Apariția și dispariția coalițiilor politice. Cazul BND, iunie – septembrie 1944 (XXXI)

La începutul lunii martie 1944 devenise aproape o axiomă convingerea liderilor politici că șansele constituirii unei largi coaliții antihitleriste și antirăzboi depindeau – într-o manieră operațională, nu teoretică – de evoluția ostilităților pe frontul de Est în intervale foarte scurte, uneori de zile. Chiar fără să cunoască înțelegerile politico-militare sovieto-britanice (mai puțin cele cu participare americană), liderii respectivi considerau că nu mai putea fi oprită pătrunderea Armatei Roșii în România, cu toate consecințele care decurgeau din această situație.

Astfel, multe speranțe erau legate de negocierile derulate simultan de împuterniciții lui Mihai Antonescu și de cei ai Opoziției. O atestă și însemnarea lui Ioan Hudiță după o întâlnire cu Iuliu Maniu (5 martie 1944):

 

„Îl găsesc f. îngrijorat. Are informații de la Știrbei că anglo-americanii, deși au reale simpatii pentru România, totuși ei nu pot face nimic pentru ea fără un acord prealabil cu Sovietele. Deci, așa cum eu am știut totdeauna, noi trebuie să contăm în viitor pe realitatea că alianța dintre anglo-americani și soviete este solidă și nu pe nicio neînțelegere dintre ei”.

 

Tot la 5 martie, dar de această dată am în vedere un document referitor la acțiunile PCR. Tema a făcut obiectul unui Ordin al Jandarmeriei consacrat combaterii orientărilor transmise de conducerea partidului organizațiilor din teritoriu:

 

„În urma descoperirilor recente în materie comunistă s-a tras concluzia că acțiunea Partidului Comunist este în plină desfășurare, în special în cadrul resorturilor: politic, propagandă și agitație, Ajutorul Roșu (M.O.P.R.) și sabotaj.

Condamnările pronunțate în procesele comuniste au făcut în ultimul timp o spărtură mult resimțită în partid, fapt care a determinat conducerea comunistă să intensifice acțiunea pentru trecerea în strictă conspirativitate a cadrelor și pentru stabilirea legăturilor cu comuniștii din închisori și lagăre.

Cu ocazia arestării conducătorilor organizației comuniste, UNIUNEA PATRIOTICĂ de către organele Direcției Generale a Poliției s-a găsit corespondență purtată între Partidul Comunist și deținuții din lagăre. La rîndul său, Comitetul Central comunist trimite comuniștilor din închisori instrucțiuni de activitate și asupra atitudinii pe care trebuie s-o adopte față de conducătorii acestora.

Arestările efectuate de Direcția Generală a Poliției ale conducătorilor organizației Uniunea Patriotică arată tendința de penetrare a Partidului Comunist în rândurile păturii intelectuale și în parte reușită dacă se ține seama că între cei captați se găsesc: un fost ministru, profesori universitari, medici, studenți etc. De asemenea, în organizația comunistă descoperită în luna noiembrie 1943 la Sibiu figurează asistenți universitari.

Scrisorile semnate de Comitetul Central al Partidului Comunist adresate partidelor: Național-Țărănesc, Liberal și Social Democrat, precum și manifestul intitulat: MUNCITORI, ȚĂRANI, INTELECTUALI, SOLDAȚI și OFIȚERI, difuzat cu ocazia zilei de 7 Noiembrie 1943, subliniază subordonarea acțiunii comuniste în România intereselor U.R.S.S. (…) Față de cele de mai sus, luați măsuri severe de verificare și supraveghere, raportînd Legiunii constatările ce le veți face”.

 

Evocarea arestărilor și proceselor îmi oferă deschiderea necesară pentru consemnarea unui document care vizează capturarea în str. Crângului nr. 15 a unei părți considerabile din arhiva centrală a PCR. Cu toate investigațiile ulterioare nu s-a clarificat dacă a fost vorba despre trădare sau despre nerespectarea regulilor în materie de conspirativitate. Faptul rămâne, însă, fapt. În total au fost nu mai puțin de 224 documente. Menționez câteva din seria celor care au legătură cu acțiunile comuniste îndreptate spre constituirea unor alianțe cu forțele antihitleriste și antirăzboi (transcriu procesul-verbal așa cum a apărut în dosarele CNSAS, cu ortografia, cu greșeli gramaticale etc.). Unele documente au fost prezentate în episoadele anterioare. Mai precizez că procesul-verbal al Poliției nu se respecta ordinea cronologică a emiterii și difuzării respectivelor „probe”:

 

„• Două exemplare din manifestul intitulat «ROMÂNI» semnat «Comitetul Uniunii Patrioților» și datat Septembrie 1942, prin care se face apel la toți patrioții să urmeze exemplul Italienilor, refuzând să lupte și alăturându-se Comitetului Național de Eliberare (existența unui asemenea Comitet nu a fost confirmată în niciun document de arhivă, cel puțin până acum, în 2026 – n.n.).

• Două manifeste cu coperta camuflată în program de cinematograf cu titlul filmului «Lumină în Întuneric», conținând: «Hotărîrea Prezidiumului Comitetului Executiv al Internaționalei comuniste, prin care a fost dizolvat Kominternul și hotărîrea Comitetului Central al Partidului Comunist din România, cu privire la sarcinile Partidului Comunist, în urma dizolvării Kominternului, datate Iunie 1943 (se punea accentul pe înființarea unui «Front» care să coaguleze toate forțele politice opoziționiste – n.n.).
• Două exemplare dintrʼun manifest adresat «MUNCITORI, ȚĂRANI, SOLDAȚI, PATRIOȚI ROMÂNI», datat 7 Noiembrie 1942 și semnat de Comitetul Central al Partidului Comunist din România, prin care se face apel la toți patrioții de a se uni spre a forma «Frontul Patriotic Antihitlerist al Poporului».
• Broșura intitulată camuflat «CELE MAI POPULARE CÂNTECE PATRIOTICE ROMÂNEȘTI», conținând rezoluția Comitetului Central al Partidului Comunist din România din anul 1942.
• Broșura intitulată «RECOLTA NOUA 1941», copertă camuflată conținând «Sarcinile Partidului Comunist din România în lupta pentru libertate și independență națională» hotărâte de Comitetul Central al Partidului Comunist din România la 6 Septembrie 1941.
• Un exemplar dintrʼo scrisoare, pe două file foiță trimisă de Comitetul Central al Partidului Comunist Român «Domnului Președinte al Partidului Național Țărănesc, datată 7 Noemvrie 1943, prin care se făcea un apel la președintele Partidului Național Țărănesc să adere la o acțiune de unire a tuturor forțelor patriotice românești, întrʼun Front Patriotic al întregului popor român» și creiarea unui «Comitet Național de Luptă pentru eliberarea țării», care să înceapă o acțiune comună, după un plan stabilit mai înainte, pentru doborîrea actualului regim, ieșirea din război și trecerea de partea blocului anglo-sovietic-american (o prezentare a acestei scrisori este inclusă în procesul-verbal al Poliției – n.n.).
• Un exemplar dintrʼo scrisoare, pe trei file foiță de culoare galbenă, trimisă de Comitetul Central al Partidului Comunist din România «D-lui președinte al partidului național liberal», datată 15 Noemvrie 1943, prin care se fac partidului național liberal aceleași propuneri făcute partidului național țărănesc.
• Un exemplar dintrʼo scrisoare, pe patru file foiță galbenă trimisă de Comitetul Central al Partidului Comunist din România, Comitetului Central al Partidului Social Democrat din România, datată 15 Noemvrie 1943, prin care se face aceleași propuneri făcute și celorlalte partide menționate (erau exact partidele cu care PCR s-a unit mai târziu în BND – n.n.).
• Trei exemplare, pe foiță galbenă, în 6 pagini, conținând «Comunicatul anglo-sovieto-american asupra conferinței celor trei miniștri la Moscova».
• O notă scrisă la mașină pe foiță cu titlul «CONFERINȚA DELA MOSCOVA», conținând comentarii cu privire la rezultatele acestei conferințe.
• Un articol decupat din ziarul «Informația Zilei», initulat «BAROANE» și semnat Tudor Arghezi”.

 

În două plicuri galbene s-au găsit 79 rapoarte scrise de deținuții comuniști din închisori și lagăre în legătură cu metodele de realizare a unor alianțe politice în vederea scoaterii țării din războiul antisovietic și înlăturării regimului existent. Apoi, erau menționate alte documente care vizau în special actele represive ale autorităților împotriva membrilor și simpatizanților PCR. De asemenea, au fost înregistrate documente referitoare la tentativele de coagulare a forțelor antihitleriste și antirăzboi.

 

„• Una dare de seamă scrisă cu cerneală, pe două file foiță de culoare galbenă, asupra ședinței ținută de Comitetul Central al Apărării (Ajutorul Roșu) la 22-23 Aprilie în care sʼa discutat problema organizării, metodele și formele de activitate, strângerea fondurilor și ajutoarelor etc.

• O dare de seamă scrisă cu cerneală, pe patru file foiță asupra ședinței ținută de Comitetul Central al Apărării la 14 Iulie.
• Un raport pe 9 file foiță – în manuscris – care conține critica lucrării despre modul de organizare al Ajutorului Roșu (Apărare) a comunistului cu numele conspirativ Vișan.
• Un extras pe 7 file foiță, din dările de seamă asupra ședințelor conducerii centrale a Ajutorului Roșu, ținute la 22-23 Aprilie, 17 iunie, 14-15 Iulie, etc.”

 

Simultan cu încercările de unire a forțelor opoziționiste, în același interval, aveau loc încercări de atragere a cercurilor influente de pe lângă Regele Mihai în vederea scoaterii țării din Axă și încetării ostilităților împotriva Aliaților. În acest scop s-au înmulțit întâlnirile liderului PNȚ Ioan Hudiță cu generalul Constantin Sănătescu. Hudiță a notat în Jurnalul său la 7 martie 1944.

 

„Seara la 6, la Borcea unde mă aștepta Sănătescu. Prima întrebare cu care m-a întâmpinat a fost «cum mai vedeți situația externă, acum când rușii se apropie de Nistru?» Așa cum am văzut-o tot timpul, că «nemții nu pot câștiga războiul și că noi mergem la catastrofă dacă mai rămânem alături de ei», i-am răspuns eu. Am intrat apoi în fondul problemei, discutând cu el, timp de două ore, toate aspectele ei, interne și externe. În concluzie, Sănătescu repetă teza lui Antonescu, în sensul că «nemții se retrag strategic, economisind forțele în vederea luptei decisive cu anglo-americanii, care se apropie și că, odată ei înfrânți, frontul de răsărit va fi restabilit cu distrugerea totală a Sovietelor»”.

 

Este de reținut că tot Ioan Hudiță a continuat să investigheze posibilitățile de atragere în acțiunile opoziționiste a militarilor aflați în cele mai înalte funcții în Armata Română (12 martie 1944).

 

„Seara la 7.30 la familia Tudor Ionescu cu Milica. Sunt și soții Șteflea. Discuție f. interesantă cu Șteflea și sinceră totodată. Pentru prima dată de când îl cunosc el mi-a vorbit deschis, ca unui prieten bun uitând că e militar și șef al Marelui Stat Major. L-a ajuns și pe el cuțitul la os. Are încredere mare în mine fiind la mijloc Tudor Ionescu, finul său și prietenul meu bun. (…) Are mare stimă pentru Antonescu, pe care-l consideră «un mare general, un bun patriot, dar nepriceput în politică, și care pretinde cu încăpățânare că o cunoaște perfect; crede orbește în Hitler pe care-l socoate supraom și din cuvântul dat își face un punct de onoare cu totul exagerat. «Eu mai mult decât să demisionez nu pot face absolut nimic; sunt militar și numai militar și ca să fiu complet sincer îți mărturisesc cinstit că în conștiința mea n-am aprobat amestecul generalului Antonescu în politică». N-am mai insistat. Această discuție a avut loc numai între noi doi”.

 

În continuare, acțiunile de supraveghere a activității forțelor opoziționiste au vizat noile orientări ale conducerii PCR. La 18 martie 1944, SSI raporta:

 

„În întreprinderile din țară, și în special la cele din regiunea Brașov, Ploiești, București și cele de pe Valea Jiului, se remarcă în ultimul timp, datorită apropierii frontului, o atmosferă din ce în ce mai comunizată.

Deși comuniștii nu au trecut încă la acțiuni importante, totuși propaganda se face pe o scară întinsă, de la om la om și cu foarte multă prudență. Tendința lor este de a pregăti starea de spirit favorabilă ca atunci cînd se va trece la fapte să găsească terenul propice.

Antipropaganda comunistă este insuficientă, dovadă creșterea numărului simpatizanților și adepților comuniști.

Serviciul nostru a propus măsurile necesare pentru intensificarea propagandei anticomuniste (se repeta ceea ce am consemnat într-un episod anterior – n.n.).

Propunem, în afara schimbului de informații de la caz la caz, să se întrunească o dată pe lună toți șefii unităților menționate. (Ministerul Propagandei, Ministerul Muncii – Secțiile Muncă și Lumină – și Marele Stat Major – n.n.), organele Poliției, Siguranței, Jandarmeriei și S.S.I. într-o conferință în care:

– să se pună reciproc la curent cu situația mișcării comuniste în întreprinderi (schimb de tabele);

– să se stabilească normele de lucru și procedeele de întrebuințare;

– să se determine cauzele reale care contribuie la comunizarea spiritelor și să se avizeze asupra mijloacelor cele mai potrivite pentru combaterea lor.

Acest sistem a fost deja aplicat la Ploiești, iar rezultatele au fost din cele mai bune.

Pentru început propunem aplicarea acestui sistem la București, Sibiu, Timișoara, Galați și Iași.

Prima intrunire să aibă loc la 10 aprilie 1944 la sediul regiunilor de contrasabotaj S.S.I.”.

A semnat șeful Serviciului Special de Informațiuni, director general, Eugen Cristescu.

 

Revin la Ioan Hudiță, care, la 19 martie 1944, a consemnat un moment demn de a fi reținut în contextul politic dat:

 

„Nu pot nici azi ieși din casă. Pe la ora 9 vin să mă vadă Maniu și Mihalache. Ei au văzut ieri seară între 7 și 8.30, pe Antonescu. Maniu și-a călcat pe inimă și la insistența lui Lupu și a lui Mihalache s-a decis să-l vadă (pe Mareșal) pentru a-l convinge să înceteze imediat războiul și să renunțe la evacuarea administrației din Basarabia și Bucovina. Maniu era sigur că degeaba intervine. (…) Timp de o jumătate de oră, (Mareșalul) le-a explicat pe ce se bazează hotărârea lui de a continua războiul alături de nemți «oricare ar fi neplăcerile și riscurile care mi le asum». El e convins că retragerea nemților e numai «strategică» și că de «îndată ce ea își va atinge obiectivele scontate» el are asigurări formale din partea lui Hitler că situația militară va fi complet restabilită pe frontul rus și trupele noastre din Crimeea vor fi eliberate”.

 

Acțiunile partidelor istorice erau urmărite cu nedezmințit interes și de conducerea PCR, implicată, la rândul ei, în încercările de constituire a unei opoziții unite și unitare. Ziarul „România liberă” din 22 martie 1944 publica un articol în care se atrăgea atenția forțelor politice potențial partenere:

 

„Dacă partidele democratice, toate organizațiile antihitleriste se vor uni și vor conduce întreg poporul la luptă pentru doborîrea bandei trădătoare de la cîrma țării, dacă comandanții și trupele române vor refuza să execute ordinele trădătorului Antonescu și vor întoarce imediat armele împotriva nemților și a slugilor lor, țara și poporul vor fi salvați de la dezastru.

Astăzi încă nu e târziu. Șefii vechilor partide, în frunte cu dl Maniu, trebuie să părăsească atitudinea lor de până acum dușmănoasă Frontului Patriotic, să se alăture Frontului Patriotic și să pornească cu toate organizațiile antihitleriste din fruntea poporului la lupta hotărâtoare.

Comandanții, ofițerii și soldații să nu mai execute ordinele de nimicire ale armatei române – ci să întoarcă armele împotriva nemților și slugilor lor de la cîrmă. Libertatea, independența și onoarea țării noastre pot fi salvate.

Astăzi se mai poate – mîine va fi prea tîrziu!”.

 

Tot la 22 martie 1944 Uniunea Patrioților s-a adresat comandanților de mari unități militare, precum și ofițerilor și soldaților cu un manifest din care redau un fragment:

 

„E momentul acțiunii. Armata și comandanții ei poartă o mare răspundere. Ei trebuie să-și îndeplinească imediat datoria patriotică. Poporul nu va uita pe cei ce au fost alături de el în ceasul decisiv. Nici pe cei ce nu și-au făcut datoria. Dați ordine pentru încetarea luptei în Crimeea, pentru întoarcerea armelor împotriva nemților.

Nu tolerați ca unități românești să fie trimise la luptă alături de nemți împotriva Armatei Roșii.

Împotriviți-vă cu forța, dacă primiți astfel de ordine!

Alături de popor, doboriți pe trădătorul de patrie Antonescu!

Împiedicați, cu armele, pustiirea țării de către nemți!

Uniți-vă cu toți patrioții în lupta pentru salvarea țării!

Trăiască România liberă și independentă!”.

 

Liderii politici de toate nuanțele au urmărit cu deosebită atenție rezultatele întâlnirii Antonescu-Hitler din zilele de 23-24 martie 1944. Până în prezent (2026), s-au publicat stenogramele discuțiilor dintre cei „doi aliați”. Din ampla relatare rețin ceea ce a declarat Ion Antonescu „pentru istorie”, după ce a revenit în țară:

 

„Führerul și-a încheiat expunerea, făcând o evidentă aluzie la noi, declarând că va da armament numai la acei ce merg să lupte contra Rusiei.

După expunerea făcută de Führer, am mulțumit pentru larga expunere, afirmând că poporul român este o mică națiune cu un trecut îndelungat de lupte, sacrificii și suferințe și că acest popor stă pe locul de la formarea Daciei. (…)

Trecând apoi la situația expusă la întrevederea anterioară, privitor la măsurile luate contra Ungariei (ocupată, între timp, de armata germană – n.n.) și cauzei care le-a determinat, am arătat necesitățile militare ca să se suprime culoarul secuiesc și toate forțele ungurești din Ardealul cedat să fie retrase pe vechea frontieră. Dacă această măsură aduce după sine constituirea de partizani, se va răspunde cu formarea partizanilor români. De aceea, este necesar să se permită înapoierea acasă a refugiaților, ca învățători, preoți, care să-și ocupe posturile lor, dându-ne putința de a organiza și duce lupta contra eventualelor formațiuni de partizani.

Culoarul secuiesc este necesar a fi evacuat de trupele ungare și din considerentul că atunci când diviziile românești ce luptă în Moldova vor fi silite la retragere, nu pot intra în teritoriul unguresc.

După aceasta Führerul a modificat singur linia trasă pe hartă care era până la Meres (Mureș) și a dat ordin generalului Jodl ca trupele ungurești să fie retrase peste vechea frontieră de la vest de Oradea – Satu Mare”.

 

Când, uneori, îmi mai „scapă” câte o observație, câte o fază cu iz de comentariu, nu înseamnă că m-am abătut de la obiectivul meu programatic, acela de a recurge exclusiv la documentul pur. În consecință, uriașul volum de telegrame între americani și englezi, între americani și sovietici, între englezi și sovietici, între englezi și englezi, între sovietici și sovietici, implicați în negocierile cu împuterniciți ai autorităților de la București în paralel cu cei ai Opoziției, volum înregistrat la finalul lunii martie 1944, nu va fi prezentat într-o manieră analitică. Voi încerca doar să extrag esențialul din cantitatea copleșitoare de informații, amenințări, proiecte, decizii, ceea ce – trebuie să recunoască și cititorul – nu este deloc simplu și nici facil. Astfel, la Departamentul de Stat al SUA s-a elaborat de specialiști, cu un mare efort de analiză și sinteză, un răspuns la propunerile lui Iuliu Maniu:

 

„1. Independența României va fi menținută;

2. Drepturile teritoriale ale României vor fi, în principiu, respectate; propunerea de organizare a unui plebiscit în Basarabia (și Bucovina de nord) este rezonabilă; dar problema Transilvaniei este atît de complexă și serioasă încît impune o examinare generală postbelică;
3. Statutul de cobeligerant poate fi acordat României numai pentru teritoriul românesc și cu scopul izgonirii germanilor din România; nu se va permite, în niciun caz, ca aceasta să acționeze în afara frontierelor românești; și
4. Dacă va fi ca România să capituleze și să adopte o poziție activă proaliată, Aliații îi vor acorda acel ajutor care va fi posibil în cazul unui atac neprovocat fie din partea Ungariei sau a Bulgariei; lansarea unui atac românesc împotriva oricăreia din aceste țări nu va fi, totuși, tolerată; dacă una sau ambele aceste țări se vor alătura taberei aliaților, nu se va permite ca operațiunile lor militare să se extindă pe teritoriul românesc și nu se va permite nici ca operațiunile militare românești să se extindă pe teritoriul lor”.

 

În arhive se găsesc aproximativ 30 de telegrame emise în câteva zile de la finalul lunii martie 1944 în legătură cu tratativele de la Cairo. Mă voi referi la cea semnată de  ministrul plenipotențiar britanic la Cairo (31 martie 1944):

 

„1. Ambasadorul sovietic (Nikolai Novikov) a telefonat la 8,30 p. m. seara trecută să întrebe dacă l-ar putea vedea urgent pe Știrbei. Desigur că am fost de acord și ambasadorul a trimis mașina după Știrbei.

2. Ambasadorul sovietic l-a informat pe Știrbei verbal după cum urmează:

«Guvernul britanic a cerut Moscovei să aprobe ca generalul Wilson să-l informeze pe Maniu despre sprijinul militar ce i se poate da, dacă acesta se decide să organizeze o lovitură de stat împotriva lui Antonescu. Guvernul sovietic a aprobat următorul răspuns: Dacă Maniu organizează o lovitură de stat împotriva germanilor și răstoarnă guvernul Antonescu, guvernul sovietic este gata să încheie un acord cu Maniu privind ajutorul militar.

3. Domnul Novikov s-a interesat dacă. generalul Wilson se află la Cairo, întrebare din care s-ar deduce că cele de mai sus erau intenționate ca un supliment la mesajul lui Wilson către Maniu.
4. În discuția ulterioară, Știrbei l-a întrebat pe ambasadorul sovietic dacă Rusia va favoriza predarea Transilvaniei României. Ambasadorul sovietic a răspuns că nu primise nicio instrucțiune oficială în această problemă, dar i-a arătat lui Știrbei o hartă oficială în care cu toate că se prezenta Basarabia și Bucovina ca făcând parte din Republica Sovietică se prezenta de asemenea întreaga Transilvanie ca aparținînd Român. (…)
5. Ambasadorul sovietic a declarat, de asemenea, că dacă Știrbei are oricînd ceva important să-i comunice poate să între direct în contact cu el, pentru a evita orice intirziere, deoarece în orice caz cele trei Puteri se informau reciproc în întregime în această chestiune.
6. Știrbei raportează comunicarea sovietică lui Maniu și ea va pleca chiar în această după-masă, 31 martie. Adaugă după cum urmează: «După părerea mea, este sigur că nu se va mai da niciun detaliu privind cooperarea militară: dacă nu s-a decis realizarea întoarcerii și cine o va face»”.

 

Închei prezentarea unor documente emise în luna martie 1944 cu o consemnare din Jurnalul lui Ioan Hudiță referitoare la convorbirea sa cu generalul C. Sănătescu (31 martie 1944):

 

„Îmi spune că ieri după masă între 5 și 6.30, a avut loc o discuție aprinsă între el și Antonescu, în fața Regelui. S-a discutat întreaga situație de pe front. Regele l-a rugat pe Antonescu să-i explice ce intenții are față de retragerea nemților și de apropierea rușilor de Chișinău și de Iași. Antonescu i-a răspuns că are asigurări «formale» din partea lui Hitler că frontul se va stabiliza pe linia Rădăuți-Botoșani-nord de Iași – Bălți – Chișinău – Tighina și că în niciun caz Iașul și Chișinăul nu vor cădea în mâinile rușilor «Mi-e teamă că vă înșelați, d-le Mareșal, i-a răspuns Regele; f. multă lume, printre care și generali care luptă pe front, crede că războiul e definitiv pierdut». Antonescu a sărit în sus, spune Sănătescu, ridicându-se de pe scaun, a început să vocifereze, făcându-mă pe mine răspunzător de ideile greșite pe care le are despre situație Majestatea Sa Regele; eu v-am numit în acest loc tocmai pentru a veghea ca Majestatea Sa să fie ferită de orice influență din partea politicienilor interesați și a unor generali fricoși și neinformați; văd că m-am înșelat grav». Eu sunt f. calm de felul meu, a continuat Sănătescu, și-n toată cariera mea de militar am dovedit o mare stăpânire de sine și de data aceasta m-aș fi stăpânit dacă reproșul lui Antonescu mi-ar fi fost făcut în patru ochi; l-a făcut însă în prezența Regelui, am fost nevoit să reacționez, repet, în contra firii mele și i-am răspuns așa cum trebuia”.

(Nu mai consemnez acel răspuns, de altfel, deosebit de lung. Importantă era informația despre confruntarea Rege – Mareșal).