Arhiva Afectivă. Cel mai important dintre toți Moșii

Ce frumoasă este luna decembrie! Luna cadourilor! Luna Moșilor! Moș Nicolae, Moș Crăciun și, mai nou, se alătură sărbătorilor de iarnă locale și Moș Așteaptă. Străzile sunt – aici pline de lume, aici pustii – în funcție de unde sunt plasate mai multe echipaje de control a respectării distanțării fizice. De prin curțile din care altădată se auzeau zgomotele înfundate ale bătătoarelor de covoare sau țiuitul roților fierăstrăului tăind lemnele pentru iarnă, acum se aud la răstimpuri doar îndemnuri și promisiuni prietenești de felul: „Îi rup picioarele ăluia care mai lasă ușa deschisă la lift”!
În toate sectoarele capitalei domnește o liniște sărbătorească. O liniște, pe care o putem numi „a protejatului mascat” sau „tihna acoperitorii faciale contra măștii neconforme”.

Oamenii fiind calmi, edificați, angajați cu toții în lupta împotriva corupției nu mai așteaptă prea multe de la viață. Adică, așteaptă ei ceva, totuși. Având speranță și optimism, așteaptă să rămână cât mai mult timp vii, chiar dacă socoteala de acasă nu se potrivește întotdeauna cu cea din târg, (a se citi cea din izolare/spital). Ce-i drept, se mai întâmplă să fie vorba și de „ceasul rău”, dar acesta nu este decât ceasul realității! Este consecința firească a realității statului în frig, în curte, pe coridoare, în saloane, până vine cineva să vadă, să testeze, să trieze, să gestioneze noul transport de simptomatici, urmați de asimptomatici, urmați de alții cu diverse boli, care nu sunt în trend. Personalul medical face tot ce poate, dar medicii sunt pregătiți să îngrijească două trei liste de pacienți înregistrați, în niciun caz puhoaie.

Populația, deja relaxată ca urmare a instrucțiunilor zilnice, fie ele prezidențiale sau nu, urmărește cu încântare reclama „Poartă mască, arată că-ți pasă”, aceasta fiind atât de veridic și expresiv interpretată de actori cu dăruire. Publicul telespectator este informat la zi în privința testărilor, contaminărilor, deceselor și vaccinărilor de succes, toate petrecute atât la nivel planetar, cât și pe plan local.

În această atmosferă sărbătoresc-aseptică, de la o fereastră se aude o melodie cunoscută. Refrenul ei ne umple inima de bucurie, dar al cui e glasul acesta? Să fie Ion Dolănescu? Nu prea seamănă. Și totuși se aude limpede ca apa izvoarelor minune, alea roz, de pe sticlele de doi litri! Ia! Psst! Tăcere! Puțină liniște va rog! Auziți? „M-am născut lângă Cahar-paa-hați, la poale dehe muuntee..” El e! De unde oare se aude? Deschid televizorul. Hm. Aici nu-i. E o emisiune folclorică, adevărat, dar nu știu de cine e prezentată fiindcă moderatorii purtând măști cu alesături ar putea să fie unii din Gorj sau chiar din studio. Ah! Ce inspirată am fost să deschid televizorul ! Pe manșeta din josul ecranului alunecă de la dreapta la stânga textul despre anunțul pe care îl va da în curând nu știu cine, de nu știu unde, în direct. Nu am mai auzit de acești reporteri, sau dacă oi fi auzit nu le-am ținut minte numele câtă vreme nu le-am zărit măcar un pic fețișoarele. Iar aud melodia lui Dolănescu. Deschid fereastra și mă dumiresc. Îngrijitoarea curții noastre interioare, Verginica, e în formă vocală. Dar nu numai atât! E și inventivă. Culege folclor contemporan și degrabă îl adaptează. Varianta ei sună cam așa: „M-am născut în Guadalupeee, pe un țărm dee mareee, sacii astea e preaa multeee, am să chem salvareee.” Mare „jmecheră” tanti Vergi! De ce oare nu-i dă Clotilde o medalie Verginicăi noastre, că uite ce curată menține curtea interioară. Poate că nu e momentul. Eu așa cred. Dar ar merita! Verginica nu a terminat facultatea de teatru, ce-i drept, dar e destoinică și niciodată nu confundă tomberoanele. Hârtie la hârtie, plastic la plastic, e pricepută, o știm cu toții. Dar ce să-i faci, doar cu o Verginică nu se face primăvară. Ș-apoi, care primăvară, că peste două săptămâni vine Crăciunul! Vine celălalt Moș. Așa e! Îl pomenisem la început pe Moș Așteaptă. Nu știți cine e? Sau vă faceți că nu-l cunoașteți. E cel mai important dintre toți Moșii.