Apariția și dispariția coalițiilor politice. Cazul BND, iunie – septembrie 1944 (XXXVII)

La începutul lunii iulie 1944, sub impactul constituirii Blocului Național Democratic (BND), Opoziția a transmis prin toate canalele de comunicare existente numeroase mesaje în centrul cărora s-a aflat solicitarea unui tratament cel puțin egal cu cel de care „beneficiau” exponenții Guvernului de la București la negocierile în curs. Primul răspuns a venit de la Stockholm în sensul că sovieticii lăsau să se înțeleagă că preferau să trateze cu cei aflați la Putere în România, deoarece ei dispuneau de mijloacele necesare pentru ieșirea din război și… întoarcerea armelor contra armatei germane. Era un mesaj receptat cu îngrijorare de Opoziție. De aici, încercarea de a se trece cât mai repede la fapte, potrivit Declarației BND din 20 iunie 1944. În acest context, la 1 iulie 1944, SSI consemna:

 

„Constantinescu-Iași spune că abia acum, după atâtea săptămâni de frământări, se poate vorbi despre o unitate de vederi în frontul opoziției. E adevărat că dl Maniu nu a admis introducerea grupurilor Tătărescu și Ralea în frontul opoziției, dar aceasta nu schimbă cu nimic situația. Blocul opoziției e acum ceva stabil și cel dintâi moment favorabil va fi utilizat pentru a se trece la acțiunea de teren.

Conlucrarea comuniștilor cu dnii Tătărescu și Ralea rămâne pe linia acordului semnat. Dl Maniu cunoaște conținutul acestui acord, el fiindu-i comunicat la timp de către Pătrășcanu. Dl Maniu nu se opune, dar rămâne la punctul de vedere cunoscut, anume că blocul democrat al opoziției nu poate îngloba elemente care au constituit suporturile regimului autoritar în România”.

 

Cu toate că Ioan Hudiță a scris că la 1 iulie 1944 Maniu se afla la Sibiu, Corneliu Coposu a relatat că în acea zi, la Snagov, a avut loc o întâlnire a liderilor PNȚ, la care au participat Iuliu Maniu și, printre alții, Ioan Hudiță. Mă rog. În Jurnalul său, iată ce a scris Coposu:

 

„Maniu observă că inginerul Ceaușu (Emil Bodnăraș – n.n.), care i-a fost prezentat la Brașov de Pătrășcanu și pe care l-a adus Precup (generalul Victor Precup; a făcut parte dintr-un grup complotist împotriva lui Carol al II-lea, în 1934; a scăpat de închisoare fiind grațiat de Ion Antonescu în noiembrie 1940; în închisoarea Doftana i-a cunoscut pe comuniști și a devenit membru al PCdR – n.n.) la Snagov, a lăsat oarecum să se înțeleagă (fără însă să afirme aceasta) că el ar avea un mandat sau cel puțin o dezlegare din partea Moscovei de a purta tratative ca delegat comunist. Desigur că este greu de apreciat calitatea lui reală, mai cu seamă că se știe că agentura comunistă din țară a pierdut legătura cu sovietele. Scrisori de acreditare nu i se pot cere, iar spusele lui nu pot fi controlate. Dat fiind că a fost recomandat de Pătrășcanu, se presupune fie că amândoi fac parte din același grup, distinct de organizația lui Foriș, fie că, știindu-se că Pătrășcanu a purtat discuții ca militant comunist, s-a făcut apel la el pentru a fi introdus Ceaușu în tratative. Solomon (dr. Virgil Solomon, PNȚ) sugerează să se utilizeze corespondența telegrafică cifrată cu delegații de la Cairo, pentru a fi sondați diplomații sovietici ai reprezentanței aliate asupra interlocutorilor agreați de guvernul sovietic”.

 

Tot pe „linia” BND, la 3 iulie 1944, Hudiță s-a întâlnit cu Titel Petrescu. Despre discuțiile cu liderul PSD a notat, pe larg, în Jurnalul său:

 

„E furios pe comuniști, care nu sunt loiali față de el și prietenii săi. Îi acuză că încearcă să se organizeze cu banii Blocului și duc peste tot o propagandă mincinoasă în contra fruntașilor social-democrați pe care-i prezintă muncitorilor «drept trădători la cauza proletariatului și-n slujba liberalilor și național țărăniștilor». El e «profund nemulțumit» de Dinu Brătianu care le-a pus bani la dispoziție «fără știrea conducerii Blocului». Titel P. este și el în curent cu legăturile strânse pe care comuniștii le au cu Tătărescu, cu Ralea și cu Ică Antonescu și se întreabă dacă facem bine să mai continuăm raporturile cu ei în cadrul Blocului. El e din ce în ce mai convins că tot ce fac acum comuniștii este acțiune pusă la cale de Moscova «care-i manevrează direct prin agenții ei, veniți în țară și care stau ascunși, dispunând de posturi de radio clandestine». El mă roagă să-l pun în curent pe Maniu cu toate aceste lucruri până va reuși să-l vadă și el, căci lipsește mai tot timpul din Capitală din cauza bombardamentelor. Se va întoarce joi dimineața; 6 iulie, în Capitală, când speră să poată discuta toate aceste lucruri cu Maniu și cu Dinu B.”.

 

A doua zi, SSI a remis Mareșalului Antonescu o amplă Notă referitoare la pozițiile, la zi, ale lui Iuliu Maniu. Prezint câteva extrase:

 

„Dl Maniu consideră că răsturnarea Frontului de Sud (frontul din nord-estul României – n.n.) fi semnalul acțiunii politice a frontului opoziției. În acel moment forțele unite ale opoziției vor intra în acțiune.  (…) Capitularea va trebui să se producă înainte ca trupele sovietice să fi ajuns la București. Aceasta pentru ca să se poată trage beneficii politice din faptul depunerii armelor înainte de a se fi atins de către trupele sovietice capitala țării.

În ce privește atitudinea germanilor, dl Maniu are informațiuni că trupele de sub comanda generalilor germani au primit instrucțiuni să caute să reziste în cîmpiile Munteniei, și să se retragă în Ardeal, căutînd, evident, să întârzie pe cît posibil înaintarea sovietelor. Astfel fiind, e mai mult decît probabil că armatele germane nu vor jena prea mult acțiunea politică pe care o imaginează dl Maniu. Dar dl Maniu merge mai departe. D-sa spune că România va trebui să ia imediat armele în mâini, alături de ruși, pentru dezrobirea Ardealului. Prin aceasta România va putea schimbă situațiunea de stat învins cu aceea pe care în momentul de față o are Italia (cobeligerantă – n.n.). În ce privește momentul declanșării acțiunii, dl Maniu crede că acesta va fi în cel mai mult zece zile”.

 

Nu comentez nici această predicție. Redau, în continuare, o informație inserată în Jurnalul lui Ioan Hudiță din ziua de 4 iulie 1944:

 

„La întâlnirea cu delegații comuniști (Constantinescu-Iași și Agiu) și cu cei social-democrați (Rădăceanu și Jumanca) delegații noștri au asistat la «o răfuială în toată regula», cu schimburi de cuvinte tari și tot felul de acuzații reciproce între «tovarășii din Frontul Muncitoresc». Până la urmă, s-a hotărât doar atât ca cele două partide muncitorești să-și desemneze câțiva delegați care să ia contact cu președinții secțiilor muncitorești ale Partidului Național Țărănesc și Liberal. S-a fixat o nouă ședință pentru joi (6 iulie) ora 6 seara”.

 

La 5 iulie, Legiunea de Jandarmi București a emis următorul Ordin:

„Inspectoratul General al Jandarmeriei cu Ordinul de informațiuni nr. 29/1944 ne informează următoarele:

Resortul de agitație și de propagandă al Partidului Comunist sesizînd că țăranii, membrii ai Partidului National-Țărănesc, în propaganda ce o desfășoară susțin exproprierea pămînturilor a dat instrucțiuni elementelor sale din mediul rural să intensifice agitații pe această temă arătîndu-se că Partidul Comunist a cerut întotdeauna realizarea acestei reforme agrare.

Prin această propagandă se urmărește atragerea țărănimii în mișcarea comunistă.

În acest scop vor mai fi popularizate de elementele comuniste în rândurile populației rurale și alte deziderate de actualitate ale țărănimii ca: scutire de impozite; acordare de mașini și unelte agricole de către stat.

Față de cele de mai sus; luați măsuri de verificarea celor semnalate mai sus și raportați Legiunii cazurile concrete semnalate”.

 

La 11 iunie 1944 s-au întrunit împuterniciții PNȚ, PNL și PSD pentru a reglementa unele cerințe de ordin financiar ale BND (fără comuniști), deciziile fiind consemnate de Ioan Hudiță:

 

„Papacostea (PNL) anunță că partidul său pune la dispoziție încă un milion, în afară de cel dat lui Pătrășcanu, Ghiță Pop spune că partidul nostru va pune și el 500.000 lei până la sfârșitul lunii. În realitate, acești bani vor fi dați, în cea mai mare parte, social-democraților, deoarece delegații liberali și țărăniști își suportă singuri cheltuielile. La propunerea lui Jumanca (PSD), se aprobă ideea ca cei 9 delegați comuniști să fie puși în curent ceva mai târziu, după ce se va termina organizarea. «Ne pare f. rău că trebuie să procedăm așa, a declarat Zamfirescu (PNL), însă din motive de elementară prudență, fiind în joc capul nostru, noi nu ne putem expune, conspirând cu oameni care pot fi agenții Siguranței». Toți suntem de acord cu el. Ședința viitoare se fixează pentru marți 18 iulie, ora 6 la Ghiță Pop, tot fără comuniști”.

 

La 18 iulie 1944 a avut loc (totuși) ședința BND cu participarea împuterniciților PCR, ședință despre care a relatat, pe larg, Ioan Hudiță. Între altele, a precizat:

 

„De la liberali vine numai Bebe Brătianu. Socialiștii sunt reprezentați de Titel Petrescu și Jumanca, iar comuniștii de Pătrășcanu și Constantinescu-Iași. Din partea partidului nostru mai participă Georoceanu și Simionescu. Aceștia prezintă un program de organizare a Capitalei pentru cazul unei mișcări de stradă. El cuprinde trei rânduri de comitete: unul, central, pentru toată Capitala; patru comitete, câte unul de fiecare Culoare (sectoarele Capitalei erau denumite prin… culori – n.n.), formate din reprezentanții celor trei partide din Bloc, fără comuniști. Din partea acestora sunt desemnate patru persoane pentru comitetele din Capitală: C. Pârvulescu în Comitetul central, Ion (Iosif) Rangheț în Comitetul care cuprinde în circumscripția sa Uzinele Malaxa, I. Agiu, în circumscripția Gării de Nord, care cuprinde Atelierele Grivița, și muncitorul Bâgu în Comitetul culorii de Verde. Ghiță Pop care prezidează ședința, în calitate de gazdă, întreabă pe Pătrășcanu dacă partidul său mai mare și alți delegați de desemnat pentru cele aproape 100 de Comitete din cele patru Culori ale Capitalei. El a repetat argumentul dat și lui Maniu, că partidul său dispune «de o importantă masă de muncitori în Capitală», însă conducerea nu-și poate lua răspunderea de a desemna și alți delegați pentru toate Comitetele Capitalei! «Și aveți pretenția că sunteți un partid care vrea să stea pe un picior de egalitate cu celelalte partide din Bloc, l-a apostrofat Titel Petrescu; la ce vă trebuie atunci milionul pe care v-ați grăbit să-l încasați, când voi nu sunteți în stare să desemnați măcar o sută de oameni pentru toate Comitetele Capitalei?».

«Noi dispunem de acești oameni, i-a răspuns Pătrășcanu, dar nu suntem siguri dacă printre ei nu se află și agenți ai Siguranței și de aceea noi nu vrem să compromitem acțiunea Blocului».

Bebe Brătianu a cerut închiderea discuției, recomandând lui Georoceanu și lui Simionescu să nu piardă din vedere și organizațiile de tineret național-țărănist din județele vecine. Liberalii nu dispun de astfel de organizații”.

 

A doua zi, a venit rândul lui, C. Coposu să noteze:

 

„Hudiță raportează că la sfârșitul discuțiilor cvadripartite din ajun, care au avut loc în casa lui Pătrășcanu (?), într-o convorbire aparte, i-a cerut să aducă la cunoștința lui Maniu solicitarea Partidului Comunist de a fi ajutat în străduința de a scoate din închisoare câțiva fruntași comuniști indispensabili unei bune organizări a cadrelor comuniste, în cadrul Blocului Național Democratic. Ar fi vorba de 10-12 deținuți la închisoarea din Caransebeș. Pătrășcanu i-a furnizat lui Răutu (liderul PNȚ din Botoșani) și modalitățile de realizare ale planului”.

 

La 13 iulie 1944, Karl Clodius a remis șefilor săi de la Berlin un amplu Raport din care rețin ceea ce se „leagă” de tematica serialului de față:

 

„Situația politică internă se caracterizează prin următoarele două fapte opuse: pe de o parte, mareșalul menține ferm liniștea și ordinea în țară și disciplina militară în armată și este văzut ca stăpîn și dictator absolut. Pe de altă parte, el nu a reușit să-și creeze în țară o poziție cu adevărat puternică, bazată pe fundament politic. Aparatul administrativ îi scapă tot mai mult din mîini, pentru că ordinele sale în parte nu sînt executate, ci sabotate sistematic și pentru că el nu se hotărăște să intervină energic în problemele decisive. Opinia publică a țării este în cea mai mare parte împotriva lui, din motive de politică internă sau din motive de politică externă. Șefii opoziției politice, adică în primul rînd șefii celor două vechi și mari partide (Liberal și Național-Țărănesc) pot lucra destul de deschis împotriva mareșalului, nu numai în domeniul politicii externe, ci și în domeniul politicii interne”.

 

Dezbaterile referitoare la tipul de Guvern care urma să fie instaurat după victoria loviturii de Palat (de Stat) au înregistrat la 17 iulie încă un început de etapă, consemnat ca atare și de SSI:

 

„În cercurile democrate conducătoare se afirmă a se fi realizat un perfect acord cu dl general Sănătescu. Deși plenul conducerii cartelului (BND) nu s-a pronunțat încă asupra modalității unei colaborări, toți fruntașii sunt de acord cu ideea unui guvern militar prezidat de o personalitate din preajma Suveranului.

Acordul acesta s-a perfectat în urma unei comunicări primite de conducerea liberală pe ziua de sâmbătă [15 iulie]. Se pare că această comunicare conține răspunsul la tatonările făcute până acum de democrați pe lângă dl general Sănătescu.

Întrucât această comunicare a parvenit conducerii democrate înainte de conferința plenară anunțată pentru mânie, marți [18 iulie], ea va fi examinată, urmând a se transmite un răspuns definitiv dlui general Sănătescu”.

 

În vederea atingerii scopurilor Opoziției, în acele zile, s-au îmbinat mai strâns demersurile interne cu cele externe. Astfel, la 18 iulie 1944, Iuliu Maniu le-a adresat lui Știrbey și Vișoianu un mesaj, rugându-i să arate Aliaților că speranța lor de a ajunge la o înțelegere cu guvernul Antonescu este „o greșeală care ar avea consecințe imposibile”. Maniu avertiza asupra pericolului ca Germania să ia măsuri de securitate pentru a împiedica aplicarea planului opoziției de ieșire din război. Astfel Națiunile Unite vor „scăpa ocazia actuală fără a ajunge la timp la o înțelegere cu guvernul”.

Liderul PNȚ era preocupat, deci, nu numai de posibile răspunsuri ale Reprezentanței Aliate din Cairo, răspunsuri ce dorea să constituie semnalul declanșării acțiunii de ieșire a României din război ca unica soluție viabilă pentru respectiva acțiune. El voia să deschidă ochii Aliaților asupra faptului că negocierile cu mesagerii Mareșalului Antonescu (a cărui fire și concepții le cunoștea) vor fi dificile, de lungă durată și lipsită de finalitatea preconizată.

 

În rândul evenimentelor de răsunet, inclusiv pe plan intern, s-au înscris documentele care au reflectat „la cald” ecourile atentatului împotriva lui Hitler. Rețin în acest sens Nota SSI din 21 iulie 1944:

 

„După atentatul neizbutit contra cancelarului Hitler, național-țărăniștii și, în special, maniștii au lansat următoarele zvonuri:

1. «Guvernul român este în posesia unor informații sigure că România va fi părăsită și privată de apărarea forțelor germane, începând de la data de 1 septembrie a.c.»
2. «Că, față de aceasta, dl Mareșal și Guvernul român au luat măsuri și au permis ca partidele politice opoziționiste regimului mareșalului Antonescu și, în special, partidele democratice, să se întrunească și – prin conducătorii lor – să hotărască soarta țării».
3. «Că factorii proeminenți ai partidelor democratice s-ar și fi întrunit hotărând preluarea conducerii țării după formula următoare:
4. Dl Iuliu Maniu, președinția Guvernului de Uniune Națională;
5. Exponenți ai Partidului Liberal vor prelua departamentele Internelor și Finanțelor;

c: Departamentele Cultelor, Educației și Economiei Naționale au fost atribuite comuniștilor;

1. Celelalte departamente, inclusiv Apărarea Națională, ar reveni național-țărăniștilor»”.

 

În același interval, cercurile Palatului Regal au continuat contactele cu împuterniciții Opoziției. Un moment semnificativ a fost înregistrat la 21 iulie 1944 când Iuliu Maniu și Ioan Hudiță s-au întâlnit cu generalul Sănătescu. Hudiță a consemnat:

 

„Sănătescu îi arată (lui Maniu) că Antonescu folosește tot felul de pretexte pentru a continua războiul alături de nemți, în fond ca să-și salveze pielea, întrucât nu-l crede atât de naiv și de prost informat pentru a nu-și da el singur seama că nemții merg la catastrofă. Sănătescu recunoaște și el că Maniu are dreptate, însă dacă a ezitat și mai ezită încă, atât el, cât și Regele, aceasta se datorește faptului că ei sunt derutați de problema intrării turcilor în război și crearea unui front aliat în Balcani. «Dacă am fi siguri, sută-n sută, că așa ceva nu e posibil, a continuat Sănătescu, Regele și cu mine ne-am decide imediat să lămurim situația cu Antonescu; cu atentatul de ieri (împotriva lui Hitler – n.n.), eu cred că noi avem de azi înainte încă un argument cu care sper să-l convingem pe Antonescu; în câteva zile vom ști precis dacă intră turcii sau nu în război și atunci ne vom vedea pentru a lua o hotărâre”.

 

La 24 iulie 1944, Hudiță s-a referit – în Jurnalul său – la întâlnirea din ajun a Regelui cu Mareșalul. A consemnat mai ales ceea ce a povestit generalul Sănătescu:

 

„Antonescu l-a întrebat la un moment dat ce ar face el în locul lui? Sănătescu i-a răspuns că el ar demisiona în locul lui, lăsând Regelui să numească un alt guvern și ar trimite, în același timp, cu demisia și o scrisoare de scuză lui Hitler pentru a-i explica cinstit pentru ce nu mai poate continua un război pierdut, sfătuindu-l și pe el să facă la fel și să pună capăt unui măcel inutil. «I-ai dat un sfat f. bun, d-le general, i-a spus Maniu; națiunea germană va supraviețui sigur acestui groaznic război, iar noi, ca națiune mică ce suntem, e bine să evităm orice gest care ar putea tulbura relațiile viitoare cu acest mare popor». Este adevărat că în diferitele noastre discuții referitoare la modalitatea desprinderii de nemți Maniu a fost totdeauna de părere ca «ea să se facă în condițiile cel mai puțin supărătoare pentru a salva reputația noastră de popor cinstit». Maniu i-a spus însă lui Sănătescu că «personal se îndoiește că Antonescu va demisiona de bună voie» și că el îl roagă să-l prevină pe Rege «să se gândească serios că înlăturarea acestuia cu cât se va face mai repede, cu atât va fi mai bine pentru țară»”.

 

O nouă ședință a împuterniciților partidelor componente ale BND a avut loc la 25 iulie 1944. Tot Ioan Hudiță a consemnat:

 

„Participă Bebe Brătianu, Jumanca, Rădăceanu și Constantinescu-Iași. Acesta ne mai aduce o listă cu cinci nume de muncitori «de încredere», care să ia contact cu Comitetul Blocului pentru Capitală. Rămâne să fie informat de acest lucru Georoceanu. Constantinescu cere să se pună la dispoziția Partidului Comunist un nou fond de 500.000 lei. Bebe Brătianu face unele obiecții. Se decide ca această cerere să fie trimisă tot Comitetului prezidat de Georoceanu. Discutăm apoi chestiunea poloneză. Toți, afară de Constantinescu, sunt indignați pe ruși pentru manevra lor în contra guvernului legal polon de la Londra (era vorba despre constituirea la Lublin a unui organism polonez prosovietic – n.n.). Brătianu și Jumanca cred că Londra și Washingtonul vor reacționa prompt în contra acestei manevre. Constantinescu se mulțumește să spună că «probabil că sunt înțeleși în secret cu anglo-americanii». După mine, rușii abuzează de victoriile lor militare pentru a pune pe aliații lor occidentali în fața unui fapt împlinit. «Totul depinde, spun eu, de cum reacționa ei (anglo-americani) în fața acestei manevre»”.

 

În acele zile de iulie 1944 s-au înmulțit rapoartele emise de diferite eșaloane informative privind activitățile opoziționiste de natură militară. Între aceste documente s-a aflat și următoarea Notă a Jandarmeriei:

 

„Am onoare a vă raporta următoarele: în ziua de 27.VII. 1944 s-a prezentat la oficiul postului plutonierul Forstulag de la Jandarmeria germană 1/794 din Brăila, care ne reclamă că în ziua de 14.VII.1944 s-a furat din pădurea Lacu Sărat, de la depozitul de muniții german, șaisprezece lăzi de cartușe care conțineau un număr de 72 mii cartușe de revolver calibrul 0,8.

Cazul se cercetează de jandarmeria germană în unire cu noi, de rezultatul cercetărilor vom raporta imediat după terminarea cercetărilor”.

 

În completare, o Notă pe aceeași temă:

 

„Inspectoratul General al Jandarmeriei ne face cunoscut că în repetate rînduri s-a semnalat distrugerea conductelor electrice și liniilor de telefoane și comunicații între bateriile de reflectoare antiaeriene româno-germane situate în apropierea comunelor rurale.

Contra tuturor infractorilor veți aplica prevederile legii nr. 509/940 publicată în «Monitorul oficial» nr. 179, din 3 august 1943, cu actele dresate prin Legiune”.

 

Obiectivele prioritare ale conducătorilor PNȚ și PNL au inclus 4 teme dezbătute la 28 iunie 1944, potrivit mărturisirii lui Ioan Hudiță:

 

„Maniu a avut un schimb de vederi cu Dinu Brătianu în privința viitorului guvern național, stabilind proporția de: țărăniștii 6 ministere, liberalii 4, social-democrații și comuniștii câte unul. Repartiția pe ministere se va face la o ședință viitoare. Titularul Ministerului Armatei nu intră în această repartiție, rămânând să fie desemnat de Rege. Maniu spune că a discutat chestiunea viitorului guvern cu Brătianu și l-a convins că cea mai bună soluție ar fi ca el să fie constituit numai din militari, sub președinția lui Sănătescu și din care să nu facă parte niciun om politic. «Un guvern de generali, zice Maniu, poate încheia un armistițiu pe baza situației militare, el neputând angaja națiunea din punct de vedere politic, așa cum s-ar întâmpla dacă el ar fi format din reprezentanții partidelor politice»”.

 

În ultima decadă a lunii iulie 1944, Comitetul Militar al Capitalei, care colabora direct cu împuterniciții PCR, a devenit mai activ prin trecerea la concretizarea unor planuri de acțiune. Între acestea, examinarea și aprobarea „listei” de obiective prezentată de Emil Bodnăraș.

 

„I. Probleme cu caracter general (politic)

1 Constituirea din timp a guvernului.

2 Desemnarea imediată a titularilor la Ministerul de Război, Ministerul de Interne, Ministerul Aviației, Marele Stat Major, Direcția Generală a Siguranței Statului, Prefectura Poliției Capitalei. Inspectoratul General al Jandarmeriei, în vederea participării lor la lucrările pregătitoare.

3 Redactarea Proclamației Majestății Sale Regelui și Manifestului guvernului. Transmiterea cifrată către aliați a textelor. Imprimarea pe disc a Proclamației Majestății Sale Regelui pentru difuzare la radio. Tipărirea din vreme a Proclamației, cât și a Manifestului. Pregătirea în amănunt a condițiilor pentru răspândirea lor.

4 Alcătuirea Înaltelor Decrete Regale pentru trebuințele imediate ale acțiunii.

5 Fixarea măsurilor în legătură cu situația Majestății Sale Regelui pe timpul acțiunii.

1. Probleme cu caracter special (militar)
2. Stabilirea concluziilor din punct de vedere militar.
3. Cunoașterea pregătirilor din Valea Prahovei. Coordonarea acțiunii din Capitală cu cea din Valea Prahove. Extinderea imediată a lucrărilor pentru întreaga zonă.
4. Punerea la punct a tuturor lucrărilor pregătitoare cu participarea titularilor de la Ministerul de Război și Marele Stat Major în vederea asigurării mijloacelor necesare acțiunii pentru ora H, cît și după această oră (plan de operațiuni, intervenția trupelor din țară, aprovizionarea cu muniții și hrană, de mobilizare, de repliere etc.).

4 Punerea la curent cu concluziile la care s-a ajuns a titularilor de la Ministerul de Interne, Direcția Generală a Siguranței, Prefectura Poliției Capitalei, Inspectoratul General al Jandarmeriei, în vederea pregătirii autorităților, a numirii șefilor organelor administrative din țară, a purificării aparatului de stat de elemente dubioase etc. etc.

5 Organizarea acțiunii pe front prin inițierea comandamentelor stabilite. Fixarea amănuntelor în legătură cu răspândirea Proclamației Majestății Sale Regelui și a Manifestului guvernului, atitudinea comandanților în zona 2 și 2+ 1 etc. etc.

6 Întrebuințarea trupelor aeropurtate: trupe, aprovizionare, ideea de acțiune.

7 Formațiunile patriotice și întrebuințarea lor.

8 Întrebuințarea prizonierilor americani și sovietici.

9 Situația jandarmilor prin numirea comandantului (?)

10 Comunicarea către U.R.S.S. a situației exacte de pe front.

11 Eventualitatea unei debarcări în Dobrogea.

12 Internarea prizonierilor germani (…)”.