Liderii coaliției PSD-PNL au decis ca medicul Cătălin Cîrstoiu să fie candidat comun la Primăria București

Arhiva Afectivă. Din galantarele vremii

Arta războiului a fost introdusă în Occident de către un iezuit, pe numele său Joseph Marie Amiot.
El a tradus și făcut cunoscut textul acestei cărți în Europa anului 1772.

Cartea, intitulată “Cele Treisprezece Articole”, a ajuns rapid la curțile regale și academiile militare ale vremii. Ignorate în timpul epocilor de război total, ideile acestei cărți și-au regăsit aplicabilitatea în multe războaie anti-coloniale.

Joseph-Marie Amiot, născut la 8 februarie 1718 în Toulon, Franța, și decedat la 8 octombrie 1793 în Pekin, China, a fost un preot iezuit, astronom si istoric francez. Misionar, el a fost unul din ultimii supraviețuitori ai Misiunii Iezuite în China.

Selecțiuni din Arta Războiului de Sun Tzu:

“Cel care știe când trebuie și când nu trebuie să angajeze lupta va fi victorios.
Un om este un simplu soldat; doi oameni, o pereche, trei, un trio. O pereche plus un trio formează o grupă de cinci, adică căprărie; două căprării formează o secție; cinci secții fac un pluton; două plutoane, o companie; două companii un batalion; două batalioane, un regiment; două regimente, un grup de luptă, două grupuri de luptă o brigadă, două brigade o armată. Fiecare dintre aceste elemente este subordonat celui ce-l precede în ierarhie și are autoritate asupra celui care-i este imediat inferior. Fiecare dintre ele este instruit cum se cuvine. De aici reiese că este posibil să conduci o armată de un milion de oameni exact ca și cum ar fi vorba de câțiva inși.

Cantitățile decurg din apreciere, cifrele din cantități, comparațiile din cifre și victoria din comparații.

Bunătatea și dreptatea pot fi de folos, la guvernarea unui stat, dar nu în administrarea unei armate. Rapiditatea și suplețea servesc administrării unei armate, dar nu pot servi la guvernarea unui stat.

În vremurile vechi, războinicii iscusiți începeau prin a deveni de neînvins, apoi așteptau ca inamicul să fie vulnerabil.

A triumfa în luptă și a fi universal proclamat „expert”, nu constituie culmea abilității, deoarece pentru a ridica un puf de toamnă nu ai nevoie de multă forță; să deosebești soarele de lună nu este o dovadă de clarviziune; să auzi tunetul nu înseamnă că ai auzul fin.

E mai bine să capturezi armata inamică, decât s-o nimicești; e mai bine să prinzi intacte un batalion, o companie sau o grupă de cinci oameni decât să le nimicești.

Tratează bine pe prizonieri și ai grijă de ei.

Dacă războiul se prelungește, bărbații și femeile vor fi supărați că nu se pot căsători și vor fi reduși la mizerie sub greutatea cheltuielilor de transport.”

Fără vreo legătură aparentă cu războiul sau cu efectele sale, atașez aici o imagine din 1953, la opt ani după încheierea celui de al Doilea Război Mondial. Ea înfățișează oameni într-un magazin alimentar în anul 1953.

https://foto.agerpres.ro/foto/detaliu/8469605

https://foto.agerpres.ro/?is_search=1&searchtxt=+Comaliment

Fotografia ce urmează este din 1980 și ea vorbește despre dreptul, cam scump și deloc confortabil, la ”autodeterminare.”

Tot fără nici o legătură aparentă cu războiul sau cu efectele sale, adaug un fragment din alocuțiunea generalului Charles de Gaulle din 16 septembrie 1959.

”Datorită progresului pacificării, progresului democratic, progresului social, putem discerne acum momentul în care femeile și bărbații care locuiesc în Algeria își vor putea decide destinul o dată pentru totdeauna, în mod liber, în deplină cunoștință de cauză. Având în vedere toate faptele, algeriene, naționale și internaționale, ale problemei, consider că este necesar ca acest recurs la autodeterminare să fie proclamat astăzi. Îi voi întreba pe algerieni, deoarece sunt indivizi. Pentru că, din moment ce lumea este lumea, nu a existat niciodată unitate, cu atât mai puțin suveranitate algeriană: cartaginezii, romanii, vandalii, bizantinii, arabii din Siria, arabii din Cordoba, turcii, francezii au pătruns la rândul lor în țară fără ca în niciun moment și în vreun fel să existe un stat algerian. În ceea ce privește data votului, o voi stabili când va veni momentul, dar cel târziu la 4 ani de la revenirea păcii: prin aceasta mă refer la o situație precum ambuscadele și atacurile nu va costa viața a mai mult de 200 de persoane într-un an. Acest criteriu va face posibilă începerea perioadei în care totul ar trebui să fie pus din nou în aplicare, când libertățile publice și individuale vor fi restabilite, când se va relua viața normală, în care închisorile și lagărele vor fi golite, în care exilații se vor putea întoarce și când populația va putea deveni conștientă de ceea ce este în joc. Declar anticipat că invit la această consultare, pentru a asista la acest rezultat decisiv, invit informatori din întreaga lume și îi asigur că își vor putea face treaba fără obstacole. Dar care poate fi acest destin politic pe care algerienii vor trebui să-l aleagă în pace? Deoarece este în interesul tuturor și deoarece este în interesul Franței ca problema să fie decisă fără nicio ambiguitate, privim lucrurile așa cum sunt.”

Suntem în ultima zi a anului 2022.
Pandemia nu e chiar încheiată (se spune).
Vaccinații cu trei sau patru doze fac câte trei sau patru recidive pe an (nu se spune).

Războinicii de diverse proveniențe își ascut și diversifică intențiile belicoase găsind mereu argumente puternice. În argumentele lor, legende înduioșătoare alternează cu deliruri istorice, iar când se plictisesc de argumente lansează diversiuni sau marchează autogoluri motivând că portarul e trădător. Istoria e scrisă de o puștime care știe despre război din filme, din cărți, din jocurile pe calculator sau din jucăriile din material plastic cu arc defect.

Și acum să privim puțin un interesant tabel al vârstelor. Este vorba de mai marii zilei. Ei sunt cei care decid acum soarta lumii. Să le urăm, în prag de An Nou, tuturor nu numai sănătate, dar mai ales discernământ și limpezirea minții. Nu de alta, dar noi, cei care nu avem absolut nici un apetit pentru război, pentru arme, pentru orașe sărind în aer, pentru copii nevinovați rămași singuri sub cerul liber, denumiți apoi în bătaie de joc ”victime colaterale”, noi nu dorim războiul. Nici un fel de război. Fiindcă, noi, ăștia cu minte redusă și vederi înguste, nu avem drept ideal războiul. Din simplul și ”desuetul” motiv că nu dorim să devenim – ”la un semn deschisă-i calea” – victime colaterale.

….

Tabelul vârstelor în anul în care la 15 septembrie 1959 generalul Charles de Gaulle își rostea discursul in favoarea autodeterminării Algeriei.

Așadar în anul 1959 :

Charles de Gaulle (n.1890) – avea 69 ani

Gheorghiu Dej (n .1901) – avea 58 ani

Nicolae Ceaușescu (n.1918) – avea 41 ani

Mihail Gorbaciov (n.1931)- avea 28 ani

Joseph Robinette Biden Jr. (n.1942) – avea 17 ani

Vladimir Vladimirovici Putin (n.1952) – avea 7 ani.

Klaus Iohanis (n. 13 iunie 1959) – avea… două luni și două zile.

Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron (n.1977) – mai avea de așteptat optsprezece ani până să se nască.

Volodîmîr Oleksandrovici Zelenski (n.1978) – mai avea de așteptat nouăsprezece ani până să se nască.

….

Concluzia autoarei (în vârstă de zece ani în 1959): lumea este azi condusă de oameni care ori nu l-au citit pe Sun Tzu, ori n-au vrut. Oamenii care în 1959 erau copii au avut timp în viața lor să afle câte ceva despre istorie, inclusiv despre generalul De Gaulle. Cei care nici măcar nu existau în 1959, după ce s-au născut nu prea au apucat să învețe în școală nici despre misionarii iezuiți din China anului 1772, nici despre Sunt Tzu, nici despre generalul Charles de Gaulle.

Desigur, părerea autoarei, elevă în clasa a cincea în 1959, este absolut subiectivă și, ca toate părerile subiective, nu merită o prea mare atenție.

https://fresques.ina.fr/independances/fiche-media/Indepe00232/allocution-du-general-de-gaulle-du-16-septembre-1959-en-faveur-de-l-autodetermination.html


Clarificare comentarii:

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe site, precum și redactorul-șef și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii

Un comentariu pentru articolul „Arhiva Afectivă. Din galantarele vremii”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *