Arhiva Afectivă. Aproape întotdeauna locu’ ăla-i liber

Autobuzul zdrăngăne din toată tăblăria. E prima duminică a lunii iunie. Fiind ceva mai cald, am voie să-l însoțesc pe bunicu la „căsuța de la grădină”. Mergem la Sibișel* să vedem dacă s-a mai avansat lucrul la acoperiș, să mai ducem o lampă cu petrol și să culegem pentru bunica ‒ „dacă se poate” ‒ niște ceapă verde. Drumul plin de hârtoape abia a început. Un stâlp de telegraf al Orăștiei a rămas în urmă. Mă apucă cântatul. Cânt încetișor mai mult spre guler să nu mă audă decât geamul care acum nu mai aburește, fiindcă da, suntem în iunie! Lunca-i luncă, iarba-i verde, ce-am iubit nu se mai veede, ce-a fost verde s-a uscaaat, ce-am iubiit s-a scu-tu-raaat. Bunicul mă atinge ușurel pe creștet, ceea ce vrea să spună: „bine, bine, acum fii cuminte.” Ieșim din Căstău și ne îndreptăm spre Beriu. Umărul meu sprijinit de marginea ferestrei trepidează în ritmul motorului care ne zgâlțâie pe toți. Oamenii vorbesc între ei printre scuturături. Tavi, vărul lui tata e pe bancheta din spate cu Văluca, nevastă-sa. Vreau să merg și eu la ei. Nu am nimic de spus sau de întrebat. Vreau doar să stau și eu pe bancheta din spate, fiindcă doar de acolo poți vedea bine întreg autobuzul. E ca la teatru. Îmi place să văd podeaua lungă, cauciucată, împodobită cu desagi și damigene din loc în loc. Mai zăresc un gât alb de gâscă unduind dintr-o sacoșă de in sau un cocoș scuturând revoltat aripile cu picioarele zdravăn legate, ba chiar câte un puișor cu puf galben, adunat și iarăși pus la loc cu mare grijă. Urmăresc mânuțele copilului din dreapta bunicului, cum îl așază pe rătăcit alături de ceilalți micuți în cutioara cu iarbă și mălai ținută pe genunchi. Mă ridic ținându-mă de bara scaunelor din față. Îl privesc foarte hotărâtă pe bunicu’ sperând ca el să se ridice imediat și să-mi facă loc.
‒ No ce-i? De ce nu stai la locul tău?
‒ Vreau să merg lângă Văluca.
‒ Locul tău e aici, șezi frumos.
‒ Daa și acolo, în spate, mai este un loc.
‒ O fi, da-i locul în care dedesubt îi roata. Aproape întotdeauna locu’ ăla-i liber.
‒ De ce-i liber?
‒ Cum de ce? Fiindcă îi incomod. Acolo simți toate gropile. Scutură tare, de aia nu stă nimeni acolo, nici când îi aglomerație.
‒ Acum nu-i aglomerație.
‒ Duminica nu-i aglomerată rata.
‒ De ce-i zice rată la rata?
‒ Regia Autonomă de Transporturi cu Autovehiculeee. Bunicului îi clănțăne ușor dinții fiindcă trecem peste o porțiune de drum cu multe denivelări. Raataaa eee preescuurtaarea.

Soarele a intrat sub un nor. Iarba măruntă de pe marginea drumului e acoperită de colb. Prin capacul de aerisire vine miros de trifoi. Urmează cele trei gropi mici de la intrarea în Beriu. Apoi suntem iar pe o porțiune de drum destul de lin.
‒ Păi, nu-i corect.
‒ Ce nu-i corect?
‒ Noi nu mergem cu Regia cum ai spus, noi mergem cu autobuzul.
‒ Dar autobuzul este al Regiei de Transport, e un autobuz al instituției RATA.
‒ Lasă-mă să merg acolo în spate, te rog.
‒ Te hurducă acolo, nepoată dragă, și e plin de praf. Intră praful prin ușa din spate care nu se închide bine. E slăbit cauciucul.
‒ Unde e făcut autobuzul ăsta?
‒ Ăsta-i făcut la București. Alea rusești, zis-urile, le-or scos după cum să vede. Ăsta-i teveu.
Bunicul se ridică și merge spre șofer. Merg și eu după el. Cam răcnesc unul la altul, dar așa se discută când drumul e presărat cu gropi.
‒ Ce se-aude cu asfaltarea domnu’ Sandu?
Pe ruta Orăștie-Căstău-Beriu-Sibișelul Vechi, încă se vorbește cu domnu’. Tovarăș e doar vreun activist sau inspector de la partid, în rest toți au rămas domni.
‒ Ce să știu eu dom’ Ivașcu, credeți că ne spune nouă cineva? Le pasă la tovarășii de la raion sau de la rejiune de penele de cauciuc și de arcurile rupte?

Sătul de zgâlțâială, deși mai sunt vreo patru kilometri până la destinație, nenea Sandu oprește, trage frâna de mână, se întoarce spre călători și anunță “pauză de motor”. Nimeni nu e nedumerit. Toată lumea știe că dacă Sandu o pornit o țâră mai devreme din autogară fiindcă n-or mai urcat oameni, îi foarte posibil să oprească pe drum pentru „pauză de motor” vreo cinci minute. Coboară la țigară câțiva orășeni. Mai stânjenit un pic se apropie de grup și un flăcău din Sibișel.
‒ Ce-i mă? Și tu duhănești?
Flăcăul zâmbește, se scutură ca de un frig imaginar, apoi își ridică umerii odată cu sprâncenele. Poartă opinci, ițari, și cămașă de oraș cadrilată.
‒ Nuuu. Io numa stau la aer că mirosu de benzină îm’ cam dă amețală.

Bunicul Cezar intervine cu mândrie părintească:
‒ Cum să duhănească, de față cu mine, că doar mi-o fost elev.
‒ Și ce dacă v-o fost elev? Acu-i mare, gata cu școala.

Sandu strivește cu călcâiul pantofului țigarea și sprinten își reia locul la volan.
‒ Ai și dumneata dreptate, zice bunicu. Acum, nepoată dragă, poți să stai cu Tavi și cu Văluca. În șapte opt minute ajungem la destinație.

Pe fereastră se vede coama împădurită a Bordului. Un nor străveziu plutește deasupra. Mă întreb cum o fi fost „pe timpuri” granița spre Țara Românească? Și oare cum treceau românii din Sibișel la românii de dincolo de Sibișel? Și mi-e foarte greu să-mi lămuresc nedumerirea asta.


*Sibişelul Vechi este a patra localitate de pe Valea Grădiştei ce aparţinea Scaunului Săsesc al Orăştiei. Cele câteva invazii turceşti în Ardeal, cum au fost, mai cu seamă, cele din 1438 şi 1439, au pustiit satele din zona Orăştiei, nimicind în mare măsură populaţia existentă, atât cea românească, cât şi cea săsească formată din colonişti. Rămânând satele pustii, stăpânirea a făcut şi mişcări de populaţie românească, astfel că nu s-au mai aflat saşi în zonă, decât la Romos şi Pricaz. Astfel a fost adusă populaţia autohtonă „la poalele munţilor în Sibişel, care plătesc dare o cincizecimă pentru capră şi oaie, deja în 1493 o plătesc greu.” Pe muntele numit Bordul Sibişelului, la o înălţime de 668 m, se află ruinele unui castel feudal fortificat. În tradiţia satului se cunoaşte că Augustin Ştefănescu din Sibişel a săpat în pântecele muntelui, pe la sfârşitul sec. al XIX-lea, pentru a ajunge la comorile ascunse.

La cetatea din Bord a existat o poartă ce s-a dărâmat pe la 1880. Istoricul Fr.Tentch a lăsat o descriere a ei la sfârşitul sec. al XIX-lea. El susţinea că cetatea aparţinuse Scaunului săsesc al Orăştiei, servind ca cetate de graniţă pentru a păzi căile de acces spre Ţara Românească. Cetatea mai este menţionată şi de alţi istorici: I.M.Akner, A.Ipolyi, K.Horedt, V.Vătăşianu. După cei mai mulţi, ea ar data din secolul al XIII-lea. În lumina ultimelor cercetări se mai păstrează „turnul de poartă de formă rectangulară, cu laturile de 9 x 8,50 m, aflat în interiorul curtinei şi cu deschidere la parter de 3,10 m. Zidurile groase sunt din piatră brută locală, înecată în mortar. Zidul curtinei se păstrează pe unele porţiuni până la 3 m înălţime.”

https://www.primariaberiu.ro/index.php/despre-noi/localiti-componente/sibiel

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Invitații cristoiublog
Invitații cristoiublog
Invitații cristoiuTv | Adriana Vitan Balint | După referendumul pe justiție al lui Iohannis, Guvernul Meu dă OUG uri pe organizarea judiciară