Apariția și dispariția coalițiilor politice. Cazul BND, iunie – septembrie 1944 (XXXIII)

Am ajuns cu prezentarea de documente la 1 mai 1944. Cum bine se știe, în pofida politicilor oficiale, încă de la proclamarea Zilei Muncii, aproape pe întregul glob, 1 mai a fost, într-un fel sau altul, o zi de sărbătoare a muncitorimii. Regimul antonescian n-a făcut excepție de la această tradiție. Bineînțeles, în „stilul propriu”. Din unghiul istoric al acestui serial, cred că interesează, înainte de toate, constituirea Frontului Unic Muncitoresc (FUM), gândit ca un pas esențial în procesul înființării Blocului Național Democratic (BND). Manifestul care a anunțat formarea FUM are ca dată de emitere 1 Mai 1944.

În România, de-a lungul timpului și al timpurilor s-au lansat în circulație numeroase variante legate de constituirea FUM. Ca și în alte cazuri, în afară de documentele scrise, sunt credibile mărturiile protagoniștilor. De aceea, îl voi cita pentru început pe Constantin Agiu, cel care – alături de Constantin Pârvulescu – a primit „sarcina” din partea PCR să participe la negocierile cu împuterniciții PSD pe tema formării FUM:

„Se apropia 1 Mai. Era vorba de Frontul unic Muncitoresc. Partidul nostru făcuse propuneri cu mult înainte și le repetase în vederea acestui scop. Dar la toate acestea, șeful de partid (C. Titel Petrescu) găsea răspunsul ca să respingă elegant propunerile noastre. Numai în seara de 1 Mai (de fapt, în ajun – n.n.) când manifestul era gata și împărțit la organizațiile noastre, ca să fie difuzat delegaților noștri, la tratative a participat tovarășul Ștefan Voitec; din partea partidului am fost trimis eu.

Am început discuțiile pe la ora 8 și ori pentru un punct, ori pentru o virgulă, tovarășul Voitec care era ziarist știa să câștige timp. Parcă mi-a făcut impresia că ar fi vrut să prelungească tratativele peste această zi istorică și hotărâtoare, în condițiile politice de atunci. Dar pe la o oră tîrzie, cam pe la miezul nopții, tovarășul Pârvulescu și tovarășul Rangheț mă așteptau cu răspunsul, ca să vadă dacă au semnat protocolul acela și manifestul. Atunci epuizând toate i-am spus așa:

– Uite, tovarășe, lucrul principal s-a făcut, dvs. în principiu ați acceptat că este necesar și istoricește să se reconstituie unitatea de luptă a clasei muncitoare și că n-ar mai fi vorba decât de detalii. Eu te anunț că manifestul a fost făcut (fusese tipărit). Dacă vrei îți arăt și dumitale (…). Eu te sfătuiesc să-l semnezi sau iei legătura cu șeful partidului dumitale. Eu am depline puteri ca să semnez numaidecât. Și să comunici. E ridicol să mai aștept.

Până l-a găsit pe șef și partidul nu știu care, a mai durat o oră, după aceasta, tot servindu-mi argumente de ceea ce nu mai era de convins, fiindcă manifestul a devenit de acum o realitate”.

Cât de veridică a fost relatarea lui Constantin Agiu? Să ne întoarcem cu câteva zile în urmă. Ioan Hudiță s-a întâlnit cu Titel Petrescu în dimineața zilei de 27 aprilie 1944. A notat următoarele în Jurnalul său:

„Așa cum îi spusesem ultima dată, Maniu n-are nimic contra constituirii unui front unic al muncitorilor, din contră el speră ca elementele social-democrate să aibă un rol de conducere în acest front și să împiedice astfel elementele dubioase care ar putea face jocul bolșevicilor ruși. «Noi vrem pace cu Sovietele și raporturi de bună vecinătate, i-am precizat eu, dar nu bolșevizarea țării; pe această chestiune cred că nu mai e nevoie de insistat». Titel P. îmi răspunde că el personal n-are absolut nicio încredere în Soviete și cu atât mai puțin în agenții lor, «simpli agenți plătiți de Moscova», dar că n-are ce se face față de «proștii lui din partid care se lasă legănați de chestiuni de ideologie, când în realitate Moscova urmărește prin comuniști aceeași politică imperialistă ca și vechii țari, poate chiar și mai teribilă». (…) El a lăsat mână liberă lui Rădăceanu și lui Voitec să semneze acordul cu delegații comuniști, C. Pârvulescu și Agiu. El are mai multă încredere în Voitec, omul lui de casă, decât în Rădăceanu pe care-l crede «șiret și cam afacerist». (…)

Titel Petrescu nu vede cu ochi buni acest front unic și se întreabă chiar dacă propunerea lui Pârvulescu nu este o manevră din partea Siguranței pentru a avea un pretext să aresteze întreaga conducere a Partidului Social-Democrat, după încheierea acestei înțelegeri. Situația lui însă în partidul său este destul de grea, întrucât aproape toți fruntașii social-democrați, Flueraș, Jumanca, Rădăceanu, Voitec și alții sunt pentru încheierea acestui front”.

Și acum, câteva fragmente din Manifestul Frontului Unit Muncitoresc despre care s-a vorbit atât de mult:

„CĂTRE ÎNTREAGA CLASĂ MUNCITOARE!

CĂTRE POPORUL ROMÂN!

1 Mai 1944 găsește muncitorimea din România, precum și masele largi ale poporului român la marginea prăpastiei. Războiul provocat de către clica hitleristă din România împotriva Uniunii Sovietice, Marii Britanii și Statelor Unite seamănă moartea, jalea și distrugerea pretutindeni pe cuprinsul țării.

Muncitorimea, țărănimea, meșteșugărimea, intelectualitatea, laolaltă, cu întreaga națiune română suferă urmările pustiitoare ale acestui război ROMÂNI! Pacea pe care întreaga națiune o dorește trebuie cucerită prin lupta poporului, care trebuie să ia în propriile sale mîini soarta sa.

Muncitorimea în Front unic își stringe astăzi rîndurile, la noi ca pretutindeni. În ziua de 1 Mai, ziua ei de luptă și de speranță, muncitorimea organizată, unită, de la comuniști la social-democrați, cheamă întreaga clasă muncitoare, pe toți muncitorii organizați și neorganizați, întreg poporul român, toate clasele și păturile sociale, toate partidele și organizațiile indiferent de culoarea politică, credință religioasă și apartenență socială la lupta hotărîtă pentru:

Pace imediată. Răsturnarea guvernului Antonescu, formarea unui guvern național, din reprezentanții tuturor forțelor antihitleriste. Izgonirea armatelor hitleriste din țară, sabotarea și distrugerea mașinii de război germane! Sprijinirea Armatei Roșii eliberatoare. Alianță cu Uniunea Sovietică, Anglia și Statele Unite. Pentru o Românie liberă, democratică și independentă! Trăiască 1 Mai, ziua de înfrățire în semnul păcii și de unire a clasei muncitoare!

1 Mai 1944

Frontul Unic Muncitoresc”.

Evenimentele care au generat un și mai mare interes public s-au succedat în ritmuri tot mai înalte. În acest context, a fost dată publicității, tot la 1 Mai 1944, Declarația guvernelor britanic, sovietic și american referitoare la cei patru sateliți ai Axei (Ungaria, România, Bulgaria și Finlanda). În prima parte a documentului s-au trecut în revistă stările de fapt. Apoi, s-au menționat unele condiții:

„1. Sateliții Axei, Ungaria, România, Bulgaria și Finlanda, în ciuda faptului că, își dau seama de inevitabilitatea unei înfringeri zdrobitoare nazismului și în ciuda dorinței lor de a ieși din război, contribuie, material, prin actuala lor politică și atitudine, la forța mașinii de război germane.

2. Stă încă, în puterea acestor națiuni, prin retragerea din război și încetarea colaborării cu Germania, opunind rezistență forțelor nazismului prin orice mijloc posibil, să scurteze încleștarea europeană, să reducă marile lor sacrificii și să contribuie la victoria Aliaților.
3. Perspectivele acestor țări de a exista în viitor ca state independente, dreptul de a alege liber propriile lor guverne și evitarea unor devastări militare nu pot fi lărgite, ci doar reduse prin continuarea colaborării cu Germania nazistă.
4. Nu este vorba decît de faptul că, cu cit aceste națiuni vor continua participarea la război și colaborarea lor cu Germania, cu atît mai dezastruoase vor fi consecințele pentru ele și cu atit mai severe vor fi condițiile ce le vor fi impuse.
5. Responsabilitatea Ungariei, României, Bulgariei și Finlandei pentru participarea la război de partea Germaniei naziste le impune necesitatea de a hotări acum, cît mai au timp, sau să contribuie la inevitabila victorie a Aliaților, sau să persiste in actualul curs greșit și catastrofal”.

Cum era de așteptat, Declarația a avut un ecou puternic, atât în țară, cât și în străinătate. Conducerile partidelor s-au reunit de mai multe ori pentru a dezbate acest document cu un incontestabil caracter ultimativ. Totodată, s-au intensificat, într-o manieră decisivă, negocierile în curs de desfășurare. O mărturie concludentă a venit încă din ziua de 2 mai 1944. Astfel, Corneliu Coposu a notat:

„Știrbey transmite o telegramă în care precizează că Novikov a făcut sugestia de încadrare în Opoziția Unită a comuniștilor, pentru a promova aspectul de omogenitate și de unanimitate al opiniei antifasciste din România în fața străinătății. Ambasadorul sovietic insistă pentru acceptarea neîntârziată și integrală a condițiilor stabilite inițial”.

La 5 mai, în seria reuniunilor amintite s-a înscris încă una despre care Corneliu Coposu a relatat:

„Consfătuire Maniu, Brătianu, Titel Petrescu, Mihalache, dr. Lupu, Popovici, Jumanca, Zamfirescu, Bebe Brătianu, acasă la Dinu Brătianu. Se avizează acceptarea sugestiei ambasadorului Novikov și se planifică contacte cu fruntașii comuniști disponibili pentru discuții concrete”.

Cercurile diplomatice au primit, la rândul lor, cu interes mesajul transmis de I.A. Vîșinski ambasadorului britanic la Moscova. În mesaj se arăta, între altele:

„1. Ofensiva Armatei Roșii din sud, deruta trupelor germane și românești din Crimeea și, în special, intrarea forțelor sovietice pe teritoriul românesc au scăzut în mod vizibil starea politico-morală a trupelor române.

2. În rândul unei mari părți a ofițerilor și soldaților din armata română războiul este nepopular și se așteaptă încheierea lui cât mai grabnică.
3. Prezența în țară a unui mare grup de forțe germane și completa dependență politică și economică de Germania împiedică retragerea României din război. Mulți ofițeri români prizonieri declară că mareșalul Antonescu își va menține promisiunea față de Hitler și va continua războiul alături de Germania până la capăt”.

În zilele următoare, Poliția, Jandarmeria și SSI au expediat rapoarte în care semnalau că orientările generale de ordin politic și militar ale PCR au fost completate sub formă de manifeste distincte cu elemente specifice celor mai mari entități economice din țară. Asemenea manifeste au fost editate de comitetele patriotice ale Frontului Unic Muncitoresc din Uzinele „Malaxa”, „Atelierele CFR”, „Întreprinderea SET”, „Mociornița” din București, precum și din întreprinderile mari din Ploiești, Brașov, Timișoara, Arad etc. În privința revendicărilor specifice, pe primul loc se aflau cele de ordin salarial și regimul de muncă. Se solicita, de asemenea, demilitarizarea întreprinderilor. Toate aceste manifeste se încheiau astfel:

„Frați muncitori și muncitoare, funcționari și funcționare!

Datoria noastră sfântă este de a ne uni la luptă într-un singur gând pentru a salva țara de la catastrofă. Și aceasta o putem face în lupta noastră hotărâtă cu Frontul Unic Național de Eliberare.

Trăiască unitatea de luptă a muncitorilor din întreprinderea noastră!”.

La 9 mai, Hudiță a notat în Jurnalul său:

„La ora 6, la Maniu. Îl găsesc stând de vorbă cu Pătrășcanu și cu Ghiță Pop. Discutăm cazul Ralea (era vorba despre solicitarea acestuia de a fi reprimit în PNȚ – n.n.). Ghiță Pop l-a întrebat (pe Pătrășcanu) dacă în adevăr Ralea s-a înscris la comuniști și dacă i s-a promis președinția partidului, după terminarea războiului. Când am ajuns eu, Pătrășcanu răspundea la aceste întrebări: «Ralea a insistat mult să se înscrie la noi, ca simplu membru, a spus Pătrășcanu. Noi nu avem, după statutele noastre, funcțiunea de președinte, ci numai aceea de secretar general; noi cunoaștem păcatele din trecut ale lui Ralea și, de aceea, n-am putut accepta înscrierea lui (…) Eu l-am întrebat dacă, în prezent, «se poate vorbi de un partid comunist, întrucât am auzit că fosta conducere a fost înlăturată și că s-a dat delegație altor persoane pentru reorganizarea mișcării». Pătrășcanu, f. jenat, a fost silit să recunoască exactitatea informației mele și a răspuns că noua conducere l-a însărcinat pe el și pe Constantinescu-Iași să ducă tratativele cu noi și cu celelalte partide care vor să intre în Blocul care se pregătește”.

La 15 mai 1944, Corneliu Coposu a consemnat telegrama cifrată a ministrului plenipotențiar român de la Stockholm prin care anunța că Mareșalul Antonescu a respins propunerea sovietică de armistițiu. Peste două zile, Corneliu Coposu a notat:

„Maniu hotărăște să se conformeze sugestii primite de la Cairo prin Vișoianu și să perfecteze cu Pătrășcanu integrarea oficială a comuniștilor în Blocul Opoziției, stabilind clauzele colaborării. Am sarcina de a contacta pe Pătrășcanu pentru o întâlnire urgentă”.

În ziua următoare au început negocierile pentru constituirea Blocului Național Democratic (BND), delegațiile PNȚ, PNL și PSD nu și-au ascuns surprinderea în legătură cu prezența unei persoane necunoscute sau vag cunoscute alături de Lucrețiu Pătrășcanu și Petre Constantinescu-Iași, în calitate de reprezentant al PCR. Într-un anumit fel, se repeta scena cu uimirea lui Iuliu Maniu provocată de apariția ca împuternicit al comuniștilor a lui Constantin Agiu. În noul caz, era vorba despre muncitorul ceferist Vasile Bâgu, participant la greva din 1933 de la „Atelierele Grivița”. Prezența unui muncitor la acea reuniune de „oameni subțiri” sublinia o diferență stânjenitoare pentru delegații celorlalte trei partide. Dar nu acesta a fost elementul principal desprins din desfășurarea reuniunii. Când Petre Constantinescu-Iași a propus ca BND să-i cuprindă și pe componenții Frontului Patriotic Antihitlerist, s-a dezlănțuit o „ploaie” de proteste din partea reprezentanților PNȚ, PNL și PSD. Cu vehemență i-au respins „ideea” cu o argumentare în centrul căreia s-a aflat considerentul că respectivele formațiuni politice sunt ficțiuni, grupuscule ale unor foști demnitari carliști, precum Mihail Ralea și Gheorghe Tătărăscu. Hudiță a notat:

„Constantinescu a scos din buzunar o foaie pe care a voit s-o citească și pe care el a numit-o «Platforma Partidului Comunist pentru înjghebarea blocului partidelor democratice». În calitatea mea de gazdă, l-am oprit imediat, spunându-i că dacă acceptarea formațiunilor politice despre care a vorbit este o condiție sine-qua-non pentru Partidul Comunist, atunci este inutil să ne mai citească platforma lui, întrucât partidul pe care îl reprezint eu respinge categoric această propunere”.

În zilele care au urmat până la sfârșitul lunii mai, autoritățile publice au întocmit noi rapoarte despre activitățile organizațiilor PCR din București și din alte localități, relevându-se constituirea de celule în fabrici și în cartiere cu misiunea de a elabora și difuza propriile materiale de propagandă care reluau ideile principale prezentate în ultimele episoade ale serialului de față.

De asemenea, tot în acele zile, s-au înmulțit schimburile de telegrame referitoare la desfășurarea negocierilor de la Cairo. În acest context, Corneliu Coposu a notat în ziua de 27 mai 1944:

„Vișoianu transmite că, după indicațiile lui Novikov, urmează ca Lucrețiu Pătrășcanu să fie acceptat ca reprezentant comunist în Bloc. La Memorandumul lui Iuliu Maniu (care solicita modificarea unor condiții din Proiectul de armistițiu comunicat de URSS – n.n.) nu a primit de la ambasador niciun răspuns”. În completare, la 31 mai 1944, C. Coposu a scris: „Se transmite (prin Ankara) că Molotov a dat răspuns negativ la contra-propunerile lui Iuliu Maniu.

În acest mod s-au clarificat temele aflate în discuția conducerilor PNȚ, PNL și PSD, ceea ce a implicat luarea în considerare a noilor realități legate de desfășurarea negocierilor cu diplomații britanici, americani și sovietici”.