Arhiva Afectivă. Cinemascop*

Brad, 1958, decembrie. Filmul s-a terminat. Un film de desene animate – Crăiasa zăpezii. Ne reamintim că afară e frig. Ne căutăm căciulițele, mănușile căzute pe sub scaune, ne scotocim fularele înghesuite în mâneci. Afară e încă lumina aia gri-albăstruie cu miros de zăpadă topită. Nu mai ninge. Podeaua dată cu motorină arată urme de galoși, șoșoni, cizmulițe, bocanci. În oraș se simte miros de cărbune, cetină și portocale. Au adus portocale! Unde, unde? La Cofetărie, la Alimentara! La noi au adus și la cantină! Au pus pe farfurii o portocală, trei bomboane de pom și o crenguță de brad! Unde?! La cantină! La care cantină? La Sanator! Aaaa… așa trebuia să spui… Mie mama mi-a adus halva! Mie, roșcove! Mie mi-a luat tata bomboane de mătase! Eu am găsit la târg paprică pe băț! Mai ai? Mai am două. Vrei și tu una? Strada principală din centrul vechi, având Cinematograful Steaua Roșie în intersecția drumului ce duce spre brutărie, parc, piață, gară, s-a golit de lume. Iarna se întunecă mai devreme. Mai apare câte un copil trăgând după el o sanie. Pe alocuri, zăpada e topită. Tălpica săniuței trece când silențioasă pe zăpadă, când hârșâind aspru pe asfaltul ud.

Filmele alb-negru vizionate în vremea copilăriei și adolescenței aveau o distincție aparte. Deși producțiile Eastman apăruseră de câțiva ani buni, iar prima versiune a filmului Tehnicolor data încă din 1916, ne încânta mult noblețea filmelor în alb și negru. Existau bucurii în alb și negru? Ei bine, da! Nu știu ce minune se petrecea, dar în timpul vizionării reușeam să facem abstracție de absența culorii. Jocul elegant, plin de subtilitate al actorilor impunea din primele cadre. Urmăream povestea ce se derula pe ecran și eram, în fiecare secundă, uluiți de firescul replicilor, de minunata interpretare. În reacțiile lor era atâta forță expresivă încât într-o „îmbujorare” să zicem, fie ea doar în alb și negru, noi sesizam culoarea reală, cea a vieții trăite în momentul filmării! „Îmbujorarea”, emoția, erau acolo, vizibile mai ales cu ochii sufletului.

Cadența narațiunii, desfășurarea cadrelor principale, succesiunea planurilor secundare, întreaga construcție a unui film în care juca – să zicem- Jean Gabin, avea atâta firesc și deopotrivă logică încât spectatorul devenea parte din acel film. În Remorque**, Gabin e încă tânăr, are treizeci și șapte ani.

Am găsit o imagine de referință, imagine care m-a determinat să scriu câteva rânduri despre impactul cu totul aparte resimțit de spectator în perioada acelui gen de film. Apoi, privind această imagine, mi-am amintit o parte din multele filme alb-negru, foarte bune, văzute în adolescență sau în studenție : Salariul groazei, cu Yves Montand; Al 41-lea, în regia lui Grigori Chukhrai; Viața nu iartă sau Valurile Dunării cu Liviu Ciulei și Lazăr Vrabie; Ora H – filmul în care debuta ca actor-copil Constantin Vaeni; Mingea – în regia lui Andrei Blaier și Sinișa Ivetici; Hoții de biciclete a lui Vittorio de Sica; Mamma Roma, a lui Pasolini cu Anna Magnani; Climate, cu Marina Vlady; Vă place Bhrams, cu Ingrid Bergman, Yves Montand și Anthony Perkins; Război și pace, varianta rusească dar și cea americană; filmele italienești de comedie cu Alberto Sordi; filmele spaniole, mexicane, filmele japoneze regizate de Kurosawa; celebrul film cu Spencer Tracy – Procesul de la Nurnberg; filmul cehoslovac Zidul cu Vit Olmer; filmele poloneze cu regretatul Zbigniew Cybulski; filmele maghiare cu Torocsik Mari; filmul bulgăresc Cornul de capră; filmul iugoslav Am întâlnit țigani fericiți a lui Aleksandar Petrovic.

Le-am înșirat la întâmplare, după cum mi-au venit în minte, dar desigur a fost un număr imens de filme excepționale văzute și bine păstrate de memoria afectivă. Filme de neuitat. Orice se poate spune despre „nenorocita” noastră tinerețe sau adolescență, astăzi, la un pretins „ceas al adevărului”, eu aș spune mai degrabă al „adevărului parțial”, dar nu și despre minunatele filme văzute de noi. Filme-dovezi ale perfecționismului în artă. Teme de gândire. Adevărate lecții de viață. Și da, filme despre o ALTĂ LUME, astăzi greu de înțeles fără răbdarea citirii mesajului existent în aproape fiecare secvență.

Brad 1908 si clădirea unde in 1957 a funcționat cinematograful

Remorques_Jean-Gabin_Michèle-Morgan

În fotografia atașată Michelle Morgan și Jean Gabin, scenă din filmul Remorques (1941).

https://en.wikipedia.org/wiki/Stormy_Waters_(film)

https://fr.wikipedia.org/wiki/Remorques

*CINEMASCÓP s. n. Procedeu de proiecție a filmelor cinematografice pe un ecran lat, care mărește în mod apreciabil câmpul vizual al spectatorului; film realizat prin acest procedeu. – Din fr. cinémascope.

** „Filmul scoate în evidență portul și acest personaj maritim din Brest. Personajul lui Gabin are trăsăturile și temperamentul unui breton, taciturn, închis „. Gilbert Le Traon a mai spus: „Compozitorul, Roland-Manuel, care a semnat muzica pentru film, a amestecat sunetul sirenei remorcherului, care urlă ca o fiară gigantică. Există, pentru mine, un memento evident al mitologiei și tragediei grecești cu, în fundal, un om singur care se confruntă cu destinul său”.