Arghezi despre „a ști să fii sărac”

Fără măsură. În tableta Tot averi, din Adevărul literar și artistic, 25 august 1929, Tudor Arghezi reia una dintre temele dragi scrisului său interbelic:
Mustrarea îmbogățirii nemăsurate:

„Am mai schimbat împreună cîteva cuvinte despre avere şi sărăcie. E o sărăcie de bunăvoie, a călugăriei, care-i o sărăcie mincinoasă, dar principiul a fost enunţat. A şti să fii sărac este a şti să te mărgineşti şi sărăcia mărginită constituie o avere, singura avere care dă un somn liniştit, o viaţă cu tempo lent, cum trebuie să rămîie viaţa, şi o perină capului bun. Datoria cărturarului este să propovăduiască această sărăcie.

Dezordinea averii e o prefaţă de haos. Ea serveşte la trufia oamenilor proşti, care nu-şi caută satisfacţii în afară de lada de fier. Nimeni nu se poate îndopa mai mult decît îi cuprinde stomacul şi îmbuibarea dă aplecăciune. Nimeni nu-şi poate multiplica fizicul pînă la o sărbătoare a simţurilor nemăsurată.

Ai proiectat o călătorie, care-i încă cea mai bună satisfacţie a unui ins cu dare de mînă: ai făcut călătoria, s-a isprăvit călătoria. Ai cumpărat o casă, zece case în zece ţări: ei şi! Ai nevoie de zece rînduri de slugi, ca să te stăpînească şi trupul rău abia de poate locui o singură odaie a uneia din casele tale. Efectele averii materiale, cu cît sînt mai mari cu atît se sleiesc mai degrabă. O singură avere nu se mîhneşte şi nu s-a sleit niciodată, a sufletului, a intelectului.”

*

Imaginea. Antonio Spinosa, în eseul Tiberiu – Împăratul care nu iubea Roma, abordează o temă des invocată de mine pînă acum:
Rolul imens pe care-l îndeplinește scrierea unui istoric în imaginea transmisă posterității de prezentul în care a trăit și activat o personalitate.

Cazurile Richard al III-lea și Napoleon al III-lea introduc în mașinăria care produce imaginea în viitor scriitorii. Shakespeare, ca să-i facă pe plac Elisabetei, l-a ponegrit pe Richard al III-lea. Napoleon al III-lea a avut ghinionul să-i supere pe mari scriitori precum Hugo, care au lăsat posterității pamflete geniale despre Împăratul altfel mult deasupra poreclei de Napoleon Cel Mic. Tiberiu – scrie Antonio Spinosa – a avut nenorocul de a fi rămas în posteritate prin scrierile lui Tacitus și Sutoniu:

„În fond nimeni n-a devenit vreodată personaj legendar pentru meritul de-a fi săvîrșit lucruri bune. Tiberiu este și astăzi amintit pentru fărădelegile pe care i le-au atribuit istoricii care-i erau adversari. Tacit, Suetoniu, care au scris multe decenii mai tîrziu, erau niște nostalgici admiratori ai dispărutei Republici și dușmani ai Principatului. Ei se informau dintr-o tradiție ostilă, alimentată de dușmanii lui Tiberiu, adică de cei învinși. Antitiberienii făceau parte din acea clasă aristocratică și conservatoare care-și dobîndise puterea datorită războaielor de cucerire, pe cîtă vreme noul suveran înțelegea să înfăptuiască o revoluție socială cu ajutorul păcii și să ofere funcții și onoruri acelora care le meritau, datorită familiei din care făceau parte. Ar fi de-ajuns aceste singure trăsături ca să facă din el un personaj mai integru decît faima pe care a avut-o, o faimă care a fost proastă și datorită faptului că nu s-a priceput să și-i cîștige pe scriitorii timpului.”

Cazul Tiberiu e cu atît mai dramatic cu cît Împăratul a scris o carte despre el însuși. Manuscrisul a dispărut pentru totdeauna. Dacă ar fi rămas, istoricii s-ar fi bazat în scrierile despre Împărat și pe ce zicea acesta despre el însuși. Așa istoricilor le-au rămas doar scrierile dușmanilor lui Tiberiu, în condițiile absenței din peisaj a presei independente.

*

O unitate de killeri. Cu Fauda mă apropii de finalul Sezonului 1. Deși serialul mi-a fost recomandat drept un concurent al lui Homeland, între cele două se întinde depărtarea unui ocean planetar. Homeland e un serial despre Intelligence. Fauda e un serial despre o unitate de killeri. Singura femeie a grupului, Nurit, asistînd întîia oară la scenele de torturare ale șeicului Awadalla, rămîne șocată de cruzimea camarazilor săi de unitate. Avihai, colegul de operațiune, îi descrie pe cei din unitate ca niște cîini de luptă. Cînd primesc ordinul Acțiune! acționează fără să se gîndească o clipă că vor rămîne fără cap. Brutalitatea, cruzimea sînt note de esență ale unităților speciale de luptă. Numai că în Cazul CIA intervine și Intelligence. Fauda se rezumă doar la brutalitatea pură. Unitatea nu are rețea în teritoriile ocupate. Chiar dacă Doron Kavillio, personajul principal, folosește identități false, se desfășoară și în misiuni de Intelligence, gen seducerea de muieri, totuși unitatea se bazează doar pe intervenția violentă.

Pare deplasată această imagine?
În cazul CIA, da. Pentru că Agenția acționează și în spații binevoitoare sau neutre. Unitatea din Fauda acționează în teritoriile ocupate. Poate că în realitate lucrurile stau altfel. În serial însă, palestinienii și arabii în general sînt dușmani de moarte ai evreilor. Deși nu toți locuitorii din teritorii sînt teroriști, totuși, teroriștii sînt ca la ei acasă. Sinuciderea cu centura de grenade te face martir, pomenit în moschei și adulat pe stradă. Dacă îți duci copilul la spital în Israel, cînd te-ai întors în teritorii, riști să fii scuipat pe stradă. Militanții Hamas sînt cruzi, gata să tortureze tot ce e evreu. Unitatea acționează într-un mediu ostil, unde pînă și sugarii pot fi teroriști. Tocmai această imagine cumplită șochează în Fauda. Pricep astfel de ce arabii au cerut să fie boicotat serialul. Au sesizat de îndată pericolul mondial a unei imagini de sălbatici, de dușmani de moarte ai evreilor, de inși cărora nu li se poate vorbi decît cu pistolul.