Arhiva Afectivă. Creanga înflorită și creșterea glicemiei 

Am tot amânat și am lăsat abia schițată o povestire intitulată „Utilizatorul”. Îmi imaginam, de fiecare dată, alte și alte elemente de recuzită pentru construirea cât mai grăitoare, cât mai expresivă a complexului meu personaj. Inițial mă atrăsese ideea descrierii unei zile din viața unui pasionat internaut, cu întreaga trenă de elemente tehnice și socio-psihologice asociată portretului perfect al „deținătorului de cont”. Dar aproape fără voia mea m-am îndepărtat, treptat, de omul nou, de competentul și pluriexpertul IT-ist de ocazie, fiindcă de undeva, dintr-o apropiată scenă cu elfi și zâne, mă chema figura suavă a „utilizatoarei” costumată în borangic și beteală, fluturând voaluri azurii peste dimineți însorite, apăsând voioasă tasta „enter” sau opțiunea „send”.

În noianul reclamelor, care mai de care bâzâindu-și neîncetat ofertele – mai ceva ca muștele albastre, nelăsând cugetul meu liniștit nici măcar atunci când verificam starea meteo pentru ziua următoare – nu mai aveam scăpare decât închizând grabnic orice motor de căutare, pornind apoi cu pași grăbiți (cu click grăbit), spre căsuța poștală numită și inbox.
Primeam mesaje diverse, anunțuri importante sau neimportante și, desigur, tone de reclame.

Prieteni mai vechi, care între timp deveniseră internauți recenți sau „foarte recenți”, îmi trimiteau pps-uri de acum douăzeci de ani. Mulți dintre vechii prieteni, care ani în șir refuzaseră să se apropie de vreun computer sau să-și cumpere un smartphone, s-au decis, în cele din urmă, că nu e rău să ai în casă o tabletă sau un laptop. Mulți dintre ei au luat această hotărâre în urmă cu patru sau cinci ani. Tot de dată relativ recentă, mulți s-au decis să-și achiziționeze și câte un mobil nou.

Ei bine, fascinați ca niște copii mari de ceea ce au descoperit s-au grăbit să împărtășească aceste mici bucurii cu mine. Uitaseră că ani de-a rândul, de prin 1996 până mai ieri, nu încetaseră să mă atenționeze că nu e bine „la vârsta mea” să folosesc computerul pentru scris, citit, trimis scrisori, cumpărat cărți, sandale sau mașină de spălat etc. De la ironie, proaspeții internauți au trecut la amabilități și mici rugăminți. Când unul, când altul mă sună și mă întreabă: „Ai putea să-mi spui unde se află butonul ăla care trimite mesajele?” Sau: „Ce înseamnă insert, copy paste? Acum o oră scria copiază-lipește, ce-i aia paste, de unde a apărut?” După ce, în fine, au trecut de perioada preșcolară și chiar și de cea școlară, proaspeții internauți au început să fie activi până la frenezie. Așa a început avalanșa.

Niciodată nu am îndrăznit să spun cuiva, „oprește-te, nu îmi mai trimite vechituri”, mai ales că mulți expeditori îmi erau foști camarazi de școală sau bune cunoștințe. Cum să spun „Stop! Le știu!”? Cum să-i spun unuia care abia acum descoperă pps-ul, că prezentările în PowerPoint sunt fumate și antideluviene? Mai neplăcut este că fiind convinși că eu voi rămâne mută de uimire urmărind răs-trimisele imagini cu Marele Canion văzut în retina unui coiot sau a unui vultur chel, se supără, se simt nebăgați în seamă când eu le răspund laconic „mulțumesc, am văzut”.

Filmulețe de pe YouTube cu Dem Radulescu sau Mircea Crișan, selecțiuni din concertele lui Andre Rieu, sfaturi filmate sau scrise despre diete care te scapă de: diabet, colesterol, vedere slabă, auz diminuat, apatie, lipsă de fier sau calciu, urmate de alte filmulețe și rețete despre „noutăți” culinare în exclusivitate BIO, cum ar fi sarmalele de soia, laptele de pătrunjel, friptura de varza nouă, chifteluțele din sparanghel cu stafide, înghețata de apă minerală cu lămâie fără zahăr și cozonacul din aluat subțire, sunt doar o parte a minunățiilor ce vin grămadă și pe care inbox-ul meu le descarcă zilnic ca dintr-un nesfârșit sac al abundenței și abnegației prietenos-sfătoase.

Tot acest noian al bunăvoinței își controlează limitele precum laptele de soia care fierbe fără să facă vreodată caimac. Și aceeași bunăvoință este însoțită mereu de mica întrebare: „Ți-am trimis un SMS pe messenger și unul pe WhatsApp. De ce nu răspunzi?”

Ei bine, acum a sosit ceasul! Am intrat în etapa reacției la „supradoză” și răspund.
Vă rog mult, încercați să înțelegeți că ce-i prea mult strică. Zilnic primesc mesaje ce-mi urează „zi frumoasă” oferindu-mi cafele de dimineață în cești de porțelan prețios însoțite de flori, frișcă, amorași, iepurași, zâne, albine, crengi de zarzăr sau buchete de liliac, ghiocei și viorele ca și ochii mândrei mele, toate într-o nestăpânită dorință de a primi îndărăt altceva, alt tip de imagine.

Am îndrăznit, de câteva ori, să redirecționez o poză cu creanga de Sakura oglindită în cafea și am fost aspru admonestată. „Cum? O trimiți înapoi? Eu așteptam altceva.”
Altădată, ca să nu supăr expeditorul, am ales la întâmplare o imagine cu flori de nufăr lângă cafea, trimisă de aceeași persoană cu săptămâni în urmă. Și da, iarăși m-am ales cu un reproș scurt și iritat: „Dragă, astăzi e joi!” În grabă, nu observasem că lângă nuferii păzind cafeaua era scris „Să ai o zi de marți minunată!” Prin urmare, dragi utilizatoare, utilizatori, prieteni și prietene iubitori ai urărilor de bine sub forma cafelei cu flori, a răsăritului trandafiriu, a înserării cu ciocârlii zâmbărețe și a nopții cu luna oglindită în lac, înțelegeți că ce-i prea mult strică și că poți să faci glicemie după administrarea îndelungată de sirop sub formă de SMS, PPS, JPEG, MP3 sau MP4 în cafea cu frișcă pe un fundal cu trandafiri cățărători.