Arhiva Afectivă. Anul în care am devenit o promisiune

Pe vremea cozilor la gheare, din care se preparau celebrele „supe de pui fără pui”, lumea se îndrepta spre locurile de muncă (culmea, exista așa ceva) ocolind cu grijă grămezile de moloz și dealurile de pământ excavat aflate în preajma unor stații ITB, locuri de încercat nervii, denumite oficial stații de transport în comun. După o vreme, grămezile de pământ au dispărut și o bună parte din grupul „statuile răbdării infinite” s-a animat și a luat-o cătinel spre stațiile de metrou. În decembrie, 1979, mersul prin oraș s-a îmbunătățit substanțial. Dar nu contează ce s-a îmbunătățit și ce nu în perioada supei de pui fără pui. Azi nu mai există coadă la gheare, lumea nu mai dârdâie prin stații. Oamenii merg cu metroul sau cu autobuzul la job, la Gară, la Aeroport sau la Mall. Unii patroni de firme nu au nevoie de metrou sau autobuz. E suficient să coboare un etaj sau să treacă dintr-o cameră în alta. Cei care nu au bani de Mall sau de metrou și nu au nici odăi de parcurs, caută prin tomberoane. Acolo găsesc produse expirate aruncate din frigiderele celor lipsiți de poftă de mâncare. Aprovizionarea la tomberoane a dezvoltat – din partea celor fără bani de Mall sau supermarket – cunoaștere, simț selectiv, organizare.

Consumul îndelungat al supei de pui fără pui din anii 83-89 a condus la stranii „mutații genetice”. După celebrarea „tăierii porcului” din decembrie ’89, unora le-au apărut aripi de diverse culori, altora le-au căzut aripile abia mijite și tot așa. Celor cărora aripile le crescuseră suficient de mari cât să zboare la câțiva milimetri deasupra solului, li s-a dezvoltat nu doar pretinsul simț civic cât și cel orătănic (nu oratoric). Această specie de păsări/ființe interesate și interesante în același timp, nu au observat cum propriile lor pene își schimbă cameleonic nuanța. E lesne de înțeles de ce nu au observat. Din pricina zgomotului. Fiindcă în orice ogradă care se respectă, trebuie sa fie multă gălăgie, mai ales când văzduhul e plin de îndemnuri, speranțe și promisiuni.

Mă tot gândesc, la ce mai poate fi bună supa-de-pui-fără-pui ?
Căutând un răspuns îndrăznesc să-l parafrazez pe Rene Magritte și spun: „Aceasta nu este o întrebare”.


București, vara lui 2010. Anul în care am devenit o promisiune.
Fragment autobiografic, paragraf din categoria subiectelor „viața bate filmul.”

Primesc, într-o ambianță aproape entuziastă, vestea că sunt scoasă din schemă. Directoarea, acompaniată de grimasele mimând regretul ale celorlalți din staff, împinge ușurel spre mine hârtia execuției, prefăcându-se că nu-mi observă nedumerirea. Ignor îndemnul „poftiți, semnați de primire”. Aflu apoi că nu-i nici o problemă dacă refuz să semnez, voi primi prin poștă anunțul că am fost concediată. Las hârtia pe marginea mesei și ies din încăpere. Pe coridorul pustiu am impresia că văd pentru prima dată ce culoare are podeaua și cât de plin de pete este plafonul. Predau cheile fișetului și mă îndrept spre ieșire. Ajunsă acasă simt că tot ceea ce până nu demult îmi era familiar dintr-o dată a devenit neprimitor, aproape ostil. Senzația stranie că ceva din mine a rămas de izbeliște se va instala ceva mai târziu. Deci e musai să intru în șomaj, îmi spun în timp ce privesc peste acoperișul casei de peste drum. Mă așez la computer și scriu colegilor și prietenilor:
Dragii mei, de acum înainte, o bună vreme, numele meu se va identifica cu termenul promisiune. Așa cum se argumentează în textul aici atașat, toți cei care rămân mai mult sau mai puțin „pe drumuri” fac parte dintr-o promisiune. În clipa în care cineva promite altcuiva că va duce la împlinire o idee, un deziderat, o năzuință, o face cu cifre și termene precise. Printre cei promiși că vom contribui prin „avântul prăbușirii personale” la bunăstarea celor cu mai puțină determinare (a nu se citi sacrificiu, exagerările nu sunt niciodată utile), mă număr și eu. Așa se face ca am devenit, de la o zi la alta, promisiune. Promisiunea ca acceptând să mă îndrept cu seninătate spre ușa pe care scrie „concediere”, generos deschisă în fața mea, ajut din răsputeri, cu multă compasiune, la efortul cumplit depus de alții pentru a se ține zdravăn pe scaun. Până la urmă da, știu, toată viața este o luptă pentru supraviețuire. Mai grav este că nu învățăm din timp descifrarea tuturor legilor nescrise. Nu trăim într-o societate în care dreptul de a-ți câștiga existența este asigurat prin lege. Nu. Trăim într-o lume în care legea poate fi un fel de aplicație ce se updatează aiurea. Pentru unii nu contează ce ești, cine ești sau cât de bine intenționat ești. Pentru alții contează doar cât de temeinic ai învățat să-ți pleci capul, cât de elegant reușești să te târăști în genunchi, cât de convingător întinzi căușul palmei ca să primești un ban. Cu toate acestea, deși omul privit din cosmos e invizibil, tot el, Omul, poate descoperi alte galaxii, poate salva milioane de vieți, poate schimba în bine cursul istoriei.

Vă doresc mult bine și multă sănătate, eu promisiunea nr … din 74.000, s.i.


Și acum textul :
Guvernul Boc a promis FMI ca va concedia 74.000 de bugetari in 2010
Guvernul Boc s-a angajat fata de FMI sa concedieze 74.000 de bugetari până la sfârșitul lui 2010, se arată în scrisoarea de intenție la acordul stand-by.
Mai mult, și in 2011 ar urma să fie concediați, potrivit înțelegerii cu FMI, alți 27.000 de bugetari, arată Mediafax. Aceste disponibilizări ar veni după ce 27.000 de salariați din sistemul public au fost deja dați afară. Șeful delegației FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că FMI „nu are satisfacții” când oamenii sunt dați afară, însă guvernul trebuie să reformeze sistemul bugetar. Mai mult, într-o declarație pentru Mediafax, Franks a spus că „Guvernul se află pe drumul cel bun in atingerea țintei (70.000 de concedieri până la începutul anului viitor – n.r.)”. Până în prezent au fost concediați peste 30.000. De asemenea, au mai fost efectuate câteva mii de reduceri de posturi în ultimele două luni. În septembrie, ne așteptăm la o restructurare a sistemului educațional, când numărul profesorilor va fi redus. Va exista o continuă restructurare până la finele anului”.


https://ziare.com/locuri-de-munca/concedieri/guvernul-boc-a-promis-fmi-ca-va-concedia-74-000-de-bugetari-in-2010-1033389
https://publicdelivery.org/magritte-not-a-pipe/

Comentarii

13 comentarii pentru articolul „Arhiva Afectivă. Anul în care am devenit o promisiune”

📹 Videoblitz 📹
Loading