Apariția și dispariția coalițiilor politice. Cazul BND, iunie – septembrie 1944 (XXII)

Sunt convins că fiecare cititor înțelege cât este de dificil pentru un cercetător (fie el de factura unui simplu ziarist) să prezinte documentele fără să recurgă măcar la sumare comentarii. Dar, nu este cazul să comit abateri majore de la maniera în care mi-am propus să-mi desfășor demersul de față. Cu toate acestea, sunt obligat, uneori, să depășesc limitele pe care mi le-am impus, deoarece orice evaluare, orice interpretare a unui eveniment sau a altuia implică și polemici ample, demonstrații amănunțite, ceea ce conduce la elaborarea unor studii de istorice propriu-zisă. Or, nu mi-am fixat un asemenea obiectiv. Mă limitez, deci, la câteva sublinieri, la punctarea locului și rolului real pe care l-au avut în istorie anumite momente relevante (cum le-am mai caracterizat).

 

Chiar dacă nu respect totdeauna ordinea cronologică, mă întorc acum la consemnările lui Corneliu Coposu în Jurnalul său (din care am mai citat) în legătură cu ziua de 17 mai 1943.

Atunci a avut loc, în prezența cronicarului, întâlnirea lui Iuliu Maniu cu Mihai Magheru, reprezentant al PCdR. Nu ar fi lipsit de interes să se studieze motivarea opțiunii pentru comunism a unui component al boierimii tradiționale (e adevărat, din zona protagoniștilor Revoluției pașoptiste), nepot al celebrului general Gheorghe Magheru, al cărui nume îl poartă un cunoscut și foarte frecventat bulevard bucureștean. Dacă m-aș încumeta, însă, să încep o asemenea cercetare, m-aș îndepărta foarte mult de la tema centrală a serialului de față. Așadar, să-l citez pe Corneliu Coposu, care – la rândul său – l-a citat pe Mihai Magheru:

 

„Patrioții comuniști din România consideră că este de datoria lor de a colabora în acțiunile care urmăresc realizarea unor interese naționale și, în consecință, socotesc că ar fi momentul pentru ca, trecându-se peste divergențele tactice și ideologice, să se realizeze o acțiune comună a întregii opinii publice democratice, care să asigure, în baza unui program minimal, reușita urmărită de toți. Comuniștii în numele cărora vorbește – spune Magheru – doresc să desfășoare o activitate concretă acceptând să ducă la îndeplinire misiunile care i se vor desemna, indiferent de riscurile legate de ele. În concluzie, îl întreabă pe Maniu, care este poziția lui față de oferta făcută de comuniști?”.

 

Răspunsul liderului PNȚ acoperă mai bine de cinci pagini. Întrucât a emis idei pe care le-am redat și până acum, voi încerca să surprind doar esențialul amplei sale demonstrații. Maniu a spus:

 

„Suntem bucuroși de împrejurarea că, de la începerea războiului germano-sovietic, dumneavoastră, comuniștii, v-ați revizuit fundamental atitudinea față de hitlerism, pe care-l socotiți acum, așa cum l-am considerat noi în mod consecvent și din totdeauna, ca inamicul principal al țării noastre, al așezămintelor noastre naționale și al lumii civilizate, dar nu putem lăsa nesubliniată atitudinea pe care partidul dumneavoastră a manifestat-o după încheierea tratatului germano-sovietic din august 1939 și până Ia începerea ostilităților. Știm și noi, știți și dumneavoastră, că prin pactul Molotov-von Ribbentrop, «aliații» de sezon și-au împărțit frățește teritorii străine, din păcate și teritorii românești.

Atunci nu vi s-a dat prilejul să marcați o atitudine deoarece clauzele rușinoasei târguieli au fost secrete, iar dumneavoastră ați fost obedienți Komintern-ului. Dar acum, odată cu condamnarea războiului din răsărit pe care-l duce domnul Antonescu dincolo de Nistru, fără acordul națiunii române, condamnare pe care și partidul dumneavoastră o face în cor cu partidul nostru, eu cred că ar fi cazul ca și dumneavoastră, precum facem noi, să manifestați nu adversitate sau reticență față de Uniunea Sovietică, căci nu este cazul și partidul nostru este și el departe de asemenea intenții, ci să subliniați drepturile imprescriptibile ale României asupra Basarabiei și Bucovinei și să arătați speranța că înțelepciunea și înțelegerea poporului român, dornic de bună vecinătate și înțelegere cu marele nostru vecin, și ei vor recunoaște cu generozitate și justețe aceste drepturi. Considerăm că pentru un partid politic care desfășoară activitatea în România, indiferent de ideologia și afinitățile lui, această atitudine față de o națiune a cărei fericire o urmărește este indispensabilă și în același timp justă și oportună.

Deci, a examina în fond propunerea dumneavoastră de acțiune comună, este necesar de stabilit limpede dacă dumneavoastră acționați în virtutea unei hotărâri proprii sau dacă sunteți doar curierul unor decizii tutelare. Căci, în acest din urmă caz, partidul nostru, care își elaborează tactica în mod suveran, va prefera să intre în pertractări cu cei care hotărăsc.”

 

Mihai Magheru a precizat că propunerea PCdR este menită, înainte de toate, să servească intereselor poporului român, chiar dacă a comis uneori erori de evaluare, de apreciere, de strategie și practică politică:

 

„Unele poziții greșite adoptate de Partidul Comunist, secția din România, din trecut, fie datorită directivelor Internaționalei a III-a, fie a unei eronate aprecieri a situației, au fost și sunt pe cale de a fi reconsiderate, iar atitudinea față de celelalte formațiuni politice din România cu orientare democratică a fost revizuită.

Patrioții comuniști din România sunt deciși să desfășoare o activitate concretă antihitleristă, organizând acțiuni de sabotare a războiului și a economiei de război.”

 

Au fost clarificate și alte poziții ale celor două părți și s-a convenit asupra necesității de a se continua discuțiile în vederea stabilirii unor eventuale acțiuni comune.

 

Remarc, în continuare, că documentele de arhivă referitoare la viața politică și militară din luna iunie 1943 conțin relativ puține informații de interes major pentru desfășurare, în continuare, a demersului meu publicistico-istoric. Cu toate că se repetă la nesfârșit cuvântul „unitate” pe toate palierele, de la nivelul statal cel mai înalt până la liderii politici din Opoziție, divergențele ieșeau zilnic la iveală, constituind astfel „substanța” rapoartelor și altor documente ale serviciilor secrete.

Un element (totuși) important a constat în pașii înregistrați în vederea consolidării relațiilor dintre Palatul Regal și conducerea PNȚ – obiectiv urmărit cu prioritate de Iuliu Maniu, așa cum a rezultat și din episoadele precedente.

Însărcinarea primită de a identifica un general care să fie „implantat” la Curtea Regală pentru a face jocurile Opoziției a început să fie îndeplinită de Ioan Hudiță la primul contact cu generalul Constantin Sănătesc. Întâlnirea a avut loc în casa avocatului și ziaristului Mircea Borcea, în după-amiaza zilei de 5 iunie 1943. În Jurnalul său, Hudiță a relatat, pe larg, despre această întâlnire. Dacă ar fi să „extrag” esența, aș cita următoarele:

 

„I-am explicat, timp de o oră, poziția partidului nostru față de regimul lui Antonescu și de politica lui externă, pentru a ajunge la concluzia că puterile Axei vor pierde războiul și că țara noastră are tot interesul să pună capăt aventurii care ne duce la dezastru. I-am arătat apoi că partidul nostru, de acord cu Dinu Brătianu, oferă mereu lui Antonescu colaborarea noastră sub forma unui guvern național prezidat de el, cu condiția de a înceta războiul și a ne retrage pe Nistru.

Sănătescu m-a ascultat cu atenție, fără să mă întrerupă. După ce i-am explicat că Italia este pe punctul de a capitula, iar Germania de-abia mai poate face față presiunii rusești, Sănătescu mi-a răspuns și el după cum urmează: «Situația militară a acestei țări, a început el, este desigur foarte gravă. Anglo-americanii, contrar prevederilor, au reușit să-și formeze o armată care devine zilnic tot mai puternică. Sovietele dispun de rezerve nebănuit de mari, iar ajutoarele primite de la englezi și americani, cu tot războiul submarin german din Atlantic, le-au pus la dispoziție un armament modern, care le fac din ce în ce mai primejdioase. Cu toate acestea, eu cred că armata germană este încă destul de puternică pentru a ține piept ofensivei rusești și chiar unei debarcări anglo-americane în Europa. Totul depinde acum de efortul pe care-l mai poate face armata germană în cursul acestei veri”.

 

Hudiță i-a replicat cu argumentele cunoscute, însă generalul Sănătescu a rămas pe poziție, fără (însă) să refuze întâlniri ulterioare. Cum se va vedea în episoadele viitoare, până la urmă, „s-a dat pe brazdă”.

Pentru a rememora – tot pe bază de documente – ce s-a întâmplat în prima parte a lunii iunie 1943 în cercurile politice, redau, pe scurt, o serie de Note ale serviciilor secrete. Încep cu Raportul Inspectoratului General al Jandarmeriei din 6 iunie 1943 :

 

„Membrii secretariatelor regionale din țară ale PCdR urmează să fie trimiși în orașele mai importante, pentru a lua efectiv conducerea comitetului organizației comuniste locale, mai ales, acolo unde comitetul a fost descompletat. În orașele unde comitetele locale sînt constituite din suficiente elemente, delegatul regionalei comuniste va funcționa ca instructor pentru intensificarea activității.

Față de cele de mai sus luați urgente măsuri pentru împiedicarea manifestațiilor comuniste de orice fel, raportând la timp Inspectoratului General al Jandarmeriei cazurile constatate”.

 

La rândul lui, SSI emitea, la 10 iunie 1943, următoarea Notă:

 

„Maniu a întreprins o anchetă între fruntașii național-țărăniști privitoare la metoda ce trebuie s-o întrebuințeze gruparea în momentul de față.

Din conversațiile purtate cu acest prilej, s-a putut deduce:

1) Că Maniu socoate că nu poate pleca în străinătate, atîta vreme cît nu are stabilit un aranjament definitiv cu guvernele englez și american.

Acest aranjament n-a putut fi realizat pînă acum.

2) Din comunicările primite de Maniu din străinătate rezultă că situația României este «mizerabilă la Londra și Washington», cum s-a exprimat însuși Maniu.

3) Nici un aranjament nu este posibil atîta vreme cît trupele române vor lupta în Kuban sau pe alte fronturi în contra oricărui aliat al Angliei și Americii.

4) Planurile cu privire la federalizarea unor state din această parte a Europei, căzînd, în urma declarațiilor făcute de Beneș (președintele guvernului în exil al Cehoslovaciei – n.n.) posibilitățile unei unei redresări apar și mai grele”.

 

La 15 iunie 1943, Siguranța transmitea unităților din subordine o informație din Armată:

 

„Printre ostași și ofițerii întorși de pe front în urma înfrîngerii armatelor Axei la Stalingrad s-a discutat cu indignare faptul că trupele germane care se retrăgeau s-au comportat neonest cu trupele române accentuându-se că acei care încercau să se agațe de mașini sau trenuri li se dădea peste mâini cu arma, iar acei care nu se dădeau jos ar fi fost chiar împușcați”.

 

Peste câteva zile (18 iunie 1943) SSI relata despre reuniunea conducerii PSD sub șefia lui Titel Petrescu. Astfel, preciza:

 

„Comitetul a luat hotărârea să respingă orice propunere de fuzionare sau de colaborare venită din partea Partidului Comunist Român.

Partidul Social-Democrat va lua în considerare numai cereri individuale de înscriere ale comuniștilor; cei care vor face aceste cereri vor fi în prealabil supuși unei cercetări, spre a se evita o penetrație, pe această cale, a elementelor care să constituie apoi o fracțiune distinctă și cu obiective precise în rîndurile Partidului Social-Democrat.

Se pare că această hotărîre a fost luată în urma unor recomandațiuni venite din străinătate, de la centrala Internaționalei a II-a.

Social-democrații afirmă că hotărâri identice vor fi luate de către toate partidele social-democratice din lume”.

 

La 21 iunie 1943, Hudiță s-a reîntâlnit, tot în condiții de conspirativitate, cu generalul C. Sănătescu. Iată ce a notat, între altele, în Jurnalul lui:

 

„Discutăm situația militară de pe frontul rus și chestiunea capitulării Italiei. Sănătescu crede că Italia nu mai poate continua războiul, dată fiind superioritatea navală și aviatică a anglo-americanilor, însă e convins că armata germană este încă destul de puternică pentru a putea scoate din luptă Sovietele în vara aceasta. El se așteaptă la o mare ofensivă germană în centrul frontului pentru a ocupa Moscova și a instala acolo un guvern de ruși albi, care împreună cu armata lui Vlasov (generalul sovietic care – făcut prizonier – formase o „armată” din câteva mii de deținuți ruși în lagărele germane – n.n.) să poată continua războiul alături de nemți până la lichidarea completă a bolșevismului. Cel puțin așa i-a spus Antonescu, pe care l-a văzut acum patru zile. El a discutat cu Antonescu și chestiunea tratativelor secrete germano-sovietice de la Stockholm, pe care Mareșalul le ia foarte în serios. Sănătescu, la fel, e de mare importanță, întrucât, zice el, «între dictatori fără nici o morală totul e posibil». I-am explicat și lui ceea ce-i spusesem lui Negrei și Giosanu (generalii despre care a mai scris în Jurnalul său – n.n.) că astfel de negocieri n-au nici o șansă să reușească, deoarece partenerii nu sunt sinceri și nici nu se pot înțelege.

Ultima dată când ne-am văzut (era vorba despre prima întâlnire cu generalul C. Sănătescu – n.n.), venind vorba de politica criminală făcută de Carol al II-Iea față de Mica Înțelegere și de Rusia Sovietică, Sănătescu și-a exprimat dorința de a discuta mai la fond aceste chestiuni la prima ocazie. Am luat cu mine și i-am citit textul protocolului pe care Titulescu îl pusese la punct cu Litvinov (comisarul poporului sovietic pentru politica externă – n.n.), în iunie 1936, la Geneva, referitor la reglementarea diferendelor româno-ruse. I-am povestit întrevederea lui Lupu și a mea cu Litvinov, în prezența lui Titulescu, la Geneva, în iunie 1936, și tot ce a urmat apoi până la 31 august, când Carol l-a scos din guvern pe Titulescu”.

 

Tot la 21 iunie 1943, Mareșalul Ion Antonescu a răspuns unui mesaj al generalului Erik Hansen (șeful Misiunii Militare Germane din România), mulțumindu-i atât pentru felicitările ce-i fuseseră transmise, cât și pentru „cuvintele frumoase cu care apreciați trupele românești care luptă de doi ani alături de viteaza armata germană, pentru distrugerea bolșevismului și un viitor mai bun pentru poporul român (…) Cu credința nestrămutată în victoria împotriva inamicului din Răsărit, vă rog, Domnule General, să primiți expresia prețuirii mele celei mai profunde”.

În ziua următoare, pe un referat care îi aducea la cunoștință situația condamnaților care își ispășeau pedeapsa în închisorile militare (3.900 la număr) și se propunea trimiterea lor pe front ori la muncă, Mareșalul a pus următoarea rezoluție:

 

„De acord.

Toți condamnații să fie puși la lucru pentru țară: în închisori, în tabere, în cariere, în detașamente de lucru, luptători front etc. Trebuie încadrați, bine tratați, însă foarte sever pentru cei care au recidivat. Cine fuge va fi judecat și condamnat la pedeapsa capitală”.

 

La 23 iunie 1943, a pus încă o rezoluție, una referitoare la reclamațiile privind plata pensiilor I.O.V.R.:

 

„Să se treacă fără pierdere de timp la simplificarea și intrarea în ordine desăvârșită a funcționării acestei operațiuni.

Trebuie folosiți învățătorii sau preoții ca șefi ai Birourilor I.O.V.R. comunale”.

 

La 28 iunie 1943, pe Nota Cabinetului Militar, care informa că Misiunea Aeronautică Germană a solicitat preluarea conducerii apărării antiaeriene a teritoriului României, Mareșalul a scris:

 

„De acord cu Subsecretarul de Stat al Aerului.

Nu trecem conducerea apărării teritoriului unui comandament străin”.

 

La 25 iunie 1943, Serviciile Speciale au emis o Notă privind politica României din perspectiva emisiunilor difuzate de posturile de radio străine:

 

„Marele Stat Major, Secția a II-a, Serviciul Radio, prezintă lucrarea alăturată care cuprinde, pe categorii de idei, afirmațiunile principale făcute de posturile clandestine de radio despre actele regimului, în intervalul 2 noiembrie 1940 – 1 iunie 1943.

Prima parte a lucrării dă o caracterizare și o sinteză generală a acestor afirmațiuni, iar partea a doua, de natură documentară, cuprinde o serie de extrase din principalele emisiuni ale posturilor clandestine de radio, în intervalul menționat.

Din examenul acestor afirmațiuni se constată că, cu excepția postului maghiar «Gabor Aron» și a postului clandestin legionar, care de altfel se deosebesc și ca factură și ca preocupări de toate celelalte, temele fundamentale de propagandă ale tuturor posturilor clandestine de radio, în limba română sunt:

– Întreaga activitate a guvernului român e inspirată de-a dreptul de la Berlin;

– Mareșalul Antonescu a aservit țara germanilor, din punct de vedere politic, militar și economic;

– România nu are ce căuta într-un război împotriva Rusiei.

Ca și posturile sovietice, posturile britanice se dedau la atacuri personale împotriva membrilor guvernului și mai ales a Domnului Mareșal Antonescu”.

 

Închei retrospectiva lunii iunie 1943 cu o însemnare din Jurnalul lui Ioan Hudiță. La 28 iunie a fost primit în audiență de Mihai Antonescu. Redau o parte din ceea ce a consemnat:

 

„M-a întâmpinat azi cu aerul unui om în plin triumf. «Vezi, începe el, cât am fost noi de geniali, Mareșalul și cu mine, că nu ne-am potrivit îndemnurilor partidului vostru și am continuat fără șovăire politica noastră de colaborare cu puterile Axei. Care ar fi situația țării noastre dacă astăzi ea nu s-ar găsi alături de Reichul german pentru a fi apărată de el în cadrul alianței – pe care o negociază în prezent cu Uniunea Sovietică la Stockholm. Praful s-ar fi ales de noi. Avem asigurări că Hitler nu ar semna niciodată o înțelegere cu rușii fără să ne asigure nouă Transnistria și țărilor baltice independența. Să-i văd acum pe domnii englezi cum se vor descurca în fața marii alianțe germano-ruse și ce vor mai spune Churchill și Eden când vor vedea armata germană debarcând în Anglia, căci dacă Hitler n-a putut sacrifica 10 mii de germani pentru traversarea Canalului Mânecii. Stalin îi va pune la dispoziție și o sută de mii de mujici pentru a face un pod de cadavre peste acest braț de mare». Îl întreb «cum rămâne cu primejdia bolșevismului și cu războiul sfânt pentru salvarea civilizației europene dacă Germania împarte Europa și imperiul britanic cu Rusia Sovietică». «Nu schimb nimic din părerile mele despre bolșevism, mi-a răspuns Ică, însă dacă Germania, pentru a supraviețui, găsește necesară o înțelegere cu el noi nu ne putem opune. În orice caz, cât timp rămânem aliați fideli ai Germaniei, n-avem de ne teme de bolșevismul rusesc».

«Cred că te înșeli profund, i-am răspuns eu. Mareșalul și cu tine sunteți victimele propagandei germane, care nu mai știe ce mijloace să folosească pentru a liniști opinia publică și a-și asigura colaborarea sateliților. Eu îți repet din nou propunerea noastră de a forma un guvern național, care să pună cât mai repede capăt războiului cât mai repede posibil». «Vom vedea curând cine se înșală grozav, noi sau voi?», mi-a replicat Ică, punând astfel capăt audienței, care a durat o oră și 20 de minute. Îndreptându-mă spre ușă, am întors capul și i-am spus: «Fii, te rog, atent când ajungi la Roma (Mihai Antonescu urma să facă o vizită oficială în Italia – n.n.) să nu cazi prizonier în mâinile anglo-americanilor, care o pot ocupa în orice moment»”.