Ușa hârșâi peste fâșia vernil de linoleum tocit. Clopoțelul sună și el poticnit.
― Ar trebui să renovăm spuse Costel răsucind la fereastră plăcuța cu orarul frizeriei.
Cu un capăt al prosopului cules de pe brațul unui fotoliu rotativ șterse praful adunat în rama oglinzii.
Așezat pe un taburet la masa clienților, colegul Florel, aflat și el în de tura de dimineață, răsfoia o revistă.
De partea cealaltă a frizeriei, Costel făcea proba noilor aparate. Un uscător de păr coreean răspundea silențios tuturor turațiilor.
― Tu ai adus foehnul ăsta?
― Nu. Patronul.
― De unde?
― Întreabă-l.
― Nu-l întreb, că iar trage vreun trombon.
― Pesemne o să spună că-i italienesc.
― Păi dacă scrie Figaro pe el, normal.
― Patronul vine azi?
― Mai mult ca sigur da.
― De ce „mai mult ca sigur da”? A lipsit vreodată?
― Florele, tu ești nou aici, mai ai multe de învățat.
― Adică?
― Special face asta. Ne lasă să credem că s-ar putea să lipsească. Așa ne testează pe noi.
― Aha.
Ușa hârșâi de două ori, clinchetul clopoțelului anunță intrarea primului client.
― Cu ce vă putem servi?
Bărbatul care intrase în grabă, purta o geacă turcească de piele, ochelari de soare pliabili și se juca cu o brichetă cu gaz.
Costel si Florel se priviră cu subînțeles. L-au recunoscut.
― Nu vă supărați, la noi nu se fumează, zise Costel.
― Adică … dacă pe ușa asta scrie DESCHIS înseamnă că nu se fumează?
― Domnule! Nu Fumătoria e deschisă ci Frizeria, zise Florel căutând să fie glumeț. Clipind din ochi Costel își aprobă colegul.
― Mă băiatule, n-ai haz, pufni clientul și se așeză pe unul din fotolii.
Înfășurându-i șervetul în jurul gâtului Costel îl privi în oglindă.
― Tuns? Ras? Ajustăm barba sau mustața?
― Nici una din astea. Vreau să mă faci blond și să arăt în așa fel încât nici eu să nu mă recunosc.
Florel lăsă revista pe masă și se apropie.
― Lasă Costele că-l vopsesc eu.
― Foarte bine! Dă-i drumul. Lasă băiatul să lucreze dacă are plăcerea asta.
Costel făcu o reverență formală și își pofti mai tânărul coleg la lucru.
Cu mișcări de prestidigitator, Florel jongla cu boluri, lighenașe și flacoane.
Storcea tuburi și mixa soluții, răsucea în aer perii și pămătufuri, stropea în jur colonii și pomezi astringente.
Clientul, amețit de zumzăiala acestui balet înmiresmat, ațipi.
Ceasul cu Mickey Mouse care clatină capul bătu ora zece.
Clientul se trezi și întrebă zâmbind.
― Ăsta nu-i ceasul de la Ciufulici? Când eram mic bunica mă ducea la Ciufulici. Călăream un măgăruș și nenea frizerul îmi … Mă! Ce-ați făcut?! Unde mi-e părul? Am cerut vopsit! M-ați lăsat chel! Ce mi-ați făcut nenorociților! Vru să se ridice de pe scaun dar observă că era legat fedeleș.
Cei doi frizeri se apropiară. Florel întoarse plăcuța. Fereastra frizeriei afișă ÎNCHIS.
― Ne dai banii înapoi și îți facem o perucă blondă.
― Ce bani?
― Adu dolarii, Costele.
Costel scoase din sertar un plic ce părea să fie plin de bancnote. Între două hârtii de cinci dolari se aflau zeci de tăieturi de ziar. De la distanță păreau valută și alta nu. Bișnițarul, având memoria scurtă, nu ținea minte cui, ce, când și de câte ori a dat țeapă. N-avea el timp de detalii.
― Te vopsim cum vrei după ce ne dai banii înapoi. Noi n-am vrut asta. Tu ai venit la noi. Așa a vrut Dumnezeu. Ia uite-te cât arată Mickey Mouse? E ora zece. Până la ora …
Lasă un răspuns