Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Arhiva Afectivă. Boierii cei de toate zilele
Într-un foarte documentat studiu intitulat Boierii sunt oameni fără carte și foarte închipuiți. Relatările unui genovez despre starea elitei valahe pe la anul 1584, regretatul Conf. univ. dr. Octavian Tătar (1957-2016), de la Universitatea din Alba Iulia, descria realități ale secolului XVI în Muntenia acelui timp. Întregul text, deși face referire la întâmplări vechi de peste patru sute de ani, este incredibil de actual. Și tocmai această actualitate care ne lasă în continuare indiferenți este terifiantă. Nu faptul că asistăm prin lectură la descrierea unor manifestări de care ne rușinăm azi pentru lipsa de rușine celor ce nu mai sunt ne provocă o teribilă stânjeneală, ci mai ales observarea că toate acestea au rămas neschimbate. Iar ceea ce este tulburător vine din reluarea aproape supradimensionată a câtorva hibe, din maniile elitei postdecembriste atât de asemănătoare în aroganță, oportunism și tendință de ploconire, cu cea a elitei secolului XVI.
Străinii care au făcut însemnări despre români aparţin unor spaţii etnice şi culturale foarte diversificate: 39 sunt italieni, 14 sunt polonezi, 14 sunt unguri, 11 sunt transilvăneni, şapte sunt germani şi austrieci, cinci sunt francezi, cinci sunt greci, patru sunt englezi, patru sunt ragusani, trei aparţin spaţiului moravo-boemian, trei sunt dalmaţi, doi sunt spanioli, doi sunt croaţi, doi sunt ruşi, doi sunt turci etc.
Cu privire la statutul lor „profesional”, diversitatea este tot aşa de evidentă: diplomaţi, episcopi catolici, iezuiţi (diplomaţi sau misionari), pelerini, simpli călători, aventurieri, lefegii, erudiţi renascentişti, negustori, specialişti în exploatări miniere etc.
Relatările călătorilor străini sunt, într-un fel sau altul, prin destinaţia lor, în slujba unor factori importanţi de decizie politică, foarte mulţi dintre ei cu interese directe în zona sud-estului Europei, astfel: patru pentru regele Ungariei, patru pentru regele Angliei, 32 pentru oficialii de la Vatican, doi pentru regele Franţei, cinci pentru sultanul otoman, patru pentru dogele Veneţiei, 21 pentru Casa de Austria, 12 pentru regele Poloniei, cinci pentru ducele Toscanei, pentru autorităţile transilvănene, doi pentru ducele de Mantova, trei pentru domnii din Valahia etc.
Apreciem că acest ultim aspect semnalat, şi doar secundar cel precedent, poate fi un indiciu util pe linia decriptării sensului aprecierilor din relatările acestor autori, aspect pe care doar parţial şi unilateral istoriografia românească l-a făcut.
Revenind la ideea iniţială, în secolul al XVI-lea, mai ales în a doua lui jumătate, imaginea românilor este într-o alterare constantă, pe fondul decăderii generale a societăţii româneşti.
Între străinii care au realizat însemnări scrise despre românii de la sfârşitul secolului al XVI-lea se înscrie şi genovezul Franco Sivori. Franco a intrat în slujba lui Petru Cercel prin intermediul părintelui Parizola, preot din mănăstirea carmeliţilor din Genova, care îl cunoscuse pe Petru Cercel prin anii 1577-1578, pe când acesta căuta un împrumut cu care să-şi susţină acţiunea de ocupare a tronului Ţării Româneşti. Franco Sivori a plecat din Genova la sfârşitul lunii februarie 1581, ca părtaş la aventura lui Petru Cercel; va fi alături de el până în anul 1589, când cei doi s-au despărţit la Veneţia, în luna iulie. Între cele consemnate de Sivori în scrierea sa, aprecierile la adresa elitei boiereşti din Valahia sunt foarte frecvente, bine evidenţiate, amănunţite şi extrem de critice.
Ce scrie Sivori despre Valahi.
Boierii sunt fără carte şi foarte închipuiţi. Că sunt fără prea multă carte, nu ar fi o mare problemă dacă avem în vedere felul de a fi al societăţii româneşti din acea vreme. Ceea ce ţine să sublinieze Sivori este faptul că boierilor le lipseşte şi „altă învăţătură” pe lângă cea a ştiinţei de carte, cea a bunei cuviinţe, ceea ce îi face să fie foarte închipuiţi, afişând un aer de superioritate şi un comportament foarte autoritar.
Iată relatarea autorului: „Boierii sunt oameni fără carte şi altă şi de aceea foarte închipuiţi, crezând că nu mai sunt alţii pe lume mai mari ca ei, şi când pot se poartă destul de autoritar” . Autoritari, spune Sivori, boierii sunt mai ales cu supuşii lor, pe care îi tratează foarte rău. În raport cu domnitorul însă, ei dau dovadă mai degrabă de supuşenie, căci cuvântul lor nu este prea mult luat în seamă: „Boierii [discaunul de judecată domnesc – n.n.] nu au drept de vot, ci îşi spun doar părerea”, arăta Sivori.
Boierii sunt nestatornici, îndrăgesc norocul şi se lasă pe tânjală. Referindu-se, cu predilecţie, la boierii ţării, Franco Sivori simte nevoia să noteze: „Muntenii sunt prin firea lor oameni nestatornici, îndrăgind norocul şi mai degrabă se lasă pe tânjală, fără a se îngriji să deprindă un meşteşug sau să practice vreo artă”. În atari condiţii, prea mare folos nu se poate trage de pe urma lor.
Negoţ nu fac, negustoria fiind purtată de ragusani, greci, evrei şi ceva turci. Unii dintre ei se îndeletnicesc cu slujba la curte; cei mai mulţi, cu călăritul, cu întrecerile ostăşeşti şi cu vânătoarea. Nici prea mare tragere de suflet nu au, de aceea sunt de mică ispravă şi la războaie, consemnează genovezul.
Această imagine a boierului valah, nepriceput în treburile ţării, lipsit de loialitate faţă de domnitor, oscilant şi pus pe trădare, apare tot mai des în relatările străinilor din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Într-o scrisoare a unui anonim secui se menţionează faptul că domnitorul Ştefăniţă Rareş, adresându-se boierilor săi, le-ar fi spus: „duceţi-vă dracului cu toţii, căci nu sunteţi de nicio ispravă la treburile la care ar trebui să fiţi buni”
Agentul imperial Ioan Belsius, într-un raport expediat de la Hârlău către Curtea de la Viena, la 8 aprilie 1562, nota: „Despre boieri, stăm la îndoială, căci ei nu se dau pe faţă. Şi niciodată nu au fost cu credinţă faţă de niciun voievod al lor”, şi exemplele pot continua.
Boierii fac mese mari, cu multă mâncare şi băutură. Iată spusele autorului genovez: „Muntenii obişnuiesc să facă mese mari, cu multă mâncare şi băutură, şi la banchetele lor e multă muzică după obiceiul lor, mai curând barbară decât altminteri”.
Cum am văzut mai înainte, boierii nu prea au mustrări de conştiinţă din acest punct de vedere; legea firii pare să domine legea creştină, multe lucruri grave nu sunt pentru ei considerate un păcat (sau se prefac şi consideră că nu le ştiu). La curtea domnitorului, mâncărurile sunt de soi ales, bine gătite, după moda apuseană, fapt pentru care el ţine pe lângă sine servitori italieni şi francezi foarte iscusiţi. Şi boierilor le place să-şi „afişeze” propria curte, mai ales când sunt în văzul lumii, fapt pentru care „ţin multă slujitorime, şi când merg undeva au după ei o întregă droaie foarte bine îmbrăcată”, scria Sivori.
Boierilor le place să se imbrace bine, cu multe podoabe. Aplecarea spre etalarea îmbrăcămintei şi a podoadelor, uneori cu ostentaţie şi prost gust, şi tendinţa de a imita sunt semnalate de cei care i-au cunoscut pe boierii valahi.
La jumătatea secolului al XVI-lea, Anton Verancsics scria: „Îmbrăcămintea şi podoabele boierilor […] le sunt proprii lor şi sunt făcute după o anumită regulă. se împodobesc cu multe inele, cu o haină de mătase şi de fir de aur, înflorată cu un fel de ciucuri, apoi cu lanţuri la gât şi brăţări şi cu alte asemenea podoabe, ce atârnă în jos de la umărul stâng de-a curmezişul pieptului pe sub braţul drept până la coapse”. Franco Sivori ţine şi el să noteze: bărbaţii şi femeile de seamă „se îmbracă cu multă strălucire. Oamenii de stare mijlocie se îmbracă cu stofe de lână şi de carisca, iar ceilalţi, care sunt cei mai mulţi, cu un fel de dimie albă, dar aleasă”. „Femeile, spune Sivori în continuare, se îmbracă aprope după moda turcească, cu rochii lungi, fuste, iar pe cap poartă nişte năframe de bumbac foarte albe, încât par a fi turbane turceşti, care le stau foarte bine”.
Boierii dorm ca turcii. Spre sfârşitul secolului, obiceiurile turceşti par a acapara integral modul de viaţă al boierilor valahi. Iată ce nota autorul nostru: „De dormit, ei dorm ca şi turcii, adică pe jumătate îmbrăcaţi, culcaţi pe covoare aşternute pe jos”. Totuşi, cu spiritul lor imitativ deosebit, „mulţi boieri şi-au schimbat mult obiceiul, după pilda principelui şi a noastră a celorlalţi”, ţine să precizeze Sivori. Cu toate acestea, spune Sivori, boierii fac parte dintr-un neam care învaţă/înţelege repede orice limbă, mai ales pe acelea cu influenţe asupra lexicului propriu; unii dintre ei chiar vorbesc patru sau cinci limbi.
În ce măsură cele semnalate de Franco Sivori sunt, în totalitatea lor, obiective sau nu, este o problemă asupra căreia istoriografia românescă s-a pronunţat încă din momentul punerii în circuitul istoric a operei acestuia. Oricum ar sta lucrurile, un fapt este cert: scrierea genovezului pune în evidenţă, ca şi în cazul altor autori, o stare de decădere a elitei valahe în a doua jumătate a secolului al XVI-lea. O astfel de stare a elitei nu putea decât să aibă un impact major asupra societăţii româneşti, ea însăşi percepută ca fiind într-o degradare continuă.
http://diam.uab.ro/istorie.uab.ro/publicatii/colectia_auash/annales_14_I/6_octavian_tatar.pdf
Comentarii
Nu faptul că asistăm prin lectură la descrierea unor manifestări de care ne rușinăm azi pentru lipsa de rușine a celor ce nu mai sunt ne provocă o teribilă stânjeneală, ci mai ales observarea că toate acestea au rămas neschimbate.