Arhiva Afectivă. Echipa de experți și inventarierile actualizate

13 decembrie 1918

„Don’ locotenent, nu trageți în noi, nu trageți; am luptat împreună la Mărășești şi la Oituz, am fost în plutonul dumneavoastră, nu se poate să nu mă țineți minte: sunt caporalul Stănicel; nu trageți, e păcat să murim aici; nu-i o vină să ceri pâine pentru copii, don’ locotenent”, îl implora un muncitor pe căpitanul Emilian Ionescu, adjutant al prefectului Poliției Capitalei, acum 100 de ani, în 13 decembrie 1918. Dar s-a tras.

Greva spontană a muncitorilor care cereau salarii și condiții de muncă a fost înăbușită în sânge.
16 muncitori au murit, alte zeci au fost răniți și sute au fost arestați.
Membrii de partid au fost aruncați în beciurile poliției și torturați. Ion Costache Frimu, lider socialist, moare în urma torturilor. În primăvara anului următor, ceilalți lideri sunt eliberați din lipsă de probe.

Mii de muncitori și muncitoare de la diverse fabrici și ateliere din București răspund chemării și se îndreaptă, în după-masa zilei de 13 decembrie, către centrul orașului, scandând:
„Vrem libertate și egalitate pentru femei!”, „Pâine și pace!”, „Vrem o viață mai bună pentru copiii noștri!”, „Jos starea de asediu!”, „Jos cenzura!”.

Răspunsul statului român este sintetizat de generalul Mărgineanu, șeful garnizoanei București, cel care a organizat represiunea:

„M-am dus repede şi l-am chemat la telefon pe Ion I.C. Brătianu. I-am explicat sumar situația şi i-am cerut dezlegarea. Salvele au umplut văzduhul. Primele rânduri au căzut ca o jertfă cerută pentru liniștea țării. S-au scris multe despre «măcelul de la 13 decembrie». Am primit chiar şi unele reproșuri: c-au murit mulți oameni. N-au murit mulți, câțiva.
Dar marea mea satisfacție este că am fost felicitat și sărutat pe ambii obraji de însuși regele Ferdinand. Bravo, generale Mărgineanu – au sunat cuvintele majestății sale.”

13 decembrie 1968

În 1968, data de 13 decembrie a fost declarată prin hotărâre de guvern „Ziua tipografilor” în memoria victimelor incidentelor din 1918, pentru care a fost ridicat și un monument pe care s-a așezat o placă comemorativă.

În anul 2007, monumentul tipografilor a fost demolat pentru a lăsa loc construirii unui hotel.
Ultima comemorare a victimelor din 13 decembrie 1918 a avut loc în anul 1990.

13 decembrie 2018

Pe 13 decembrie 2018 s-au împlinit 100 de ani de la revolta muncitorilor din București, izbucnită în urma grevei tipografilor și reprimată sângeros de către guvernul condus de Ion I.C. Brătianu.
Greva tipografilor a devenit apoi un protest muncitoresc general. Revendicările vizau creșteri salariale, ziua de muncă de 8 ore, încetarea stării de urgență, sporirea puterii sindicale. Sub pretextul unei conspirații bolșevice, armata trage în manifestanți. Unii istorici avansează cifra de 100 de morți. Reprimarea continuă și după aceasta zi, liderii sunt arestați, anchetați, torturați, trimiși în judecată.

La protest au participat circa 15 000 de muncitori din toate sectoarele economice ale capitalei. Ceea ce au primit în locul promisiunilor au fost gloanțele care au curmat viața a numeroși manifestanți.

În procesul intentat împotriva liderilor sindicali și muncitorilor participanți la demonstrație, ministrul de interne George G. Mârzescu a justificat ordinul de a se trage în demonstranți prin faptul că manifestația a fost un atentat la siguranța statului, urmând a declanșa o rebeliune cu scopul înlăturării regelui. Procurorul care a administrat rechizitoriul a susținut că manifestația a fost semnul începerii revoluției bolșevice în România.
Acesta și-a întemeiat acuzația pe un singur manifest, pe care poliția l-ar fi descoperit în urma perchezițiilor efectuate la clubul socialiștilor bucureșteni.
Din lipsă de probe, muncitorii arestați la 13 decembrie, 1918 au fost achitați și eliberați în februarie, 1919, în afara câtorva agitatori comuniști condamnați de curtea marțială.
Printre cei arestați a fost și Ion Costache Frimu, fruntaș al Partidului Social Democrat, care a murit în închisoare în urma bătăilor primite. Cu toate că această revoltă s-a încheiat tragic, totuși nu a fost în zadar deoarece la 22 decembrie 1921 s-a semnat primul contract colectiv de muncă unitar, la nivel de ramură industrială, pe o durată de un an și jumătate. Acest contract reglementa condițiile de muncă, timpul de lucru, concediile, zilele de sărbătoare plătite, precum și plata orelor suplimentare, numărul ucenicilor și dreptul de a alege delegați care să se asigure de îndeplinirea clauzelor contractuale.

În 14 martie, 2018, Imprimeria Ardealul a găzduit lansarea cărții ”In memoriam Revoluției tipografilor din 1918. Scurtă istorie tipografică și a mișcării sindicale”, a scriitorului Ioan Ciorca. Cartea a fost lansată pentru a comemora 100 de ani de la moartea tipografilor din decembrie, 1918 şi prezintă un scurt rezumat al evenimentelor petrecute atunci.

13 decembrie 2020

„Zeci de ziare din toată țara nu mai apar pe print de săptămâni bune din cauza restricțiilor impuse de pandemia de corona virus care a diminuat serios distribuția. Dar cele rămase în picioare continuă să fie cerute la chioșcuri și se tipăresc seară de seară. Tirajele ziarelor s-au înjumătățit aproape de la o zi la alta imediat după Ordonanța Militară nr. 3, care a oprit rețelele de distribuție. În ultimii 12 ani, tirajele au scăzut și de zece ori, la unele ziare. Tipografiile care umpleau tone de hârtie cu informație, până în zori, lucrează acum doar puțin până după miezul nopții. Ziarele rămân cu materialul online, iar tipografiile se chinuiesc să supraviețuiască.
La capătul procedurii industriale stă un vietnamez care marchează cu pixul fiecare publicație. A învățat în jumătate de an să scrie în română numele fiecărei publicații pe colet. Dar el nu știe o boabă de română.”

Așadar, comemorarea victimelor revoltei tipografilor din 1918 trece tot mai mult sub tăcere. După 102 ani, acea revoltă continuă să fie greșit percepută. Exact ca atunci când, motivând viziuni politice diferite, tipografii au fost asociați, de Nicolae Iorga, cu bolșevicii, iar de Alexandru Marghiloman,  cu simpli protestatari.

N. Iorga

„14/27 Decembre.
La București manifestație socialistă cu copii și femei în jurul steagului roșu. I se strigă Regelui, întâlnit in cale, «Trăiască Republica». Banchetele stârnesc invidia, firească, a flămânzilor.”

Alexandru Marghiloman

7/20 februarie

„Lucrătorii au trimis din nou la mine pe Basarab. Este sau nu împuternicitul? Aflu prin el de I C Frimu, a cărui grea boală, la Văcărești a fost anunțată, are coloana vertebrală ruptă din cauza maltratărilor de la poliție. Lucrătorii vor greva generală la C. F. R. și la poștă, neîncetând decât în ziua când Brătianu va părăsi puterea. Sunt preocupați de chestiunea fondurilor pentru sprijinirea grevei. Daca ei nu pot organiza această luptă legală, vor comite fapte neplăcute…Se află de moartea lui Frimu, în Spitalul de la Colentina unde fusese transportat in ultimul moment. Frimu nu a murit de tifos exantematic, cum zice administrația, ci în urma relelor tratamente, cum susțin lucrătorii. Ce e sigur e că era un om cinstit, activ și cumpătat.”

Cei care azi beneficiază de acele drepturi atunci obținute, nu consideră necesară aducerea în memorie a sacrificiului plătit. A fost, s-a dus. Și apoi, ce avem noi cu comuniștii? Doar de aia s-a făcut revoluție în 1989, ca să scăpăm țara de comuniști!

Cum oare se vor simți urmașii revoltaților de la 1989 când/dacă momentul 15-22 decembrie va fi trecut sub tăcere? Fiindcă, nu-i așa, atitudinea față de istoriile, evenimentele și întâmplările aici, la noi petrecute, e diferită. Mereu diferită. Documente, mărturii, înscrisuri, sunt citite, cu ochii, de cei căutând adevăruri, cu lupa, de cei căutând minciuna, dar rareori sunt răsfoite cu interes de către cei veniți de prea departe. Eventual, pentru ușurința muncii, cheamă o echipă locală de experți, îndatorată desigur pentru beneficii de doi lei. Atunci echipa de experți de îndată purcede la inventarieri actualizate. Astfel se aud tastaturi clămpănind și cafetiere fluierând. Experții murmură plini de convingerea lucrului bine făcut: p’ăștia îi comemorăm…p’ăștia nu-i comemorăm,…p’ăștia îi comemorăm.. p’ăștia nu-i comemorăm.

Așa se scrie la noi istoria.

Tonitza desen 13 decembrie 1918

https://adevarul.ro/news/bucuresti/video-macelul-teatrul-national-momentul-uitat-decembrie-1918-strazile-bucurestiului-curs-sangele-romanilor-cereau-viata-mai-buna-1_5c1385ebdf52022f7576dba5/index.html

https://www.bns.ro/info-bns/491-tipografii-ies-in-strada-pe-13-decembrie

https://www.libertatea.ro/stiri/tipografie-ziare-presa-scrisa-coronavirus-2962940

http://www.rador.ro/2018/12/13/documentar-ziua-tipografilor-in-romania/

https://www.socialistul.ro/articole/13-decembrie-1918-marghiloman-vs-iorga-groaza-de-bolsevism-procesul-si-moartea-lui-i-c-frimu/