Nu toate felinele au clasă sau eleganță. Oricât de luxos ar fi locul în care au crescut, pisicile sunt în general fără maniere. Cheți nu. Ea chiar are câțiva ani de-acasă, dacă îi numărăm pe cei care au trecut de când Raveca a găsit-o dârdâind speriată pe piatra albă a râului de lângă moară. Abia mișcându-și lăbuțele cu ghieruțe rășchirate, care încă nu știau să zgârie, și-a lipit capul de sfetărul de lână țurcană al salvatoarei și a ațipit. De atunci, atât mâța de pripas, cât și stăpână-sa au rămas în cele mai afectuoase relații. Dar oricât de bine s-ar înțelege Cheți cu Raveca, nu se poate spune că ele ar da neîncetat dovadă doar de duioșie și romantism. Când s-agață în rufele curate puse la uscat sau pleacă prin curte cu firul de lână de la lucrul abia început, numai la mângâieri nu s-așteaptă, năzdrăvana mustăcioasă și ochioasă. Știe că n-are voie să se daine în luică și tot face ea cumva și ajunge cocoloș acolo, de unde nu pleacă până nu capătă un metru de ștergar pe spinare. Doar coada i se zărește cum se strecoară pe sub vălăul de tablă priponit între bolovani lângă burlanul casei.
Raveca nu mai vru să se întindă la discuții cu bărbatu-so. În câteva cuvinte i-a explicat incidentul din târnaț. Nevastă iubitoare, fosta vătmăniță, știa cât să-i spună și ce să-i spună.
— Remus, dragule, ai picat ca lovit de leucă, asta s-o întâmplat.
— Da ce o determinat la mine chestia asta?
— Care chestie?
— Lovitu cu leuca…
— Aaa… Păi cum ce? Cânele de pe lanț. Zeicu. De cum l-ai auzit vorbind ca oamenii, ai căzut grămadă. Tare emoționat ai fost. De fapt, era ceva între groază, mirare și bucurie, dacă mă-nțălegi ce vreau să spun.
— Ravecă, nu te supăra, ție ți se pare normal să auzi cânele și vaca vorbind? Nu cumva avem amândoi vreo boală? Sau avem… cum le zâce .. alunizații auditive?
— Halucinații! lătră scurt Zeicu din cotețul lui, unde sta ascuns, iritat de un roi de musculițe de la o porodică fermentată.
De data asta Remus nu mai căzu. Rămase pe picioarele lui privind norul străveziu ce acoperea satul, coama dealului și păduricea de salcâm. Abia acum era convins că tot ce auzise în grajd fusese o conversație reală între ciobănescul Zeicu și cornuta Suzi.
— Io mă duc cu oarece treabă în sat, zise femeia. Da de mâine, gata huzureala, măi omule. Ți-o place nu ți-o place, îi musai să repari gardu la grădină. Am comandat tăte helea care trăbă pântru gard, tu numa să le montezi, atâta tot. Mare lucru nu-i.
Raveca își ținea promisiunea făcută fetelor lu Stoia încă din vremea scuturatului nucilor.
Când a mică din casa lui Tuhuț și ele două din casa lu Stoia, or venit să ajute la cules, așa o rămas, că la rândul ei să va duce și ea s-ajute când or chema-o.
Din pervaz o perină lungăreață și tărcată sări pe umărul ei.
— Tare mai ești sprințară azi! No, ce facem? Merem la clacă? Ba nu. Mai bine șezi tu fain acasă, că p-acolo mai faci cine știe ce blăstămățîi.
Pisica cea jucăușă se depărtă, dar la scurt timp o porni prin grădini, urmând la pas traseul stăpânei.
Raveca n-avea de unde să știe că vaca Suzi, care în viața ei nu fusese la vreo clacă, o trimisese pe mâța Cheți în recunoaștere, chiar cu misiunea să memoreze câte ceva de la adunarea aceea.
Zeicu, dorind și el să afle noutăți de prin sat, a venit în ultimul moment cu o neașteptată o idee practică.
Casa în care se ținea claca era ceva mai mare decât a familiei Cloambă-Miheț. Femei și fete ajutau la smicurat porumbul sau la făcut coșuri din pănuși. Raveca împletea și ea de zor o poșetuță din foi de porumb. Ascunsă după lavița dinspre ușă, mâța care ajunsese la clacă înaintea Rvecăi, apăsă pe butonul de înregistrare ținut într-una din lăbuțe. Zeicu o echipase pe Cheți cu o mini spy cameră adusă de un amic de al lui, câine de pază la oile unui cioban IT-ist.
Celelalte patru episoade le puteți găsi aici:
Lasă un răspuns