Majoritatea românilor consideră că situaţia generală a ţării este mai rea comparativ cu cea din urmă cu 30 de ani, potrivit rezultatelor unui sondaj INSCOP

Arhiva Afectivă. Când ursita își păstrează puternicia

Nu zugrăvesc ființa. Zugrăvesc trecerea.
Nu trecerea dintr-o vârstă în alta, ci zi de zi, din clipită în clipită.*

Despre eseistul și moralistul Michel de Montaigne (1533-1592) s-a auzit desigur.
Mai puțin, poate, despre consilierul Montaigne, dar și mai puțin despre Montaigne, ales în 1580, primar al orașului Bordeaux, vreme de doi ani.

Este reales primar puțin mai târziu, dar în perioada epidemiei de ciumă, dezlănțuită în iunie 1585, fostul primar Montaigne lipsește din localitate. Părăsește Magistratura fără regret, pentru a se retrage definitiv în castelul său, unde compune cartea a treia din Eseuri și de unde nu va mai lipsi, în ultimii șapte ani ai vieții, decât pentru a face scurte călătorii la Paris.

Pentru o lungă perioadă de timp s-a crezut că Michel de Montaigne a fost doar un amator în probleme juridice și că el a vorbit doar ca un moralist în ale sale Eseuri. În urma studiilor recente s-a ajuns la concluzia că este imposibil să se pretindă că Montaigne ar fi fost doar un jurist amator. Montaigne a fost un bun cunoscător al chestiunilor juridice. El a descris cel puțin zece cazuri în timpul anilor săi ca practicant de drept în parlamentul de la Bordeaux, între aprilie 1563 și august 1567. El a dictat mai mult de patruzeci de texte de profil care poartă semnătura sa ca raportor. Montaigne a luat parte la vot, în calitate de consilier, în alte trei sute patruzeci și unu de procese. Mai mult decât atât, anii pe care i-a petrecut ca primar al orașului Bordeaux i-ar fi oferit o experiență temeinică în limbajul juridic.
Tema judecătorilor care l-au înșelat pe acuzat promițându-i să-l elibereze și apoi să-l condamne cu mărturisirea astfel extorcată era destul de comună în tratatele de atunci.

Pentru Montaigne, dacă trei sau patru legi ar fi cu adevărat naturale, fiecare națiune și fiecare om le-ar recunoaște. Faptul că ceea ce este natural într-o țară nu este recunoscut ca atare într-o alta demonstrează că legea naturală este, de fapt, doar un obicei. Pentru Montaigne, ca și pentru mulți umaniști, diversitatea opiniilor create de tradiția juridică ar putea duce doar la o justiție defectuoasă și parțială.

La Montaigne, buna credință nu depinde de o lege naturală ideală, ci de cuvântul unui om liber care depune mărturie în fața altor oameni. Diviziunea dintre legea naturală și dreptul civil nu mai este în ordine, iar ființele umane pot înțelege importanța bunei credințe prin experiența umană. Nu mai este necesar ca legea naturală să ancoreze buna credință într-un ideal care ar transcende experiența umană. Astfel, distincția dintre cinstit și util nu mai depinde de diferența dintre dreptul natural și dreptul civil. Limbajul juridic care a făcut această distincție nu mai este necesar. Obligația de a-și respecta cuvântul nu mai face parte dintr-o „lege naturală” ideală și îndepărtată, ci dintr-o experiență comună pe care limba obișnuită o poate exprima. Util și cinstit fac parte din aceeași categorie morală și nu au nevoie de vreun limbaj special pentru a spune că utilul este util, și cinstitul este cinstit.


O selecție din Cartea întâia a Eseurilor lui Michel de Montaigne, este pe deplin lămuritoare asupra felului în care autorul gândește raportarea legilor la viața de zi cu zi dar și la situații atipice.

Știe Dumnezeu, în ceartă noastră de acum, în care avem o sută de întâmpinări de înlăturat și de făcut, mari și adâncite întâmpinări, câți sunt cei ce se pot lăuda a fi cunoscut întocmai adevărata măsură a judecăților și temeiurilor uneia sau celeilalte părți? Este un număr, dacă este număr, care nu ar prea avea cum să ne tulbure. Mulțimea cealaltă unde merge? În numele cărei încredințări pornește a cerceta? Se întâmplă și cu a lor ca prin leacuri slabe și prost folosite: vătămările pe care urma să le lecuiască în noi le-a aprins, întărâtat și acrit din stârnirea ei și răul ne rămâne mai departe în trup. Nu a putut tămădui, căci leacul a fost slab, dar ne-a slăbit pe noi în așa fel că nu îl putem lepăda din făcătura lui nu ne alegem decât cu îndelung suferințe înlăuntrul nostru.

Iară ursita păstrându-și întotdeauna puternicia peste judecățile noastre, ne arată uneori neapărata nevoie ca legile să-i facă oarecât loc.

Și când stai împotriva potopirii unei noutăți în creștere, să te ții în totul și pretutindeni înfrânat și în rând față de cei ce bat câmpii și-și îngăduie orice pentru a da pas plănuirii lor, care nu au nici lege, nici rânduială decât a umbla după câștigul lor, este o primejdioasă îndatorire și nepotrivită ca măsură. Cu atât mai mult că orânduirea obișnuită într-o țară sănătoasă n-are în vedere aceste întâmplări neașteptate; are privegherea unui trup a cărui îndeplinire mai de seamă este să țină toți de cârmuire, cu învoirea tuturora îndeobște, pentru a le fi pavăză și ascultare. Mersul legiuit este un mers stâmpărat, greoi și îngrădit și nu e în stare să înfrunte un mers dezmățat si neînfrânat.

Se știe că Octavius și Cato, acei doi mari oameni, încă acum sunt învinovățiți că în războaiele lăuntrice, unul cu Sylla, celălalt cu Cezar, mai curând au lăsat să fie patria lor împinsă la marginea prăpastiei, decât s-o mântuie știrbind ei legile și schimbându-le întrucâtva. Cu adevărat, când s-a ajuns la această culme a nevoii și nu mai ai ce ține, mai înțelept ar fi să pleci capul și să dai cu binișorul prinsoare loviturii, decât să te împotrivești peste putință neîngăduind nimic, dând prilej înverșunării să calce totul în picioare; și mai bine ar fi să facem ca legile să vorbească ceea ce vor nevoile. Astfel făcut-a cel ce a dat poruncă pe lege, ca legile să doarmă douăzeci și patru de ceasuri, și cel care a sărit o zi din calendar, cu aceeași țintă, iar altul care din luna iunie făcut-a o a doua lună mai. Înșiși lacedemonienii, atât de păzitori ai poruncilor țării lor, îngrădiți de lege, care nu îngăduiau alegerea aceluiași ins de două ori la căpitănia pe mare, iar pe de altă parte trebile cerând ca Lysandros să ia neapărat acea dregătorie, făcură pe Aracus amiral, iar pe Lysandros să aibă în grija sa întreaga oaste de mare. Tot asemenea, o întoarse una din soliile lor la atenieni, trimisă să capete schimbarea unei rânduieli, când Pericle i-a învederat că nu-i îngăduit a scoate tăblia pe care a fost odată scrisă legea; ea l-a sfătuit numai să o învârtă și încă aceasta nu fusese oprit. De aceea Plutarch laudă pe Philopoemen, care, născut pentru a cârmui, știa să poruncească, ținându-se de lege, dar atunci când nevoia obștească o cerea, poruncea legilor înseși.**


*(III, II, Despre căință, Montaigne 1971: 372)
**Montaigne Eseuri Editura Științifică București 1966


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Arhiva Afectivă. Când ursita își păstrează puternicia”

  • departarea de ‘legea naturala’ e sinonima cu departarea de Drept si, concomitent, apropierea de Corect.

    una e Drept, alta e Corect. cu totul alta!

    lumea, incepand cu sefii de state, nu l mai folosesc pe Drept, ci pe Corect.
    daca e Corect, e-n regula. si suficient!
    deci mai intai Legea, si abia dupaia vedem ce e Corect, ca e specificat in Lege.

    insa daca vrei sa afli daca ceva e Drept, nu spre Lege iti indrepti privirea, ci catre Bunul-Simt.

    ce e de Bun-Simt e Drept, indiferent cum arata Bunul-Simt intr o tara sau in alta tara, pe un meleag sau pe altul.

    Corect e taramul Mintii,
    Drept e taramul Inimii.
    Lumea Mare si-a luat de Zeu, Mintea, deci vom tot auzi despre Corect, insa din ce in ce mai putin despre Drept.

    Reactiunile care apar in Civilizatie, cate mai sant!, sint rezultate din Contradictiile date de exprimarile Drepte si cele Corecte. care, adesea, se bat cap in cap!
    oamenilor li se pare, inca!, de Bun-Simt sa faca niste chestii. inca! li se pare, tocmai daia, de multe ori, acestia pun la indoiala Legea, aia care se inchina lui Corect.

    Corectitudinea e Noul Zeu, si sa-i urmezi cu sfintenie ecuatia de miscare e Noua Religie.

    in curand Drept va fi cautat ori prin muzee, ori prin Muzeele Inimii.

    a face justitie e sinonim cu a fi corect, nu cu a fi drept, astazi.
    iar asta doar pentru ca cei Corecti sint pusi sa…-si puna Mintea la contributie, facand legi Corecte.

    atunci cind Legea s-a rupt de cordonul ombilical care era ‘legea naturala’, ea si-a scris Viitorul, se stie spre ce se indreapta, si odata cu ea, Civilizatia:
    spre cea mai stricta lege din Creatie, Legea sub Numar! ( in care Libertatea nu mai e definita prin ‘implinirea plenara a dorintelor’, ci chiar prin lipsa Definitiei Dorintei! )

    de ce ‘lipsa Definitiei Dorintei? pai pentru ca Desavarsirea omului presupune Lipsa Dorintei, …care vine abia dupa ce ti ai tocit toate zalele lantului dorintelor..care te inlantuiau,
    iar Oglindirea acestei stari reprezinta chiar ‘desavarsirea’ Imaginii din Oglinda! a…Dorintei( tare! )
    pai…cum se vede ‘lipsa Dorintei’…atunci cind o privesti in Oglinda?! pai cum altfel: nu se vede!:))))
    deci daia Lumea Mare tinde spre propria Desavarsire, tinzand spre ‘lipsa Definitiei Dorintei’, pentru ca…asa se vede Imaginea din Oglinda a Desavarsirii Oumui:)))

    Altomul, adica omul din Oglinda!, adica omul acestei lumi si doar al ei, se caracterizeaza prin faptul ca arata fix cum arata Omul ( omul desavarsit ) in Oglinda!:))))

    deci spre ce ne indreptam, imbratisandu-l cu drag pe Corect? pai…spre o stare in care omul nu-si doreste! pur si simplu nu-si mai doreste! el le are pe toate pe raft, si le primeste pe toate-n dar, ca-n Rai!, atata tot ca asta e Raiul pe Pamant ( adica fix Iadul!, dar cine mai vede asta?!):)))

    CCorectitudinea politica e doar o exprimare a Corectitudinii intr un sistem social!, insa Corectitudinea va acapara toate sistemel;e sociale…care stau sa se nasca, asa ca Papa! Drept ( ate ),
    Inchinaaaati-vaaaaa nouluiZeeeeu, care este Zeeeuuul Coreeeect! …se va striga prin Noile Manastiri :)))))), care sant chiar Metropolele:)

A apărut cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”

După ani și ani de documentări, discuții cu unii dintre actorii implicați în evenimentele din decembrie, Ion Cristoiu a terminat de scris cartea „Decembrie 1989. Un talmeș-balmeș bine regizat”.
Apăsați aici pentru mai multe detalii
Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog

Invitații cristoiublog