Apariția și dispariția coalițiilor politice. Cazul BND, iunie – septembrie 1944 (XXXV)

Numărul uriaș de „izvoare istorice” oferit de arhive în legătură cu luna iunie 1944 mă obligă nu numai la o exigentă selectare a documentelor, ci și la fragmentarea „inventarierii” acestora, chiar în spațiul unei singure zile, spre deosebire de episoadele precedente. Așa că, păstrând – în linii generale – cronologia mă apropii, din exemplu în exemplu, de data constituirii Blocului Național Democratic (BND).

La 13 iunie, diplomatul american Lincoln Mac Veagh a trimis sub semnul urgenței o telegramă Secretarului de Stat al SUA, Cordell Hull:

„Ieri, emisarii români au primit de la Maniu, prin Crețeanu, un mesaj în următorul sens:

«Maniu este de acord să încheie un armistițiu în condițiile prezentate de Aliați. Mijloacele de punere în aplicare a armistițiului sint în curs de a fi stabilite în acord cu factorii responsabili și vă vor fi comunicate în cîteva zile.

Blocul democrat patriotic a fost creat. (încă nu fusese creat – n.n.).

Avînd în vedere faptul că au fost acceptate condițiile armistițiului, sîntem convinși că vom obține o ușurare a acestor condiții atunci cînd se va trece la aplicarea lor, așa cum au declarat-o Aliații în repetate rînduri».

Reprezentanții aliați nu știu ce să înțeleagă prin ultima propozițiune de mai sus, căci ei nu au promis nicio ușurare a condițiilor armistițiului, ci din contră au subliniat în repetate rînduri formularea chiar în înseși respectivele condiții că acestea «pot fi schimbate în mai rău dacă România nu le va accepta curînd».

Astăzi britanicii au primit din România un mesaj prin radio cerînd permisiunea de aterizare la Alep a unui avion care transportă alți trei români care doresc să ia legătura cu prințul Știrbei. Reprezentanții aliați au hotărât să permită aceasta, întrucât Novikov nu a primit încă aprobarea Moscovei pentru declarația propusă în telegrama mea din 1 iunie privind încheierea negocierilor.

Repetată la Alger pentru Murphy sub numărul 8. Mac Veagh”.

 

Simultan cu schimburile de informații la nivel internațional, generalul Piki Vasiliu a înmulțit ordinele date organelor represive aflate în subordinea lui. Unul dintre acestea a fost emis la 14 iunie 1944.

 

„Prin tratativele cu PCR, Maniu a urmărit a se ajunge la o acțiune politică, avînd ca scopuri minimale:

– Evitarea posibilităților de a se alcătui un guvern comunist sau simpatizant la Iași de către sovietici, după eventuala ocupare a orașului.

– Temporizarea și îndepărtarea unei reacțiuni germane pînă la sosirea momentului politic care poate fi debarcarea masivă a aliaților sau invadarea Armatei Roșii pe Cîmpia Munteniei.

– Încheierea armistițiului.

– Instaurarea unui regim democratic.

– Canalizarea elementelor extremiste prin alcătuirea unui guvern de coaliție, în care intrînd cei de extrema stingă aceștia să nu se mai agite independent dîndu-li-se satisfacția unor reforme sociale și politice.

– Înlăturarea suspiciunilor Moscovei și reducerea la minim a pierderilor teritoriale.

Prin aceleași tratative, comuniștii au urmărit însă ca să realizeze:

– O formulă politică de tranziție spre un regim comunist.

– Angajamente cu democrații de centru prin persoane ca Pătrășcanu și Constantinescu-Iași, care nu au competența și pot fi dezavuați la momentul oportun de conducerea Partidului Comunist.

– Dirijarea atenției organelor de siguranță spre presupuși șefi comuniști, în timp ce adevărații conducători ai mișcării comuniste subterane să-și poată dezvolta acțiunea lor din umbră (…)

Pentru urmărirea mai sistematică a acțiunilor desfășurate contrariu intereselor statului trebuie:

– Să se întocmească tabele cu date certe de comuniștii cunoscuți ca atare și de cei care desfășoară o acțiune subterană.

– Să se procedeze la o operație de riguroasă epurație între suspecți, avizîndu-se la internări sau stabiliri de domicilii forțate.

-Să se supravegheze elementele venite din teritoriile ocupate momentan de Armata Roșie, pentru a se stabili dacă între aceștia nu se strecoară unii cu misiuni speciale.

– Să se urmărească cu atenție convorbirile telefonice particulare, cît și telegramele din zona frontului cu interiorul țării, precum și corespondența provenind din aceeași zonă.

– Să se identifice provocatorii de panică și alarmiștii, luîndu-se împotriva lor măsuri exemplare și drastice.

– Să se urmărească activitatea din jurul consulatelor neutre din spatele armatei (Constanța, Brăila, Galați etc.) pentru identificarea celor ce se ocupă cu traficul de informații. (…)

Comunicîndu-vă cele de mai sus, vă rugăm ca verbal în conferință să se dea instrucțiuni organelor în subordine pentru urmărirea îndeaproape a mișcărilor politice din țară.

Prezentul ordin va putea fi difuzat în scris numai următoarelor eșaloane:

– De către Direcția Generală a Poliției numai Inspectoratelor Regionale de Poliție;

– De către Inspectoratul General al Jandarmeriei numai Inspectoratelor de Jandarmi;

– Prefectura Poliției Capitalei numai Direcției Poliției de Siguranță din centrală”.

 

În Jurnalele lor, protagoniștii scenei politice au consemnat nu numai momente de genul celor la care m-am referit până acum. Au fost „povestite” și numeroase fapte lumești. Acum, doar așa, ca o „pată de culoare” redau ceea ce a scris Ioan Hudiță la 15 iunie 1944:

 

„Stau la Snagov toată dimineața. Cer înnourat. Răcoare. Plec la 4 după masă la București cu mașina lui Mănuilă (directorul general al Institutului de Statistică – n.n.) intervin la Ică (Mihai Antonescu – n.n.) pentru un necaz al prietenului nostru Corneliu Coposu. El are închiriată din 1943 o fermă a statului, Oarda de Jos din județul Alba, până în 1945 cu contract în regulă și cu impozitele toate plătite la zi. În ultimul timp i s-a anulat contractul, în mod cu totul abuziv, ferma trecând printr-un decret sub autoritatea Subsecretariatului Românizării. Merge cu noi și Coposu. La 5 mă duc la Președinție și văd pe Rădulescu (șeful de Cabinet al lui Mihai Antonescu – n.) de la care aflu că Ică lipsește câteva zile din București. Îi las lui memoriul lui Coposu să-l discute cu Ică și cu Dragoș, subsecretarul de stat la românizare. Rădulescu mă asigură că va fi rezolvat favorabil”.

 

În a doua jumătate a lunii iunie 1944, s-a intensificat circulația mesajelor cu străinătatea, atât ale guvernanților, cât și ale exponenților Opoziției. Întrucât Barbu Știrbei a continuat să se afle la Cairo, multe corespondențe (informații) au provenit de la el, așa cum a notat Ioan Hudiță la 16 iunie 1944:

 

„Știrbei cere să încheiem înțelegerea și cu comuniștii «pentru a face plăcere Moscovei, întrucât ea va avea cuvânt hotărâtor în negocierile noastre de armistițiu și că anglo-americanii insistă mult pentru acest lucru». Niculescu Buzești l-a pus în curent pe Maniu cu discuția avută cu Regele, în legătură cu intrigile lui Tătărescu și că a găsit în Sănătescu un aliat f. bun în această chestiune”.

 

În aceeași zi a avut loc încă o reuniune a reprezentanților partidelor care aveau să formeze Blocul Național Democratic (BND). Tot Hudiță a notat:

 

„La 7 ajung la Ghiță Pop, în Negru Vodă. Comuniștii sunt și azi reprezentați tot de Constantinescu-Iași singur; celelalte partide de câte doi: Bebe Brătianu și C. Zamfirescu de la liberali, Rădăceanu și Voitec de la social-democrați, eu și Ghiță Pop din partea național țărăniștilor. Ghiță Pop explică pentru ce noi suntem obligați să renunțăm la preambulul privitor la Basarabia și Bucovina de nord pentru a face posibil acordul și cu Partidul Comunist. «Noi protestăm însă față de această lipsă de patriotism a acestui partid și ne rezervăm toată libertatea de a aduce la cunoștinta opiniei noastre publice, când va sosi momentul, motivele pentru care am acceptat o colaborare impusă de necesitatea de a pune capăt războiului». Bebe Brătianu și Rădăceanu s-au declarat și ei de acord cu declarația lui Ghiță Pop. «Istoria ne va judeca pe toți după faptele și intențiile noastre», a răspuns Constantinescu. După aceasta, am trecut la discutarea celor patru puncte din protocol. Discuția a mers ușor, punându-ne repede de acord asupra formulării lor. Constantinescu a ridicat chestiunea dacă n-ar fi potrivit să trecem și obligația ca după înlăturarea regimului lui Antonescu noul guvern să cuprindă și «delegați» ai Partidului Comunist. Toți delegații celor trei partide au respins această propunere. Constantinescu n-a mai insistat spunând că el va referi prietenilor săi și numai după aceasta va putea semna proiectul nostru de acord. Ne-am înțeles să mai ținem o ședință, redusă la numai câte un delegat, luni 19 iunie, la ora 6, la mine acasă, în Vatra Luminoasă”.

 

În sfârșit, a venit și ziua de 19 iunie 1944, ziua în care urma să se încheie negocierile privind constituirea Blocului Național Democratic (BND). Același Ioan Hudiță a consemnat:

 

„La ora 6 vine Ghiță Pop. El s-a înțeles cu reprezentanții celorlalte partide ca să vină tot aceiași delegați nu câte unul, cum hotărâsem ultima dată. Au venit de la socialiști, Voitec și Rădăceanu, de la liberali, Bebe Brătianu și C. Zamfirescu, iar de la comuniști Constantinescu-Iași. Eu adusesem, bătute la mașină, patru exemplare, așa cum ne înțelesesem la ultima ședință de la Ghiță Pop. Constantinescu a declarat că renunță la propunerea lui referitoare la viitorul guvern și că este autorizat să semneze textul în forma lui din ședința trecută.

După ce au fost semnate cele patru, câte unul pentru fiecare partid, am discutat în general măsurile care trebuiesc luate pentru punerea în practică a acordului. La ora 7 totul era terminat. Mîine el va fi semnat și de Maniu, Dinu Brătianu, Titel Petrescu și Pătrășcanu, la ora 5 după masă, la locuința lui Maniu”.

 

Fără îndoială, semnarea unui document, intrat, pe bună dreptate, în istorie ar fi meritat un reportaj semnat de un maestru al condeiului. Nu a fost să fie. Să ne mulțumim, deci, cu narațiunea lui Hudiță:

 

„După semnarea celor patru exemplare (ale Declarației – n.n) a vorbit primul Titel P. El repetă criticile cunoscute la adresa comuniștilor, arătând printre altele și faptul că ei își arogă deja dreptul de a vorbi și-n numele social-democraților, sub motiv că aceștia fac parte din Frontul Muncitoresc. De-abia ieri a aflat Titel Petrescu că doi delegați ai Partidului Comunist au și luat deja contact cu oamenii Regelui fără să-l pună și pe el în curent. Ieri după masă a avut loc o ceartă cu Pătrășcanu și el pe această chestiune «destul de neplăcută». De aceea el n-a mai voit să se întâlnească azi cu Pătrășcanu. «Am cedat să-i primim în bloc și pe ei, spune Titel P., numai din stimă pentru d-stră, d-le Maniu și d-le Brătianu, care găsiți necesar acest lucru; n-aș vrea să aveți însă și d-stră decepțiile mele de pe urma încheierii Frontului Muncitoresc cu ei». (…) «Lumea n-am făcut-o noi, i-a răspuns Dinu B.; în ea trăim, așa cum a lăsat-o Dumnezeu și cu ea trebuie să ne înțelegem ca să coexistăm» (…) După el, nu este decât o singură soluție, înlăturarea lui Antonescu cu forța, dacă se încăpățânează să nu facă el desprinderea și că acest lucru nu-l poate face decât Regele. Ghiță Pop l-a întrebat dacă «dintre atâția generali cât cunoaște el, nu se găsește unul care să se pună în fruntea unei mișcări pentru răsturnarea lui Antonescu»? Brătianu i-a răspuns că el «are mulți prieteni printre șefii militari, însă aceștia, din nenorocire, nu sunt încă destul de convinși că nemții au pierdut războiul!». «Acum însă, am intervenit eu, când noi am realizat Blocul celor patru partide, e de văzut dacă situația nu se va schimba în sensul că am putea găsi totuși câțiva generali care să ia atitudine față de Antonescu pentru a-l sili să cedeze, mai ales dacă vor vedea că frontul al doilea din Franța este o realitate și că toate armele secrete de care dispun nemții nu pot determina Anglia la o pace separată».

«Aici e toată problema, a spus Maniu; Blocul pe care l-am încheiat noi reprezintă o situație cu totul nouă; el oferă acum acoperire atât Regelui, cât și militarilor care ar fi dispuși să ne urmeze, întrucât Blocul nostru reprezintă azi voința țării întregi, acțiunea noastră de viitor se vede astfel mult ușurată, noi nu trebuie să pierdem din vedere acest lucru». (…)

La ora cinci Maniu a fost vizitat de Pătrășcanu; care a semnat și el actul de constituire a Blocului. Pe la ora 4 am văzut pe Borcea, pe care l-am rugat să vadă pe Sănătescu, să-l pună în curent cu semnarea acordului între cele patru partide și să-mi înlesnească o întrevedere cu Regele pentru acest act”.

 

În cele ce urmează, redau textul integral al Declarației:

 

„Partidul Național Liberal, Partidul Național Țărănesc, Partidul Comunist și Partidul Social-Democrat, prin delegații lor, împuterniciți pentru Partidele Național Liberal și Național Țărănesc de prezidenții partidelor respective, iar pentru partidele: Comunist și Social-Democrat de organele lor de conducere,

având în vedere situația gravă în care se găsește România astăzi, în urma înlăturării regimului politic constituțional-democratic și a guvernării cu caracter fascist, au hotărât să constituie un bloc național democratic, care să activeze pentru salvarea țării, având următoarele țeluri:

1. Încheierea, fără întârziere, în baza ofertei făcute de Aliați, a unui armistițiu cu Națiunile Unite (Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii), căutând a obține condițiile posibile cele mai bune pentru interesele țării.
2. Ieșirea României din Axă, eliberarea țării de ocupația germană, alăturarea ei de Națiunile Unite și restabilirea independenței și suveranității naționale.
3. În acest scop: înlăturarea actualului regim de dictatură și înlocuirea lui cu un regim constituțional democratic, pe baza acordării drepturilor și libertăților civice tuturor cetățenilor țării.
4. Menținerea unei ordini democratice și realizarea păcii, conform cu interesele Statului și poporului român.
5. Prezentul acord intră imediat în vigoare și obligă partidele contractante la organizarea și ducerea în comun, fără nicio întârziere, a acțiunii pentru realizarea punctelor mai sus stabilite.

P.S. Se face mențiunea că, în timpul discuțiilor pentru constituirea acestui Bloc, delegații Partidelor Comunist și Social-Democrat au propus și participarea grupărilor: Frontul Plugarilor, Uniunea Patriotică și Partidul Muncitoresc și Țărănesc. În urma discuțiilor avute asupra acestei propuneri, delegații Partidelor Național-Țărănesc și Național-Liberal declarând că, întrucât cele patru partide democratice din acest Bloc reprezintă aproape unanimitatea de opinie a țării și a forțelor politice care au combătut în permanență atât orientarea alături de Axă, cât și regimurile de dictatură, în interior, toți delegații au căzut de acord ca «Blocul» să fie constituit numai din aceste patru partide.

Formațiunile politice care alcătuiesc Blocul Național Democratic își păstrează întreaga independență ideologică și politică, acordul intervenit neprivind decât punctele mai sus-fixate.

20 iunie 1944”.

 

La 21 iunie 1944, conducerea PCR a fost informată despre Acordul referitor la constituirea Blocului Național Democratic (BND) de Constantin Agiu (nume conspirativ Miron). Cu toate că informația scrisă conține multe fraze eliptice, ea este concludentă pentru modul în care s-au desfășurat negocierile în vederea constituirii BND.

 

„Note din scrisoarea tov. Miron 21.VI.1944.

1. Din discuția cu Damian (neidentificat până în prezent, probabil Petre Constantinescu-Iași – n.n.): a) în 20 iunie sʼa încheiat actul de constituire al «Blocului Național Democratic». Alecu (Iuliu Maniu) a făcut tot felul de greutăți și șiʼa mai lăsat o portiță deschisă. Alecu a fost atât de stupid cu tergiversările și sabotarea, întrucât, după spusele lui Damian, lʼa uimit și pe delegatul lui Vasile (Dinu Brătianu). Delegații noștri au fost prezenți amândoi (C. Agiu și Petre Constantinescu-Iași), dar din cauză că nu funcționează normal legăturile, ei sʼau pus de acord abia acolo în casa BND (…). Greutăți cu Damian cu chestia UP (Uniunea Patrioților). Se plânge de lipsă de ajutor concret din partea lui Nichita (neidentificat) și defecțiunea în chestiunea Securității (probabil, recentele „căderi”). Se teme de arestare (în leg. cu arestarea lui Ilie Lazăr și 13 muncitori), dar spune că el nu poate să trăiască ilegal. Am hotărât să țin legătura și cu Nichita. Sper ca astăzi să pot face legătura cu FUM; o grupă de iunianiști în frunte cu Tudor Ionescu sunt pe cale de a intra la Soc. Dem.
2. Din discuția cu Spânu (probabil, social-democratul Victor Brătfăleanu).

Am discutat cu el colaborarea noastră. N-au fost divergențe decât pe chestia Robert (neidentificat) și UP cu cari în urma lămuririlor date de Miron, Spînu a căzut de acord. Sʼa angajat să propună conducerii lui sprijinirea UP și trimiterea unui delegat în CC UP. Pentru A.p.P. (Apărarea Patriotică) este delegat să colaboreze. Și-a luat obligația să trimeată colaborator permanent în CC a A.p.P. (…) A fixat următoarele sarcini pentru munca în comun pe județ și pe țară.

1. Refacerea grabnică a aparatului sindical sub semnul unității sindicale,
2. Colaborarea între elementele lor de P. din fabrici cu celulele noastre pe toate liniile. Forma organizatorică, Comitete de fabrică, de coordonare, com. de acțiune; com. patriotic. La examinarea activiștilor pe țară am ajuns la concluzia că ei au unele posibilități. Am hotărât chemarea unor activiști cu care vom sta împreună de vorbă”.

 

În baza celor convenite de cele patru partide politice, la 21 iunie 1944 (conform precizării lui Corneliu Coposu), în mesajul adresat de Maniu Aliaților (trimis în prealabil prin valiză diplomatică la Ankara pentru a fi luat de Vișoianu și prezentat ambasadorilor de la Cairo) se prevedeau următoarele:

 

„Dacă Antonescu refuză armistițiul sau temporizează peste limita stabilită de Aliați, va fi înlăturat și armistițiul va fi încheiat de Maniu în numele țării;

– Momentul declanșării acțiunii trebuie sincronizat cu ofensiva antigermană (eventual debarcare maritimă) și lansarea a cel puțin 2000 parașutiști Aliați în Capitală;

– Trupele române vor lupta contra nemților până la completa eliberare a Transilvaniei de Nord ocupată de unguri și eliminarea inamicului din țară;

– Semnalul acțiunii aparține Aliaților.”

 

La 22 iunie, Corneliu Coposu a consemnat pe larg în Jurnalul său aprecierile președintelui PNȚ privind evenimentul de la 20 iunie:

 

„După amiază, pe terasa vilei Mănuilă. Prezenți: Gh. Popp, Dobrescu, Hudiță, Solomon, Ilie Lazăr, Popescu-Zorica, Dănilă Pop, Zeno Bianu, Camil Mănuilă (fratele lui Sabin Mănuilă – n.n.), Liviu Venetu. Lipsește Popovici, plecat la Balta Greaca. Se comentează situația gravă de pe front.

Maniu declară că:

– armistițiul trebuie încheiat imediat;

– Aliații sunt dispuși să stabilească cu opoziția un acord de armistițiu și că o parte din solicitările făcute prin mesagerii trimiși au fost acceptate;

– s-au comunicat condițiile minimale solicitate de opoziție;

– s-a realizat Blocul Național Democratic, în care au intrat partidele antihitleriste și antidictatoriale și Aliații au fost preveniți prin Cairo de constituirea Blocului;

– semnalul pentru începerea acțiunii îl vor da Aliații, în funcție de evoluția fronturilor.

Asupra semnării acordului dintre cele patru partide democratice, privind ieșirea țării din război, face următoarele precizări:

Vișoianu a transmis telegrafic, la sfârșitul lunii trecute, sugestia ambasadorului plenipotențiar sovietic Novikov de a integra în opoziția unită și pe comuniști, alături de național-țărăniști, liberali și socialiști. Maniu a răspuns prin telegramă cifrată că opoziția constituită reprezintă majoritatea covârșitoare a opțiunilor opiniei publice din România, are acordul regelui și susținerea armatei române și că nu are nevoie de alte colaborări. Cât despre secția din România a comuniștilor, aceasta nu dispune de aderenți și nici de popularitate și adeziunea ei nu ar fortifica blocul.

Vișoianu, care a comunicat lui Novikov răspunsul primit de la Maniu, a revenit tot prin telegramă cifrată și a transmis că ambasadorul sovietic cunoaște exact situația și că recomandarea lui nu s-a referit la întărirea forței opoziției, ci la aspectul acțiunii, care să demonstreze solidaritatea antihitleristă și antidictatorială a tuturor claselor sociale. De altfel, încă înainte desemnare, după perfectarea acordului, s-a comunicat la Cairo încheierea pactului cvadripartinic al opoziției unite”.

 

La rândul său, Ioan Hudiță, a povestit despre audiența pe care i-a acordat-o Regele în vederea informării acestuia despre Declarația BND:

 

„Spre surprinderea mea, cum am ajuns la Palat, la ora 6, Sănătescu mă aștepta jos în fostul cabinet de pe vremuri ocupat de Urdăreanu („mâna dreaptă” a lui Carol al II-lea – n.n.), în stânga intrării din Știrbei Vodă, care care mi-a spus că Regele mă așteaptă, în cabinetul lui, de pe același culoar. Am fost condus de Sănătescu, care a asistat la discuția noastră. I-am făcut mai întâi o scurtă dare de seamă asupra dificultăților avute cu delegatul comunist referitor la Basarabia și nordul Bucovinei, precum și alte chestiuni mai mărunte, ca acea privitoare la formarea noului guvern după înlăturarea lui Antonescu. Regele și Sănătescu n-au făcut nicio observație. Le-am citit apoi textul acordului, comentând pe scurt cele patru puncte, în special acel referitor la restabilirea Constituției din 1923. «Sunt de acord cu toate aceste puncte; a răspuns Regele, să vedem acum cum le putem realiza».

«Aveți alături pe dl general Sănătescu care are toată încrederea noastră; cu el, Maiestatea Voastră se poate consulta în vederea măsurilor de luat pentru punerea în practică a acestui acord», i-am răspuns eu. După aceasta, am intrat în fondul problemei, arătându-i poziția celor patru partide în chestiunea războiului, care pentru noi este definitiv pierdut de nemți și ca atare România trebuie să înceteze imediat războiul contra Sovietelor, să treacă de partea Națiunilor Unite»”.

 

N-a fost nicio surpriză când opoziționiștii au aflat că Mareșalul Ion Antonescu era informat de SSI despre constituirea BND în special despre obiectivele PNȚ și PNL. Redau un fragment din Nota emisă de SSI:

 

„În comunicările noastre precedente am arătat că Maniu și Dinu Brătianu socotesc că vor putea interveni, în mod eficace, într-un moment determinat de desfășurarea situației militare, pentru a provoca cererea de armistițiu a României.

Maniu și Dinu Brătianu se întemeiază:

– Pe convingerea că frontul germano-român nu va putea rezista noii ofensive rusești ce se așteaptă;

– Pe încredințarea că în momentul prăbușirii frontului, dl mareșal Antonescu se va retrage și va da posibilitatea opoziției democratice să-și îndeplinească rolul ei;

– Pe posibilitatea ca, în aceste condiții, să poată alcătui un guvern, care să încheie armistițiul, să evite ocupațiunea militară a rușilor pe tot teritoriul țării, să păstreze administrația românească și să continue negocierile pentru ameliorarea termenilor de capitulare;

– Pe convingerea că acordul cu comuniștii va înlesni o formațiune de guvern largă și față de care Moscova să aibă mai multă bunăvoință.

Acestea fiind convenite, Maniu e preocupat de două probleme: desfășurarea situației militare, pentru a-și da seama cînd se va apropia momentul propice armistițiului și de negocierile duse de Știrbei și Vișoianu în străinătate, pentru a vedea în ce măsură se pot obține ameliorări și concesii.

Maniu ia deci contact foarte des cu informatorii și «experții» săi militari, care îi pun la îndemînă un material de documentare în mod permanent”.