Marcel Ciolacu: De astăzi, dansul în doi s-a terminat! Decizia ca PSD și PNL să meargă cu propriii candidați la Primăria Capitalei a fost dificilă, dar este soluția corectă
Arhiva Afectivă. Despre adrenalină și arta libertății de exprimare în terapia plictisului
Lansată ca manifestare a protestului social pe zidurile caselor și clădirilor de periferie din Țara Căutătorilor de Aur, prin anii 60-70, iată că arta stradală a ajuns si la noi. Trebuie să admitem, așadar, că asistăm la un împrumut bizar. Să dorești să preiei, să reactivezi un stil care, de mai bine de cincizeci de ani, a intrat în desuetudine chiar și în țara de baștină, devenind un gen, o manieră „second hand”, nu-i un demers tocmai lăudabil pentru așa zisa avangardă românească. Iar succesul îndoielnic este și el influențat de acest mic neajuns privind originalitatea fumată. Dar vin esteticienii postmoderni si spun: Nu contează că arta stradală e un gen artistic controversat, vechi, perimat! Să nu uităm că acest curent vine de peste Ocean și, pentru că vine tocmai de acolo, e musai să fie cool și oricând binevenit la noi!
Zadarnic încerci, omule derutat și uluit, să aduci argumente din zona comportamentului deviant, să pomenești cumva de simțul civic sau alte chestii legate de îngrijirea orașului ca responsabilitate comună. Nu vei reuși, omule derutat și uluit, să ții piept talazului noului val artistic. Vei fi pus la punct și aspru admonestat. Ce vreți să spuneți, tradiționaliștilor cu oraș curat?! Ce aveți oameni buni? Unde ne trezim?! Încetați cu ideea nebunească care îndeamnă la păstrarea aspectului îngrijit al orașului sau la noțiunea de bun simț! „Arta adevărată” nu le are cu „bunul simț”!
Cel puțin așa susțin esteticienii de azi, vajnici susținători ai artei stradale.
Ai în casă probleme cu bunica/ bunicul care sunt încă vioi, dar sunt deranjați (în vioiciunea lor crescândă) de scleroză sau demență senilă? E simplu! Vindecarea e după colț! Dă-le sprayuri colorate și trimite-i pe stradă. La început o să le placă „să țină de șase” în timp ce grafferi cu experiență tocmai umplu cu înjurături zidul unui bloc de curând zugrăvit. Căci este știut – adrenalina e mama inspirației! Nu e totuna să scrii mare între trei vitrine „muci, muci, muci”, sau să scrii mărunt, dar reliefat „noi de-aicea nu plecam decât dacă plecați voi primii”.
Iată aici exemplul viu al bunicilor grafferi, practicanți ai artei stradale în Portugalia.
„Odată ne-a oprit poliția lângă zid și a vrut să ne bage pe toți în dubă, să ne ducă la secție…Eram cu un grup de douăzeci de bătrâni. Evident că aveam permis să desenăm pe pereți, dar cursanții au vrut să meargă la poliție! Li s-a părut palpitant.”
Această formă mascată de vandalism m-a dus cu gândul la o scenă oricând posibilă.
Să zicem că artista portugheză, plină de excelente intenții novatoare față de zidurile cândva curate ale Lisabonei, mă cunoaște la un workshop și mă invită la un ceai/cafea. Eu trăncănesc ce trăncănesc și deodată, când amândouă tocmai descoperim o surprinzătoare comuniune de idei, eu iau ceașca încă plină de cafea și zvrârr dau cu ea peste perdeaua din dantelă, moștenire de familie.
Am spus că-i o simplă fantezie. E foarte posibil ca în acea casă să nu existe nici un fel de moștenire sub formă de perdea de secol XIX. Dar să revenim.
Așadar, eu zvârr cu întreg conținutul ceștii spre perdea, apoi cu ceva din zațul rămas mai arunc peste mătasea sidefie a canapelei din salon. Ba chiar și peste două-trei perne de decor în același ton.
Gazda e înmărmurită. Fiind artist avangardist nu mă bate, nu mă dă afară din casă, dar zâmbind sălciu mă întreabă:
– De ce ați făcut asta? Vă dați seama că mi-ați pătat perdeaua moștenire de familie?
La care eu nu am decât un singur răspuns :
– Stimată doamnă, mi-am imaginat pentru câteva clipe că nu sunt o femeie oarecare, ci o veche stradă a Lisabonei cu ziduri odinioară curate. Ei bine, eu ca veche stradă a orașului am simțit că aici pot să mă manifest creator! Aici, în salonul dumneavoastră.
https://atlasofthefuture.org/project/lata-65/
„Arta stradală apare în directă relație cu orașul postmodern, în care artistul și arta sa se află într-un dialog continuu cu spațiul ca mediu înconjurător. Faptul că apar tot mai multe lucrări de artă stradală, înseamnă că lumea începe să conștientizeze rolul artei, al culturii și al activităților specifice acesteia în modelarea și dezvoltarea urbană căpătând prin aceasta identitate și autonomie.
https://www.revistasinteza.ro/lasati-artistii-stradali-sa-coloreze-romania
Pasiunea pentru mâzgălit pereți își are istoria în antichitate. Dar nici atunci nu a reușit să se ridice la rang de artă. Sau, dacă unii pretindeau că ar fi fost totuși o formă de artă, era poate un soi de împodobire pornografic – comică a lupanarelor si atât. Un fel de „artă dezinhibată”, întâlnită mai apoi în mai toate toaletele publice din gările de provincie.
Comentarii
Lasă un răspuns