Arhiva Afectivă. Ermitajul în conexiuni

1839 – o călătorie cu urmări

2002 – un film dintr-o singură suflare

2019 – vernisajul unui pictor român


1839 – o călătorie

Astolphe-Louis-Léonor, Marquis de Custine, încurajat de Honoré de Balzac pentru a scrie note de călătorie, nu doar despre Spania, dar și despre alte părți ale Europei, vizitează, în 1839, sudul Italiei și Rusia. În America sfârșitului anilor 1830 apăruse „Democrația” lui Alexis de Tocqueville, al cărei ultim capitol conținea profeția că viitorul aparținea Rusiei și Americii. Inspirat de munca lui Toqueville, Custine a decis că Rusia va face obiectul următorului său efort de scriere. Așa se face că mai târziu, Custine a ajuns să fie numit de unii istorici un fel de „Tocqueville al Rusiei”. Custine a vizitat Rusia în 1839, petrecându-și cea mai mare parte a timpului în Sankt Petersburg, dar vizitând atât Moscova cât și Iaroslavl. „La Russie en 1839”, scrisă de Astolphe-Louis-Léonor, Marquis de Custine, a trecut prin șase edituri și, deși a fost citită pe scară largă în Anglia, Franța și Germania, oficial ea a fost interzisă în Rusia. Cu toate acestea, unele cărți editate în Franța au fost introduse ilegal și au avut un anume impact asupra societății ruse. Între 1890 și 1891, fragmente din carte au fost publicate în reviste rusești. Versiuni prescurtate ale cărții au fost publicate în 1910 și în 1930 în Uniunea Sovietică. În cele din urmă, o versiune neprescurtată a fost publicată abia în 1996. Mai mulți autori ruși au publicat lucrări critice despre cartea lui Custine „La Russie en 1839”, printre care „Un mot sur l ‘ ouvrage de M. de Custine, intitulé La Russie en 1839 de Xavier Labenski (Jean Polonius)” și „Examen de l ‘ ouvrage de M. le Marquis de Custine intitulé La Russie en 1839 (Paris, 1844) de Nicholas Gretsch.” Autoritățile țariste au sponsorizat, de asemenea, o investigație mai științifică a Rusiei de către un străin, August von Haxthausen, care a scris o serie de studii asupra vieții din interiorul Rusiei. Această lucrare poate fi interpretată ca o încercare de a oferi o cercetare obiectivă a instituțiilor sociale tradiționale ale Rusiei, prin care consilierii țarului au crezut că ar putea contracara în mod eficient lucrarea lui Custine. Studiile au fost traduse din germană în franceză și engleză în 1848. De asemenea, țarul l-a însărcinat pe scriitorul francez Hippolyte Auger să facă o rescriere extinsă. Cu toate acestea, pe măsură ce scandalul pe marginea lucrării lui Custine s-a diminuat, țarul a decis că este mai bine să nu reamintească publicului despre această carte, iar proiectul a fost abandonat.

https://en.wikipedia.org/wiki/Marquis_de_Custine


2002 – Un film dintr-o singură suflare

Într-o zi de iarnă, un mic grup de bărbați și femei sosesc cu o trăsură la o intrare laterală a Palatului de iarnă, îmbrăcați în stilul secolului al XIX-lea pentru a participa la o petrecere găzduită de împăratul Alexandru I. Naratorul, vocea din off, dialoghează cu un vizitator „European” urmărindu-l prin numeroasele camere ale palatului. „Europeanul”, un diplomat francez din secolul al XIX-lea, care pare a fi Marchizul de Custine, are un amestec de admirație cu dispreț pentru ruși. El îi spune naratorului că nu-i crede pe ruși capabili să creeze sau să aprecieze frumusețea pe care o fac apusenii, așa cum demonstrează comorile europene din jurul său. Fiecare cameră manifestă o perioadă diferită de istorie rusă, deși perioadele nu sunt în ordine cronologică. Asistăm la secvențe în care Petru cel mare îl admonestează pe unul dintre generalii săi; la pregătirile febrile ale actorilor și muzicienilor în așteptarea celui mai important spectator – Ecaterina cea Mare; vedem cum asistența urmărește momentul Imperial în care Țarului Nicolae îi este prezentată o scuză formală de către Șahul Iranului pentru moartea ambasadorului Alexander Griboedov în 1829; vedem scene idilice cu copii și viața de familie a Țarului Nicolae al II-lea; aflăm cu se desfășura ceremonia schimbării Gărzii Imperiale; apoi apar scene cu care fac turiști vizitatori ai Palatului în prezent; directorul muzeului vorbind șoptit despre necesitatea de a face reparații în timpul regimului lui Iosif Stalin; apoi teribila imagine a unui disperat leningrădean făcându-și propriul sicriu în timpul asediului de 900 de zile al orașului în timpul celui de-al doilea război mondial.

Un mare bal urmează, sălile sunt inundate de lumină și de muzica lui Glinka, șuvoiul nesfârșit al participanților în costume de epocă este spectaculos, toți defilând, dansând în sunetele magnificei orchestre conduse de Valery Gherghiev , apoi o ieșire lungă finală, cu mulțimea coborând, mereu coborând pe marile trepte, îndreptându-se spre ieșire. „Europeanul” îi spune naratorului că el aparține acestei lumi, a lui 1913, un an în care totul este încă frumos și elegant, și mărturisește că nu vrea să meargă mai departe. Naratorul revine în hol unde vede mulți oameni din diferite perioade de timp ieșind din clădire împreună. Urmărindu-i, naratorul pleacă în liniște iar procesiunea, părăsește clădirea printr-o ușă laterală unde imaginea arată un ocean nesfârșit.

https://en.wikipedia.org/wiki/Russian_Ark

https://en.wikipedia.org/wiki/Alexander_Sokurov

Russian Ark (rusă: Русский ковчег, Russkij Kovcheg) este un film de dramă istoric, experimental, lansat în 2002 regizat de Alexander Sokurov, operator Tilman Büttner. În Arca Rusă, un narator anonim rătăcește prin Palatul de iarnă din Sankt Petersburg amintind faptul că a murit într-un accident oribil și că este o fantomă care bântuie prin coridoarele Palatului. În fiecare cameră, el întâlnește o mulțime de persoane, reale sau fictive, din diferite perioade ale istoriei orașului. El este însoțit de un „European”, reprezentat de Marchizul de Custine, un călător francez din secolul al XIX-lea. Ce spune operatorul Tilman Büttner într-un interviu: În cele șapte săptămâni petrecute la Ermitage, am mers pe ruta camerei de cinci ori. De cinci ori în șapte săptămâni. Am vorbit mult despre imagine și lumină, am discutat traseul de filmat, și am stabilit că e necesară o lumină constantă. Am început pe 23 decembrie în Sankt-Petersburg și am avut doar patru ore pentru a filma pentru că în exterior aveam la dispoziție doar lumina naturală.

Reporter: După ce ați planificat traseul și ați știut pe unde vor merge figuranții, odată ce camera de filmat a intrat într-o altă și altă încăpere ați avut o echipă care să se ocupe de toate cele necesare ca filmarea să decurgă fără probleme?

Tilman: Nu a fost nici o repetiție pentru aceste treceri, care au fost făcute în ultima săptămână de filmare. Au fost niște prime repetiții cu toți actorii si personajul principal, marchizul. Dar în afara acestora, nu au fost repetiții complete, nici pentru actori, nici pentru figuranți, nici pentru echipă și nici repetiții pentru iluminare.* Filmul a fost înregistrat în întregime în Palatul de iarnă al Muzeului de stat al Rusiei la data de 23 decembrie 2001, folosind o singură secvență lungă de 96 de minute. Arca Rusă rusesc folosește un al patrulea dispozitiv de perete extensibil. Uneori, Naratorul și Însoțitorul interacționează cu ceilalți interpreți, în timp ce alteori trec neobservați. Filmul a fost înscris la Festivalul de film de la Cannes 2002.


2019 – Vernisajul unui pictor român

„Pe 21 noiembrie 2019, la sediul central al faimosului muzeu Ermitaj din Sankt Petersburg a fost deschisă expoziția de tablouri a artistului român Adrian Ghenie, unul din cei mai cunoscuți și de succes pictori tineri din Europa. Potrivit site-ului Ermitajului, expoziția numără 12 lucrări, inclusiv cele pe care artistul le-a creat sub impresia reproducerilor pânzelor din Ermitaj, pe care le-a văzut în copilărie. Numele expoziției, „I have turned my only face…” „Mi-am întors fața…” reprezintă un citat din poezia lui Nichita Stănescu. Expoziţia, care va rămâne deschisă publicului până pe data de 2 Februarie 2020, are scopul de a „familiariza vizitatorii muzeului cu unul dintre cei mai de succes tineri artişti ai Europei”. ”Unicitatea lui Ghenie rezidă în conexiunile sale timpurii cu Ermitajul. La o vârstă fragedă i s-a dat un album cu picturi flamande produs de editura Iskusstvo, în 1984, și a devenit sursa sa supremă de inspirație pentru multă vreme. De-a lungul mai multor ani viitorul artist a copiat o serie de reproduceri după capodoperele din muzeul din Sankt Petersburg, în final ajungând la propriul său stil artistic”, scrie site-ul muzeului. https://redactia9.ro/

https://www.indiewire.com/2002/11/interview-achieving-the-cinematic-impossible-russian-ark-dp-tilman-buttner-discusses-what-its-l-80105/

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii