Arhiva Afectivă. Din Jurnalul unui dezamăgit documentarist al arhivelor secrete din 1516

Veți găsi în cuprinsul textului de astăzi al Arhivei Afective motivul (în mare) dezamăgirii istoricului, politicianului și senatorului (de care dumneavoastră se prea poate să nu fi auzit), pe numele său Marino Sanuto cel Tânăr. Veți descoperi (a câta oară?) că nimic, dar nimic nu e nou sub soare și că asemănări ale comportamentului uman când este vorba de corupție, orgolii, mândrie sau deprimare, fie și la cinci sute șapte ani distanță, par a fi trase la indigo.
Dar veți descoperi și felul în care ”tot ce mișcă – râul, ramul” era înregistrat și pus pe hârtie.

Interesantă pare această observație/notă pe care am selectat-o, fiind copia stranie a unei scrisori datată 13 octombrie 1526, trimisă din Gemona.*
Privitor la data notei, ea este trimisă în a 45-a zi după bătălia de la Mohacs.

Zdrobirea regatului ungar în bătălia de la Mohacs (29 august 1526) şi ocuparea Câmpiei Panonice de către otomani au creat un nou raport de forţe între Casa de Habsburg şi nobilimea maghiară, care căuta să se regrupeze în Principatul Transilvaniei.

Marin_Sanudo

Dar un mister înconjoară această mică ”depeșă” și anume – cine a redactat-o și cui îi este adresată?
Întrebare firească, deoarece în volumul 43 din Jurnalul lui Marino Sanuto, o altă scrisoare din 24 sepembrie 1526, are expeditor în persoana contelui venețian Vittorio Barbarigo și a căpitanului Zaccaria Valaresso ambii stabiliți în acel moment în Zadar (oraș în cantonul Zadar, Croația, astăzi cu o componență confesională de peste 88% catolici). https://ro.wikipedia.org/wiki/Zadar

Diarii, Jurnalul, de fapt Jurnalele, reprezintă cea mai importantă lucrare a sa, care acoperă perioada de la 1 ianuarie 1496 până în iunie 1533 și cuprinde 58 de volume. Publicarea acestor relatări a fost începută de Rinaldo Fulin în 1879, în colaborare cu Federigo Stefani, Guglielmo Berchet și Niccolò Barozzi; ultimul volum a fost publicat la Veneția în 1903. Datorită descrierii relațiilor republicii venețiene cu întreaga Europă și Orientul, Jurnalele sunt practic o cronică universală.

Sunt considerate o sursă neprețuită de informații despre acea perioadă.
Și acum copia scrisorii ”fără adrisant” care apare fără specificarea expeditorului:

Copie a scrisorii livrate de la Gemona la 13 octombrie 1526
[88] […].
Aceasta este scrisoarea din Gemona.
[Octombrie] Magnifice et clarissime domina.

După recomandarea cuvenită. Sunt aici anumiți negustori italieni care făceau comerț în Ungaria, […]. [89] […]. Întrebați despre provizia pe care o face voievodul Transilvaniei, ei spun că are o armată, după cum au înțeles ei, de 130 de mii de oameni cu numita armată: Ei mai spun că au înțeles că armata voievodului Moldovei, și armata voievodului Țării Românești urmau să se unească cu armata voievodului Transilvaniei; dar că nu se înțelege numărul exact al oamenilor.

Glemonae, 13 octombrie 1526**

…..

Și acum câteva rânduri despre autorul jurnalului dezamăgitului venețian.
Marino Sanuto cel Tânăr, istoric, politician, scriitor.
Senator al Republicii Veneția începând cu anul 1498
Născut la 22 iunie 1466 la Veneția
Decedat la 4 aprilie 1536 la Veneția (la 69 ani)

…..

Marino Sanuto cel Tânăr s-a născut la Veneția în parohia San Giacomo dall’Orio din ilustra casă Sanudo, o familie de origine lombardă care urcă până în secolul al IX-lea ca și familia Candiani, care, după mulți istorici, cum Marin însuși afirmă în Viețile Dogilor, sunt aceeași familie, refugiată probabil în câmpia venețiană în urma cuceririi francilor. Familia sa deținea Palatul Sanudo de pe Grand Canal, care mai târziu urma să devină Antrepozitul Turcilor/ Fondaco(1) dei Turchi și care găzduiește acum muzeul de istorie naturală al orașului lagunei.

Între 1510 și 1516 Marino Sanuto a fost angajat în diferite misiuni în slujba Republicii, încasând taxe în diferitele ei orașe pentru a finanța apărarea orașelor în sine. Îl găsim în Mestre, Veneția, Chioggia, Legnaro, Padova. De-a lungul acestor ani el a descris corupția tot mai mare care în anii războiului împotriva Genovei (1509-1516) începuse să invadeze totul prin ”metoda” tot mai răspândită de către Senatul Venețian, aceea de a acorda titlul de senator oricărui ins care era dispus să plătească sume considerabile. El a luptat energic împotriva acelui proiect de lege care permitea numiri celui mai mare ofertant și a contribuit la respingerea acestui proiect.

Mai târziu scriind despre experiența sa politică, menționează:

„Conștiința mi-a poruncit să vorbesc, pentru că Dumnezeu mi-a dat glas limpede, memorie excelentă și o amănunțită cunoaștere a lucrurilor, deoarece am studiat documente guvernamentale ani de zile. Mi s-a părut că m-aș fi trădat, dacă nu mi-aș fi exprimat părerea corectă despre ceea ce se discuta.”

Marino Sanudo scrie apoi în jurnalul său:
Ales în Maggior Consiglio la vârsta de douăzeci de ani pe baza meritului său, a devenit senator în 1498. Păstrând o evidență exactă a dezbaterilor acestor adunări, a obținut permisiunea de a studia arhivele secrete ale statului. A adunat o bibliotecă bogată în manuscrise și cronici venețiene și străine. S-a apropiat de savanții timpului său, iar Alde Manuce i-a dedicat edițiile lucrărilor lui Ange Politien și Ovidiu. Când Andrea Navagero, cel însărcinat de către Senat să scrie istoria Veneției, a murit în 1529, el Marino Sanudo, nu a fost chemat să-l înlocuiască. În schimb, Pietro Bembo a fost numit istoriograf oficial al Republicii. Marino Sanudo a trebuit să aștepte până în 1531 pentru ca munca sa să fie recunoscută de Senat și să i se ofere o pensie anuală de 150 de ducați de aur.

În 1516, el nu a reușit să obțină realegerea, iar dezamăgirea sa a umplut o pagină întreagă a jurnalului său din 23 aprilie a acelui an. Drept urmare s-a dedicat alcătuirii jurnalelor și îngrijirii bibliotecii sale, subliniind că dacă există volume rare precum Cronache di Altino, o cronică a istoriei Veneției, precum și unele lucrări ale lui Angel Politian și Ovidiu, acestea se datorează faptului că el a fost prieten cu editorul Aldus cel Bătrân.

…

*Parte din Friuli-Venezia Giulia Gemona este o localitate autonomă a Italiei. Oamenii acestor locuri vorbesc limbile italiană și friuliană, iar în partea de est a regiunii se folosește limba slovenă.

În Evul Mediu, municipiul Gemona a fost inclus în Patriarhia Aquileia (Patrie dal Friûl), un principat ecleziastic al Sfântului Imperiu Roman al cărui teritoriu a fost cucerit de Republica Veneția în jurul anului 1420. Gemona a fost încorporată în Domini di Terraferma până în căderea republicii în 1797 apoi în efemeră provincie venețiană a monarhiei habsburgice.

** Copy of the letter delivered from Gemona on October 13, 1526
[88] […].
Questa è la lettera di Gemona.
[ottobre]

Magnifice et clarissime domine.
Post debitam comendationem.

Sono zonti hozi qui certi mercadanti taliani liquali usavano traficar in la Ungaria, […]. [89] […]. Domandati de la provision che fa el vaivoda de la Transilvania, dicono lui haver uno exercito, sicome hanno inteso, di 130 milia persone con dicto exercito: Dicono ancora haver inteso che lo vaivoda della Moldavia, et lo vaivoda de la Valachia doveano unirse con lo vaicoda de la Transilvania; ma che la quantità di le zente de quelli de non se intende.

Glemonae, 13 Octobris 1526

(1) Termenul Fondaco = în arabă – ” fondouk ”desemnează un ”antrepozit”.

Moldavia and Wallachia in Marino Sanudo’s Diaries

(IV: 1526-1531) Şerban V. Marin

https://www.academia.edu/27317661/Moldavia_and_Wallachia_in_Marino_Sanudo_s_Diaries_IV_1526_1531_

https://www.persee.fr/doc/bec_0373-6237_1895_num_56_1_447809

https://archive.org/details/idiariidimarino41sanugoog/page/n61/mode/2up

https://artslife.com/2021/05/28/le-favolose-e-rarissime-monete-dora-del-doge-ludovico-manin/

I Diarii di Marino Sanuto (upenn.edu)

Marin_Sanudo.jpg (600×815) (wikimedia.org)