Apariția și dispariția coalițiilor politice. Cazul BND, iunie – septembrie 1944 (XXXVI)

Consolidarea inițiativei strategice a Aliaților pe toate fronturile a imprimat o nouă dinamică evenimentelor politico-militare din România în ultima decadă a lunii iunie 1944. O evaluare pe cât posibil de obiectivă a consecințelor constituirii Blocului Național Democratic permite aproprierea de adevărul istoric în special prin prisma factorilor subiectivi. O confirmă numeroase documente, mai ales cele care relevă o dublă conexiune: una dintre principalele partide politice și a doua, dintre acestea și cercurile dominante din Palatul Regal.

 

La 23 iunie 1944, Ioan Hudiță a consemnat un moment important în desfășurarea relațiilor conducerii PNȚ cu Palatul Regal: întâlnirea Maniu – Sănătescu.

 

„La 6 la Borcea; Maniu sosise cu 10 minute înainte, după ce a reușit să scape supravegherii Siguranței. Maniu i-a predat o copie pentru Rege a mesajului primit de la englezi (se reitera avertismentul că bombardamentele nu vor înceta până când România se va retrage din războiul contra URSS – n.n.). Cum era de așteptat, el a făcut o puternică impresie asupra lui Sănătescu, care, după ce l-a citit, a exclamat «atunci situația noastră e f. gravă și noi trebuie să încetăm imediat războiul și să nu ne mai facem iluzii; voi pleca chiar în seara aceasta la Sinaia, să-l pun în curent pe Rege». Maniu i-a explicat apoi pentru ce nu se mai poate întârzia luarea unei hotărâri definitive și l-a rugat să-i spună Regelui că a sosit momentul pentru el «să fie tare și să folosească drepturile sale de suveran pentru a sili pe Antonescu ori să înceteze războiul ori să demisioneze imediat». Sănătescu e și el de aceeași părere. El propune ca Maniu și Dinu Brătianu să ceară imediat audiență Regelui pentru a-i da motivul să discute situația cu Antonescu. Sănătescu se va întoarce mâine dimineață cu răspunsul Regelui, când e dispus să primească pe Maniu și pe Dinu B.”.

 

Răspunsul de a doua zi nu prea a fost pe placul lui Maniu. Regele ar fi urmat să acorde audiența solicitată după ce va discuta situația cu… Mareșalul Ion Antonescu:

 

Revin la data de 23 iunie 1944. SSI aflat – ca de obicei – pe „fază”, îl informa pe Mareșalul Antonescu despre intențiile liderilor PNȚ și PNL în acea conjunctură politico-militară:

 

„În comunicările noastre precedente am arătat că Maniu și Dinu Brătianu socotesc că vor putea interveni, în mod eficace, într-un moment determinat de desfășurarea situației militare, pentru a provoca cererea de armistițiu a României. Maniu și Dinu Brătianu se întemeiază:

– Pe convingerea că frontul româno-german nu va putea rezista noii ofensive rusești ce se așteaptă:

– Pe încredințarea că, în momentul prăbușirii frontului, dl mareșal Antonescu se va retrage și va da posibilitatea opoziției democratice să-și îndeplinească rolul ei;

– Pe posibilitatea ca, în aceste condiții, să se poată alcătui un guvern care să încheie armistițiul, să evite ocupația militară a rușilor pe tot teritoriul țării, să păstreze administrația românească și să continue negocierile pentru ameliorarea termenilor de capitulare;

– Pe convingerea că acordul cu comuniștii va înlesni o formațiune de guvern largă și față de care Moscova să aibă mai multă bunăvoință.

Acestea fiind convenite, Maniu e preocupat de două probleme: desfășurarea situației militare, pentru a-și da seama când se va apropia momentul propice armistițiului și de negocierile duse de Știrbey și Vișoianu în străinătate, pentru a vedea în ce măsură se pot obține ameliorări și concesii. Maniu ia, deci, contact foarte des cu informatorii și «experții» săi militari, care îi pun la îndemână un material de documentare în mod permanent”.

 

Între timp, „pe teren” se înregistrau tot mai multe situații de genul celei semnalate în Nota informativă din 26 iunie 1944, transmisă de Inspectoratul General al Jandarmeriei:

 

„În noaptea de 25 – 26 iunie crt., orele 22, la intrarea în Stația Recaș, județul Tîrnava Mare, a unui tren cisternă, după un minut de la oprire s-a produs o explozie la un vagon cu benzină și de la care s-au mai aprins alte cinci vagoane cisternă încărcate cu benzină și trei vagoane goale garate în același loc.

Din cercetările făcute rezultă că explozia se datorește unui dispozitiv special montat din stația de îmbarcare sau triaj, la placa de fier de lângă robinetul de scurgere, loc în care s-a produs explozia.

Această explozie a fost astfel calculată cu efectul de întîrziere și a provocat în cisternă o gaură perfect rotundă cu diametru 15-20 cm.

Circulația a fost restabilită după circa 2 ore.

Cercetările sînt în continuare”.

 

Tot la 26 iunie 1944, Ministerul Justiției a întocmit un amplu document informativ referitor la situația din zona Muntelui Semenic, aflată în atenția organelor de urmărire penală:

 

„În județul Caraș, pe drumul particular U.D.R. Reșița Aninoasa s-a găsit în pădure un depozit de alimente și muniții acoperit și ascuns în frunze.

Armele erau îngrijite și unse, putându-se deduce că au fost de sustrase. S-au aflat: o pușcă mitralieră Z.B. cu toate piesele ambalate în cutia originală, 21 bucăți arme Z.B., în bună stare, 6 lăzi de muniții Z.B., lăzi grenade Kisel, mai multe pături și rufărie uzată, o cantitate mare de alimente, de exemplu: conserve, făină, fasole, cartofi, ulei, slănină, cîrnați, zahăr etc. Cercetările Legiunii de Jandarmi Caraș în legătură cu acest depozit de armament, muniții și alimente, găsit la locul «Jervan» din apropierea Reșiței, au continuat cu toată energia și au avut drept rezultat descoperirea și anihilarea unei întregi organizații comuniste și a acțiunii ei, descoperindu-se și reținându-se o mare parte a membrilor acestei organizații, urmînd ca în continuare să se lămurească toate amănuntele, punîndu-se în urmărire toți complicii, încă nearestați (…). Detașamentul urma să aibă un efectiv de 60 oameni, bine înarmați și prevăzuți cu cele necesare. Scopul detașamentului a fost de a executa atentate, acte de sabotaj importante, care ar fi avut drept urmări împiedicarea și oprirea producției de război etc. (…).

S-a procedat la surprinderea celor cinci (care constituiau nucleul detașamentului în curs de formare – n.n.) în bordeiul lor însă aceștia printr-o întîmplare primind de veste despre acțiunea jandarmilor, au reușit să fugă cu câteva minute înainte de sosirea jandarmilor. Fiind urmăriți de aproape, unul din ei a fost împușcat, murind pe loc. Ceilalți au reușit să fugă, însă în curs de cîteva zile au fost toți prinși. În afară de cinci supraviețuitori: avocatul Popa zis «Codru», Antalog zis «Poiană», Bonțilă zis «Fulger», Van zis «Mugur» și Micu zis «Munte» (Unul dintre luptători a fost împușcat mortal; este vorba despre Ștefan Plavăț, cu numele conspirativ «Piatră», de la Ateliere C. F. Timișoara – n.n.). Legiunea de Jandarmi Caraș a reținut mai multe persoane implicate în această mișcare”.

 

Concomitent cu informările pe tema tratată în documentul Ministerului Justiției, Siguranța urmărea zi de zi ceea ce se întâmpla în marile întreprinderi unde se constituiau comitetele de luptă antihitleriste. Ilustrez și acest aspect cu fragmente din manifestele difuzate de Comitetul de la Uzina „Astra” din Brașov (pe temelia căreia s-a dezvoltat peste decenii uzina „Steagul Roșu”):

 

„Acum cînd ziua socotelilor se apropie; cînd marginile răbdării și miopiei noastre au fost trecute și guvernul și conducerea uzinei și-au dat arama pe față:

1. Orele suplimentare ni se impun acum prin teroare deschisă.
2. Numai în ultima vreme 173 dintre noi au fost pedepsiți cu zile de închisoare și de carceră (carcerele fuseseră amenajate în marile întreprinderi – n.n.).

Greutățile prin care trecem și nevoia de acțiune imediată au apropiat sufletește pe toți salariații în suferință ai uzinei. Chiar dacă există unele deosebiri de credință, nimic nu ne poate desuni în fața nevoii de a porni la luptă.

Trebuie să trecem imediat la formarea de «comitete de acțiune» pe secții și ateliere; alegînd în aceste comitete pe muncitorii cei mai cinstiți”.

 

Zilele care au urmat au fost folosite de reprezentanții partidelor din BND pentru a concretiza – în planuri detaliate – modalitățile de acțiune pentru aplicarea măsurilor enunțate în Declarația din 20 iunie. Redau, în acest sens, un fragment din Jurnalul lui Ioan Hudiță (27 iunie 1944):

 

„La 6 mă duc la locuința lui Ghiță Pop, unde are loc ședința Blocului, de data aceasta lărgită și cu participarea lui Mihai Popovici și N. Penescu, din partea noastră, a lui Victor Papacostea, din partea liberalilor și a lui Pătrășcanu, din partea comuniștilor. în afară de aceștia, sunt prezenți delegații vechi: Ghiță Popa cu mine, Bebe Brătianu cu C. Zamfirescu, Voitec, Rădăceanu și Constantinescu-Iași. (…) Constantinescu arăta că primul lucru de făcut este eliberarea din lagărul de la Târgu Jiu a câtorva fruntași muncitori, ca Gheorghiu-Dej, V. Doncea (în iunie 1944, Constantin Doncea se afla în URSS, abia la 19 august 1944 a fost parașutat în România – n.n.), Chivu Stoica etc., «elemente cu mare trecere în masele muncitorești, îndeosebi 7 lucrători de la Atelierele Grivița. Pentru această operație el prevedea în planul său o sută de mii lei, coruperea păzitorilor lagărului, ascunderea lor, pentru un timp și transportarea în București. Pentru stabilirea de legături cu nucleele comuniste din Ploiești, Brașov, Arad, Timișoara, Simeria, Buzău, Tecuci și Iași, planul prevedea alți 500.000! Cât despre actele de sabotaj din fabricile de armament și cele de vagoane pentru C.F.R. plus acelea referitoare la transporturile militare ale germanilor, pe șosele sau pe calea ferată, se mai cerea încă un milion de lei! «În caz că războiul mai durează, continua planul comunist, trebuie avut în vedere un alt fond pentru întreținerea familiilor celor arestați, precum și a celor care fiind fugari nu lucrează nicăieri, trăind în clandestinitate». Terminând de citit acest plan, Constantinescu a adăugat că pentru început partidul lui are nevoie urgentă de cel puțin două milioane și că probabil de aceeași sumă vor avea nevoie și social-democrații.

Ghiță Pop, în calitate de gazdă și de președinte al ședinței a pus capăt discuției propunând ca problema financiară să fie pusă la punct de Maniu și Dinu Brătianu, iar cea în legătură cu organizarea Blocului să fie lăsată pe seama unei comisii mai restrânse de câte un delegat, maximum doi de fiecare partid. S-a fixat viitoarea ședință, tot la Ghiță Pop, pentru sâmbătă 27 iunie ora 9 dimineața”.

 

Tot la 27 iunie 1944 a avut loc o ședință a Secretariatului CC al PCdR la care Lucrețiu Pătrășcanu a prezentat o serie de date referitoare la desfășurarea negocierilor privind constituirea unei coaliții mai largi față de cea consfințită prin crearea Blocului Național Democratic. Pătrășcanu a spus, între altele:

 

„Cu toate că e un succes că sʼa ajuns la crearea acestui Bloc Alecu (Maniu) a reușit să introducă în actul de constituire puncte care vin contrazicere cu Platforma noastră. Noi acum trebuie să cerem ca Blocul să treacă imediat la organizarea acțiunilor pentru realizarea punctelor din Acord și publicarea apelului către popor. Aceasta în timp de o săptămână. Dacă sabotează, noi ne luăm libertatea de acțiune să-i demascăm ca sabotori. Acum, când viața poporului e în joc, dacă începe ofensiva tov. (erau vizați sovieticii – n.n.) nu ne mai poate salva aproape nimic”.

 

În legătură cu Frontul Patriotic Antifascist, Pătrășcanu a precizat:

 

„Prin însuși actul de constituire a Blocului noi am combătut neprimirea UP și Front. Plugarilor. (…) Noi neʼam angajat față de aceste organizații să le reprezentăm în Bloc, să ducem lupta pentru admiterea lor în FPN și să colaborăm mai departe cu ele pentru salvarea poporului român dela catastrofă. De aceia, UP devine organizație de bază în care intră toți patrioții cinstiți și hotărâți de acțiune imediată. În primul rând, trebuie să fie atrași muncitori, ca factorul cel mai combativ și baza FPN, pe urmă țărani, funcționari, mici meseriași, intelectuali etc.

Celelalte organizații și grupări neadmise de Alecu și Vasile (Maniu și Brătianu) în Bloc noi ne propunem organizarea în Frontul Patriotic Antihitlerist – pe bază de colaborare și acțiune imediată, cu un program care va fi fixat pe baza Platformei noastre, pe care ei au admis-o în principiu. Se va crea un comitet de coordonare a acțiunilor. Sʼa hotărât întărirea și perfecționarea colaborării noastre cu Soc. Dem. în Bloc și mai cu seamă pe linia FUM”.

 

În partea din text referitoare la decizii, se menționa, între altele:

 

„Sʼa hotărât ca tov. Măcin (Pătrășcanu) să ia parte activă la conducerea Muncii Patriotice a UP-ului, FUM și FP Antihitlerist. Crearea unui colectiv de muncă împreună cu tov. Miron (Constantin Agiu) pentru ducerea acestei munci. Tov. Măcin va organiza o redacție și va conduce o scoatere regulată a «României libere» ca organ al UP și FP Antihitlerist, va lua parte activă la campania A.p.P. pentru salvarea deținuților politic. A.p.P. va adera la Frontul Patriotic Antihitlerist, și își va trimite delegatul său în Comitetul de Coordonare, va prelucra cu tov. Miron toate problemele de bază hotărâte la această ședință”.

 

După constituirea Blocului Național Democratic, specialiștii SSI au întocmit mai multe studii care au ajuns pe masa Mareșalului. Astfel, la 27 iunie 1944, un asemenea studiu sintetiza aspectele analizate anterior. Citez câteva fragmente din acest document:

 

„Blocul Democratic, conceput ca un organism menit să coalizeze toate forțele democratice se dovedește, treptat, a fi un instrument – cel puțin momentan – lipsit de viabilitate. La aceasta contribuie, în cea mai largă măsură, mentalitatea lui Maniu, indecisă și educată într-un spirit de prudență, care anihilează orice tendință de acțiune energică și refuză a înțelege împrejurările excepționale prin care trecem.

Maniu este necontenit înclinat spre discuții sterile pe care le utilizează ca procedeu de amânare și ca mijloc, fie pentru a se eschiva de la mari răspunderi, fie pentru a aștepta conjuncturi în care să se debaraseze de angajamente luate contra vederilor sale structurale (…)

Cât privește nemulțumirile comuniștilor pentru inactivitatea Blocului Democratic, acestea au fost aduse la cunoștința șefilor democrați de centru sub o formă ce trebuia să fie luată ca avertisment. Toate acestea nu înseamnă că de către comuniști se intenționează a se denunța participarea lor la Blocul Democratic.

Blocul Democratic, cu toate insuficiențele sale, continuă să funcționeze și în momentul scadenței, dacă va fi înregistrat de asemenea acțiuni, va fi recunoscut. (…) Este, însă, mai probabil ca până în cele din urmă Maniu va fi depășit de evenimentele ce se vor preciza și că el nu va fi acela care va conduce destinele țării. Sfârșitul războiului va încheia o epocă din istoria omenirii – implicit a țării românești – și va promova elemente ale căror nume astăzi nu sunt cunoscute”.

 

Intimii celor doi lideri ai „Opoziției unite” au așteptat cu nerăbdare ziua de miercuri, 28 iunie 1944. Maniu și Brătianu fuseseră programați pentru audiențe succesive la Regele Mihai. Așa cum am precizat, aceste audiențe urmau unui dialog ce se dorea clarificator între Monarh și Mareșal. Despre respectivele audiențe a scris Ioan Hudiță, tot în ziua cu pricina:

 

„După audiența lui Maniu la Rege (11) și a lui Dinu Brătianu, la ora 12, ei au luat dejunul împreună, acasă la Brătianu. În cursul dejunului, Maniu ne-a povestit audiența lui la Rege. L-a găsit din nou «dezorientat și ezitant» și aceasta datorită discuției avute cu Antonescu în dimineața aceasta, la ora 9, discuție care a avut loc în prezența lui Sănătescu. Mareșalul i-a spus Regelui «în mare secret» că, după informațiile lui, Turcia e pe punctul să intre în război alături de anglo-americani; aceștia se pregătesc să debarce puternice forțe în Balcani și că lucrul acesta îl știu și nemții care concentrează în prezent în această regiune o serie de divizii, dintre unele și de pe frontul din Basarabia. Killinger (șeful Legației germane la București – n.n.) i-a dat această informație încă de sâmbăta trecută, spunându-i că «turcii vor fi făcuți praf, întrucât nemții se bazează și pe armata bulgară, f. bine înarmată de ei». «A ne desprinde de ei în aceste condiții, a continuat Antonescu, înseamnă să fim distruși de nemți și de aliații lor bulgari și să pierdem astfel și restul țării, plus tot ce mai avem ca armată și armament.» Regele și Sănătescu l-au întrebat dacă e sigură intrarea Turciei în război, căci, în cazul acesta, înțeleg și ei că nu se poate risca o desprindere de nemți în momentul acesta. Antonescu le-a răspuns că «zilele acestea va fi în măsură să știe precis; întrucât așteaptă informații de la Ankara»”.

 

Discuțiile despre „iminenta intrare a Turciei în război” s-au dovedit a fi o diversiune, așa că – destul de repede – liderii opoziționiști s-au reîntors de preocupările lor curente. Continuăm, deci, cronica zilei de 28 iunie 1944, prin câteva Note ale SSI:

 

„Se constată că acțiunile grupărilor politice, care se desfășoară separat în direcția determinării armistițiului României, converg totuși într-un anumit loc, Palatul Regal. În ultimele șase săptămâni, urmărind activitatea politică a grupărilor din țară, s-a putut constata că, după realizarea Blocului Democratic, în jurul lui Maniu sau a lui Tătărăscu, s-a produs o luare de contact cu Palatul Regal. Această luare de contact nu s-a produs însă, direct între factorul constituțional și delegații grupărilor politice care, în schimb, au fost primiți de către Mareșalul Palatului, general Sănătescu. (…)

Din semnificația diferitelor informații primite în această chestiune, reiese că ideea de la care s-a pornit este următoarea:

1. Războiul este o întreprindere eminamente militară, iar războiul împotriva Uniunii Sovietice și alături de Reich a fost dezlănțuit de un militar, dl mareșal Antonescu;
2. Armistițiul, adică încetarea războiului, este tot un act de esență strict militară, iar misiunea încheierii lui trebuie să revină, neapărat, unui militar de prestigiu;
3. Acest militar de prestigiu a fost găsit în persoana Generalului Sănătescu care, pe lângă calitatea de Mareșal al Palatului Regal, întrunește și următoarele calități de ținut în seamă pentru rolul ce-i revine ca președinte de consiliu, care să încheie armistițiul cu URSS:

– Este General de Corp de Armată;

– A fost Comandant al Corpului IV Armată;

– În timpul campaniei din URSS, în prima perioadă a războiului, când șansele războiului păreau altele decât cele de acum, a transmis mai multe rapoarte din URSS, anume din regiunea Donețului arătând că, după părerea sa, se face o greșeală continuându-se lupta pe pământul rusesc, dincolo de Nistru”.

 

În sfera preocupărilor la nivelul cel mai înalt din România a căpătat o pondere tot mai mare tema relațiilor economice cu Germania. Legația Reich-ului la București – exercita presiuni puternice pentru a determina autoritățile autohtone să achite sumele restante destinate întreținerii – pe cheltuiala noastră – a trupelor germane aflat în România. Redau câteva extrase din scrisoarea lui Karl Clodius, ministrul delegat german cu problematica economică, scrisoare adresată comandatului grupului de armate „Ucraina Sud”:

 

„Mareșalul a promis să satisfacă toate cerințele Grupului de armate sumele necesare pentru cumpărare, la liber, a mărfurilor perisabile, ca legume și mărfuri confiscate (compensație pentru procurarea, de până acum compensație pentru procurarea de pînă acum contra bon cu plată). Din păcate însă, după luate de Mareșal, momentan nu văd nicio posibilitate de a asigura că plata ratelor de 500 milioane lei (dintre care două rate, în total un miliard lei, deja se află în restanță) să fie reluate atît de punctual, încît plata soldei de la 1 iulie să se poată face la timp. Bineînțeles că voi încerca însă din nou, cu toată energia, la următoarea convorbire cu președintele Consiliului de Miniștri, ca aceste plăți totuși să se efectueze”.

 

Închei prezentarea de documente emise în luna iunie 1944 cu evaluările specialiștilor Departamentului de Stat al SUA privind situația României:

 

„Guvernul american împreună cu guvernele britanic și sovietic s-au străduit să-i facă pe români (erau vizați doar guvernanții – n.n.) să înțeleagă clar și le-au adresat repetate avertismente asupra cursului lor nebunesc, însă ei au continuat să participe la război împotriva Uniunii Sovietice și să colaboreze astfel cu Germania nazistă. Conducătorii români nu au dat atenție acestor avertismente și nu au profitat de prilejul pe care l-au avut de a ajunge la o înțelegere. Acum ei nu se mai pot aștepta cîtuși de puțin ca guvernul american sau oricare din guvernele aliate să răspundă la întrebări sau să completeze chestionare care să le ofere asigurări politice pentru viitor, oricît de importante ar părea pentru ei aceste asigurări sau oricît de utile pot fi ele în «pregătirea terenului» în vederea capitulării.

Românii știau de mult că drumul le era deschis pentru a ajunge la reprezentanții de la Cairo ai celor trei aliați principali, Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite. Ei trebuie să-și dea seama acum că e tîrziu și că se cere o acțiune. Pe lîngă toate acestea ei trebuie să știe că niciun aspect al problemei capitulării României nu poate fi tratat cu unul sau doi dintre principalii Aliați, care acționează în astfel de probleme pe bază de consultări și înțelegere reciprocă”.