Arhiva Afectivă. Când venea de la Viena, după ceasuri multe de mers călare…

București, 2015. Stră-străbunicul meu, Ion Ștefănescu din Munții Orăștiei, nu a fost istoric, nu a fost dacolog, nici dacopat, nici legionar, nici comunist, nici popă. Deși contemporan cu Hașdeu și Densușianu, nu i-a cunoscut și nici nu a apucat să citească articolele lor. Deci nu avea cine și cum să îl îndoctrineze. Preotul din sat, care îi era și cumnat, nu ținea slujbe de pomenire dacilor sau regelui lor, Decebal. Pomenea în cuvinte simple, cu evlavia cuvenită pentru cei stinși, pe toți cei știuți a fi „din neamul lor cel adormit.” Străbunicul Ion Ștefănescu a fost pădurar în Munții Orăștiei. În fine, generații mai școlite preferau să spună ca a fost „inginer silvic”. Nu i-am văzut diploma, așa că nu pot să mă pronunț asupra acestei dispute de familie. Dar știu de la fata lui, bunica mea Valeri, că atunci când venea de la Viena, istovit după ceasuri multe de mers călare, prima dată, înainte să ajungă acasă, se oprea la Sarmisegetuza. Mângâia pietrele, mai îndepărta un strat de mușchi năpădit ici-colo, își strângea sumanul, poate cerceta ceva în zare și pornea spre casă. Din tată-n fiu, trăitorii acelor locuri apropiate cetăților dacice nu au avut ideologi care să le insufle obsedante basme de adormit generații de-a rândul despre daci. Ei aveau pietrele. Și, desigur, aveau povești despre bătrânii munților, ai satelor, ai drumurilor și pribegiilor. Nu știu cum era vorba stră-străbunicului, nici bunica nu-și mai amintea. Totuși, în unele seri când îmi arăta fotografia lui „Bunu” făcută în Broos (Orăștie) de fotograful Fritz Geltch pe la 1880, cu cartea în mână și cu ochii parcă spunând ceva deodată cu buzele, atunci bunica Valeri devenea în gând, preț de câteva secunde, copila trezită în zori de un oftat și de o mărturisire – „Iar am visat, Mărie dragă, cum mă luptam, c-on urs mare cât poarta casei!” Era mândru Bunu? „Era om de casă, gospodar, tată bun, dar nu-i plăceau vorbăreții. Da nu țin minte prea multe despre el. Era mai mult pe drum. Grijea pădurea, tare o grijea…”


Manifestări kitsch, indiferent că erau legionare sau gen „Cântarea României”, nu existau la 1818, iar la 1500 nici atât. Dragostea, venerația pentru ACELE PIETRE s-a transmis din tată-n fiu, fără intenția de a o transforma vreodată în aroganță sau împăunare deșartă. Trebuie bine departajat momentul caragialesc al istoriei de momentul dinaintea declanșării ironizării bietelor vestigii. Ardelenii s-au născut lângă acei „bolovani”. Pentru că atât a rămas, da! Nu au avut dacii scriere? se întreabă aproape întreaga planetă. Asta nu e bine, răspunde la răstimpuri o parte a ei. Înseamnă că au fost niște dobitoci, adaugă o altă parte a planetei. Nu există pătrunjel pe Marte? înseamnă că nu există nici pe Venus, nici pe Saturn. Logic!

Dar cum memorarea a ceea ce este folositor sufletului face bine oricărui om, fie el mai mult sau mai puțin instruit, să-i lăsăm întâi pe cei vechi să vorbească despre strămoși.

Surse despre care nu putem spune că au fost contrafăcute, sau că aveau de plătit tribut vreunei înțelegeri între „dacopați” și restul lumii, vorbesc fără rezerve despre realități care în timpuri străvechi erau apreciate și respectate repere.

Platon – Charmides

(156d)…Tot așa stau lucrurile, Carmide, și cu acest descântec. Eu [Socrate] l-am învățat acolo, în oaste, de la un medic trac, unul din ucenicii lui Zalmoxis, despre care se spune că îi fac pe oameni nemuritori. Spunea tracul acesta că [medicii] greci aveau dreptate să cuvânteze așa cum v-am arătat adineauri. Dar Zalmoxis**, adăuga el, regele nostru, care este un zeu, ne spune [156e] că după cum nu trebuie să încercăm a îngriji ochii fără să ținem seama de cap, nici capul nu poate fi îngrijit neţinându-se seamă de corp, tot astfel trebuie să-i dăm îngrijire trupului dimpreună cu sufletul și iată de ce medicii greci nu se pricep la cele mai multe boli: [anume] pentru că ei nu cunosc întregul pe care-l au de îngrijit. Dacă acest întreg este bolnav, partea nu poate fi sănătoasă. Căci, zicea el, toate lucrurile bune şi rele – pentru corp şi pentru om în întregul său – vin de la suflet și de acolo curg [ca dintr-un izvor] ca de la cap la ochi; [157a] Trebuie deci – mai ales şi în primul rând – să tămăduim izvorul răului, ca să se poată bucura de sănătate capul și tot restul trupului. Prietene, zicea el, sufletul se vindecă cu descântece. Aceste descântece sunt vorbele frumoase, care fac să se nască în suflete înțelepciunea. Odată ivită aceasta și dacă stăruie, este ușor să se bucure de sănătate și capul și trupul. [157b] Când mă învăța leacul şi descântecele, spunea: Să nu te înduplece nimeni să-i tămăduiești capul cu acest leac, dacă nu-ţi încredințează mai întâi sufletul, ca să i-l tămăduiești cu ajutorul descântecului. Iar acum – zicea el – aceasta e cea mai mare greșeală a oamenilor: ca unii medici să caute în chip deosebit o vindecare sau cealaltă [a sufletului şi a trupului]. Și mă povățuia foarte stăruitor să nu mă las înduplecat de nimeni – oricât de bogat, dintr-un neam ales sau oricât de frumos ar fi – să fac altfel. Deci eu, [157c] pentru că i-am jurat şi sunt nevoit să-i dau ascultare, îi voi da într-adevăr ascultare, şi dacă vrei – potrivit povețelor străinului – să-mi încredințezi mai întâi sufletul tău, pentru a-l vrăji cu descântecele tracului, îți voi da și leacul pentru cap. Dacă nu, nu-ţi pot ajuta cu nimic, scumpe Carmide.”*

Acesta a fost un fragment dintr-un text scris de Platon. Nu este citat aici Eminescu, Sadoveanu, sau Vlahuță. Nu. Este un pasaj din Charmides al lui Platon. Dar să lăsăm antichitatea să-și respire firescul ei și să ne oprim puțin să ascultăm respirația precipitată a îngrijoratelor spirite din prezent. Ce am citit de curând despre „îndrăzneala” românilor de a-și aminti ce au făcut, sau ce nu au făcut, ce au fost, sau ce nu au fost strămoșii, mi-a dat de gândit și nu m-a lăsat fără reacție.

În primul rând am apreciat sinceritatea autorului care spune așa:
„Pe mine, ca român netrăitor aici, mă rănește să descopăr o identitate falsă de câte ori mă întorc aici sau de câte ori intru în contact cu atmosfera culturală actuală”, a spus Dan Alexe, autorul cărții „Dacopatia și alte rătăciri românești”.
Prin urmare, recunoaște că e „netrăitor aici“, dar cu toate acestea, de câte ori revine, este „rănit” să descopere… bla, bla, bla.

Zice mai departe:
„Mitul acesta este o suprapunere de pături mitologice, aici intră continuitatea care obsedează cultura română. Continuitate pe care, din păcate, astăzi foarte multă lume începe să o vadă ca pe ceva biologic, ceea ce mie îmi dă fiori.”

Pentru o mai amplă informare se poate citi întreaga prezentare a autorului și a cărții domniei sale aici.

Dan Alexe: Dacopatia este un substitut de identitate. Românii se împăunează cu o mitologie total inventată.


*https://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/09/06/platon-despre-invataturile-unui-medic-trac/

https://www.researchgate.net/publication/335229554_The_Structure_of_the_Zamolxian_Myth_in_the_Concept_of_Vasile_Parvan

http://www.laurlucus.ro/bibliotheca-lucus/reconstructe-istorice/dacia-magna-pana-sec-i-dhr/regalitatea-arhaica-momentul

** https://ro.wikipedia.org/wiki/Zalmoxis

https://www.academia.edu/16577904/Coltofean_L_2015_Object_Photography_in_19th_Century_Archaeology_The_Photographs_of_Zsófia_Tormas_Archaeological_Collection

***There is no clear information about the author of the photographs. In the archives of the Hungarian National Museum there are two original letters that a photographer named Fritz Geltch sent to József Hampel in 1883 concerning the sale of 48 photographs depicting objects from Zsófia Torma’s collection (MNMI-ÉR, 317/1883; 329/1883). Fritz Geltch was a photographer in Broos (the German name for Orăştie) and owned a photography studio.

 

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii