații te vor formula (dar guvernul britanic nu insistă să fie reținut cuvîntul «necondiționat»).

Nota britanică a menționat dorința britanicilor privind o reprezentanță politică în România, cu care guvernul sovietic fusese de acord în aprilie. S-a afirmat, de asemenea, că ambasadorul britanic va aminti guvernului sovietic că britanicii consideră suma despăgubirilor din partea României ca fiind o problemă de discutat la reglementarea generală de pace.

Răspunsul Departamentului la nota britanică consta în acceptarea modificărilor propuse la condițiile din aprilie, cu condiția ca aceste modificări să fie acceptabile guvernului sovietic. Numai în ce privește punctul (d) al condițiilor suplimentare propuse de britanici, Departamentul recomandă o formulare diferită, și anume să fie scos cuvintul «necondiționat», iar propozițiunea «pot formula în comun» să înlocuiască propozițiunea «vor formula».

Referitor la articolul 4 al condițiilor din aprilie care se ocupă de Transilvania (vezi Telegrama Departamentului cu nr. 878, din 11 aprilie 1944 – n.n.), răspunsul Departamentului dat britanicilor a readus în atenția guvernului britanic cunoscuta dorință a americanilor de a amîna hotărirea definitivă asupra problemelor teritoriale pînă la reglementarea generală de pace și a recomandat propozițiunea «amînînd atribuirea definitivă a acestui teritoriu pînă la reglementarea generală» să fie folosită în articolul în discuție din condițiile finale ce urmează să fie semnate de România. În timpul negocierilor de la Cairo din aprilie, ambasadorul MacVeagh i-a vorbit lui Novikov (ambasadorul URSS în Egipt – n.n.) despre această tactică generală a guvernului în ceea ce privește problemele teritoriale și i-a exprimat preferința noastră de a include în articolul 4 propozițiunea citată mai sus, deși noi doream, pentru a nu prelungi negocierile, să acceptăm propozițiunea britanică «sub rezerva confirmării la reglementarea de pace», care a fost acceptată de ruși și adăugată în articolul 4 așa cum apare în telegrama Departamentului 878. Cînd se va ivi o ocazie favorabilă, dv. veți readuce in atenția guvernului sovietic politica noastră generală, așa cum s-a afirmat mai sus și veți face, de asemenea, cunoscută recomandarea noastră concretă privind Transilvania.

Pentru informarea dv. confidențială, Departamentul ar fi dorit să vadă același principiu, și anume amînarea hotărîrii definitive asupra disputelor teritoriale pînă după sfirșitul războiului în Europa, aplicat și la Basarabia și Bucovina de nord. Dar guvernul sovietic a adoptat o poziție fermă că aceste provincii se află în cadrul «frontierei de stat sovietice, stabilite în 1940 printr-un tratat între Uniunea Sovietică și România», iar din partea românilor șe manifestă o dispoziție de a privi pierderea acestor provincii ca inevitabilă. Întrucât cei trei Aliați au căzut deja de acord să accepte punctul 2(b) al condițiilor din aprilie, Departamentul nu dorește să introduceți acest element în actualele discuții asupra armistițiului.

Guvernul Statelor Unite, ca și guvernul britanic speră să aibă o reprezentanță politică în România în perioada următoare semnării armistițiului, așa cum a acceptat Molotov în aprilie trecut”.

 

Mai rețin că la 29 august 1944 a fost emis un Raport informativ al Inspectoratului general administrativ Călărași cu privire la desfășurarea luptelor cu trupele germane în județele Brăila, Constanța, Ialomița și Tulcea. Cu toate că se referea la o zonă limitată, acest document prezintă interes deoarece reflectă derularea evenimentelor și în alte zone ale țării în săptămâna care a urmat actului de la 23 august 1944.

 

„În ziua de 24 august se oferă nemților toate posibilitățile de retragere care, nerespectîndu-și angajamentul luat de retragere în ordine, au început a ataca armatele române și populația civilă. (..)

În județele din acest inspectorat situația se prezintă astfel:

A.1. Dezarmarea armatelor germane.

1. La județul Brăila domnul prefect comunică:

«În ziua de 25 august nemții au ocupat cazematele de la Vădeni, iar la Lacu Sărat și Ianca au organizat întărituri și cazemate.

În ziua de 26 august ei au minat docurile și au instalat tunurile și mitralierele în oraș. S-a tras cu arme în paznici și s-au incendiat unele magazii mici.

La 27 august plecînd domnul prefect ce era într-o mașină cu comandantul legiunii de jandarmi, au fost atacați cu focuri de armă de armata germană. În timpul luptei un jandarm fost omorît, altul rănit iar șoferul, care conducea mașina cu domnul prefect și cu domnul comandant al legiunii de jandarmi, a fost rănit.

2. În județul Constanța:

În ziua de 26 august la Cuza Vodă între trupele germane refugiate acolo și armata română a început lupta, care a durat o zi întreagă.

În ziua de 27 august vasele germane, care veneau pe Dunăre în jos, au început a bombarda orașul Cernavodă. S-au scufundat mai multe vase și 2 vedete germane. Peste 100 ostași răniți și civili.

De asemeni în ziua de 28 august vasele germane, care au fugit pe la Silistra în Bulgaria, au provocat incidente grave cu populația civilă pe tot parcursul lor de la Cernavodă la Ostrov.

La 28 august la Topalu a fost dezarmată o coloană germană compusă din circa 1200 ostași și 20 mașini.

3. În județul Tulcea evacuarea și dezarmarea nemților s-a făcut mai ușor, dat fiindcă aici au fost trupe germane puține și au plecat repede.
4. La județul Ialomița dezarmarea nemților s-a făcut greu și cu multe incidente. Astfel, la Fetești-gară și Bărăganu în noaptea de 23 august nemții au ocupat gara și postul T.F.F. Cu greutate cele 11 mașini au fost dezarmate și internați în lagăre ostașii din ele.

La Urziceni la 24 august patrule germane s-au organizat pe străzi, au instalat megafoane în piața orașului Urziceni, făcînd propagandă ostilă guvernului și Maiestății Sale Regelui.

În comuna Coșoveni la 24 august s-au organizat în tren 2 companii de germani.

Pe ziua de 26 august au fost dezarmați în județul Ialomița 800 germani și 20 mașini.

Orașul Călărași în seara zilei de 26 august a fost amenințat de un convoi de 400 mașini germane și circa 2 000-3 000 ostași, conduși de un general. După lupte grele date în noaptea de 26/27 august ei au fost bătuți, dezarmați și internați la Regimentul 23 în lagăr.

La comuna Radu Negru30 – 40 camioane germane s-au încolonat cu Bulgaria, punct de trecere Călărași.

În cursul zilei de 30 august pe aeroportul Călărași au aterizat 24 avioane germane de transport cu 3 motoare, avioanele au plecat cu direcția nord după o scurtă pauză aici.

La Lehliu nemții au somat jandarmii români să le predea depozitele de carburanți”.

 

În încheierea acestui episod, reamintesc că în ziua de 29 august 1944 a fost dat publicității la Moscova un comunicat oficial care a conținut următoarele elemente informative, destinate publicului larg:

 

„Trupele noastre înaintează rapid pe teritoriul României, sprijinite de forțele române, care luptă cu multă vitejie împotriva trupelor germane. La sud-est de Chișinău am luat peste 23.000 prizonieri germani, dintre care 12.800 au depus armele și aparțin forțelor germane încercuite. A fost găsit mort pe câmpul de luptă comandantul Diviziei 384 de infanterie germane, generalul locotenent Dessalengre Drappe. Forțele noastre au luat prizonieri pe următorii comandanți germani: generalul de infanterie Postel, comandantul Corpului 30 de armată; generalul maior Frenking, comandantul Diviziei 282 de infanterie și generalul maior Tronjey de corpuri de armată «F».

De la începutul ofensivei de vară au fost făcuți prizonieri 32 de generali germani. Între marile cantități de material capturat s-au distrus de la germani se află 231 vehicule motorizate și 77 tancuri.

Trupele Frontului 3 ucrainean; după ocuparea orașului Galați, important nod feroviar și port fluvial la Dunăre, au continuat să înainteze rapid și au ocupat peste 63 localități”.