Apariția și dispariția coalițiilor politice. Cazul BND, iunie – septembrie 1944 (XXIII)

Până la episodul de față n-am recurs la stenogramele întocmite la ședințele Consiliului de Miniștri, deoarece acestea au fost editate în 11 volume de Arhivele Naționale, fiind în bună măsură consultate de un public relativ larg. Fac, în cele ce urmează, o excepție legată și de faptul că luna iulie 1943 a început, tocmai, cu o ședință a Consiliului de Miniștri prezidată de Mareșalul Ion Antonescu. De multe ori, aceste ședințe (destul de rare de când se declanșase războiul din Est) au fost prezidate de Mihai Antonescu:

 

„Conducătorul Statului, examinează doi snopi de grâu, aduși de dl ministru Aurelian Pană (ministrul Agriculturii și Domeniilor).

Mareșal I. Antonescu: Am văzut grâu mai frumos ca acesta. De unde este?

1. Pană: Din Romanați. Zilele acestea s-a ieșit chiar la seceră.

Vă rog să observați diferența de spic, între varietatea care este selecționată, din stânga și neselecționat, din dreapta.

Mareșal I. Antonescu: În Caucaz am văzut niște grâu care se cultivă la patru ani. Am văzut și secară.

1. Pană: Este mai mult o curiozitate științifică. Este o plantă, care în loc să se semene în fiecare an, se seamănă la patru ani. Din punct de vedere științific este foarte interesant, dar din punct de vedere practic nu s-a putut realiza ceva deosebit.

Mareșal I. Antonescu: Acum grâul nu mai poate suferi nimic.

1. Pană: Poate o rugină, în ultimul moment; nu pentru acesta la care se iese la seceră, dar pentru cel din regiunile unde este mai verde.”

 

După ce s-a trecut la examinarea unor aspecte de fond, în centrul atenției s-au aflat prețurile de la produsele agricole și agroalimentare. Apoi, au avut loc schimburile de replici pe care le redau în câteva fragmente:

 

„M. Gr. Romașcanu (Comisarul General al Prețurilor): Timpul este mai întârziat. Din această pricină, la câteva articole se plătesc prețuri mai mari decât ar trebui.

Mareșal I. Antonescu: Te rog să nu-mi dai explicații. Fapt este că dv. nu plecați de la bază, ca să vedeți de exemplu câte kilograme de cartofi se produc la un pogon de pământ în regiunea Bucureștilor, în regiunea Ploieștilor sau în regiunea Buzăului, fiindcă acestea sunt Centrele de producție, care alimentează regiunea despre care discutăm acum. Și trebuie să ținem socoteală că anul acesta avem o producție mai mare și din pricină că au fost cultivate cu zarzavaturi locurile virane și curțile mai întinse; aproape că n-a mai rămas nici o curte cu o întindere mai mare, care să nu fi fost cultivată cu cartofi sau cu fasole. Deci, trebuie să facem calculul producției la pogon în aceste câteva centre unde tâlharii caută să-și bată joc de populație (…)

1. Stoicescu (Administratorul delegat al Băncii Naționale – n.n.): Dacă îmi dați voie, domnule Mareșal: întâmplător, prin casele de împrumut țărănești sunt informat de unele greutăți pe care le întâmpină cultivatorii de zarzavaturi. Grădinarii din jurul Bucureștilor cer voie să aibă și ei locuri unde să-și vândă singuri zarzavaturile produse de ei, dar nu reușesc. Poate că ar fi bine ca Primăria și Ministerul Economiei Naționale să le dea asemenea locuri. În felul acesta, s-ar evita urcarea prețurilor la leguminoase, prin trecerea lor dintr-o mână în alta.

Mareșal I. Antonescu: Am discutat și această chestiune: nu vor producătorii să-i înlăture pe intermediari.

1. Stoicescu: Aici o cer.

Mareșal I. Antonescu: Acolo nu. Când vom suprima pe intermediarii engrosiști, vom avea criză de zarzavaturi pe piață”.

 

Cam în aceeași manieră se desfășurau ședințele de Guvern când erau prezidate de Mareșalul Ion Antonescu.

Acum schimb „registrul” și revin la tematica politico-militară. Tot în prima zi de iulie 1943, Buletinul informativ înaintat Președinției Consiliului de miniștri conținea următorul text:

 

„Conducerea comunistă a fost informată că Gh. Tătărăscu a avut în ultimul timp două întrevederi cu Titel Petrescu, șeful grupării social-democrate.

La aceste întrevederi Gh. Tătărăscu a cerut lui T. Petrescu lămuri cu privire la:

– intențiile oamenilor politici din stânga democrată, referitoare la colaborarea politică cu alte partide democrate;

– sentimentele social-democraților față de U.R.S.S., în cazul cînd conjunctura de după război ar reclama o politică de bună vecinătate cu U.R.S.S.

1. Petrescu a răspuns că în prezent nu se poate pronunța, dar a subliniat greșeala socialiștilor care au tratat problemele politice numai din punct de vedere al ideologiei și nu au încercat niciodată să se acomodeze conjuncturii politice.

În viitor crede că socialiștii vor fi mai clarvăzători și mai aproape de realitățile imediate acelei politici.

În consecință nu se poate preciza atitudinea viitoare a social-democraților, dar crede că vor da concurs partidelor democratice”.

 

De asemenea, în aceeași zi (1 iulie 1943), în capitala Italiei, Roma, Mihai Antonescu a fost primit de (încă) șeful fascist al țării Benito Mussolini. Demnitarul român a insistat, în esență, ca Mussolini să ia inițiativa demarării tratativelor cu Puterile Occidentale în vederea încheierii unei păci separate cu acestea. I s-a răspuns că era necesar să se mai aștepte măcar două luni, pentru a nu da impresia că Italia ceda amenințărilor anglo-americanilor. Pe de altă parte, se aștepta o situație militară favorabilă, pentru ca tratativele menite să ducă la încheierea păcii să se desfășoare de pe poziții mai avantajoase celor două state. Comunicatul dat presei de Agenția Ștefani remarca:

 

„Aceste convorbiri care au avut loc în atmosfera de cordială de amiciție care unește cele două țări au îngăduit să se constate perfecta identitate de vederi dintre Italia și România asupra mersului politic și militar, al războiului pentru care, împreună cu Germania și celelalte puteri aliate sunt hotărâte să lupte pentru a câștiga victoria”.

 

Rămâne de interpretat (îmi permit să recurg uneori la anumite abordări privind fondul unor documentele prezentate în acest serial) modul în care se respecta adevărul nu numai în comunicare publică, ci și în relațiile instituționale. În acest sens, mă refer, în continuare, la Ordinul Marelui Stat Major emis la 3 iulie 1943. Textul se desfășura pe mai bine de 5 pagini, așa că voi reda – și în acest caz – doar câteva fragmente:

 

„Deoarece s-a constatat în ultimul timp că încă se mai discută de către militari, funcționari, particulari etc. chestiuni în legătură cu mersul operațiunilor, situația internă, starea economică etc., propagîndu-se și unele zvonuri alarmante ce nu pot face decît rău țării, dl mareșal Antonescu a ordonat o serie de măsuri cu scopul:

– pe de o parte de a se face educația marelui public asupra îndatoririlor ce are fiecare de a nu da prilej la discuții, pentru care nu are nici căderea nici elementele necesare de judecată; și, pe de altă parte, de a se sancționa cu toată severitatea pe acei ce – din inconștiență sau din rea-voință – încă mai nesocotesc imperativele vremurilor grele prin care trecem.

În acțiunea arătată mai sus și care a început în parte este angajat întregul aparat administrativ de stat și armată (…)

Comandanții de mari unități:

– vor organiza controluri severe pentru. a se verifica modal cum este asigurată păstrarea secretului (Instrucțiunile generale contrainformative) și a tăcerii;

– vor sancționa cu cea mai mare severitate orice abatere;

– pentru cazurile grave vor dispune ca prin ofițerii de poliție judiciară – inclusiv magistrații – ce îi au în subordine să se întocmească pe loc acte de dare în judecată a vinovaților.

În rezumat, comandanții de mari unități vor porni o adevărată ofensivă pentru stăvilirea limbuției sub orice formă ajungînd să servească ca exemplu populației din acest punct de vedere (…)

Scopul de atins: Identificarea tuturor acelora care, inconștient sau intenționat, angajează discuții cu operațiile militare, impresii de pe front, critici, chestiuni politice etc. (…)

Organele de control vor trece prin toate vagoanele de călători și se vor fixa acolo unde se află persoane suspecte sau unde se discută chestiuni în legătură cu situația militară și politică sau se face defetism sau se critică autoritatea etc.

Vor asista la discuții; nu a participa la ele sau a le provoca.

Cei vinovați vor fi identificați și raportați comandamentului căruia controlul îi aparține, arătîndu-se numele și domiciliile martorilor.

În general, un control săptămânal pe fiecare direcție este suficient, acolo unde traficul este mare controalele vor trebui însă să fie mai dese.

În raportul contrainformativ lunar, într-un capitol special, autoritățile militare menționate vor raporta Marelui Stat Major, secția a 2:

– de executarea acțiunii de educare .și control în cadrul armatei arătînd rezultatele;

– de executarea controalelor în trenuri și rezultatele obținute.

Curțile marțiale vor înainta la 25 ale fiecărei luni tabele de cazurile judecate (…) Numele celor sancționați vor fi afișate lunar în trenuri, gări și localuri publice și inserate în ziarele locale și din Capitală.

Comandamentele de mari unități semnalate mai sus vor raporta până la 5 iulie a.c. modul cum au organizat controlul în trenuri”. (Ordinul era semnat de șeful Marelui Stat Major, General I. Șteflea).

 

Și acum, câteva rememorări privind desfășurarea războiului. Cum se știe, la 5 iulie 1943, trupele Germaniei au declanșat o foarte puternică ofensivă în intrândul de la Kursk-Orel, cu scopul de a obține o victorie hotărâtoare pe întregul front de la Răsărit, ceea ce ar fi urmat să schimbe tot cursul celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, este bine cunoscut deznodământul. Pe această temă s-au scris sute de cărți și s-au realizat zeci de filme. Prin urmare, n-are rost să spun mai mult și mai multe. Rețin doar că un număr impresionat de documente reflectă reacțiile liderilor politici, ale populației față de zdrobitoarea înfrângere a armatei germane. Ilustrez aceste ecouri (reacții) prin întrebările adresate Mareșalului Antonescu în Memoriul din 15 iunie 1943 al liderilor PNȚ și PNL (Notă a SSI):

 

„Conducătorul Statului e întrebat de ce Ungaria a avut curajul să-și retragă toate trupele de pe front și să pună în practică o politică cu caracter independent.

Conducătorul Statului mai e întrebat care e în aceste condiții situația României față de foștii săi aliați, tocmai în momentul în care șansele războiului sînt hotărîte în favoarea acestora.

Retragerea armatei române de pe front devine astfel un imperativ național, impus de interesele superioare ale țării (mai sunt menționate principalele imperative – n.n.).

Armata trebuie să servească la recucerirea Ardealului, la care nu trebuie renunțat cu nici un chip.

Transnistria nu poate fi o compensație în locul Ardealului pierdut. Transnistria este un teritoriu străin, iar românii trebuie să lupte numai pentru recâștigarea teritoriilor lor proprii.

Concluzia: Retragerea armatei de pe front, și pregătirea ei în vederea realizării obiectivelor naționale”.

 

În același timp, zi de zi, serviciile secrete au identificat acțiuni ale PCdR îndreptate spre realizarea obiectivelor stabilite de Comitetul Central. Bunăoară, la 27 iulie 1943, Prefectura Poliției Capitalei emitea următoarea Notă:

 

„Sîntem informați că în urma arestării organizației comuniste de la Uzinele Malaxa conducerea centrală a mișcării comuniste din Capitală a dat unităților în subordine următoarele dispoziții:

1. Atît în fabrici cît și în cartierele muncitorești, membrii comitetelor patriotice (de pace și antifasciste) vor prezenta pe comuniștii arestați de la fabrica Malaxa cît și pe comuniștii care făceau parte din celulele de cartier ale Sectorului II Negru ca patrioți și luptători pentru revendicările muncitorești. Se va demonstra maselor muncitorești că aceștia au fost cercetați, trimiși în judecată din ordinul Gestapoului german. Urmează ca muncitorii să fie cît mai solidari și să treacă la acțiuni cît mai largi în fabrici etc.
2. Conducătorii celulelor de fabrică cit și membrii de încredere ai acestor celule au sarcina să demaște pe funcționarii și lucrătorii intrați în slujba poliției, care urmează să fie izolați și urmăriți.

Pe de altă parte, Comitetul Central al Partidului Comunist a trimis instrucțiuni organizațiilor regionale și locale să utilizeze în acțiunile mișcării numai elemente verificate, de încredere și cu sănătate bună.

Elementele a căror sănătate este șubredă vor fi repartizate la munci mai ușoare care nu le obligă la eforturi prea mari, cum ar fi conducerea celulelor de partid.

Constatările dvs. ne vor fi raportate pînă la data de 29 iulie 1943”.

 

Menționarea arestărilor din Sectorul II Negru (teritoriu în care se aflau și Uzinele „Malaxa” atestă existența unui element caracteristic perioadei de care mă ocup, și anume, intensificarea măsurilor represive împotriva comuniștilor, dar și a altor opoziționiști.

Un incontestabil succes al Siguranței a fost arestarea a 25 de comuniști, dintre cei activi, precum  Ion Belghiru, secretarul celulei de partid de la „Atelierele tehnice de construcții aeronautice”, Gheorghe Niculescu, secretarul celulei de partid de la fabrica „Voinea”, Marin Matache și Dumitru Nicolae, care conduceau celula comunista de la „Malaxa”, Tudor Gheorghe și Tudor Chichidopolus, secretari ai unor celule de cartier, Viorica Loker și Lambrinidis Diamandi din resortul tehnic. Căderea lor urma unei alteia de la Constanța, unde au fost arestați 39 de membri ai organizației regionale în frunte cu secretarul regionalei Victor Dușa. Identificarea mai multor case conspirative a permis Poliției să-și extindă investigațiile și în București, încercând să descopere și să aresteze pe membrii Comitetului Central și ai Secretariatului PCdR. În asemenea case conspirative au fost arestați Nichifor Stelian, Stela Bacalu, Nicolae Rădescu (fiul generalului Rădescu), Hugo și Etty Sender.

Și în Ardeal s-au operat arestări. Astfel, Poliția din Turda a identificat și arestat membrii organizației comuniste din localitate, muncitorii Pintu Mihail, Vass Iosif, Takźcs Mihail, Bara Ludovic și Bán Elemer, înaintându-i spre judecată Curții marțiale a Comandamentului Corpului 6 Teritorial Sibiu. Au mai fost  arestați la Lugoj muncitorii Nagy Alexandru, Wagner Alois, Wagner Gheorghe, Samos Ștefan și Bruschek Iogan, la care s-au găsit manifeste comuniste.

 

În aceeași perioadă, represiunea s-a extins (așa cum mai remarcam) fapt confirmat de internarea în lagăre a unor cunoscuți național-țărăniști, între care Anton Alexandrescu, Nicolae Graur, Zaharia Boilă, Emil Lobonțiu, Octav Livezeanu, Victor Eftimiu, Radu Cioculescu, Nicolae Carandino, Alexandru Mihai Catargi, Mircea Hiotu și alții. A fost internat în lagăr și Mihail Ralea căruia i se imputa faptul că „se ocupă de angajarea de avocați pentru apărarea comuniștilor”.