Apariția și dispariția coalițiilor politice. Cazul BND, iunie – septembrie 1944 (XXXVIII)

Chiar dacă m-aș limita strict la intervalul 1-9 august 1944, volumul considerabil de documente referitoare la Blocul Național Democratic (BND) și la partidele componente ar impune publicarea a cel puțin 20 de episoade din serialul de față. Apoi, pentru corecta evaluare a importanței multor documente este necesară situarea lor în timp și spațiu, ceea ce face obligatorie și trimiterea la reacțiile autorităților publice din perioada respectivă. În consecință, voi fi mai parcimonios ca până acum și mă voi concentra asupra unui număr restrâns de „izvoare istorice”. Nu este, deci, vorba despre omisiuni, ci doar – cum mai subliniam – despre o selecție mai riguroasă, determinată de dimensiunile rezonabile ale „terenului” publicistic pe care mă desfășor.

1 august 1944. Cel dintâi moment care se cere evocat privește cura balneară a Mareșalului Ion Antonescu la Olănești (Vâlcea). Suferea de ulcer gastric, iar apele minerale din stațiune îi fuseseră recomandate de medici. În plus, avea nevoie de puțină odihnă (relativă). Primea, de câteva ori pe zi, informațiile esențiale. Veștile de pe front erau tot mai îngrijorătoare. Simultan, Palatul Regal și Opoziția definitivau planurile de răsturnare a regimului, însă negocierile cu Aliații erau, practic, blocate.

Este, de asemenea, de reținut nota din Jurnalul lui Corneliu Coposu, tot de la acel început de august 1944:

„Gafencu îi scrie domnului Maniu (scrisoare sosită prin valiza diplomatică a lui Camil) că a fost informat de către Franasovici că domnul Beneș i-a comunicat acestuia (prin intermediu diplomatic), într-o scrisoare, că a discutat cu vârfurile sovietice despre constituirea oficială a unui, bloc Național Democratic antihitlerist și antiantonescian în România și a sugerat un contact direct între guvernul sovietic și acest bloc; că rușii sunt dispuși să intre în contact direct cu delegații Blocului, dar pe teritoriul lor. Rezultă că rușii doresc să trateze direct, preferând discuțiile sovieto-române tratativelor româno-aliate de la Cairo. Gafencu notifică intenția lui Franasovici de a-l introduce pe fir pe Tătărescu”.

La rândul său, Ioan Hudiță s-a referit la întâlnirea din 2 august 1944 cu Dinu Brătianu. S-a discutat – din nou – despre prezența comuniștilor în BND:

„«Toți generalii cu care am vorbit și de care s-ar putea să avem nevoie dacă Antonescu se încăpățânează și vrea să continue războiul, strâmbă din nas când aud de comuniști; prezența lor în Blocul nostru eu o consider o greșeală». Maniu i-a răspuns că nici el n-a fost prea încântat de primirea lor în Bloc, dar că a trebuit și dânsul (Dinu Brătianu) să țină seama de recomandarea lui Știrbei și mai ales a Regelui care a ținut mult să-i acceptăm în Bloc. «Băiatul acesta (Regele), a spus D. Brătianu, se lasă prea devreme manevrat de tot felul de indivizi care-l vor compromite până la urmă și nu-și dă seama că în spatele lor se află Tătărescu». Maniu cunoaște f. bine toate aceste lucruri. El și cu mine am căutat în mai multe rânduri să-l prevenim pe Rege despre toate aceste manevre, prin Sănătescu și prin Niculescu-Buzești”.

În paralel, zi de zi, Poliția, Siguranța, Jandarmeria, SSI l-au informat pe Mareșal despre acțiunile PCR, prezentându-i și numeroase manifeste ale comuniștilor odată cu semnalarea faptului că s-a mutat centrul de greutate al acțiunilor opoziționiste în marile întreprinderi din principalele zone industriale ale țării.

Tot în fiecare zi se acumulau noi mărturii despre influența dominantă a factorului extern asupra politicii interne. Una dintre confirmări o constituie însemnarea lui C. Coposu din ziua de 2 august 1944:

„Posturile de radio occidentale au difuzat in extenso declarația făcută în Camera Comunelor de Churchill. În cuprinsul declarației, ocupându-se de țara noastră, bătrânul Tory a spus că, «în curând, România va fi la totala discreție a Uniunii Sovietice». Afirmație destul de demoralizantă. De ce la «totala discreție a U.RS.S.» și nu la discreția Națiunilor Aliate? Să fie un semn că anglo-americanii nu vor întreprinde nimic pentru temperarea rușilor? Așa ceva e cu putință? Tratativele de la Cairo s-au purtat cu toți Aliații și clauzele stabilite și acceptate de ei sunt garantate de toți. În discuția cu Președintele (Maniu) caut să lămuresc interpretarea ce se poate da acestui pasaj. Președintele crede că este de o manieră discursivă de a determina urgentarea armistițiului sau o aluzie la intrarea în România a armatei sovietice. Aceasta ar fi cu atât mai plauzibil cu cât atât guvernul englez, cât și cel american au confirmat declarația lui Molotov, făcută la 2 aprilie, în numele guvernului sovietic, prin care acesta s-a angajat să nu forțeze schimbarea structurii sociale a României (cel puțin prin intervenția lor directă). Guvernele Aliaților occidentali nu pot permite ca angajamentele lor solidare să fie nesocotite, ca faimoasa Charta a Atlanticului (pe care au acceptat-o și rușii) să fie călcată în picioare”.

Evenimentul care s-a aflat în centrul atenției, mai ales în cercurile politice interne, a fost, incontestabil, în acele zile întâlnirea Antonescu – Hitler (3-5 august 1944). Ca de obicei, Antonescu a vorbit în… franceză. Celebrul translator Paul Otto Schmidt a tradus ce s-a spus în ambele limbi (franceză și germană). Pentru a marca pe scurt evenimentul, redau partea finală a relatării pe care Mareșalul a dictat-o la revenirea în țară. Nimeni nu bănuia că se înscria în istorie ultimul dialog față în față dintre cei doi. Antonescu a amintit – în concluzie – întrebările pe care i le-a adresat lui Hitler și răspunsurile acestuia:

„1. Aș dori să știu care sunt intențiile Germaniei privitor la lupta dusă pe frontul de Sud, care interesează România, afirmând că dacă trupele germane nu pot să mențină această parte a frontului, cel puțin pe linia actuală, România nu ar putea să se angajeze să meargă până la distrugerea ei totală alături de Germania. Führerul a ezitat să afirme că în orice împrejurare va menține dreapta frontului pe poziția pe care se găsește.

2. Trecând la a doua întrebare prealabilă, am spus că, cu începere din aprilie, România este supusă la o acțiune de bombardament masiv, în special din partea aviației de bombardament și vânătoare americană. (…) Führerul nu mi-a dat nicio asigurare că e în măsură să mă pună în situația de a face față în condițiuni acceptabile bombardamentelor inamice. (…)
3. A treia întrebare prealabilă pusă a fost aceasta: i-am arătat că România se găsește astăzi într-o situație mult mai grea ca înainte, din cauza acțiunii Turciei (care a rupt relațiile cu Germania – n.n.). Führerul mi-a spus că nu crede că Turcia va deschide Strâmtorile și va da baze aeriene. A evitat să-mi dea un răspuns cu ce ar putea să mă ajute în caz că aceste două eventualități s-ar transforma în plin, în fapte.
4. În sfârșit, a fost chestiunea privitoare la atitudinea viitoare a Ungariei și ce se va petrece în spațiul ungar în viitorul apropiat… Mi-a spus că nu poate da nicio asigurare (în continuare, Hitler a adresat reproșuri României în privința modului în care se derulează relațiile economice româno-germane – n.n.). I-am arătat că este surprinzător pentru mine, care după 3 ani de luptă comună în care poporul și statul român au făcut sacrificii și pentru cauza lui, dar și pentru cea germană și pentru Europa (pentru că mi-a spus că Germania luptă pentru România și pentru Europa), și că am crezut că am meritat altă răsplată ca aceasta ce aud azi din gura Führerului.

Ora fiind înaintată, m-am despărțit de Führer după o discuție de 5 1/2 ore, fără să-i fi dat vreun răspuns, nici negativ, nici pozitiv la întrebarea intempestivă pe care mi-a pus-o (cea referitoare la „mersul până la capăt cu Germania” – n.n.)”.

Potrivit martorului ocular Eugen Tilichi, la sfârșitul întrevederii, Hitler i s-a adresa lui Antonescu:

„Domnule Mareșal, ați insistat foarte mult și eu am luat hotărârea să trimit cele două vagoane de aur pe care le solicitați pentru livrările făcute față de Germania. Însă să știți, repet, atrag atenția că acest aur era mai interesant să-l utilizăm noi, cum știm, pentru nevoile războiului și pentru victorie. Dar dacă ați insistat vi-l dăm”.

La 7 august 1944, SSI a remis Conducătorului Statului mai multe note din care rețin următoarele fragmente:

„Cercurile germane (din România – n.n.) sunt foarte optimiste în legătură cu vizita domnului mareșal Antonescu în Germania și arată că Führerul a reușit să convingă pe Conducătorul României să ia măsuri pentru rezistența integrală și mobilizarea tuturor forțelor vitale. (…) Acum a sosit momentul ca Mareșalul să ia cele mai severe măsuri contra democraților (opoziției), care lansează tot felul de zvonuri tendențioase.

În cazul când măsurile nu vor fi luate de guvernul român, ele vor fi luate de Gestapoul german. (…)

La național-liberali s-a vorbit că Führerul ar fi cerut dlui Mareșal Conducător să declare război Turciei și să dea Germaniei 150 mii muncitori calificați pentru fabricile ei. S-a mai spus că Germania a cerut alimente și grâu pentru nevoile armatei și populației (din Germania), astfel se explica prezența dlui General Arbore, ministrul Aprovizionării, alături de Mareșalul Conducător.

Din primele tatonări ale membrilor guvernului a putut transpira că dl Mareșal Antonescu ar fi avut o atitudine dârză față de cerințele Führerului.

În cercurile politice se vorbește, cu multă insistență, că actualului guvern îi va urma, în curând, o formație sub președinția dlui Barbu Știrbey, care este unul dintre oamenii cei mai indicați, care duc tratative la Ankara și Cairo cu reprezentanții diplomatici ai anglo-americanilor. (…) Partidele politice [de] nuanță democrată au lansat zvonul [că] dacă formula Știrbey n-are sorți de izbândă, atunci se va încerca formarea unui guvern cu generalul Sănătescu, sprijinit de M. S. Regele, care ar colabora cu partidele democratice”.

În ziua următoare, SSI a trimit două Note informative. În prima dintre ele, se raporta:

„La național-țărăniști se spune că și mareșalul Antonescu a acceptat formula guvernului Sănătescu. Mareșalul Antonescu socoate însă că această formulă trebuie ținută, încă o bucată de timp, în rezervă. Câtă vreme ofensiva sovietică nu s-a mișcat pe frontul din Moldova, nu se poate vorbi despre o schimbare de regim.

Dl Mihai Antonescu spune că guvernul Sănătescu va deveni actual abia atunci când trupele sovietice vor atinge linia Focșani-Nămoloasa”.

Al doilea mesaj a conținut o informație de-a dreptul surprinzătoare, mai ales din cauza faptului că istoriografia recentă nici nu a consemnat-o și nici nu a confirmat-o:

„Partidele politice discută măsura guvernului de a fi eliberat 350 deținuți comuniști din lagărele de la Târgu Jiu (între ei, Nicolae Ceaușescu – n.n.).

Această măsură se produce aproape simultan cu măsura identică luată de guvernele bulgar și turc.

Național-țărăniștii spun că această măsură nu a fost cerută sau inspirată din afară. Ea s-a produs din convingerea guvernului Antonescu că în felul acesta se pot ameliora raporturile sovieto-române.

Partidele mai discută apoi momentul în care se produce acest gest. E mai mult decât semnificativ faptul că mareșalul Antonescu a ales pentru acest act politic tocmai momentul când se pregătea să vadă pe Hitler. De aici, o serie de deducții privitoare la atitudinea mareșalului față de evenimentele politice și militare”.

La încercarea de a fi „în pas cu evenimentele”, serviciile speciale și-au înmulțit exponențial nu numai numărul de informații „brute”, ci și sintezele în care emiteau judecăți de valoare. Totul pentru a oferi decidenților, în primul rând, Mareșalului, o bază documentară cât mai consistentă și mai lesne de parcurs.

În categoria unor astfel de texte s-a înscris analiza SSI din 9 august 1944. Redau câteva fragmente:

„Cercurile politice opoziționiste manifestă un profund scepticism pe pe urma informațiilor din jurul întrevederii dintre mareșalul Antonescu și Hitler și rezultatele ei. Maniu a caracterizat ieri situația, față de un grup de prieteni, ca menținându-se în echivoc față de cererile repetate și insistente ale Aliaților de a părăsi alianța cu Germania și de a se înceta războiul împotriva Rusiei Sovietice. (…)

Credința fruntașilor opoziționiști este că, deși are perfecta cunoștință a situației și necesității de a se întreprinde ceva pentru încetarea războiului cu Rusia, totuși mareșalul Antonescu va continua să angajeze țara pe linia alianței cu Reich-ul.

În timp ce grupul de prieteni din jurul lui Maniu păstrează acest scepticism, mai există alți fruntași opoziționiști care cred că situația se va precipita, prin intervenția altui factor, și anume armata română.

După audiența pe care a avut-o la Rege săptămâna trecută, Iuliu Maniu a declarat amicilor săi că Suveranul este înțelegător și câștigat pentru ideea închiderii armistițiului cu Rusia.

Conciliabulele de la Sinaia dintre Rege și generali sunt deci privite ca purtătoare ale faptului de mâine”.

În aceeași zi, Direcția Generală a Poliției a prezentat o sinteză a evenimentelor din intervalul 3-9 august 1944. Documentul a fost întocmit pe puncte:

„1. Întrucât arestările operate de către autoritățile polițienești, în rândurile membrilor organizațiilor patriotice și antifasciste, au slăbit simțitor elanul activanților muncitori și intelectuali ai acestor organizațiuni, s-a dispus ca membrii de partid (ai PCR – n.n.), care au responsabilitatea activității formațiunilor patriotice și antifasciste să reînnoiască tuturor membrilor dispozițiunile privitoare la respectarea tuturor regulilor conspirative.

Totodată, membrii formațiunilor patriotice și antifasciste vor trebui îndemnați cu mai multă hotărâre să continue acțiunea începută, arătându-li-se că, peste puțin timp, actuala conducere (regimul Antonescu – n.n.) nu va mai fi în măsură să domine nemulțumirile maselor.

2. Membrii formațiunilor antifasciste vor trebui convinși că au sarcina să contribuie cu toată hotărârea la difuzarea «din mînă în mînă» a tuturor manifestelor aruncate de aviația aliată. (…)
3. Membrii partidului, simpatizanții și formațiunile Frontului Patriotic vor intensifica la maximum propaganda orală și scrisă pentru înlăturarea neîncrederii cu care clasa burgheză română privește toate acțiunile mișcării comuniste.

Pe această linie se va pune accentul pe ralierea la un bloc comun a tuturor partidelor democratice din țară, în stare să preia conducerea fără zguduiri, în momentul cînd situația politico-militară va evolua de așa manieră, încât o schimbare se va impune urgent”.

Tot în ziua de 9 august 1944 a fost organizată încă o întâlnire a lui Iuliu Maniu și Ioan Hudiță cu generalul Sănătescu. La început, Hudiță i-a prezentat lui Sănătescu întreaga situație politică internă și externă. Hudiță a scris în Jurnalul său despre reacția interlocutorului:

„«În cazul acesta, spune Sănătescu, situația se complică și eu singur nu văd ce am putea face». În acest moment a intrat pe ușă Maniu. El a intrat direct în subiect spunând că «situația externă a ajuns la un atât de primejdios punct pentru interesele țării, încât trebuie să ieșim cât mai repede din război, vrea sau nu vrea dl general Antonescu». El i-a arătat apoi că Blocul celor patru partide are mare încredere «în patriotismul și înțelepciunea sa (a lui Sănătescu) pentru a convinge pe Suveran că nu se mai poate aștepta», rugându-l să-i aranjeze «cât se poate de repede» o întâlnire cu Regele, împreună cu Dinu Brătianu. Acesta (Dinu Brătianu) va vedea pe Mareșal mâine dimineață la 10. Eu voi vedea pe Ică azi la ora 6 p.m. Sănătescu pleacă în după-masa aceasta la Sinaia și va discuta cu Regele. Vom avea un răspuns până mâine după masă”.