Agenția Internațională pentru Energie Atomică, îngrijorată că Israelul ar putea viza instalațiile nucleare iraniene
Arhiva Afectivă. Desene, strepticină și un pickup
Biserica Reformată străjuia intrarea în școala noastră de pe strada Horia din Brad.
Aici am învățat, între anii 1956 -1959, în clasa domnului învățător Dumitru Vârtaci. Învățătorul nostru era din Pecica. Impunător, sever, cunoscător al sufletului și imaginației școlarului avea un stil de predare aparte. Deseori scotea băncile afară din clasă și aproape tot anul școlar, exceptând zilele ploioase sau friguroase, desfășura orarul lecțiilor de botanică, geografie, istorie, sport numai sub cerul liber. Pentru orele de Matematică, Citire se reintra în clasă. Afară, în grădină, sau plimbându-ne prin lunga curte a școlii, ne învăța cum să privim cerul, cum să deosebim norii cirrus de cumulonimbus, cumulus de stratus. Apoi, ducând-ne aproape de copacii din apropiere ne învăța cum sunt frunzele penat compuse față de cele imparipenat compuse, cum se deosebesc florile de cireș față de cele de măr, florile de salcâm față de cele de cais.
Pe geamul clasei, iarna, ne arăta florile de gheață explicându-ne totodată cum se formează ele și care era timpul potrivit în care apăreau toate aceste minunății. Domnul învățător Vârtaci, observând tendința mea către melancolia blegoasă, a fost cel care m-a ajutat să-mi exersez controlul emoțiilor, cam la un an după ce domnul farmacist Mihaly, vecinul nostru, mă atenționase spunându-mi cu seriozitate ce se cuvine să fac când mă apucă vreo disperare.
Tot farmacist a fost și cel de-al treilea mentor al meu, nenea Hagea de la Sanatoriul din Brad. Bazil Hagea, Don Basilio cum îl alinta mama, a descoperit talentul meu la desen într-o bună zi când în colbul din curte am conturat un chip de copil mirosind o floare. Degrabă a dispărut nenea Hagea în răcoarea coridorului de la parter, ca apoi să revină cu un maculator găsit pe biroul dactilografelor. Vino aici și desenează încă odată dacă poți, cât mai asemănător, ce ai zgâriat acolo pe pământ. Unde? Aici, uite pe hârtia asta. Pe o măsuță pliantă, caietul mă aștepta, cu paginile vibrând ușor în adierea acelei amiezi de toamnă.
Domnu farmacist, Sabina, Lenica, Dănuța, e ora mesei! ne strigă dindărătul perdeluței Roji neni, bucătăreasa de la cantina salariaților. Nenea Hagea, înălțat un pic pe vârfuri cât să ajungă la ferestruica dinspre bucătărie, anunță: Venim acușica, tanti Roji, nu ne zori. Și așa supa e prea fierbinte. Venim în câteva minute. Apoi, spre mine: Hai, ce aștepți, desenează! Din acel moment caietul oferit de Don Basilio se umplea, la răstimpuri, cu tot soiul de întâmplări imaginare: copii la săniuș, hore vesele, balerine, copii urcând dealurile, copii mâncând lubeniță, fete cântând la pian sau la harpă și așa mai departe.
Timp de aproape câteva luni am umplut vreo trei caiete de desen, care au rămas într-un dulap al farmaciei în colecția numită „Desenele Sabinei de pe vremea când avea șapte spre opt ani.” De fapt, varietatea compozițiilor i-o datoram tot lui nenea Hagea. Venea la noi în vizită, sau dacă nu venea ne invita duminica după masa la cremă de zahăr ars sau la plăcintă cu mere făcută de Mitzi tante, draga lui soție. Și, desigur, Mitzi tante aducea creion, gumă și un caiet, apoi aranjând scaunul lângă masă, să stau cât mai comod, mă poftea să o desenez pe dânsa cum se plimbă pe corso cu noua ei poșetă roșie. Creionul jumătate roșu, jumătate albastru era adus imediat de către nenea Basil când eram gata să desenez poșeta.
În stânga, în a patra clădire, (vezi poza cu centrul orașului Brad) la etaj, am locuit între anii 1955 – 1959. În aceeași clădire era farmacia domnului Mihaly, care era proprietarul întregului parter. Iarna, un felinar ce atârna deasupra străzii făcea umbrele trecătorilor când foarte lungi când foarte scurte pe albul zăpezii. Urmăream jocul acestei animații „în direct” până când ațipeam cu fruntea lipită de geam.
Brad, iulie-august 1958 . Din bucătărie vine un miros înecăcios. Nu e fum, e altceva, știu eu ce e, îi spun lui Ruhălă care trage de un hocărli, vrând să ajungă la fereastră. Nu! Nu te urca pe scăunel! Nu avem voie la fereastră când suntem singure în odaie. Da, bine, dar vreau să văd și eu strada de la etaj, la noi geamurile arată doar curtea, de aici de la voi se vede strada. Bine, am să o chem pe Lina să te țină la fereastră, altfel nu. De mână cu Ruhălă trec prin camera mare a sufrageriei despărțită de bucătărie printr-un perete de paiantă. De câte ori trec prin sufragerie privesc cu atenție la tuburile Bergman care, sus la marginea tavanului, izolează firul electric. Cred că am căpătat un tic de la bunica. Pe ea nu știu de ce o îngrozește peretele de paiantă. Mereu cercetează situația tuburilor ălora. Știu de ce miroase așa, ți-am spus că știu, uite cum ciupilește găina, opărește la ea de azi dimineață. Da, și mama opărește gâsca cu ceasurile, da parcă nu pute așa rău, adaugă Ruhălă.
Na păi, așa-i mirosu când ferbem păsări – pântru zamă dhe pasăre adică. No, ce să-i faci miroasă penhile a penhe, nu-i ciar parfum.
Tanti Lina, vrem să ne uităm pe geam. Nu-i iertat, nu-i iertat, spune schimbând tonul vocii la fiecare pană smulsă. The rugăăăm, num’o’n’pthicuț, insist eu abordând limbajul Linei! Apăi știț ceva, tomna asta îm trăbă niie acu? să mă găsască domna or domnu stând pă jam cu voi? lăsațâ-măț în amaru nieu. The rugăăăm! No, mereți și jucațâ-văț, nu mai staț în bucătărie. I-ai dat o buhtălă la prethina ta? Avem buhtăle? Ie. Ui, ni aci, în bufet, sub șărvetu ăsta cu șiucuri. Vrei? Îs cu lictar, o indemn pe Ruhălă ridicând colțul șervetului. Aveți și cu dulceață de smeură? Sniiura nu-i făcută încă dulșiață, îi numa culeasă și stă-n cămară în coșarca ei, mormăie Lina.
Hai să-l rugăm pe Józsi bácsi să ne țină la fereastră, fug eu spre ușă. Józsi bacsi nu-i acasă, ne lămurește Lina, îi la Chișinău Criș, vine sămbăta heilantă, staț cuminț.
Tata, tata, tata! A venit tata! Tăticule, vino să ne ții la fereastră numai puțin să vadă și Ruhița strada de sus că ei au ferestre care arată numa curtea. Hai, vii? Imediat, numai să pun pachetul ăsta pe masă, să mă spăl pe mâni. Nu am timp să stau mult cu voi, fiindcă la ora două am un pacient.
Tati, o fost de dimineață tanti aceea de la Mestecăn și o adus o cană cu zămăchișă și niște ouă și o zîs că să-ți dea Dumnezeu sănătate că nu mai face febră copilu și că soțu nu mai tușește, și mi-o dat biletu ăsta.
Tata pune pe masuța din antreu o cutie mare. De ce e învelit pachetu ăsta în hârtie albastră din aia pentru caiete? Fiindcă domnul Laskay, librarul, nu avea hârtie de ambalaj, așa că am cumpărat ce hârtie am găsit. Dar pachetul ăsta e o cutie! Da, așa e, dar voiam să fie o surpriză pentru mămica. Dacă lăsam cutia simplă, fără ambalaj, imediat știa ce-i înăuntru și nu mai era chiar o surpriză.
Uite că citește biletu, îmi șopteste Ruhălă. Tata apasă comutatorul lămpii din antreu: „Vă rog să știț că n-avem diunde să luăm strepticina, că numa la Deva au și noi nu putem mere la Deva nicicum.” Când vine iarăși femeia de la Mesteacăn, tu să mă suni la sanatoriu să-i spui să nu plece până nu vin eu acasă. D-apăi, dom doctor, până veniț îi mult, zice Lina măturând penele de pe podeaua bucătăriei. Găsesc o mașină și repede sunt acasă. Ce, nu poate să mă aștepte jumătate de ceas? Dapi nu vă supărareț, am zâs și io așe…Ruhălă se strecoară spre ieșire. Stai! Stai, nu pleca, te rog! Mă strigă mama, vin mai încolo, zice ea legîndu-și mai strîns șorțulețul albastru.
E după amiază. Ferestrele sunt închise. E întuneric. Prin cartonul jivrat străbate câte o linie de lumină încinsă. E foarte cald. Ațipesc în fotoliul cu husă de creton înfățișând frunze de palmieri bleumarin și păsări bleu. O muzică plăcută mă trezește din toropeală. Din sufragerie se aude glasul mamei. Cum ai putut să găsești minunea asta? Uite că am putut. Aici, la Brad, la libraria lui domnul Roth au adus așa ceva, imaginează-ți! Au și discuri microsillon. Ai găsit streptomicină pentru nana aceea de la Mesteacăn? Am găsit. Diseară, când merg să văd bolnavii, am sa cumpăr de la farmacia sanatoriului. Am vorbit cu farmacistul, cu nenea Hagea, are mai multe flacoane. Și crezi că femeia aceea va putea să plătească? Ne socotim când ia ginere-su salariul, luna asta, sau luna ailaltă când or avea bani. Iar dacă nu au, mare brânză, ei să fie sănătoși! Ce zici de picupul nostru? Ei? Unde-l punem?
https://www.youtube.com/watch?v=bYYKp6KNNfg
http://discvinil.ro/electrecord/
Comentarii
Invitații cristoiublog
Dacă a fost marți, s-au luptat cu trei ceasuri rele tot marțafoii din Belgia!
Invitații cristoiublog