Arhiva Afectivă. Copiii nu spun lucruri trăsnite

București, 2010

189 de ani de la eliberarea de sub jugul fanariot.
92 de ani de la eliberarea de sub jugul austro-ungar.
66 de ani de la eliberarea țării de sub jugul fascist.
21 de ani de la eliberarea țării de sub jugul comunist.

Adunați între ei, toți acești ani dau cifra 368. Peste trei sute de ani de aiureală generală. România, ca o adolescentă naivă, când timidă, când avântată, a imitat cu obediență tot ce se putea imita din afară – fie din vest, fie din est -, fără să-i pese absolut de fel că avea la îndemână, chiar în podul casei, vechi hrisoave în care erau scrise câteva simple reguli de bună gospodărire și de bună conviețuire. Nu i-a păsat. Era mai interesant ce spuneau alții, nu ce au învățat-o părinții, bunii și străbunii ei. Așa-s adolescenții, pripiți.

Oare ce-mi veni mie să număr ani și evenimente? Pesemne șocul de ieri. Așa e. Ieri, după aflarea veștii despre șomaj, umblam bezmetică pe străzi având în fața ochilor zâmbetele nefirești ale celor din staff. Este cât se poate de neplăcut să te pomenești zvârlit în stradă dintr-un loc în care nu ai făcut nimic rău. Și totuși, se poate. Spațiul familiar în care, până ieri, toți se arătau prietenoși devine, în câteva secunde, sală de execuție. Foști colegi devin un șir de statui înțepenite arătându-ți drumul spre ieșire. Și uite așa, evenimentelor istorice eu le adaug și unul personal. Azi se împlinește o zi de la eliberarea mea de sub jugul ipocriziei. Azi e prima mea zi de șomaj. Nu știu de ce am în minte lozinci. O grămadă de lozinci și îndemnuri. Trăiască Regele! Români treceți Prutul! Votați Soarele! Jos regimul burghezo-moșieresc! Trăiască prietenia între popoare! Patriei cât mai mult cărbune! Prietena noastră cartea! Consumați pește oceanic ! Salut voios de pionier! Jos comunismul ! Oleee oleee oleee oleeee! Noi de-aicea nu plecăm! Ah, iat-o pe reprezentanta noastră la concursul Miss Univers supunând la vot legea pensiilor! Din optzeci de deputați votează peste o sută șaizeci! Ce-s fantomele astea ? Blonda zisă și Kill Bill în cătușe, tot soiul de foști demnitari fioroși luați cu duba.

București, 2018
Tineri despuiați care invită poporul să lupte împotriva corupției. Nu, astea-s vedenii. Sigur sunt vedenii!

București, 2019
Stau de vorbă cu nepotul meu. El are întotdeauna idei practice. Mă apuc să scriu o mini scenetă la microfon, o ficțiune.
Ea începe cam așa:

— Bunico, spune-mi o poveste.
— Ce poveste vrei să-ți spun? Uite, văd aici pe raftul cărticelelor tale — basme de Ispirescu, Frații Grimm, Andersen.
— Oh, nu, bunico! Ăla e raftul mămicii, nu e al meu. Ai uitat ziua aia când ai venit supărată de la piață că nu ai găsit pătlăgele românești? Ziua în care v-ați certat din mai multe cauze, dar și din pricina cărților, când mămica a zis „le arunc!” iar tu te-ai uitat urât la ea și ai spus, „ba nu le arunci!”, după care ai mai strigat odată la mămica și ai trântit pe masă polonicu de inox, polonicu ăla mișto adus de nașa de la turci. Atunci când ți-au căzut ochelarii în supă, că noi eram deja la masă, mâncam, nu te-am așteptat că ne-ai tot zis că ții regim și că ție nu-ți place supa din plic. Atunci au rămas cărțile la locul lor.
— Da, da, așa e, îmi amintesc, chiar așa a fost, cu toate amănuntele astea, deșteptul lui mămăița! Eram cu toții tulburați, era anul când…
— Boc pusese în aplicare legea disponibilizărilor, știu !
— De unde știi tu, puiule, chestiile astea?
— Pai, în anul ăla nu am avut nici Moș Nicolae, nici pom de Crăciun, nici Ou de ciocolată, țin minte anul ăla…
— Da, da…
— Și dup ‘aia, tata, ca să nu stea în șomaj s-a angajat îngrijitor la scara D, iar mama nu a mai mers la interviu, că administratorul și-a angajat toată familia la restul scărilor.
— Așa e, ai memorie de it-ist, puiule. Tot atuncea îi găsisem maică-ti post de taxator pe linia lui obzeșcinci, dar după nici două zile a venit urlând acasă că „pe toate liniile există aparate de taxare încă din 1970!”
— Da, și dup’ aia mama a fost bucuroasă că și-a găsit o slujbă în privat.
— Hai, măi puiuțule, aia era slujbă? Plimba cățelul unora care lucrau la o firmă de fitness.
— Adevărat, dar așa, alergând după cățel și-a recăpătat silueta, și tot atunci i-a cumpărat lui tati un tricou cu „votați cu noi!”
— Care tricou, ăla albastru, sau ăla portocaliu?
— Amândouă.
— Păi nu a fost așa, puiule. Nu le-a cumpărat. Tricourile le-a primit taică-tu! A venit cu ele acasă fericit că l-au filmat și pe el la buluceala aia, când striga și el „jos ăia!” Era răgușit, dar tare bucuros că nu s-a dus degeaba și n-a venit cu mâna goală,
— Bunico, dar știi că a doua zi, când m-a luat cu el, am prins și eu la aglomerația aia, un pix fără pastă, trei lolipoape cu surprize și pentru matale o umbrelă care nu se deschidea? Nu-i așa, bunico, ce frumos era?
— Frumos, nu zic nu. Bine, hai culcă-te e timpul să faci nani.
— Nu fac nani, nu mi-e somn.
— De ce? Te supără ceva?
— Da, mă supără că nu înțeleg de ce nu se folosesc toate literele alfabetului.
— La ce?
— La .. când se adună intre ei. Când se adună și apoi se despart, și când iar se adună și iar se despart .. și …p’ormă fac parlament.
— Cine?
— mdsr…brsd.. urml..crbs..adrlg..
— Ce tot bălmăjești? Ia spune, te doare căpșorul?
— Nu, nu mă doare.. Lasă, bunico, mâine dimineață vorbesc cu băieții să facem și noi partidul xyz și qhw, numai așa ca să le arătăm noi celor mari că știm să folosim cum trebuie alfabetul!
— Bine, scumpule, acum culcă-te. Mai vrei să-ți spun o poveste?
— Nu.
— ?
— Nu mai vreau poveste, dragă bunico, fiindcă nu știi să bagi publicitate când Făt Frumos ajunge față în față cu balaurul…

Nepotul spune că piesa e lipsită de dramatism și că seamănă cu un scheci din vremea emisiunilor ”unda veselă”. Cred că are dreptate. Dacă îi aduc argumente cum că asta este atmosfera generală mă contrazice vehement. Greșești! Nu așa arată un text coroziv. În nici un caz nu descriind viața din fostele cartiere ale foștilor oameni ai muncii. Culoarea e prea gri. Apropie-te de lumea civilizată, de fâșâitul ascensoarelor luxoase, de portiere închise lăsând în urmă unde de parfum exotic. Și nu uita: acum, după ce am scăpat de următoarele juguri: austro-ungar, fanariot, fascist, comunist, corupt, singura realitate este că trebuie să ne spălăm pe mâini și să purtăm măști. Pentru un popor cu asemenea istorie, adaptat la temeinicia multor aiureli, nu pare a fi o sarcină foarte grea. Ba chiar a fost întâmpinată cu îndemnuri și lozinci.