Apariția și dispariția coalițiilor politice. Cazul BND, iunie – septembrie 1944 (XXXIX)

Documentele emise în intervalul 10-19 august 1944 la care se adaugă jurnalele zilnice ale unor protagoniști politici au adus în prim-plan starea generalizată de așteptare a deznodământului la crizele multiple care afectau puternic, amenințător, starea de fapt și de spirit a întregii societăți românești. Amânarea deciziilor impuse, în special, de situația de pe fronturile de Est și din Vest aveau efecte devastatoare pe cele mai diverse planuri. „Izvoarele istorice” la care voi face, în continuare, apel (selectate potrivit criteriilor enunțate până acum), ne permit o reconstituire elocventă a ceea ce a însemnat perioada de referință.

Toate îngrijorările și speranțele erau legate, în al 12-lea ceas, de ceea ce urma să hotărască Mareșalul Ion Antonescu. O confirma, la intensitatea momentului (10 august 1944), între multe alte mesaje, telegrama trimisă de la Washington de subsecretarul de Stat, Edward Stettinus ambasadorului SUA la Moscova Averell Harriman, telegramă din care redau câteva fragmente:

 

„Consulul general american la Istanbul a raportat că profesorul Giurescu (celebrul istoric, fost demnitar carlist – n.n.) și colonelul Teodorescu (atașatul militar român în Turcia – n.n.), care au sosit în Turcia, venind din România în urmă cu o săptămînă, i-au informat pe reprezentanții agențiilor americane din acel oraș că sînt autorizați de mareșalul Antonescu și de Mihai Antonescu să comunice dorința guvernului român de a trimite un alt emisar la Cairo. S-a afirmat că opinia publică românească se pronunță acum pentru capitularea României mai mult decît oricînd înainte; în București, este o suspiciune foarte puternică precum că Știrbei și Vișoianu au eșuat în misiunea lor; dacă va fi acceptat un nou emisar, el va fi trimis eu autorizația de a face orice concesie guvernelor britanic și american în ce domeniu vor dori acestea – petrol, minereuri, cherestea și alte industrii din România – în schimbul preluării de către autoritățile anglo-americane a despăgubirilor de război cerute de Uniunea Sovietică; și dacă ajutorul aliat sub formă de avioane și trupe aeropurtate sau forțe navale și maritime va veni prin Marea Neagră, România este gata să opună rezistență forțelor germane existente în țară (…)

Vă rog informați Comisariatul pentru afaceri externe (de la Moscova) de cele de mai sus și spuneți că am fi mulțumiți dacă am cunoaște punctul de vedere sovietic asupra acestei propuneri. Puteți spune că sîntem tentați să credem că ea trebuie considerată ca încă una din numeroasele tentative prin care românii au încercat să între în grațiile și să cîștige simpatia Aliaților și în același timp să afle ce gîndim noi despre viitorul lor, în vreme ce ei nu au manifestat nicio hotărîre reală de a face ceva pentru ei înșiși. Veți adăuga, totuși, că noi credem că despre contactele de la Istanbul se poate spune că, deși noi nu sîntem convinși că românii sînt într-adevăr hotărîți definitiv să întreprindă o acțiune categorică pentru a scoate România din război și a o desprinde din alianța cu Germania nazistă, dacă guvernul român este cu adevărat dornic să facă pace cu Aliații pe baze reale și dorește să trimită un emisar învestit cu puteri depline la Cairo în acest scop, reprezentanții britanic, sovietic și american ar dori să-l primească și să asculte ce are de spus.

Trimisă și la Londra”.

 

În aceeași zi (10 august), Ioan Hudiță nota în Jurnalul său despre informația pe care Titel Petrescu i-a furnizat-o lui Maniu și autorului însemnărilor:

 

„Prietenii lui Titel P. l-au informat acum două zile că printre fruntașii comuniști circulă zvonul că dacă se mai întârzie desprinderea de nemți s-ar putea ca unii dintre ei, împreună cu Ralea, Ghelmegeanu și câțiva prieteni de-ai lui Tătărescu, să plece-în Moldova de Nord, ocupată de ruși și să formeze acolo «un guvern pro-sovietic după exemplul celui polon de la Lublin». El are aceste informații de la Jumanca și de la profesorul Tudor Ionescu de la Politehnică, fost iunianist și acum social-democrat.

După sosirea lui Pătrășcanu, am asistat cu Maniu, la o ceartă penibilă între el și Titel Petrescu. Acesta i-a reproșat ceea ce ne spusese și nouă, reproșându-i «lipsa de sinceritate și de loialitate, mai întâi față de Partidul Social-Democrat, cu care, chipurile, a încheiat Frontul Unic Muncitoresc și apoi față de celelalte partide din Blocul Democratic».

Pătrășcanu a răspuns că intrarea partidului său în Frontul Muncitoresc, ca și-n Blocul Democratic nu înseamnă pierderea libertății sale de mișcare și că «la celelalte calomnii» care i-au fost adresate nu are de dat niciun răspuns, întrucât îi repugnă «polemicele inutile».

După plecarea lui Pătrășcanu, noi am plecat toți trei la Dinu Brătianu care ne aștepta la dejun. Când am ajuns noi la el, pe la 12, el de-abia sosise de la întrevederea cu Mareșalul.

Ne-a povestit discuția lui cu Antonescu. Nu știe nici el ce să mai creadă: «Antonescu, începe el, este un om f. greu de înțeles; recunoaște pe de-o parte că nemții au suferit înfrângeri grave de tot pe care nimeni nu le-ar fi crezut posibile, e de acord că Aliații dispun în prezent de forțe superioare și că rușii s-au dovedit cu mult mai tari decât se credea; și totuși nu e convins de înfrângerea Axei; el crede că turcii vor intra în război și că anglo-americanii vor să transforme Balcanii și Ungaria într-un nou teatru de război». Așa i-a vorbit Antonescu, care i-a mai spus la sfârșit un lucru și mai grav. Brătianu a încercat să-l convingă că se înșeală total în aprecierile care le face, rugându-l în numele lui și al lui Maniu «să vadă realitatea și să înțeleagă că nu mai avem nicio clipă de așteptat pentru a nu ne găsi sfârșitul războiului cu arma în mână alături de învinși». La acest cuvinte, Antonescu s-a sculat de la biroul lui, i-a strâns mâna, în semn că întrevederea a luat sfârșit și l-a rugat să-i comunice și lui Maniu răspunsul său definitiv: «Eu știu și nu pot spune în prezent mai mult că pacea sau continuarea războiului stă în mâinile lui Hitler și numai ale lui: așa fiind, eu nu sunt nebun, cum crede dl Maniu, să mă desprind de nemți tocmai acum; vă rog să aveți încredere în mine căci știu eu ce am de făcut»”.

 

După-amiază, generalul Sănătescu l-a informat pe președintele PNȚ că Regele nu vrea „o discuție lămuritoare” cu Mareșalul, în urma căreia îi va primi pe Maniu și Brătianu.

 

În conjunctura dată, la 10 august 1944, ziarul ilegal „România liberă” a publicat un articol din care rețin câteva fraze:

 

„Partidele de opoziție – reprezentînd poporul românesc în întregul lui – au căzut de acord asupra politicii externe, pe care țara trebuie s-o urmeze.

Partidele politice arată în acest chip că au înțeles care este în ceasul de față datoria poporului român. Dar atîta nu e de ajuns. Marile Puteri nu așteaptă din partea noastră declarații de simpatie prudent șoptite.

Un program politic nu este nimic dacă nu este program de luptă și dacă nu se traduce imediat în fapt.

Blocul Partidelor nu-și poate pierde vremea așteptînd ca guvernul Antonescu să fie cîștigat cauzei naționale. Guvernul Antonescu merge cu nemții pînă în fundul dezastrului.

Blocul Partidelor trebuie deci să lupte peste capul guvernului împotriva guvernului, adresîndu-se direct nației și chemînd-o la rezistență și la luptă”.

 

În după-amiaza zilei de 11 august, generalul Sănătescu a relatat despre întâlnirea dintre Rege și Mareșal. Iar Hudiță a reținut, între multe altele, esența dialogului:

 

„Antonescu i-a mărturisit Regelui că impresia cu care s-a întors (de la întâlnirea cu Führerul – n.n.) el este că Germania nu mai poate câștiga războiul și că Hitler chiar dacă este de bună credință este cu totul depășit de evenimente. «O desprindere de ea, în împrejurările de azi, când ea dispune încă de atâtea trupe pe teritoriul nostru, în Balcani și în Ungaria, a continuat Antonescu, e cu neputință, căci ne-ar face praf; singura posibilitate pe care o întrevăd este intrarea în război a turcilor și o eventuală sosire de trupe aeropurtate anglo-americane pe teritoriul nostru, ceea ce eu personal nu cred cu putință».

În concluzie, Antonescu l-a rugat pe Rege să fie prudent și să se abțină de la orice contact cu oamenii politici, întrucât, după conversația lui cu Hitler, este exclus ca el să nu ia măsuri de supraveghere a României”.

 

În contextul evocat, prezintă interes însemnările lui Corneliu Coposu din ziua de 12 august 1944:

 

„Maniu îi predă lui Buzești, pentru a fi transmis prin cifru la Stockholm, textul unui mesaj pentru Duca (fiul lui I.Gh. Duca, prim-ministrul asasinat de legionari în Gara Sinaia, împuternicit, în secret, de Opoziție, n.n.), prin care îi cere să obțină prin doamna ambasadoare Kallontay agrementul guvernului sovietic pentru plecarea generalului Aurel Aldea, împuternicitul opoziției unite din România, în liniile sovietice în a doua jumătate a lunii august, pentru a stabili cu conducerea militară a frontului 2 ucrainean clauze și amănuntele legate de prezența trupelor sovietice și trecerea lor prin România”.

 

Între documentele emise tot în ziua de 12 august se află și următoarele „Deciziuni ale Curții Marțiale a Comandamentului Militar al Capitalei (CMC)”:

 

„Sentința nr. 5100

Curtea Marțială a C.M.C., Secția I, în ședința de la 12 august 1944, a pronunțat următoarea sentință:

În numele legii hotărăște:

Făcând aplicațiunea art. 542-544 din Codul Justiției militare, cu unanimitate de voturi, condamnă în contumacie, la cinci ani muncă silnică, degradare militară și confiscarea averii, pentru nesupunere, pe soldatul Văduva C. Petre, ctg. 1944, din Regimentul 9 vînători de Gardă, fiul lui Costică și al Ioanei.

Sentința nr. 4462

Făcând aplicațiunea art. 524, 543 și 544 din C.J.M., cu majoritate de voturi, îl condamnă în contumacie pe sold. Titeică Gheorghe, ctg. 1928, din Reg. infanterie marină la muncă silnică pe viață și confiscarea averii, pentru nesupunere la chemare.

Sentința nr. 4463

Făcînd aplicațiunea art. (…) cu majoritate de voturi îl condamnă în contumacie pe sold. Nedelcu Costache, ctg. 1929, din Reg. inf. marină. la muncă silnică pe viață și confiscarea averii, pentru nesupunere la chemare.

Sentința nr. 250

Curtea Marțială a Comandamentului M.U. Oficiul poștal nr. 3031 a pronunțat următoarea sentință:

În numele legii hotărăște:

Cu unanimitate de voturi declară culpabil pe sold. Dincă Ion, ctg. – 1936 din Reg. 17 infanterie, cu domiciliul necunoscut, pentru vina de dezertare cu complot la inamic și risipire de efecte prev. de ad. 526, 557 și 560 din C.J.M.

Asemenea, în unanimitate de voturi, că nu sînt circumstanțe atenuante în favoarea sa.

Făcând aplicațiunea art. de mai sus, cu unanimitate de voturi, îl condamnă la moarte, confiscarea averii, degradarea militară pentru dezertare și la doi ani închisoare corecțională pentru risipire de efecte.

Sentința nr. 251

Cu unanimitate de voturi îl declară culpabil pe sold. Flueraș Teodor, din Reg. 17 inf., cu domiciliul pentru crimă de dezertare cu complot la inamic și risipire de efecte. Făcând aplicațiunea art. (…) îl condamnă în contumacie la moarte (…)”.

 

La 16 august, generalul Sănătescu a fost primit în audiență de Mareșalul Ion Antonescu. Hudiță a consemnat ceea ce a relatat interlocutorul său:

 

„«Noi, a spus Antonescu, trebuie să continuăm războiul alături de nemți, chiar cu riscul de-a pierde toată Moldova, Basarabia și o parte a Dobrogei, întrucât ei dispun de 22 divizii și sunt hotărâți să mai aducă și altele, la nevoie, iar rușii nu vor împinge atacurile lor dincolo de linia Nămoloasa – Galați – Cahul – Ismail pentru simplul motiv că nu vor să alarmeze pe turci, intrând în Bulgaria». «Toate încercările mele, a continuat Sănătescu, pentru a-l convinge că ipotezele lui sunt cu totul greșite, n-au reușit să-l zdruncine în părerile lui, așa că ne-am despărțit fără să ajungem la un acord; ce e de făcut d-le Maniu, în cazul acesta?»; întreabă Sănătescu. «Trebuie înlăturat imediat întrucât prezența lui în capul guvernului devine o primejdie mortală pentru țara noastră».

«Vorbiți cu Regele, înțelegeți-vă cu el asupra măsurilor celor mai potrivite pentru a înlătura pe Antonescu și veți vedea că scrupulele d-stră de conștiință se vor atenua în față hotărârii Suveranului de a salva țara»”.

 

Secția Contrainformații a Armatei a alcătuit o sinteză referitoare la starea de spirit din țară, așa cum a receptat-o în perioada 10-17 august 1944.

 

„În ultimul timp, printre călătorii care circulă pe CFR în diverse părți ale țării, se discută tot mai insistent că este vorba de demisia actualului guvern și înlocuirea lui cu un altul, având în frunte pe Iuliu Maniu. Răspânditorii unor astfel de zvonuri motivează eventuala schimbare de guvern pe rezultatul întrevederii dintre Conducătorul Statului și Führer, care se spune că ar fi cerut din partea României noi și grele sarcini imposibile de executat. În legătură cu această chestiune, s-a răspândit versiunea că unii oameni politici cu sentimente de stânga s-ar fi și dus la Moscova pentru a obține o pace în condiții mai avantajoase.

Călătorii veniți cu trenurile din Moldova își manifestă îngrijorarea față de faptul că germanii își retrag continuu bunurile și unitățile din acest sector al frontului.

În urma întoarcerii Conducătorului Statului din Germania cercurile democrate din Baroul Ilfov au început să se manifeste cât mai fățiș față de actualul regim. În aceste cercuri se spune că a sosit momentul ca rândurile să fie strânse și acum este timpul să se treacă la acțiuni lăturalnice pentru înlăturarea regimului”.

 

La rândul lor, agenții și informatorii SSI au transmis rapoarte care s-au sintetizat într-un document datat 17 august 1944:

 

„Ultimele evenimente militare au grăbit activitatea desfășurată de factorii opoziției democratice în vederea ieșirii noastre din război.

Iuliu Maniu – care conduce această acțiune – își dă seama că, în vreme ce mișcările cu caracter similar din alte țări, au posibilitatea să aducă aporturi reale cauzei aliate, pe măsură ce acțiunile militare se extind, mișcarea anglofilă din România nu izbutește să corespundă speranțelor ce le-a trezit în cercurile superioare ale celuilalt grup beligerant.

Planurile ce și le-a făcut Maniu și care urmăreau o lovitură imediată – au fost examinate, după întoarcerea dlui mareșal Antonescu de la Führer, într-o lumină nouă.

Importante divergențe s-au ivit în conducerea opoziției. De o parte grupul comunist și câteva elemente radicale, din cele două grupări democratice, care preconizează un gest decisiv cu toate riscurile ce el le-ar atrage; de altă parte Dinu Brătianu, Gh. Brătianu, Mihalache, dr. Lupu etc. care fac rezerve cu privire la posibilitatea și reușita unei asemenea acțiuni, dar lasă lui Maniu întreaga inițiativă și toată răspunderea. În același timp, lipsa de informații sigure cu privire la intențiile germanilor și modificările intervenite în planurile strategice ale aliaților, au ridicat noi dificultăți.

Dinu Brătianu, ca și alți fruntași liberali, nu sunt însă prea optimiști.

După informațiile ce le are chiar din sursa generalului Sănătescu, Dinu Brătianu are convingerea că situația nu se pretează încă la armistițiu, deoarece nu s-ar putea conta deocamdată pe sprijinul comandanților din armată.

Nici raporturile dintre anglo-americani și ruși – încă neclarificate cu privire la soarta țărilor din Sud-Est, deci și a României – nu încurajează pe comandanții militari la sprijinirea unei formule de armistițiu.

Majoritatea bătrânilor liberali nu crede, deci, în probabilitatea unei rapide schimbări de regim și nu vede posibilitățile unui armistițiu imediat.

Totuși, Iuliu Maniu are concursul lui Dinu și GheorgheBrătianu, cât și al celorlalți fruntași liberali, așa cum, în mod pasiv, se bucură și de sprijinul factorilor proeminenți din gruparea național-țărănistă.

În ziua de joi 17 august a.c. Maniu și Dinu Brătianu au examinat în comun diferite informații interne și externe.

Maniu a afirmat că toate zvonurile care anunță că dl mareșal Antonescu ar fi hotărât să cedeze locul unei alte formațiuni ministeriale, cu menirea de a încheia armistițiul, sunt neîntemeiate.

Maniu pretinde că dl mareșal Antonescu nu este dispus la un asemenea gest, iar pentru a dovedi aceasta, șeful grupării național-țărăniste a relatat o declarație făcută de Conducător la inspecția spitalului din Azuga, condus de doctorul Topa.

Maniu a afirmat, însă, că soluția cea mai nimerită ar fi ca sarcina scoaterii României din război să fie asumată tot de dl mareșal Antonescu.

Cei doi șefi de partide au examinat apoi situația în lumina ultimelor relatări, venite de la emisarii trimiși în străinătate”.

 

Mai rețin din cronica zilei de 17 august însemnările din Jurnalul lui Ioan Hudiță:

 

„La 7 ajung la Maniu, unde găsesc pe Titel Petrescu și pe dr-ul Solomon în plină discuție de politică internă. Am asistat la partea ei finală. Titel P. s-a declarat întru totul de acord cu Maniu că numai Regele poate rezolva chestiunea înlăturării lui Antonescu și că trebuie luate toate măsurile necesare pentru ca Pătrășcanu și prietenii săi să nu fie puși în curent decât în ultimul moment, când indiscrețiile lor n-ar mai putea constitui o primejdie pentru noi. Titel P. se teme ca nu cumva «Pătrășcanu, în ura lui față de el, să nu informeze pe Piki Vasiliu despre planul Regelui». Maniu îl liniștește, arătându-i că Pătrășcanu, oricât i-ar fi de dușmănos, nu poate împinge lucrurile «până acolo, încât să compromită toată mișcarea noastră»”.

 

Serviciile Speciale și-au perfecționat metodele de informare, cu prioritate, în rândurile forțelor opoziționiste. Prezint, în acest sens, o „mostră” reprezentată de Raportul Prefecturii Poliției Capitalei din 19 august 1944:

 

„1. Iuliu Maniu a dormit în Capitală în Splaiul Unirii nr. 5 de unde, la 12,25 a plecat însoțit de Corneliu Coposu și ing. Mironescu Ia domiciliul lui Dinu Brătianu.

La ora 13,10 a plecat de aici, la masă, la restaurantul Mon Jardin, însoțit de Coposu și Aurel Leucuția.

La ora 15,15 au plecat de la restaurant în Str. Sfinților nr. 10, unde Iuliu Maniu a fost vizitat de Romulus Boilă Jr., Domocoș, Ghiță Popp, Pan Halipa, Virgil Solomon, Comandor Coșoveanu, av. și av. Măldărescu.

La ora 18,15 i-a făcut o nouă vizită Iui Dinu Brătianu la domiciliul acestuia, care a durat până la ora 19,40 când s-a înapoiat în Str. Sfinților.

În intervalul cât a lipsit de la domiciliul său, Iuliu Maniu a fost căutat de Radu Cioculescu, Vasile Serdici, Cezar Simionescu, dr. Jovin și av. Stănescu.

La ora 21,50 Iuliu Maniu, însoțit de Corneliu Coposu, a părăsit domiciliul din Str. Sfinților, ducându-se în Splaiul Unirii nr. 5.

2. Mihail Popovici în cursul zilei nu a fost vizitat la domiciliul său de nicio persoană politică. Tot timpul a fost plecat din oraș, fără a se putea stabili unde anume.

În cursul nopții a dormit în capitală.

3. Av. N. Penescu nu a fost vizitat de nicio persoană politică Ia domiciliul său. La ora 17, a vizitat pe Iuliu Maniu.
4. Ion Mihalache se află la Dobrești.
5. Dinu Brătianu a venit în capitală în cursul dimineții și la ora 12,25 a fost vizitat de Iuliu Maniu”.

 

Era interesant că Rapoartele serviciilor secrete au coincis, în majoritatea cazurilor, cu însemnările liderilor politici. Ilustrez și acest aspect al vieții politico-sociale din acele zile cu un fragment din Jurnalul lui Ioan Hudiță (19 august 1944):

 

„Însoțesc pe Maniu la Dinu Brătianu, unde îl găsim pe Gh. Brătianu, pe dr-ul Anghelescu, V. Sassu și pe C. Zamfirescu, șeful liberal de la Argeș. Discuție aprinsă, referitor la situația de pe frontul nostru din Basarabia și mai ales acel din regiunea Iași-Tg.Frumos unde, după toate știrile serviciului nostru de informații, rușii se pregătesc de zor pentru declanșarea ofensivei, concentrând mari forte în spatele frontului. Gh. Brătianu a văzut pe Ică în cursul dimineții și spune că acesta are informații precise în acest sens, nu numai de la Statul nostru major, dar și de la Comandamentul german, care «e f. alarmat și care nu exclude posibilitatea unei retrageri pe linia Nămoloasa – Galați – Brăila». Ică i-a pus spus însă un lucru și mai grav, că «nemții, alarmați de situație, au început să devină bănuitori în privința loialității armatei noastre, deși ea se află încadrată între unități germane». Ică are informații că în ultimul timp nemții au sporit numărul unităților aflate în România.

«Desigur, operația desprinderii de nemți nu este deloc ușoară, a declarat Maniu, punând capăt discuției, însă ea trebuie oricât de mari ar fi riscurile, pentru a evita ocuparea țării de trupele rusești».

Dinu Brătianu, dr-ul Anghelescu, Sassu și Zamfirescu s-au declarat de acord cu Maniu. Înainte de a suspenda ședința, Zamfirescu a ridicat problema raporturilor cu comuniștii, care cer mereu bani pentru organizarea comitetelor cetățenești în orașele principale din țară. El e convins că nu se poate pune nicio bază pe colaborarea lor, care «sunt agenți ai Moscovei și care n-au decât un ideal, să vadă pe bolșevici ajungând Ia București, să-i ajute să-și facă mendrele». Dinu Brătianu a decis să nu le mai dea niciun ban, căci, zice el, «în loc să ne fie de vreun folos în acțiunea noastră în contra lui Antonescu, ei folosesc banii noștri pentru treburile lor». Și el este de acord cu noi să nu-i ținem în curent cu niciun fapt care ar putea dăuna acțiunii noastre. «E destul și așa, continuă Dinu B., că ne-am compromis cu ei luându-i în Bloc, riscând să ne acuze lumea, în special militarii, că ne-am bolșevizat și noi». Ne înțelegem să ne vedem cu Dinu B. și mâine dimineață la ora 11 și să luăm dejunul împreună”.

 

Acel mâine (20 august 1944) a fost marcat de declanșarea ofensivei Armatei Roșii, potrivit planului strategic pentru operațiunea Iași-Chișinău. Consecințele au depăși cu mult previziunile cercurilor politice și militare de la București (ca, de altfel, și ale Cancelariilor de la Berlin, Londra, Washington etc.).