Cătălin Cîrstoiu nu se retrage: ”Mandatul meu a fost, este şi va rămâne pe masa coaliţiei”

Ar trebui închis Pornhub-ul

Păreau două rucsacuri mari, Killimanjaro, burdușite, înghesuindu-se unul într-altul, abandonate de cineva pe podețul din pădurea Dumbrava. Un bărbat își făcea de lucru căutând ceva în pârâu, așa că primul meu gând a fost că omul și-a lăsat rucsacul pe pod și că prin preajmă trebuie să mai fie un el sau o ea.

Nici când m-am apropiat mai mult, nu mi-am putut da seama că sunt doi oameni, și nu rucsacuri. Nu vedeam nici gât, nici cap, nici cea mai mică mișcare, vreun indiciu că acolo ar ședea două ființe umane. Cum intru pe podeț, numai că zăresc o bucățică de genunchi feminin, prin despicătura unor blugi. Era piciorul stăpânei spatelui aplecat, cu forme de rucsac burdușit. Ne-a auzit că ne apropiem și și-a scos capul dintre umeri să ne privească, asemeni unei găinușe trezite din picoteală, cu capul ascuns în pene. Lângă ea, rucsacul nu se dezmințea. Doar când am trecut pe lângă domnișoară, l-am văzut și pe el, prietenul-iubitul, probabil, cu privirea hipnotizată-n ecranul mobilului. Și-a ridicat capul, ca dintr-o transă din care nu avea puterea să iasă. Nu pentru noi, nu de ochii lumii, cum s-ar zice. I-am simțit capul, prăbușindu-se-n aerul-pernă  peste mobil, odată ce s-au simțit din nou singuri, nestingheriți de prezențe străine.

Cei doi au transferat comportamentul străzii și al găștii pe podețul în formă de arc întins peste pârâul Pădurii Dumbrava. Pentru ei era totuna. În liniștea arborilor, doar păsări și gâze încă amorțite, omul de lângă pârâu și noi. Și tinerii-rucsac. Nu mai primisem de mult o asemenea dovadă a deconectării-disonanței oamenilor de la lumea înconjurătoare reală. În oraș si pe stradă, aceste comportamente nu șochează atât de mult ca atunci când le vezi în natură. Cu siguranță, nu i-aș fi luat drept rucsacuri dacă i-aș fi văzut într-un spațiu citadin sau într-un sat, pe o bancă, un caldarâm sau un zid de piatră. I-aș fi luat drept ceea ce erau. Ce e realul pentru ei și mulți ca ei? Virtualul.

O pierdere de vreme, o devitalizare asumată cu indiferență, sentimente- relații molâi ca un maldăr de lână necurățată, cu spini, netoarsă. Semne ale alunecării spre impotență, pe multiple planuri: minte, gândire, sentimente, voință, energie fizică și sexuală. Pe un asemenea teren se instalează ușor tulburări afective și sexuale.

În aceste coordonate ale devenirii, Pornhubul, oferă iluzia unui altfel de sex. Fără să-și dea seama ce se întâmplă, individul se duce la Pornhubul de grup ca la experiența-ritual salvatoare de semnele timpurii ale impotenței.

În abuzurile și infracțiunile de natură și cu motivație sexuală, orice evaluare a riscului de recidivă se centrează pe înțelegerea felului în care se manifestă deviațiile sexuale. Cum ajunge să simtă plăcerea și cum apare erecția? Prin dependența de pornhub, prin violențe, abuzuri, sadism, cruzimi psihologice, sau în variante benigne, prin adulter, parteneri multipli etc.?

Ar trebui închis Pornhub-ul și cei care l-au înființat, ‘directorii’ care l-au menținut, trași la răspundere pentru că au încurajat și ajutat exploatarea sexuală și traficul de ființe umane – carne vie.
Ar trebui gândit un program holistic de combatere și prevenire a semnelor timpurii de impotență, la bărbați și femei deopotrivă. Numiți-l cum vreți. Dați-i un pseudonim, un nume eufemistic, deși nu e nevoie de nume. E vorba de a trăi altfel, a avea o identitate personală mai puternică în loc de a fi înghițit de identitatea colectivă, de grup, fie ea clan sau familie. A fi autentic, a învăța modalități de fi și autonom, inclusiv sau mai ales în gândire, și nu doar atașat, excesiv, de unii și alții, de grupuri de prieteni și interese și de gândirea, comportamentele de grup.


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

11 comentarii pentru articolul „Ar trebui închis Pornhub-ul”

  • Te poti gandi ca pornhub e unul din fronturile razboiului de diminuare a prezentei omului pe planeta . Alte fronturi ar fi LGBTxyz.. , teoria de gen , ecologia , veganismul ( cunosc un caz de rugbyst prostit de jumatatea lui sa manance vegan si astfel a lustruit banca de rezerve ).
    Exista apoi niste fenomene sociale firesti cu impact demografic : pastila anticonceptionala emanciparea femeii ( adica pe langa gospodarie si nasterea si ingrijirea copiilor , i-am mai pus in carca si o slujba ) , promovarea automatizata a femeii ( in general cu rezultatul alegerii carierei in dauna nasterii de copii ). De aceea , reactionarul din mine se revolta : dupa razboi , la Cluuj a fost un miting comunist in care se aratau ce drepturi au adus comunistii oamenilor muncii . Ia cuvantul si o muncitoare , care insira cuceririle de statut ale femeii , incheind cu : „Intre noi si barbati , mai exista doar o mica diferenta „. La care un grup de studenti reactionari au strigat cu glas mare : „Traiasca mica diferenta ” . Se pare ca mica diferenta trage sa moara …

  • Am cautat pe internet informatii despre „Pornhub-ul” care ar trebui închis si am dedus ca nu va fi închis niciodata daca, dupa toate magariile pe care le-au facut, nu au fost închisi mai devreme.
    De ce esti rea Monica? Citesc ca afurisitii vor sa-si spele pacatele organizând campanii de comunicare pe tema mediului. Intereseaza, oare, pe cineva ca aceste campanii sunt înselatoare („Greenwashing”)?

    • Subscriu la ceea ce a zis spicy : „Imi place mult prima parte a articolului, de fapt, constat ca ori de cate ori mergeti in natura va intoarceti cu ceva frumos si pentru cititori.”
      Si vreau sa mai adaug ca, wow, mi-a placut mult descrierea scenei si a personajelor de pe podet.

  • Asa e Sorin,de acord cu tine.Iar deviatii sexuali,cu sau fara Pornhub,isi vor face mendrele.Asta daca nu avem curajul sa luam masuri drastice,cum ar fi castrarea chimica a pedofililor.Numai asa vom scapa de astia.Prostitutia,desi e ,cica ilegala in trei sferturi de lume,e tinuta in ilegalitate,ca sa poata fi pastorita de organe politienesti,asa se si autofinanteaza baietii(ca pestii sunt si ei baieti scosi la inaintare tot de baieti cu trese care conduc de fapt fenomenul din umbra si care colecteaza”dreptul” de la pesti),asa ca fenomenul este etern.Mai exista si o mare parte a femeilor care isi vand „dragostea” pe interes,”tonomate de iubire”,care nu sunt nici actrite xxx nici prostituate,sunt femei normale,dar care „iubesc” barbatii din interes.Cat timp va exista Capitalism va exista si Pornhub.Pornhub este una din povestile de mare succes ale Capitalismului,un produs emblematic al societatii capitaliste.Si nimeni nu va aresta niste”genii financiare” intr o societate condusa de catre”genii financiare”.

  • Subscriu la ideea de a inchide astfel de site-uri.
    .
    Deja, se cam inchid singure incet-incet. Dupa cei care se ocupa de analiza traficului pe site-uri, datorita Netflix-ului din ce in ce mai popular chiar si la noi, acel site de care vorbiti nu prea mai are trafic pe Global, USA, Romania, tarile din estul Europei. Asta e partea buna, partea rea e ca a crescut putin traficul celor cu live-chat (resurse ieftine din cauza somajului de pandemie, deci preturi mici?).
    Daca utilizatorii au migrat catre Netflix si live-chat, interpretez asta prin impartirea celor care vizitau acele site-uri in doua cete: cei care se plictiseau (mai multi) si care au trecut acum la Netflix si ceilalti, aparent mai putini, care… „nu stiu ce e cu ei”, sa zicem asa.
    In majoritatea tarilor civilizate din Europa, e si acolo putin mai bine ca inainte, dar, evident, avansati fiind, au de toate in top 50: si pe acela pe care l-ati mentionat si live.
    .
    PS: Imi place mult prima parte a articolului, de fapt, constat ca ori de cate ori mergeti in natura va intoarceti cu ceva frumos si pentru cititori.

    • Se inchid pentru ca apar alte”produse”,poate,mai”performante”,in „domeniu”.Dar eu unul nu inteleg,sunt alte chestiuni aici mai importante,decat subiectul asta cu Pornhubul,pe Planeta,Pandemia continua nestingherita,Vaccinurile sunt Vax Albina,adica nu s bune de nimic,doar ca trebuie sa le faci,economia se prabuseste,o generatie intreaga ese somera,si fara bani va ajunge sa caute orice metoda pentru a i face,SUA e divizata intre trumpisti si progresisti,Europa asisderea ,intre tari,Han Tatar de la Moscova isi randuieste ceambulurile,spre a le randui ca sa dea tara Ucrainei in prada,dar daca se supara,poate lua si Europa,ca supliment(2-3 sute de mii de osteni cranceni,setosi de sange stau gramaditi la fruntariile Ucrainei si la Marea Neagra asteptind porunca Marelui Han,ca sa repete ispravile ostirii lui Genghis Han si ale lui Timur Lenk,evident incoace).Dar pe noi ne preocupa Pornhub.Canta orchestra pe Titanic.Eu nici nu stiam ce e Pornhubul asta si cu ce se mananca daca doamna nu l aducea in discutie.Efectul ,pentru multi dintre cititorii,si cititoarele acestui articol,va fi …sa acceseze Pornhub,macar asa de curiozitate.Pai se stie,ca injurand si infierand cu manie proletara un produs,i faci reclama de fapt,asa functioneaza psihologia umana. 😆 😆 😆

      • Tudy, tu mie imi spui toate astea? Eu ar trebui sa merg la un anumit medic o data la 30-45 de zile, nu am mai fost de aproape doi ani, el e ocupat cu covidul in spital devenit covid, iar problema e foarte rara, altcineva s-ar uita la mine ca la masini straine. Din 2015 pana la starea de urgenta, ma interna de 3-5 ori pe an, acum stau in casa si chiar daca simt probleme… stau si zic „cum mi-o fi norocul”, pentru ca nu am de ales. Nici pe aici nu citesc mai mult de doua-trei articole pe zi ca nu se poate, asta e. Nu va pot ajuta eu cu nimic.

      • Tudy, dupa parerea ta, ar trebui neaparat ca Monica Simion sa se alinieze în rândul jurnalistilor care de mai bine de un an de zile nu stiu sa scrie altceva decât despre coronavirus si Covid, jurnalisti care contribuie si ei la scaderea moralului populatiei, la fel ca posturile de televiziune pe care le acuza ca procedeaza în acest mod?!
        Interesantule, parerea mea este ca autoarea acestui articol trebuie laudata pentru diversitatea temelor pe care le abordeaza cu pricepere si talent, demonstrând ca nu este om de turma si ca viata nu trebuie sa se învârteasca doar în jurul aceluiasi motiv, daca vrem sa ramânem sanatosi la cap dupa ce scapam de virus.
        Si înainte sa vrei sa scrii pe aici chiar tot ce-ti trece prin cap, mediteaza putin daca gândesti logic, sau nu. Esti de-a dreptul ridicol si comic când vrei sa fii foarte serios, filozofând despre pericolul aducerii în discutie a site-ului cu pricina.

    • Îmi place ultima parte a postarii tale. Subscriu. 🙂

  • Dincolo de adeziunea la multe din punctele de vedere expuse, să relevăm faptul că majoritatea celor care ”trăiesc” de pe urma acestui fenomen sunt femei.. Vreți să le luați unica sursă de venit?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *