Apariția și dispariția coalițiilor politice. Cazul BND, iunie – septembrie 1944 (XXXIV)

După mai bine de doi ani și jumătate de tatonări, acorduri și dezacorduri, iluzii și deziluzii, progrese și regrese a fost dat lunii iunie 1944 să consemneze constituirea oficială a Blocului Național Democratic (BND). Era, însă, nevoie să treacă 20 de zile de tensiuni, de presiuni, de negocieri până să se adopte o decizie operațională concretizată într-o Declarație comună a PNȚ, PNL, PCR, PSD. A fost un interval în care aproape totul s-a pus sub semnul întrebării, iar o parte a răspunsurilor se găsește în arhive și în însemnările zilnice ale unor protagoniști.

 

Încă de la 1 iunie 1944, o veste de la Cairo a provocat o deosebită îngrijorare, așa cum a notat în acea zi Corneliu Coposu:

 

„Primim telegrama lui Știrbey din 31 mai, prin care acesta comunică lui Maniu că, prezentând reprezentanței aliate contra-propunerile făcute de opoziția unită la condițiile de armistițiu din 12 aprilie 1944, prin memorandumul lui Maniu, dus de Vișoianu, reprezentantul englez a refuzat discutarea acestor contra-propuneri, înainte de a se accepta condițiile stabilite”.

 

Îngrijorările conducerii PNȚ  au vizat și o altă temă presantă, potrivit celor scrise, la rândul lui, de Ioan Hudiță la 2 iunie 1944:

 

„În mesajul primit azi de la Știrbei, suntem sfătuiți să ajungem «neapărat» la un acord cu partidul nostru comunist, trecând peste orice considerații «numai pentru a face plăcere Moscovei». Interesant că nu rușii cer acest lucru ci numai anglo-americanii, dovadă că ei sunt hotărâți să menajeze la maximum Moscova. «Nu e semn bun acest lucru, zice Maniu; acum înțeleg eu și mai bine pentru ce ei (anglo-americanii) nu pun piciorul în prag în chestiunea poloneză și-i lasă pe ruși să-și facă mendrele”.

 

Tratativele sau, mă rog, tatonările paralele – guvernamentale și ale Opoziției – au devenit mai dese și mai aplicate pe măsură ce situația de pe fronturi devenea tot mai nefavorabile puterilor Axei. În aceste condiții, la 3 iunie 1944, șeful Legației României în Suedia, F. Nanu, a comunicat lui Mihai Antonescu că a primit de la Ambasada sovietică din Stockholm acordul URSS față de punctele propuse de oficialitățile de la București (practic, de la Mareșalul Ion Antonescu) privind o prezumtivă Convenție de armistițiu care să includă, între alte prevederi termenul de 15 zile pentru plecarea din România a trupelor germane și instituirea unei zone care să nu fie ocupată militar de Aliați, zonă în care să funcționeze Guvernul Statului Român. De asemenea, Guvernul sovietic își exprima acordul pentru o armată a despăgubirilor care urmau să fie plătite de România în funcție de pagubele provocate pe teritoriul URSS de unitățile Armatei Române.

 

Pe întregul spectru militaro-politic din România (și, evident, la scară globală) a avut un deosebit de puternic ecou debarcarea trupelor americano-britanice în Nordul Franței (în Normandia). Nu este cazul să detaliez, ci doar să subliniez două aspecte legate de tema serialului de față. S-au spulberat iluziile privind o debarcare americano-britanică în Balcani și au căpătat un nou impuls demersurile guvernamentale și ale „Opoziției Unite” pentru scoaterea României din război. În acest context, la 6 iunie 1944, Ioan Hudiță a consemnat:

 

„Debarcarea în Normandia. La opt și jumătate trece Maniu cu Leucuția și cu Ghiță Pop (se întâmpla la Snagov – n.n.) să-mi spună că ieri seară după plecarea mea a trecut pe la el Pătrășcanu să-l anunțe că el s-a înțeles cu Dinu Brătianu și cu Titel Petrescu, ca delegații celor patru partide să se întrunească în seara aceasta la 7, în același loc, adică tot la mine acasă. (…).

Maniu e de părere să redactăm un acord scris fără niciun echivoc de care să putem răspunde și-n fața justiției, în caz că Antonescu află ceva despre existența lui. Delegații încep să sosească de pe la 7 fără un sfert. Cel dintâi vine Constantinescu-Iași, care-mi spune că pe viitor el va reprezenta singur partidul său și că ai lui au renunțat la V. Bâgu. După câteva minute, sosesc: Voitec, însoțit de Jumanca, apoi Ghiță Pop și Bebe Brătianu. S-a luat act de declarația lui Constantinescu-Iași, că renunță de a mai cere intrarea în Biroul nostru (în componența BND – n.n.) a lui Tătărescu, Ralea și ceilalți. Am spus că noi nu ne opunem la intrarea Ligii Plugarilor. Bebe Brătianu s-a declarat de acord cu propunerea mea, iar Voitec și Jumanca, la fel, în numele partidului lor. Am luat apoi cuvântul pentru a propune cele patru puncte ale acordului nostru. Constantinescu-Iași a citit apoi o lungă declarație, de două pagini, bătută la mașină, în care Partidul Comunist încearcă să-și aroge niște merite imaginare, care ne surprind pe toți destul de dezagreabil. Voitec și Jumanca protestează contra acestei declarații pe care o consideră «mincinoasă în întregime» și care urmărește să i se dea de către noi «autoritatea unui document», care să servească conducătorilor comuniști în propaganda lor viitoare. Eu protestez cu toată energia în contra. Constantinescu și-a pus Declarația în buzunar, spunând că «el nu mai poate continua discuția până nu va referi partidului său». Era opt și un sfert. (…) Ghiță Pop și cu mine am pus în curent pe Maniu cu modul cum s-a desfășurat ședința de azi după masă, cu delegații celorlalte partide. Maniu e de acord cu atitudinea noastră și înclină să-i eliminăm pe comuniști din combinația noastră «deoarece sunt nesinceri și suspecți totodată». El e de părere să mai așteptăm câteva zile și să reluăm discuțiile numai cu social-democrații și cu liberalii. Ghiță Pop și cu mine suntem încântați de această perspectivă”.

 

În Arhiva Națională se găsește originalul Declarației PCR (de fapt, era un proiect) care a constituit „mărul discordiei”. Textul este într-adevăr bătut la mașină la un rând. Îl redau integral:

 

„Delegații partidelor național-liberal, național-țărănesc, comunist și social-democrat, delegații ultimelor două partide fiind împuterniciții și reprezentând și grupările: partidul socialist țărănesc și muncitoresc (Ralea – n.n.). Frontul Plugarilor (dr. Petru Groza) și Uniunea Patriotică (interfață a PCR – n.n.) întrunindu-se astăzi 6 iunie 1944 au hotărât următoarele:

1) Se constituie din toate partidele mai sus numite un Comitet Național ca expresie a Frontului Național Patriotic; 2) Scopurile în vederea cărora sʼau unit toate partidele și grupările anti-hitleriste sunt: imediata încheiere a armistițiului, plecând dela condițiile armistițiului, astfel cum au fost comunicate de către guvernul sovietic, de acord cu guvernul englez și al Statelor Unite, ieșirea imediată din axă și încadrarea României în alianțele ei firești: Uniunea Sovietică, Anglia și Statele Unite; alungarea trupelor hitleriste din țară și activa participare a României alături de aliați la izgonirea acestor trupe și a trupelor ungurești din Transilvania de Nord; răsturnarea guvernului Antonescu și alcătuirea unui guvern național din partidele și grupările anti-hitleriste, 3) Redactarea imediată a unui apel către țară în numele Comitetului Național, prin care va fi chemată întreaga populație a țării la lupta pentru neîntârziata realizare a obiectivelor de mai sus.

Partidele și grupările care iau parte la formarea Frontului Național Patriotic își păstrează întreaga independență ideologică, politică și organizatorică, acordul intervenit neprivind decât punctele programatice de mai sus”.

 

SSI știa aproape tot ceea ce se discuta în cercurile opoziționiste de toate nuanțele și îl informa operativ pe Mareșal despre întâlnirile respective. Iată un exemplu din multe altele:

 

„În cursul zilei de marți 6 iunie și miercuri 7 iunie a.c. au avut loc discuții între fruntașii național-țărăniști, fruntașii liberali și diferite personalități care colaborează cu Maniu, pentru a se cerceta modalitățile de acțiune ce ar fi rezervate opoziției democratice.

Maniu – care avea intenția să tărăgăneze executarea acordului (cu PCR – n.n.) – a comunicat amicilor săi că trebuiesc luate măsuri pentru a perfecta noul organism, așa-zisul Comitet Național, prevăzut la încheierea cartelului (Blocul Național Democratic – n.n.)

Urmează că fiecare grupare să-și desemneze delegații în Comitetul Național. Numărul delegaților a fost redus de la 4 la 2. Delegații comuniști vor fi: Lucrețiu Pătrășcanu și P. Constantinescu -Iași.

Delegații național-țărăniști și liberali vor fi fixați în ziua de joi, 8 iunie a.c., cînd Maniu va vedea pe Dinu Brătianu și va stabili cu acesta un acord în această privință.

Cercurile maniste declară că acordul trebuiește perfectat  pentru a se crea organul central de conducere, care să poată acționa la momentul potrivit.

În discuțiile care au avut loc în ultimele două zile, comunișii au insistat din nou asupra necesității unei acțiuni efective impusă de ultimele evenimente.

În cursul zilelor următoare, vor avea loc noi conciliabile pentru a se cerceta mijloacele de acțiune (…)

Comuniștii acuză pe Maniu că nici în momentul în care are la dispoziția sa toate forțele politice ale țării nu e capabil să ia o hotărîre și să treacă la o acțiune serioasă.

Maniștii acuză pe comuniști că, deși au închieat cartelul (urma să încheie; a mai trecut ceva timp până la acel moment – n.n.) cu național-țărăniștii și liberalii cu condițiunea excluderii lui Tătărăscu și Ralea, continuă să ducă tratativele cu aceste două grupări și să le lase impresia că ar putea să încheie un acord separat cu ele”.

 

Pe textul acestei informări, Mareșalul Ion Antonescu a pus următoarea rezoluție:

 

„Dacă informația corespunde adevărului este făcută încă o dată dovada ușurinței foștilor oameni politici. Dar refuz să cred că informația este riguros exactă. În tot cazul să se pună la dosarul opoziției și să așteptăm. La agitații de cameră răspundem înțelept cu teamă, la acțiune reală vom vedea cum se răspunde.

Țara în aceste momente are nevoie de unire, ordine, muncă, acțiune coordonată. Orice altă atitudine poate transforma un dezastru presupus într-unul real, sau și acesta poate fi cazul, va putea transforma – prin acțiunea necugetată a cîtorva – într-o catastrofă, o situație foarte grea și periculoasă. Ion Antonescu”.

 

Din numeroasele documente emise la acel început de iunie 1944 de serviciile speciale, referitoare la acțiunile PCR, rețin acum doar un fragment din Nota SSI (9 iunie 1944):

 

„Constantinescu-Iași spune că are instrucțiuni precise de a stărui pentru crearea unui bloc al tuturor partidelor și grupărilor. Din punctul de vedere comunist, spune el, e indiferent ce atitudine a avut cutare sau cutare om politic în trecut sau ce atitudine va avea în viitor. Ceea ce interesează, subliniază Constantinescu-Iași, este crearea unui organism politic capabil la un moment politic dat să conducă destinele țării.

Acestui punct de vedere pe care comuniștii l-au expus dlor Maniu și Dinu Brătianu cu tot luxul de argumente necesar, ei răspund că nu pot accepta prezența înlăuntrul unui bloc democrat a unor oameni care au fost suporturile dictaturii în România. E vorba de dnii Tătărăscu și Ralea”.

 

Ziua de 10 iunie 1944 a fost foarte bogată în evenimente. Mă străduiesc să selectez ceea ce era, deopotrivă, important și interesant. Încep cu o însemnare a lui Corneliu Coposu:

 

„SSI-ul prezintă textul unui manifest lansat la 31 mai 1944 de un grup de 17 ofițeri români prizonieri la ruși (colonel Mihail Maltopol, lt.-col. Iacob Teclu, lt.-col. N. Cambrea etc.) adresat ostașilor români cu îndemnul: «Terminați singuri războiul!» (manifestul a fost urmat de constituirea Diviziei de voluntari „Tudor Vladimirescu” – n.n.).”.

 

Tot la 10 iunie 1944, ambasadorul britanic de la Moscova și-a informat, pe larg, superiorii de la Londra despre pozițiile sovietice față de România:

 

„A. Cunoașteți planul ca România să trimită un general prin liniile rusești să ajungă la un acord cu Înaltul comandament sovietic asupra detaliilor tehnice pentru răsturnarea (de guvern) română.

1. Deoarece ne temem că românii nu pot în anumite condiții în viitor să reziste presiunii germane de a-l transfera pe colonelul de Chastelaine și pe cei doi tovarăși ai lui (era vizat grupul „Antonescian” – n.n.), sîntem nerăbdători să aranjăm posibilitățile de a-i scoate.
2. S-a sugerat românilor să li se spună că generalul român trebuie să fie însoțit de grupul colonelului de Chastelaine, dar făcînd așa trebuie să ne asigurăm că rușii nu au obiecții.
3. Deși pentru moment nu pare posibil că românii vor acționa conform propunerii din paragraful A, să sugerăm șă înaintați planul N.K.V.D.-ului și să se obțină propunerea de principiu, pentru a putea acționa prompt, dacă și cînd vor fi de acord românii să-l trimită pe general.
4. Foreign Office-ul a aprobat ideea. Ambasadorul să fie ținut la curent”.

 

De asemenea, în cronica zilei de 10 iunie 1944 ar fi de rememorat ceva despre scrisoarea pe care Lucrețiu Pătrășcanu a adresat-o lui Iuliu Maniu. După ce i-a reproșat că unele persoane din apropierea liderului PNȚ au „pălăvrăgit”, astfel încât multe dintre cele discutate confidențial au devenit cunoscute, inclusiv de serviciile secrete, autorul scrisorii a menționat:

 

„Întrucât sʼa pus în circulație în mod insistent încheerea unui acord dintre Blocul nostru și d. Tătărescu, țin să precizez: consecvenți cu punctul nostru de vedere, de atâtea ori exprimat că dorim unirea tuturor forțelor protivnice hitlerismului pentru a salva România de dezastru, înțelegem să păstrăm un contact permanent și să activăm intens în vederea realizării acestui deziderat cu toate grupările sau partidele care împărtășesc punctul nostru de vedere. Inclusiv deci cu gruparea dlui Tătărescu. Dar Blocul nostru nu a încheiat nici un fel de acord cu gruparea d-sale, Blocul în întregime, neluând un contact cu d-sa, sau cu prietenii d-sale. Conversațiile noastre, care continuă, nu au dus însă la nici o convenție sau coaliție, deși d. Tătărăscu ne-a înfățișat un proect de asemenea natură, proect care cuprinde de fapt, – țin să amintesc acest lucru – puncte de vedere identice cu ale noastre (ba aș spune chiar copiate după ale noastre). Acest lucru trebue recunoscut în profitul dlui Tătărăscu și a spiritului său de înțelegere a vremurilor pe care le trăim”.

 

De asemenea, Lucrețiu Pătrășcanu s-a referit pe larg la relațiile cu partenerii de negocieri din PNȚ, la o serie de informații care ajunseseră – și ele – la cunoștința serviciilor secrete. Redau și această parte a scrisorii:

 

„Întrucât unul dintre amicii dv. face afirmații tendențioase și infamante împotriva noastră susținând că am avea contact cu guvernul, țin să lămuresc și aici acest lucru: în cursul ultimelor trei săptămâni ni sʼa comunicat din partea d-lui Mișu Antonescu, printrʼun cunoscut comun, invitația dacă am fi dispuși să trimitem o delegație la Moscova pentru îmbunătățirea condițiilor armistițiului. Invitația nu am refuzat-o, căci ar fi fost cu totul nepolitic sʼo facem, dar am cerut o complectare a «invitației» în senzul precizării punctului de vedere al guvernului și am pus câteva condiții, printre care, în primul rând, desființarea imediată a lagărelor de concentrare, etc. Tratativele deși începute, nu au dus la nici un rezultat, pentrucă noi nu intenționăm niciun moment să ușurăm situația guvernului actual, sub nici o formă și în nici un chip. Deci, la aceasta se reduce legăturile cu Mișu Antonescu și afirmația calomnioasă ca noi am fi cerut pașapoarte, că am cultiva asemenea legături etc. Ar fi de dorit că date fiind legăturile politice între partidul nostru și al Dv. amicii Dv. să înceteze să se mai facă cu atâta ușurință ecoul tuturor calomniilor și infamiilor dușmanilor noștri comuni.

Cu distinsă stimă”.

 

Respect cronologia. La 11 iunie 1944, Corneliu Coposu a notat:

 

„Maniu, după o prealabilă consultare a lui Dinu Brătianu și Titel Petrescu, decide să comunice ambasadorilor Aliați acceptarea condițiilor de armistițiu (neameliorate) din 12 aprilie 1944, pentru ca să nu se poată reproșa românilor tergiversarea tratativelor. În mesajul prin care confirmă acceptarea condițiilor, Maniu anunță că lărgirea Blocului opoziționist este în curs de perfectare și că integrarea comuniștilor în bloc se va realiza în câteva zile. În încheiere, solicită ameliorarea condițiilor aliate, în interesul mobilizării opiniei publice din țară”.

 

În ziua următoare, i-a revenit lui Ioan Hudiță misiunea de cronicar. Citez:

 

„Pe la ora 6, după un telefon, vine Mihai Borcea cu un taxi, cu generalul Sănătescu, îmbrăcat civil, ca de obicei. Îmi spune că Regele s-a convins în fine, în urma debarcării Aliaților în Franța, că noi trebuie să părăsim alianța germană și că Antonescu trebuie forțat să execute acest lucru sau să demisioneze. Mă întreabă dacă el ar putea lua contact cu Partidul Comunist, lucru la care ține f. mult Regele, precizându-mi că doi dintre prietenii apropiați ai lui, Stârcea și Ioanițiu au luat deja contact cu Pătrășcanu, care l-ar fi asigurat pe Mihai că Partidul Comunist nu este ostil Monarhiei și că el tratează deja cu Maniu și cu Dinu Brătianu formarea unui bloc pentru încetarea războiului. I-am răspuns că noi nu vedem ceva rău în acest contact al Palatului cu comuniștii; însă i-am atras atenția să fie f. prudent să nu afle Antonescu. Sănătescu ar vrea ca la această primă luare de contact cu delegații comuniști să fie și cineva din partea noastră, citându-mi numele lui Niculescu-Buzești, ginerele lui Știrbei, care e în f. bune raporturi cu Regele și care, zice Sănătescu, «trece drept un reprezentant al lui Maniu pe lângă Rege». I-am răspuns că noi avem toată încrederea în Niculescu-Buzești, dar nu suntem tot atât de convinși de seriozitatea și sinceritatea celorlalte persoane din jurul Regelui, atrăgându-i atenția să fie cât se poate de rezervat față de ele. (…)

Văzându-l (pe Sănătescu – n.n.) încurcat și dezorientat, eu i-am sugerat să mai aștepte câteva zile, până la încheierea discuțiilor dintre partide pentru alcătuirea unui bloc pe care să se poată sprijini Regele, căci odată el încheiat, Regele poate mult mai ușor trata cu orice partid din Bloc. Sănătescu găsește «minunată» sugestia mea. Va vorbi cu Regele poate chiar mâine dimineață. Ne înțelegem să ne vedem la Borcea miercuri 14 iunie, la ora 4.

La 7 seara, ședință, acasă la C. Zamfirescu. Când am ajuns eu cu Ghiță Pop, am găsit deja pe Bebe Brătianu și pe Voitec. Acesta din urmă venise înadins înaintea lui Constantinescu-Iași pentru a ne preveni din partea lui Titel Petrescu că el ar dori să mai amânăm încheierea blocului, o săptămână, două, întrucât are motive serioase să se îndoiască de sinceritatea și loialitatea comuniștilor. Rămâne să ne vedem cu Titel Petrescu mâine după masă la 5. După sosirea lui Constantinescu-Iași se deschide ședința, prezidată de Bebe Brătianu. Eu dau citire proiectului de acord, citindu-l rar pentru ca delegații să-și poată nota punctele lui. Bebe Brătianu propune ca ședința să se suspende pentru trei, patru zile pentru ca delegații celorlalte partide să poată referi partidelor lor propunerile noastre. Voitec cere și el același lucru. Stabilim data de vineri 16 iunie, ora 7, la Ghiță Pop. Constantinescu nu face nicio obiecție”.

 

După ce a mai trecut o zi, Ioan Hudiță avea încă un prilej de a scrie despre negocierile atât de anevoioase privind constituirea Blocului Național Democratic:

 

„La 5 p.m. la Titel Petrescu, cu Ghiță Pop. L-am găsit furios la culme pe tovarășii săi comuniști. Regretă că a făcut Frontul unic cu ei. «M-am potrivit șmecherului de Rădăceanu și naivului de Voitec, să-mi calc pe inimă și să închei înțelegerea cu ei; în vederea lui 1 Mai, a început el, eu am știut de mult că acești indivizi sunt simple instrumente în mâinile Moscovei; n-au niciun sentiment românesc în ei; sunt lipsiți de onoare și de rușine; pe față, ne lingușesc pe noi social-democrații, iar pe la spate ne atacă și răspândesc ideea printre muncitori că ei ne vor înghiți pe toți, cu ajutorul Sovietelor, care vor rămâne atât de tari, la sfârșitul războiului, încât vor avea cuvânt hotărâtor la București și-n toate țările vecine cu ele și cele balcanice.» Titel P. spune în continuare că niciodată n-a avut încredere în Pătrășcanu, «individ fals și mediocru și nici în Constantinescu-Iași», iar cât despre ceilalți, el n-a putut ști niciodată «care sunt plătiți de Moscova și care de Siguranță»”.

 

Cu toate că n-a avut legătură directă cu demersurile îndreptate spre înființarea Blocului Național Democrat (BND), evenimentul din noaptea de 13/14 august 1944 nu poate fi trecut cu vederea. N-am, însă, de gând să-l dezvolt, ci doar să citez doi participanți, așa cum a consemnat Ioan Hudiță în Jurnalul său:

 

„Buzești (Gr. Niculescu-Buzești, înalt funcționar în Ministerul Afacerilor Externe – n.n.) ne informează că ieri noapte, la dorința expresă a Regelui, el a asistat la o ședință secretă cu doi delegați comuniști, pentru a vedea «ce gândesc acești oameni și dacă realmente ar putea fi folosiți în raporturile noastre viitoare cu Moscova». La această întâlnire a luat parte «mai mult fără voie» și Sănătescu, care s-a opus, dar «a fost silit de Rege să participe și el». Din partea Palatului au mai luat parte și Stârcea și generalul Mihail. Cu această ocazie, Buzești a cunoscut pe Pătrășcanu și pe un al doilea reprezentant al Partidului Comunist, un inginer Ceaușu (Emil Bodnăraș). Are impresia că el reprezenta de fapt partidul și nu Pătrășcanu. S-a discutat mai întâi situația generală, toți fiind de acord că nemții vor fi înfrânți complet «și că noi trebuie să ieșim din război înainte de capitularea lui Hitler care este inevitabilă».

După aceasta s-a trecut la chestiunea relațiilor viitoare cu Sovietele. Buzești și Stârcea au insistat mult asupra problemei Basarabiei și Bucovinei de nord, însă au constatat că Pătrășcanu și Ceaușu «sunt cu totul ostili în această chestiune» (…).

La 4:15 sosește Sănătescu. Arată obosit și supărat. Îl las pe el să vorbească întâi. «Postul care-l ocup eu pe lângă Rege, începe el, nu e pentru mine; eu n-am nici timp și nici nu mă pricep să fac mereu de pază în jurul lui pentru a supraveghea pe cine primește el și ce discută cu ei, de-abia ieri seara am aflat că el primește tot felul de indivizi dubioși și eu mă văd silit, fără voia mea, să stau cu ei de vorbă și să-mi risc liniștea și situația mea». După această introducere, Sănătescu povestește cum a fost silit de Rege să se ducă la întâlnirea cu comuniștii pe care el nu-i scoate din «trădători». El a căutat să-l convingă că nu e prudent ca Palatul să ia contact «cu oamenii Moscovei» și că e mai bine să se trateze numai cu Maniu și cu Dinu Brătianu, cel mult și cu Titel Petrescu, însă n-a reușit să-l convingă. «Regele, deși încă un copil, zice el, este f. încăpățânat și când îi intră ceva în cap, nimeni nu-l mai poate abate de la hotărârea lui; el m-a rugat insistent de tot să iau contact cu delegații comuniști, față de care el și-a dat cuvântul pentru această întâlnire». Sănătescu spune în continuare că în afară de Niculescu Buzești, în care are încredere, toți ceilalți sunt suspecți, îndeosebi Stârcea și generalul Mihail. Despre acesta din urmă el are cele mai proaste păreri, «un șiret fără pereche, cu un trecut mai mult decât dubios și pare a făcut carieră în armată numai lingușind Palatul»”.

 

Asta e tot ce i-a povestit Sănătescu lui Hudiță despre acea întâlnire cu adevărat, foarte importantă. În primul rând, este ciudat că tocmai latura militară a dezbaterilor la această întâlnire a fost eludată în amintirile reprezentanților partidelor istorice și Palatului Regal, spre deosebire de mărturiile comuniștilor Bodnăraș, Pătrășcanu, Constantinescu-Iași, Pârvulescu, Agiu. Dar cum mai subliniam, nu intenționez să dezvolt și să aprofundez acest subiect.