Arhiva Afectivă. Farfuria cu fructe de ceară

București, 2017. În 1967 am primit un album Ștefan Szönyi, apărut la Editura Meridiane, cu dedicația autorului. Aveam să aflu, cu tristețe, că la scurtă vreme după aceea că pictorul și profesorul Ștefan Szönyi a încetat din viață. Din păcate, acest album a ajuns în cele din urmă într-un anticariat. Prin 1980 am împrumutat prețiosul dar unor prieteni, apropiați profesorului Szönyi, care susțineau că nu au albumul și vor să-l răsfoiască. Albumul nu mi-a fost restituit invocându-se motivul rătăcirii lui la o mutare. Am fost atât de mâhnită de pierderea albumului încât multă vreme, în fața calculatorului, „dădeam căutare” sperând să găsesc o urmă a lui fie și doar în format electronic. După o vreme, aproape parodiind o lege a fizicii care spune că nimic nu se pierde, l-am găsit pe internet. Cum este posibil ca tocmai acest album, cu această dedicație să fie accesibil online? Pesemne așa se scrie istoria, dar trebuie să recunosc nu îmi displace această secvență, cu mine, fosta absolventă de liceu din 1967, acum amuzată internaută, în vârstă de 68 de ani, fericită că a redobândit un dar de suflet, grație paginii web a unui anticariat.

În 2017, am primit, din partea Ancăi Szönyi Thomas, fiica maestrului, invitația de a contribui cu un text la albumul comemorativ Ștefan Szönyi, editat de Institutul Cultural Român.
Albumul a fost lansat la Bookfest 2017, București, iar textul îl ofer spre lectură aici.


Nu de puține ori felul în care ne sunt scrise viețile este determinat de secvențe, aparent nesemnificative, care, după o vreme, într-un anumit moment al existenței noastre, aproape prestabilit, descarcă tensiuni uluitoare și pline de tâlc.

Mă aflam în vara lui ‘66 în fața unei duble bătălii: examenul de bacalaureat și examenul de admitere la Institutul de Arte. Eram elevă în penultima clasă de liceu și hotărâsem, fără tăgadă, să mă înscriu la Arte pentru secția de Grafică. Ilustrasem deja câteva numere ale revistei „Mugurul” a liceului „Mihai Viteazul” unde învățam, ba chiar începusem o timidă colaborare cu EPLA (Editura Pentru Literatură și Artă, mai târziu Minerva). Eram deosebit de fericită ori de câte ori graficieni ca Petre Vulcănescu sau Val Munteanu apreciau machetele pe care le prezentam pentru vreo copertă de poezie sau vignetele propuse de mine.

„Grafica de carte nu e meserie ușoară și nu se face după ureche” îmi spunea zâmbind ilustratorul Vasile Olac, care mi-a selectat dintr-o mapă câteva desene pentru un almanah literar. Profesioniștii erau încântați de sensibilitatea și de siguranța liniei mele dar cu toții aveau aceeași justificată părere: „întâi școala!”

Îndemnul lor clar și răspicat era unul singur: „Înscrie-te la Grafică!”. Ceea ce am și făcut, căzând „cu succes” în vara următoare însumând o notă de doar 7,55. În acel an, media de intrare fusese 7,80.

„Nu l-am ascultat pe Kiki, nu l-am ascultat pe Kiki” mârâiam de una singură pe străzi purtând în gât nodul imens al deznădejdii, izbind înfuriată cu vârful sandalei pietre imaginare. Bietul dom’profesor Szönyi, care își pusese toată încrederea în capacitatea mea de recuperare… Cum puteam eu să prevăd un asemenea rezultat?

Și totuși da, așa era, aici greșisem, uitasem pentru câteva clipe sfatul îndrumătorului meu, Ioan Dreptu (Kiki), student în anul cinci la clasa maestrului Ștefan Szönyi. Cât de bine, cât de răspicat îmi spunea Kiki în perioada pregătirii pentru examen, stând în fața șevaletului meu, ștergând unde greșeam sau pur și simplu potrivindu-mi pe planșetă o nouă coală de desen „te pierzi în detalii, învață să vezi forma în ansamblul ei, nu te poticni în amănunte, măi Sabinule!” Folosea, în orele de antrenare ale abilităților mele la desen, culoare, compoziție, apelativul – Sabine, Sabinule – era felul lui de a mă îmbărbăta, și într-adevăr, sonorizat astfel, numele meu parcă transmitea mâinii mai puțină șovăire.

„Eu nu pot să te pregătesc, nu dau meditații”, mi-a spus maestrul Szönyi. „Și apoi, dumneata ai în mapa aceasta cu lucrări, atâta prospețime, spontaneitate, fantezie!
Ai o linie frumoasă, ai simțul armoniei, al proporțiilor deși nu ai studiat nici măcar un an la o școală de arte. Este păcat, dar toate astea se vor pierde odată intrată în facultate. Iar pentru intrarea în facultate trebuie să-ți disciplinezi stilul de a lucra.”

(Va urma)

http://valmunteanu.com/biography/

https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefan_Sz%C3%B6nyi

https://www.icr.ro/pagini/album-monografic-stefan-szonyi

https://romanialibera.ro/cultura/stefan-szonyi-unul-dintre-parintii-sectiei-de-arta-monumentala-in-romania-722700

Clarificare comentarii


Clarificare

Toate comentariile de pe acest blog sunt moderate.
Deși autorii articolelor de pe blog, precum și administratorul, încurajează libera exprimare, aceasta presupune din partea cititorilor un comportament civilizat și un limbaj civilizat. Prin urmare, vor fi șterse comentariile care se abat de la această regulă. Acestea se referă, dar nu se limitează, la: cuvinte injurioase adresate autorilor, redactorului șef, administratorului și cititorilor blogului, precum și altor persoane, mesajele xenofobe și rasiste, mesajele ce îndeamnă la ură și violență, mesaje publicitare de orice fel (în caz că se dorește aceasta, scrieți la adresa webmaster@cristoiublog.ro), mesaje cu conținut obscen ș.a.m.d.
Cititorii sunt rugați să semnaleze orice abatere mai înainte menționată. În maximum 24 de ore cele semnalate vor fi analizate și se vor lua măsuri după caz.
Toți cei care doresc să își exprime opinia pe acest blog, se presupune că au citit și că sunt de acord cu cele menționate mai sus. În caz de dezacord, sunteți rugați să nu scrieți niciun comentariu sau să părăsiți imediat acest site.
Mulțumim tuturor cititorilor pentru opiniile civilizat exprimate, precum și pentru colaborarea lor!

Comentarii