Arhiva Afectivă. Cinemascop*

Brad, 1958, decembrie. Filmul s-a terminat. Un film de desene animate – Crăiasa zăpezii. Ne reamintim că afară e frig. Ne căutăm căciulițele, mănușile căzute pe sub scaune, ne scotocim fularele înghesuite în mâneci. Afară e încă lumina aia gri-albăstruie cu miros de zăpadă topită. Nu mai ninge. Podeaua dată cu motorină arată urme de galoși, șoșoni, cizmulițe, bocanci. În oraș se simte miros de cărbune, cetină și portocale. Au adus portocale! Unde, unde? La Cofetărie, la Alimentara! La noi au adus și la cantină! Au pus pe farfurii o portocală, trei bomboane de pom și o crenguță de brad! Unde?! La cantină! La care cantină? La Sanator! Aaaa… așa trebuia să spui… Mie mama mi-a adus halva! Mie, roșcove! Mie mi-a luat tata bomboane de mătase! Eu am găsit la târg paprică pe băț! Mai ai? Mai am două. Vrei și tu una? Strada principală din centrul vechi, având Cinematograful Steaua Roșie în intersecția drumului ce duce spre brutărie, parc, piață, gară, s-a golit de lume. Iarna se întunecă mai devreme. Mai apare câte un copil trăgând după el o sanie. Pe alocuri, zăpada e topită. Tălpica săniuței trece când silențioasă pe zăpadă, când hârșâind aspru pe asfaltul ud.


Filmele alb-negru vizionate în vremea copilăriei și adolescenței aveau o distincție aparte. Deși producțiile Eastman apăruseră de câțiva ani buni, iar prima versiune a filmului Tehnicolor data încă din 1916, ne încânta mult noblețea filmelor în alb și negru. Existau bucurii în alb și negru? Ei bine, da! Nu știu ce minune se petrecea, dar în timpul vizionării reușeam să facem abstracție de absența culorii. Jocul elegant, plin de subtilitate al actorilor impunea din primele cadre. Urmăream povestea ce se derula pe ecran și eram, în fiecare secundă, uluiți de firescul replicilor, de minunata interpretare. În reacțiile lor era atâta forță expresivă încât într-o „îmbujorare” să zicem, fie ea doar în alb și negru, noi sesizam culoarea reală, cea a vieții trăite în momentul filmării! „Îmbujorarea”, emoția, erau acolo, vizibile mai ales cu ochii sufletului.

Cadența narațiunii, desfășurarea cadrelor principale, succesiunea planurilor secundare, întreaga construcție a unui film în care juca – să zicem- Jean Gabin, avea atâta firesc și deopotrivă logică încât spectatorul devenea parte din acel film. În Remorque**, Gabin e încă tânăr, are treizeci și șapte ani.

Am găsit o imagine de referință, imagine care m-a determinat să scriu câteva rânduri despre impactul cu totul aparte resimțit de spectator în perioada acelui gen de film. Apoi, privind această imagine, mi-am amintit o parte din multele filme alb-negru, foarte bune, văzute în adolescență sau în studenție : Salariul groazei, cu Yves Montand; Al 41-lea, în regia lui Grigori Chukhrai; Viața nu iartă sau Valurile Dunării cu Liviu Ciulei și Lazăr Vrabie; Ora H – filmul în care debuta ca actor-copil Constantin Vaeni; Mingea – în regia lui Andrei Blaier și Sinișa Ivetici; Hoții de biciclete a lui Vittorio de Sica; Mamma Roma, a lui Pasolini cu Anna Magnani; Climate, cu Marina Vlady; Vă place Bhrams, cu Ingrid Bergman, Yves Montand și Anthony Perkins; Război și pace, varianta rusească dar și cea americană; filmele italienești de comedie cu Alberto Sordi; filmele spaniole, mexicane, filmele japoneze regizate de Kurosawa; celebrul film cu Spencer Tracy – Procesul de la Nurnberg; filmul cehoslovac Zidul cu Vit Olmer; filmele poloneze cu regretatul Zbigniew Cybulski; filmele maghiare cu Torocsik Mari; filmul bulgăresc Cornul de capră; filmul iugoslav Am întâlnit țigani fericiți a lui Aleksandar Petrovic.

Le-am înșirat la întâmplare, după cum mi-au venit în minte, dar desigur a fost un număr imens de filme excepționale văzute și bine păstrate de memoria afectivă. Filme de neuitat. Orice se poate spune despre „nenorocita” noastră tinerețe sau adolescență, astăzi, la un pretins „ceas al adevărului”, eu aș spune mai degrabă al „adevărului parțial”, dar nu și despre minunatele filme văzute de noi. Filme-dovezi ale perfecționismului în artă. Teme de gândire. Adevărate lecții de viață. Și da, filme despre o ALTĂ LUME, astăzi greu de înțeles fără răbdarea citirii mesajului existent în aproape fiecare secvență.


În fotografia atașată Michelle Morgan și Jean Gabin, scenă din filmul Remorques (1941).

https://en.wikipedia.org/wiki/Stormy_Waters_(film)

https://fr.wikipedia.org/wiki/Remorques

*CINEMASCÓP s. n. Procedeu de proiecție a filmelor cinematografice pe un ecran lat, care mărește în mod apreciabil câmpul vizual al spectatorului; film realizat prin acest procedeu. – Din fr. cinémascope.

** „Filmul scoate în evidență portul și acest personaj maritim din Brest. Personajul lui Gabin are trăsăturile și temperamentul unui breton, taciturn, închis „. Gilbert Le Traon a mai spus: „Compozitorul, Roland-Manuel, care a semnat muzica pentru film, a amestecat sunetul sirenei remorcherului, care urlă ca o fiară gigantică. Există, pentru mine, un memento evident al mitologiei și tragediei grecești cu, în fundal, un om singur care se confruntă cu destinul său”.

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Arhiva Afectivă. Cinemascop*”

  • fiecare…lume…isi naste si hraneste dorinte dupa chipul si asemanarea ei. mai cu seama prin filme – dovezi ale perfectionismului in arta.

    tocmai dasta filmele, ajungind sa fie intelese ca generator de dorinte, au ajuns sa devina si o poveste a perfectionismului in manipulare.

    pot deveni filmele, mai cu seama cele care dovedesc perfectionism,
    seminte ale Viitorului?
    Bineinteles!
    Ba chiar mai mult, unii si au schimbat meseria, devenind ‘gradinari ai Viitorului’, gradinarind seminte…prin filme-dovezi ale perfectionismului in manipulare.

    opinia mea e ca traim vremuri in care potentialul desavarsirii…a fost deja daruit!
    manifestarea Antiinteleptilor, care si ei lucreaza cu Seminte, e deja vizibila, dorintele-semintele gradinarite in filmele de succes sint povesti ale Antiintelepciunii, care si ea tinde catre desavarsire!, tinzand sa fie imaginea din oglinda a …Intelepciunii.

    intr o vreme gradina era chiar Inima,
    azi gradinarii lucreaza cu spor pe ogorul Mintii.
    iar Arta e, si pentru acestia, spatiu propice pentru a-si manifesta desavarsirea.
    …asa s-a nascut Antiarta, …care e si ea o arta, insa intoarsa pe dos si cu capul in jos.

    intre Arta si Antiarta
    cea care desluseste e Inima, nu Mintea,
    tot Inima fiind si cea care desluseste intre Intelepti si Antiintelepti.
    nu de-alta, dar Mintea se oglindeste plenar in ambele imagini…

    Antiarta este Arta Mintii…desavarsite.
    Arta e…povestea Inimii, a zambetului din cel mai adinc ungher al ‘ochiului’.

    intre Vesnicie si Nemurire deslusesti cu tot atita succes cu care deslusesti intre Arta si Antiarta si cu acelasi succes cu care deslusesti intre Minte si Inima.

    astea sint vremurile Mintii, ale Antiartei
    astea sint vremurile Inimii, ale Artei

    Arta si Antiarta sint masuri ale desavarsirii manifestate pe aceste vremuri,
    iar…omul…e chemat sa se Oglindeasca in ele dupa cum se desluseste mai clar.
    aceasta ‘deslusire’ este chiar ARTA, adica putinta de a deslusi intre Arta si Antiarta,
    desavarsirea ARTEI fiind chiar simpla ei manifestare,
    caz in care,
    brusc,
    si-ul devine SI,
    iar Arta…Vesnica.